Pretentii. Sentința nr. 2314/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2314/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 4106/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2314/2014
Ședința publică de la 30 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. V.
Grefier L. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul T. A. și pe pârâții M. P. - T. N. - PROCUROR GENERAL AL R., M. JUSTIȚIEI - R. CAZANCIUC - MINISTRUL JUSTIȚIEI, PREȘEDINTELE R. - T. B., T. D. - G. A. - PREȘEDINTE T. D., S. R. PRIN M. FINANȚELOR, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a reținut spre soluționare.
INSTANȚA
Analizând, cererea de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, reclamantul T. A. a chemat în judecată M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și „personal la interogatoriu" pe Procurorul General T. M. N., M. Justiției și „personal la interogatoriu" pe Ministrul Justiției-R. Cazanciuc, Președintele R. T. B., T. D. și „personal la interogatoriu" pe Președintele Tribunalului A. G. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâților să plătească reclamantului un milion de euro pentru încălcarea Legii nr 544/2001 și încălcarea dreptului constituțional de a avea acces liber la justiție și să fie obligat pârâtul M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să soluționeze cererea sa din 7 martie 2014.
Reclamantul învederează instanței faptul că pârâții M. P., M. JUSTIȚIEI și T. D. nu respectă programul de lucru cu publicul; arată că în data de 07.03.2014 M. P. prin registratura și procurorul de serviciu, iar în data de 10.03.2014 M. Justiției și T. D., i-au încălcat dreptul de acces la justiție, refuzând înregistrarea cererii sale.
Reclamantul își întemeiază cererea sa pe dispozițiile Legii nr. 544/2001 al liberului acces al cetățenilor la informațiile de interes public și pe dispozițiile art. 21 din Constituția R..
La data de 14 aprilie 2014, pârâtul M. P.-P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului T. A. formulata în contradictoriu cu pârâtul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În motivare a arătat următoarele:
1. In temeiul art. 148 din Noul Cod de procedură civilă, invocă excepția nulității cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție pentru lipsa obiectului.
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului reiese că în speță nu s-a formulat nici o pretenție concretă în contradictoriu cu M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în afară de solicitarea de a soluționa o petiței depusă la registratura Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., după cum reiese chiar din înscrisurile depuse de reclamant.
Astfel, în data de 7 martie 2014, petentul s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. solicitând să i se înregistreze o cerere pe care o atașează în copie cererii de chemare în judecată prin care arată că restituie ordonanța procurorului nr. 41/P/2014 din 26 februarie 2014, ordonanțele procurorului nr. 110 /P/2014 și nr. 109/P/2014 din 26 februarie 2014, adresa nr. 527/K/2/2014 care are legătură cu dosarul nr. 1112/P/2013, Ordonanțele procurorului nr. 8/P/2014 din 25 februarie 2014, nr. 136/P/2014 și „comunicarea" cu același număr, solicitând soluționarea competentă a unei alte cereri, înregistrată la P. de pe lângă Curtea de Apel C. sub nr. 86 din 18 februarie 2014.
După cum se observă din conținutul petiției reclamantului T. A. nu reiese că ar solicita comunicarea de anumite informații pentru a se justifica întemeierea acțiunii sale pe dispozițiile Legii nr. 544/2001 și cu atât mai puțin pe dispozițiile art. 21 din Constituția R..
Reclamantul face astfel referire la diferite cauze penale, fără însă a preciza într-un mod inteligibil ce solicită și în ce manieră a fost prejudiciat.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (1) teza I raportat la art. 196 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă: „Orice cerere adresata instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă indicarea instanței căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenției, dacă este cazul, motivele cererii, precum și semnătura" sancțiunea pentru lipsa obiectului fiind nulitatea potrivit art. 196 din Noul Cod de Procedură Civilă .
Literatura de specialitate este constantă în a aprecia că una din condițiile esențiale pentru valabila exercitare a acțiunii civile este aceea de a deduce o pretenție concretă judecății, de a afirma un drept subiectiv în condiții de contradictorialitate.
Această condiție este statuată de art. 30 alin. (1) din Noul Cod de procedură civilă potrivit cu care „Oricine are o pretenție împotriva unei alte persoane ori urmărește soluționarea în justiție a unei situații juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanței competente".
Prin obiect al cererii, în sensul art. 194 alin.l lit.c) din Noul Cod de procedură civilă, se înțelege tocmai ceea ce se solicită de către reclamant prin actul de învestire a instanței, adică plata unei sume de bani, revendicarea unui bun mobil sau imobil, recunoașterea unei stări de fapt, constatarea existenței sau inexistenței unui drept și altele asemenea.
