Obligaţia de a face. Sentința nr. 356/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 356/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 11044/63/2014*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 356/2014

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. M.

Grefier E. Ș.

Pe rol judecarea cauzei litigii cu profesioniștii privind pe reclamanta . contradictoriu cu pârâtul C. L. D. prin Primar, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că prin serviciul arhivă pârâtul a depus la dosar o cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare a consilierului juridic, reclamanta a depus la dosar note de ședință, solicitând declinarea cauzei spre competentă soluționare Secției C. Administrativ și Fiscal, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, în temeiul art. 131 NCPC, procedând la verificarea competenței și având în vedere obiectul cererii, precizările formulate de reclamantă, cât și dispozițiile art. 286 alin.1 din OUG 34/2006, invocă excepția necompetenței materiale a Secției a II a a Tribunalului D. și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze,

Constată că la data de 19.08.2014 reclamanta . chemat în judecată pe pârâtul C. L. DABULENI prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata debitului în sumă totală de 9.155,9 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr.8990/01.02.20/3, nr. 9133/01.03.2013, nr. 9285/01.04.2013, nr. 9419/02.05.2013, nr. 9562/03.06.2013, nr. 96 91/01.0 7.2013, nr. 9825/01. OS. 2013, nr.9962/02.09.2013, nr._/01.10.2013 și nr._/01.11.2013, precum si penalitățile de întârziere aferente acestor facturi, în valoare de 0,01 %/zi, până la achitarea integrală a facturilor, conform art.8, pct.8.2 din contractul de prestări servicii.

În motivare, a arătat că între părți s-au derulat relații comerciale începând cu anul 2007, conform contractului de prestări servicii nr.403/12.01.2007, al cărei obiect era prestarea de servicii de asistență pentru aplicația informatică de taxe și impozite locale ProTAXi, contract ce a fost încheiat inițial până la sfârșitul anului 2007, însă, în baza art.3, pct.3.2, acesta a fost prelungit cu acordul părților, până la sfârșitul anului 2013.

A menționat că, deși la început relațiile dintre părți s-au derulat normal, începând cu luna februarie 2013, pârâta a refuzat să mai achite serviciile contractate, astfel că debitul restant la plată este în valoare de 9.155,9 lei, la care se adaugă penalități de întârziere aferente acestor facturi, în valoare de 0,01 %/zi până la achitarea integrala a facturilor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.1270, art. 1272, art. 1170, art.1164, art. 1516, art. 1530 Cod civil.

În scop probatoriu a depus în copie facturi fiscale, contractul de prestări servicii nr.403/12.01.2007

La data de 03.10.2014 pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A menționat că obiectul contractului încheiat între părți a constat în prestarea de către reclamantă a serviciilor de asistență pentru aplicația informatică de taxe și impozite locale Pro Taxi, în sensul că societatea era obligată să asigure următoarele servicii: să asigure funcționalitatea optimă a aplicațiilor la care acordă asistență tehnică; să asigure în cel mai scurt timp posibil adaptarea aplicațiilor la modificările legislative; să pună la dispoziție personalul necesar efectuării serviciilor de asistență tehnică, să asigure pe bază de comandă fermă, modificarea aplicației existente, precum și reinstalarea, reconfigurarea, instruiri periodice, depanări și actualizări manuale, iar pentru serviciile prestate, C. L. D. s-a obligat să plătească prețul convenit conform contractului astfel încheiat.

În ceea ce privește pretențiile reclamantei constând în obligarea Consiliului L. D. la plata debitului în sumă totală de 9155,9 lei reprezentând contravaloarea facturilor, precum și la penalitățile de întârziere aferente acestor facturi, în valoare de 0,01%, până la achitarea integrală a facturilor, pârâtul arată că sunt neîntemeiate.

A menționat că în anul 2011 a apărut necesitatea implementării unei noi aplicații, precum și a dezvoltării unei aplicații integrate, urmând ca pe viitor să fie incluse și alte module corespunzătoare și întrucât implementarea unui sistem informatic integrat format din module cu funcționalități independente ce folosesc baze de date comune nu poate fi implementat decât de un singur furnizor de aplicații software, deoarece în cadrul instituției este nevoie de o legătură strânsă între modulele aplicației pentru sincronizarea datelor ce urmează să formeze sistemul informatic integrat s-a dorit implementarea "aplicației de gestiune Registrul Agricol" de la aceeași societate, cu condiția ca societatea să asigure funcționalitatea sistemului informatic integrat.

