Pretentii. Sentința nr. 1397/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1397/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 32/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI F.

SENTINȚA Nr. 1397/2014

Ședința publică de la 10 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D. I.

Grefier C. P.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. L. M. și pe pârâții S. F. MUNICIPAL BĂILEȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care a învederată că în baza art. 223 c.pr.civ. s-a solicitat judecata și în lipsă.

În baza art. 131 N. C.pr.civ. instanța constată că este competentă general, material și teritorial, în raport de art. 10 din Legea 554/2004.

Instanța, în raport de natura și complexitatea cauzei, ținând seama de probele ce urmează a fi administrate și dând eficiență prevederile art. 238 pct. 1 N. C.pr.civ., estimează a fi încheiată cercetarea procesului.

Constatând cauza în stare de judecată, instanța a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

La data de 07.01.2013 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții S. F. MUNICIPAL BĂILEȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 2317 lei reprezentând taxa de poluare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii în fapt, arată că, în cursul anului 2008 a dobândit prin cumpărare un autoturism, înmatriculat anterior într-un stat UE, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de 2317 lei.

Menționează faptul ca a efectuat procedura prealabilă prevăzuta de Legea 554/2004, in sensul că s-a adresat cu cerere la S. F. MUNICIPAL BĂILEȘTI pentru restituirea taxei, însă aceasta a răspuns că nu este de acord cu restituirea sumei solicitate, adresa de răspuns fiind un refuz nejustificat la soluționarea cererii.

La solicitarea reclamantului, a fost încuviințată proba cu înscrisuri.

În baza dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția prescripției, invocată de către pârâte.

Astfel, art. 135 din O.G. 92/2003 (Codul de procedură fiscală), statuează că "Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire".

D. fiind că reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare în data de 06.11.2008, de la data de 01.01.2009 a luat naștere și dreptul său de a cere restituirea sumei plătite și a dobânzii aferente taxei, având în vedere că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.

Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 alin. 1 cod procedură fiscală care statuează că "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor" (s.n.).

De asemenea, începând cu data de 01.01.2009 a început să curgă termenul de prescripție de 5 ani – reglementat de actul normativ anterior menționat -, în interiorul căruia reclamantul putea solicita instanței restituirea sumei achitate cu titlu de taxa depoluare, precum și dobânda aferentă acesteia. Respectivul termen de prescripție s-ar fi împlinit în data de 01.01.2014 – în conformitate cu prevederile art. 181 alin. 1 C.pr.civ.

Cum reclamantul a depus cerere de restituire a dobânzii legale la organul fiscal abia la data de 07.01.2014, deci după expirarea termenului de prescripție prevăzut de art. 135 din O.G. 92/2003, și luând în considerare că nu au fost prezentate dovezi că ar fi intervenit vreo cauză de întrerupere sau suspendare a respectivului termen, se constată că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.

Pentru considerentele expuse anterior, în baza art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și, în consecință, va fi respinsă acțiunea formulată de reclamantul M. L. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea ca prescrisă formulată de reclamantul M. L. M., cu domiciliul ales la cabinet avocat N., din Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., în contradictoriu cu pârâții S. F. MUNICIPAL BĂILEȘTI, cu sediul în Băilești, ., jud. D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2014.

Președinte,

M. D. I.

Grefier,

C. P.

Red. 5 ex

MI/C.P.

23 Aprilie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1397/2014. Tribunalul DOLJ