Determinarea obiectului cererii de chemare în judecată prezintă un interes practic sub multiple aspecte: în acest fel, pârâtul este pus chiar de la început în situația de a cunoaște pretențiile adversarului și de a se putea apăra; obiectul este un element necesar al dispozitivului hotărârii, iar instanța este chemată să statueze numai în limitele determinate prin cererea de chemare în judecată; cunoașterea obiectului cererii de chemare în judecată este necesară și pentru corecta soluționare a unor excepții de procedură.
Astfel, este necesar ca, în baza art. 200 din Noul Cod de procedură civilă, instanța să pună în vedere reclamantului să-și facă completările și modificările necesare pentru ca cererea sa să îndeplinească condițiile de formă și de fond, în speță în sensul determinării exacte a pretențiilor în contradictoriu cu pârâții, respectiv cu P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, precum și a fundamentării în drept a acestora.
În lipsa determinării exacte a obiectului cererii ar fi încălcate dispozițiile art. 200 din Noul Cod de procedură civilă, „dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii".
Urmare celor precizate, în lipsa determinării exacte a obiectului, solicită instanței să admită excepția nulității cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție pentru lipsa obiectului.
2. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului P. -P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, precum și a Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 lit.b) coroborat cu art. 36 din Noul Cod de procedură civilă, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și a Procurorului General, excepție de fond, de ordine publică, ce derivă din faptul că pârâtul nu are legitimare procesuală pasivă și nu poate fi obligat să răspundă față de pretențiile formulate prin actul de sesizare al instanței, față de împrejurările de fapt și de drept prezentate de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, având în vedere că reclamantul face referire la o lucrare pe care a încercat să o depună la registratura P. de pe lângă Curtea de Apel C..
Excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de ordine publică deoarece este sancționată de norme de procedură imperative referitoare la calitatea părților și aptitudinea lor de a sta în proces, impunând verificarea cu prioritate a cadrului procesual, întrucât, dacă persoana chemată în judecată nu are calitate procesuală pasivă, adică nu este persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, aceasta nu poate figura în calitate de pârâtă și nici nu poate fi obligată la respectarea sau realizarea dreptului, neavând nici o legătură cu raportul juridic dedus judecății.
Mai mult, reclamantul nu face referire la nici un fel de acțiuni sau acte administrative sau de altă natură care să aparțină Ministerului P. sau Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Consideră necesar să menționeze că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și a Procurorului General, excepție de fond, de ordine publică, ce derivă din faptul că pârâtul nu are legitimare procesuală pasivă și nu poate fi obligat să răspundă față de pretențiile formulate prin actul de sesizare al instanței, față de împrejurările de fapt și de drept prezentate de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Potrivit mențiunilor din cererea de chemare în judecată, reclamantul T. A. nu a formulat nici o pretenție concretă împotriva pârâtului chemat în judecată, M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și nici a Procurorului General.
Calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa ca parte în procesul civil, iar sarcina justificării calității procesuale, active sau pasive, aparține neîndoielnic persoanelor care sesizează instanța cu o pretenție, adică reclamantului. Conținutul calității procesuale se raportează la acele împrejurări de fapt sau de drept care conferă unei persoane dreptul de a participa la activitatea judiciară.
Legitimarea procesuală pasivă a pârâților M. P. -P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorul General trebuie raportată cu necesitate la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate de reclamant prin actul de sesizare al instanței.
3.În ce privește solicitarea întemeiată pe dispozițiile Legii liberului acces al cetățenilor la informațiile de interes public, apreciem că cererii reclamantului T. A. nu i se poate da curs, având în primul rând în vedere faptul că a fost adresată altei instituții, respectiv P. de pe lângă Curtea de Apel C., precum și maniera generică și jignitoare în care a fost făcută.
Astfel, se poate spune de asemenea că potrivit dispozițiilor art.6 din Legea nr. 544/2001, privind liberul acces al cetățenilor la informațiile de interes public cu aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public", autoritățile și instituțiile publice fiind obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal.
Se reține că din economia acestui text de lege reiese cu claritate obligația cetățenilor de a solicita în temeiul dispozițiilor Legii nr.544/2001, informațiile pe care le consideră de interes public, iar termenul de comunicare a acestor informații curge de la data înregistrării acestei cereri la autoritatea pârâtă, or reclamantul nu a făcut dovada că a înregistrat o astfel de cerere la autoritatea pârâtă.
La acestea se adaugă prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ potrivit căruia „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Astfel, așa cum am menționat, reclamantul nu a formulat un memoriu întemeiat pe dispozițiile legii liberului acces al cetățenilor la informațiile de interes public sau legii contenciosului administrativ care să se constituie în procedura prealabilă cerută expres de lege.
Reclamantul a formulat aceste cereri, dar nu precizează face referire la nici un fel de informații în petiția sa.