Totodată a arătat că deși C. L. D. a fost de bună-credință și a dorit colaborarea cu aceeași societate pentru implementarea celor două aplicații "Taxe și impozite locale - Registrul Agricol", totuși aplicația Registrul Agricol instalată pe server nu a fost operațională, motiv pentru care a solicitat actualizarea și modificarea aplicației.

A menționat că reclamanta nu a reușit să asigure nici măcar funcționalitatea "aplicației Registrului Agricol" achiziționată, cu atât mai mult să asigure implementarea unui sistem informatic integrat "Taxe și impozite locale - Registrul Agricol."

După aproape un an de zile de promisiuni fără rezultate din partea societății în ceea ce privește funcționalitatea programului Registrul Agricol, relațiile contractuale între cele două părți au încetat, astfel că la data de 05.11.2012 a fost încheiat un contract de furnizare cu o altă societate, reușind astfel implementarea sistemului informatic integrat.

Pârâtul a precizat că în anul 2013, . a mai prestat servicii de asistența pentru aplicația informatică de taxe și impozite locale ProTaxi, iar prin adresa nr. 827/08.01.2013, reclamanta a solicitat accesul prin internet pe canal securizat VPN la serverul pe care se află aplicațiile, cu scopul de a obține o dovadă a faptului că între . C. L. D. ar există raporturi contractuale și în anul 2013, însă potrivit adresei nr. 26/14.01.2013, C. L. i-a adus la cunoștință reclamantei că atâta timp cât nu mai există raporturi contractuale, dată fiind încetarea de drept a contractului, nu poate accepta solicitarea, iar în caz contrar să facă dovada existenței unor relații contractuale la data de 01.01.2013.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 NCPC.

În scop probatoriu debitorul a depus în copie: oferta nr. 483 din 07.09.2011 emisă de către S.C. P.+ S.R.L., factura fiscală . 03, nr. 82/27.12.2011 în valoare totală de 9.920,00 lei, adresa nr. 827/08.01.2013 emisă de către societate și înregistrată la sediul Primăriei orașului D. cu nr. 63/14.01.2013, precum și răspunsul Consiliului L. D. nr. 26/14.01.2013.

La data de 22.10.2014 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare și cerere de modificare a cererii introductive de instanță, majorând pretențiile la suma de 10.987,08 lei, arătând că a omis a include în suma inițial solicitată și contravaloarea facturilor nr._/02.12.2013 și nr._/03.01.2014.

Ulterior, prin înscrisul depus la data de 25.11.2014 reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriu, menționând totodată că obiectul litigiului îl reprezintă un contract de achiziții publice, iar conform art. 286 alin. 1 din OUG nr. 34/2006 competența aparține Secției C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului D..

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 286 alin (1) din OUG nr. 34/2006, procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante .

În speță, între reclamantul . pârâtul C. L. D. prin Primar s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 403 din 12.01.2007 având ca obiect asigurarea serviciilor de asistență pentru aplicația informatică de taxe și impozite locale ProTAXI.

Având în vedere că potrivit art. 3 indice 1 din OUG 34/2006 contractele de achiziție publică sunt:a) contracte de lucrări b) contracte de furnizare; c) contracte de servicii, iar conform art. 3 lit. f contractul de achiziție publică este definit ca fiind contractul cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul sau mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, instanța constată că în speță contractul de prestări servicii nr. 403 din 12.01.2007 se încadrează în noțiunea de contract de achiziție publică, fiind un contract cu titlu oneros, încheiat între o autoritate contractantă, pe de o parte, și un operator economic, pe de altă parte, având ca obiect executare de lucrări.

Cum în speță este vorba de un litigiu având ca obiect pretenții rezultând dintr-un contract de achiziție publică, astfel cum este definit de OUG nr. 34/2006, instanța apreciază că în cauză competența aparține Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului D..

În consecință, având în vedere dispozițiile legale mai sus citate, instanța văzând și dispozițiile art. 132 alin.1 NCPC, urmează a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a cauzei litigii cu profesioniști privind pe reclamanta . sediul ales la Av. C. S., M., București, ., nr. 10, ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. L. D. prin Primar, cu sediul în D., ., jud. D., având ca obiect pretenții, în favoarea Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului D..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Noiembrie 2014.

Președinte,

A. G. M.

Grefier,

E. Ș.

Red.jud.A.G.M./2ex/09.12.2014

Teh.E.Ș

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 356/2014. Tribunalul DOLJ