Obligaţia de a face. Sentința nr. 1700/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1700/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 6205/63/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1700/2014
Ședința publică de la 12 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. V.
Grefier L. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant D. M. A. și pe pârât C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR., având ca obiect obligația de a face REJUDECARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta D. M. A. prin avocat E. N. lipsind pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.
Nemaifiind alte cererii de formulat, excepții de invocat s-a acordat cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, conform concluziilor scrise, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin sentința nr. 8306 din 4 noiembrie 2013, Tribunalul D. a respins cererea formulată de reclamanta D. M. A. în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, ca prematur introdusă.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin cererea modificată, reclamatul a solicitat obligarea pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) la emiterea deciziei de acordare a titlului de despăgubire.
Modificarea acțiunii a avut în vedere . legii 165/2013, la data de 20 mai 2013.
Analizând cu prioritate excepția invocată, instanța a reținut că pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, legal citată, a invocat, prin întâmpinare și notele de ședință, excepția prematurității cererii de chemare în judecată..
Referitor la excepția prematurității, instanța a apreciat-o întemeiată pentru următoarele argumente:
În primul rând s-a impus a fi menționat faptul că prezentului litigiu îi sunt aplicabile prevederile legii 165/2013, în considerarea dispozițiilor art.4 potrivit cu care: "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi".
În consecință, au fost aplicabile prevederile art.34 alin.1 din aceeași lege potrivit cu care dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
Așadar, C. are la dispoziție un termen de 60 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi pentru soluționarea acestuia.
Or, obligația de soluționare a dosarului (care presupune analizarea, evaluarea, invalidarea sau invalidarea dispoziției emise urmată de emiterea deciziei de compensare) incumbă Comisiei doar după transmiterea dosarului de către Primării, așa cum reiese foarte clar din dispozițiile art.21 din legea 165/2013:
(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).
(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
Așadar C. are la dispoziție un termen de 60 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi pentru soluționarea acestuia, și numai după împlinirea acestui termen persoana îndreptățită poate solicita obligarea Comisiei la îndeplinirea atribuțiilor legale.
În consecință, cererea reclamantului a fost prematură în condițiile în care, legea instituie un termen pentru soluționare.
În raport de argumentele prezentate, instanța a respins ca prematură cererea formulată, această soluție făcând de prisos analizarea fondului cererii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D. M. A..
În motivare, a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr 165/2013.
În esență susține că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca prematur formulată, făcând aplicarea dispozițiilor art 4 și art 34 alin 1 din Legea nr 165/2013.
Arată că în situațiile în care există sentințe definitive și irevocabile prin care instanțele judecătorești au constatat dreptul notificărilor la acordarea de măsuri reparatorii, C. va proceda la punerea în executa a acestor sentințe, astfel încât, pârâta nu mai poate pune în discuție aceste aspecte și nici să valideze sau să invalideze hotărârea de validare.
Curtea de Apel C. admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru considerentele ce succed:
Obiectul cererii reclamanților îl reprezintă obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire din perspectiva refuzului nejustificat al pârâtei și nesoluționării cererii de emitere a deciziei într-un termen rezonabil.
Apărările reclamanților din cererea de chemare în judecată pornesc de la faptul că autoritățile administrative nu au luat măsuri eficiente de emitere a deciziei într-un termen rezonabil și au refuzat nejustificat emiterea deciziei, deși reclamanții au solicitat pârâtei acest lucru.
În lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare, instanța este datoare să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a asigura o protecție reală a drepturilor fundamentale ale cetățenilor garantate de Constituția României și de Convenția europeană a drepturilor omului.
Incontestabil este și faptul că termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale astfel încât să răspundă aceste cerințe pentru ca persoana îndreptățită să beneficieze efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în mod constant că aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri trebuie să fie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, precum și prin raportare la criteriile consacrate în materie în jurisprudența sa, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului, comportamentul autorităților, precum și contextul și implicațiile cauzei pentru situația reclamantului. Nici unul dintre aceste criterii nu este însă privit izolat de către Curte, ci ansamblul concluziilor care rezultă din examinarea criteriilor conduce la decizia instanței europene.