Menționează totodată că informațiile pe care reclamantul își întemeiază pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 544/2001 sugerează că le-ar fi solicitat și nu i-ar fi fost comunicate nu sunt informații de interes public care să se refere la activitatea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau să fie deținute de către acesta, așa cum se prevede în art.2 alin.l lit.b) din Legea nr. 544/2001, privind liberul acces al cetățenilor la informațiile de interes public „ prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile iutei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației".
Or, așa cum lesne se poate observa din cuprinsul solicitărilor reclamantului, dincolo de maniera ofensatoare în care au fost făcute, reclamantul nu face referire la activitatea Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție sau a Procurorului General și nici nu rezultă din activitățile acestei autorități publice.
Totodată, solicitarea reclamantului nu se încadrează nici în categoria de informații pe care fiecare instituție publică are obligația să le comunice din oficiu potrivit dispozițiilor art.5 alin. 1 din acest act normativ, respectiv actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice, structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiențe al autorității sau instituției publice, numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice, coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail și adresa paginii de Internet, sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil, programele și strategiile proprii, lista cuprinzând documentele de interes public, lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate, potrivit legii, modalitățile de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice în situația în care persoana se consideră vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public solicitate.
Astfel, o cerere cu acest obiect nu a fost înregistrată nici la Biroul de Presă și Informații Publice, nici la Cabinetul Procurorului General și nici la vreun alt departament din cadrul Ministerului P., nici măcar la unitatea incriminată de către acesta, P. de pe lângă Curtea de Apel C., dar în cazul în care solicitarea reclamantului ar fi existat, apreciază că ar fi fost aplicabile dispozițiile art. 24 din Hotărârea de Guvern nr. 123/2002, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 „în cazul în care solicitarea nu se încadrează în competențele instituției sau autorității publice, în termen de 5 zile de la primire structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directă transmit solicitarea către instituțiile sau autoritățile competente și informează solicitantul despre aceasta".
4. În ceea ce privește faptul că reclamantul a solicitat plata a câte o sută de euro de fiecare pârâtul și a daunelor morale în sumă de un milion de euro, fără a preciza temeiul în care sunt solicitate acestea, apreciem că această solicitare nu este întemeiată având în vedere faptul că fiind o cerere accesorie care urmează calea celei principale, aceasta din urmă fiind neîntemeiată și cererea accesorie este neîntemeiată.
Mai mult, daunele morale sau materiale presupun existența unui prejudiciu care trebuie dovedit, iar reclamantul nu face nici o referire la acest fapt.
In speță, însă reclamantul nici nu face referire în mod concret la faptele ilicite care ar putea fi cauzatoare de prejudiciu, săvârșite de autoritățile pârâte prin reprezentanții acestora, fapte care nu au fost săvârșite de către procurorii magistrați .
De altfel, instanța civilă sau de drept administrativ nu poate fi investită decât cu cenzurarea unui raport juridic de drept civil sau administrativ născut ca urmare a incidenței normei juridice asupra unui raport civil sau administrativ stabilit între stat și una sau mai multe persoane fizice sau juridice în vederea ocrotirii unui interes de natură particulară și nu poate să procedeze în mod legal la cenzurarea unui raport juridic de drept penal și procesual penal, cum este cel din prezenta cauză, raport juridic stabilit între stat și subiecții ai raportului juridic penal și procesual penal în vederea ocrotirii unui interes public, social.
Prin urmare, având în vedere că actul de sesizare a procurorului este plângerea penală formulată de reclamant solicitarea din prezenta cauză se circumscrie sferei reglementate de Codul de procedură penală și nu poate fi soluționată pe calea dreptului comun.
5. Având în vedere că de-a lungul anilor s-au înregistrat la P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și la P. de pe lângă Curtea de Apel C. nenumărate plângeri penale, petiții, sesizări, cereri de chemare în judecată formulate de reclamant, la fel de lipsite de conținut concret ca și prezenta acțiune și a căror soluționare favorabilă era inadmisibilă, fiind respinsă de către parchet sau instanțele de judecată ca atare, consideră necesar să facem anumite considerații cu privire la aceste aspecte și la abuzul de drept, sancționat în prezent în mod expres în cuprinsul Noului Cod Civil.
Astfel, în legislația noastră dreptul la petiționare este consacrat de Constituția R. prin art. 51 care stipulează că „ Cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor. Organizațiile legal constituite au dreptul să adreseze petiții exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă. Exercitarea dreptului de petiționare este scutită de taxă.", cadrul legal fiind întregit de Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor aprobată și completată prin Legea nr. 233/2002.
Exercitarea acestui drept este totuși supusă unor limite impuse de următoarele dispoziții legale, art. 57 din Constituție menționând că „Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-ere dința, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți".