În speță, în mod eronat instanța de fond a admis excepția prematurității cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013 și a respins acțiunea în temeiul acestei excepții, fără să aibă în vedere obiectul și temeiul juridic invocat de reclamanți în cererea de chemare în judecată, precum și dispozițiile legale aplicabile pricinii.
Excepția de prematuritate este o excepție de fond, absolută și peremptorie, putând fi invocată atunci când dreptul din raportul juridic dedus judecății este afectat de un termen sau de o condiție suspensivă care nu s-au împlinit până la ridicarea excepției.
Instanța de fond trebuia să analizeze cererea pornind de la apărările reclamanților, respectiv dacă autoritățile administrative au luat măsuri eficiente de emitere a deciziei într-un termen rezonabil și dacă au refuzat nejustificat emiterea deciziei.
De asemenea, trebuia să analizeze refuzul pârâtei de a emite decizia din perspectiva atribuțiilor legale pe care le are pârâta în condițiile în care intervine cu funcție decizională în procedura de restituire a despăgubirilor pentru proprietăți imobiliare imposibil de restituit în natură.
Întemeindu-și soluția pe excepția prematurității, instanța de fond nu a analizat nici etapele procedurii administrative și nu a lămurit situația de fapt existentă în dosar, spre a se vedea dacă pârâta era în măsură să declanșeze procedura administrativă.
În speță, ceea ce se supune analizei instanței este obligarea pârâtei la emiterea deciziei, fundament al refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri privitoare la un drept sau interes legitim, în accepțiunea art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Instanța de recurs constată că susținerile invocate de pârâtă în sprijinul excepției prematurității nu privesc elementele tipice ale unei excepții de prematuritate, ci fondul acțiunii ori, apreciind ca prematură cererea formulată de reclamantă, instanța de fond a apreciat eronat că este de prisos analizarea fondului cererii.
Referitor la dispozițiile din Convenție invocate de reclamanți, instanța nu neagă faptul că reclamanții au cel puțin „speranța legitimă” în sensul de „bun” reglementată de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și au dreptul la finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor într-un termen rezonabil.
Instanța de fond trebuia să aprecieze, în raport de data introducerii acțiunii, asupra existenței refuzului pârâtei privind soluționarea cererii reclamanților, refuzul nejustificat fiind singurul în măsură să justifice incidența dispozițiilor art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 și alin. 5 teza I C.proc.civ., a admis recursul declarat de reclamanta D. M. A., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru analizarea fondului cauzei.
S-a primit dosarul spre rejudecare, s-a fixat termen de judecată și s-a dispus citarea părților.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că reclamanta a solicitat, prin cererea astfel cum a fost precizată, obligarea pârâtelor ANRP și CNCI la întocmirea documentației și emiterea Deciziei de compensare, în temeiul art.17 din legea 165/2013.
În fapt, se reține că prin Hotărârea Comisiei Județene de fond funciar nr.183/2011 a fost validată anexa 23/I/18, poziția 2, în care figurează și reclamanta cu propunere de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 2 ha., imposibil de restituit în natură.
Dosarul de despăgubire a fost înregistrat la ANRP sub nr._/FFCC în 2012.
Analizând cu prioritate excepția de prematuritate, pârâta a invocat termenul instituit de art.33 din legea 165/2013.
Însă, Curtea Constituțională a statuat, prin decizia nr.88/27.02.2014, că dispozițiile art.4 teza II din legea 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute de art.33 nu se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Ca atare, față de caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate de Curtea Constituțională, constatând aplicabilitatea sa în prezenta cauză, instanța constată că excepția prematurității este neîntemeiată, în raport de temeiul juridic invocat.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamanta se plânge, în esență, de tergiversarea emiterii deciziei de despăgubire, invocând art.6 din jurisprudența CEDO din perspectiva dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, arătând că lipsa unei prevederi legale interne a unui termen, îi îndreptățește la valorificarea dreptului pe calea prezentului demers judiciar în sensul constatării refuzului de soluționare a cererii de emitere a dispoziției de despagubire și a caracterului său nejustificat.
Referitor la încălcarea prevederilor art. 6 al Convenției, motivat de faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen limită pentru finalizarea acestei proceduri, instanta reține că în hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, C.E.D.O. a reamintit că "statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare" și că "punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne" (paragraful 233).
Însă, în hotărârea pilot nu s-a constatat o încălcare a acestor drepturi, ci s-a stabilit în sarcina statului român obligația de a pune la punct, într-un termen determinat, un mecanism care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, conform principiilor consacrate de Convenție
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea pilot, nu a constatat că soluțiile legislative adoptate sunt inadecvate, ci doar faptul că Fondul "Proprietatea", instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este funcțional".
De altfel, aceeași concluzie se desprinde și din considerentele deciziei nr.27/2011 (RIL) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că verificarea de convenționalitate a sistemului național existent de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent a fost deja realizată de C.E.D.O. în hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, ocazie cu care nu s-a constatat o încălcare a acestor drepturi, ci s-a stabilit în sarcina statului român obligația de a pune la punct, într-un termen determinat, un mecanism care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, conform principiilor consacrate de Convenție.
O astfel de lege a fost adoptată în prezent, Legea nr. 165/2013 - privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Prezentului litigiu îi sunt aplicabile prevederile legii 165/2013, dispoziții care instituie atribuțiile Comisiei și procedura de parcurs în soluționarea dosarelor de despăgubire.
Potrivit acestui act normativ, "în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor";
" În îndeplinirea atribuțiilor sale, C. Națională emite decizii sub semnătura președintelui acesteia".
"În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. (5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv".
Așadar, legea reglementează o procedură de soluționare a dosarului, procedură care presupune analizarea, verificarea și eventual completarea dosarului, validarea sau invalidarea dispoziției urmată de emiterea deciziei de compensare.
De asemenea, în ceea ce privește modalitatea de soluționare a dosarelor, se aplică un criteriu cronologic, astfel cum a fost stabilit prin Decizia nr._/2012 a Comisiei Centrale, condiționată și de expirarea perioadei se suspendare prevăzută de O.U.G. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012.
Se constată că, în ceea ce privește soluționarea dosarului reclamantei, au fost parcurse mai multe etape, astfel: dosarul a fost transmis către Comisie, a fost verificat din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei îndreptățite și s-a solicitat, pentru clarificare, completarea dosarului cu anumite înscrisuri referitoare la declarația privind litigiile, actualizarea declarației referitoare la terenurile disponibile, balanța terenurilor aflata la dispoziția comisiei locale, planul cadastral al amplasamentului cu indicarea coordonatelor.
Pe de altă parte, instanța constată că, deși dosarul a fost înregistrat în august 2012, o perioadă lungă de timp emiterea deciziei de despăgubire a fost suspendată succesiv prin OUG 4/2012 și Legea 117/2012, până la 15.05.2013;
În raport de aceste constatări, instanța apreciază că nu se poate imputa pârâtei tergiversarea soluționării dosarului, atâta vreme cât dosarul nu este complet, iar procedura a fost prin lege suspendată timp de un an.
Revine Comisiei Naționale, în exercitarea atribuțiilor sale, obligația de a proceda la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii; de a solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante; de a valida sau invalida deciziile ce conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii, la expirarea termenului acordat pentru completarea dosarului.
Instanța nu se poate substitui Comisiei în exercitarea acestor atribuții.
Abia după validarea propunerii de acordare a măsurilor reparatorii, reclamanta se poate prevala de un drept la despăgubiri care să îndreptățească la emiterea unei decizii de compensare.
Această concluzie reiese tocmai din faptul că legea nr. 165/2013 conferă Comisiei atribuții în privința verificării legalității stabilirii calității de persoană îndreptățită, aspect ce reiese din dispozițiile art. 17 alin.1 lit a care statuează că C. validează sau invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii.
În raport de argumentele prezentate, Tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei, având ca obiect obligarea pârâtei CNCI la emiterea titlului de compensare, constatând că în prezenta cauză dosarul nu a urmat întreaga procedură impusă de legea 165/2013, procedură care prevede că dreptul la despăgubire se naște abia după validarea de către Comisie a dispoziției prin care se propune acordarea de despăgubiri, și că o decizie de validare nu a fost încă emisă, fiind necesară completarea dosarului care în prezent se află "în lucru la consilier".
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta D. M., cu domiciliul în C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, .. 202, sector 1.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2014
Președinte, A. G. V. | ||
Grefier, L. M. |
Red.A.V.
L.M. 10.06.2014
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 74/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 813/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