De asemenea, potrivit art. 723 din Codul de procedură civilă, „Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. Partea care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite,"
în același registru, anume al controlului exercitării unui drept pentru ca această exercitare să devină abuzivă se înscriu și dispozițiile art. 15 din Noul Cod Civil, cuprinse în Capitolul III, Interpretarea și efectele legii civile, acestea incriminând Abuzul de drept "Nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credinte."
Și totodată, art.14 din Noul cod civil prevede că „ Orice persoană fizică sau juridică trebuie să exercite drepturile cu bună credință...buna credință se prezumă până la proba contrarie...,,
Mai mult, trebuie avut în vedere că prin dispozițiile art. 10 alin. 2 din Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, "Dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție cu același conținut, aceasta se clasează la numărul inițial, făcându-se mențiune despre faptul că s-a răspuns", legiuitorul a înțeles să restrângă dreptul unei persoane de a solicita răspuns la o problemă deja soluționată de către o instituție publică.
Noile prevederi legale îmbrățișează prevederea eclectică despre abuzul de drept, prima ipoteză evocând criteriul subiectiv prin trimiterea la scopul vătămării sau păgubirii altuia, ceea ce presupune raportarea la subiectivitatea autorului, cât și criteriul obiectiv prin raportarea exercitării excesive și nerezonabile a dreptului la standardul bunei-credințe.
Astfel, putem vorbi despre exercitarea în mod excesiv a dreptului de petiționare în situația în care, petiționarul, transmite, în mod repetat, aceeași petiție, aceleiași instituții, atât prin poștă, prin fax, prin poșta electronică, ba mai mult decât atât o depune și personal cu ocazia primirii în audiență, situație ușor de recunoscut în acțiunile reclamantului care a înregistrat și pe rolul instanțelor de judecată nenumărate cereri similare cu cea de față, T. D. nefăcând excepție în acest sens.
Prin exercitarea unui drept într-un mod nerezonabil se înțelege exercitarea acelui drept cu nerespectarea finalității sale sau a scopului social în vederea căruia a fost creat.
Dreptul prin natura sa constituie un interes juridicește protejat, arătându-se că la baza dreptului subiectiv se află ideea de interes. Din ansamblul intereselor devin drepturi acelea care beneficiază de protecție legală, acelea pentru care legea a intervenit și le-a transformat în interese legitime, și, în plus, a oferit subiectului (persoanei) care avea acel interes mijloace juridice în vederea valorificării și realizării acelui drept.
Raportându-ne la dreptul de petiționare nu putem face abstracție de însuși scopul și funcțiile pentru care legiuitorul a înțeles să-1 ocrotească. Acest drept nu-și poate produce efectele decât prin raportare la finalitatea pe care o are.
Fiecare drept subiectiv, prin urmare și dreptul de petiționare, conform naturii sale, este destinat să permită satisfacerea unui anumit interes, în speță sesizarea unei instituții/autorități, prin petiții/memorii/reclamații/sesizări cu privire la încălcarea unor drepturi recunoscute de lege. Urmează ca, astfel cum a precizat elocvent Plenul Tribunalului Suprem, drepturile subiective fiind recunoscute numai în scopul unor interese legitime „depășirea acestui scop și exercitarea unui drept subiectiv fără interes legitim să constituie abuz de drept".
Buna-credință poate fi concepută ca o stare psihologică a unui subiect de drept considerat individual, stare care implică o anumită activitate a individului sau o atitudine pur intelectuală de ignorare sau eroare care poate fi apreciată etic și pe baza căreia, plecând de la o normă de drept, să se poată declanșa efecte juridice.
Drepturile subiective civile trebuie exercitate nu numai potrivit cu scopul lor economic și social, dar și ținând seama de dezideratul conform căruia orice persoană este obligată să respecte legea și să țină seama de regulile de conviețuire socială, fiind necesar ca drepturile subiective civile să fie exercitate cu bună - credință.
In caz contrar, exercitarea drepturilor subiective civile prin nesocotirea oricăreia dintre aceste cerințe devine abuzivă, întrunind caracterul unui abuz de drept care nu se mai bucură de ocrotirea și protecția legii, ci, dimpotrivă, se impune a fi sancționat.
Prin instituția juridică a abuzului de drept se urmărește nu numai asigurarea intangibilității intereselor generale, ci și înlăturarea egoismului din exercitarea drepturilor subiective civile, prin armonizarea acestuia cu exigențele morale ale societății.
În cazul de față, apreciază că lipsa de bună-credință și exercitarea abuzivă a acestui drept au fost cu prisosință dovedite, în condițiile în care formulează cereri de chemare în judecată și petiții către și în contradictoriu cu P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și unitățile subordonate.
Față de considerentele expuse și de normele legale incidente, solicită admiterea excepțiilor invocate și pe cale de consecință anularea acțiunii pentru lipsa obiectului, respectiv respingerea acțiunii față de M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și a Procurorului General ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar pe fond solicită respingerea acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.
În drept, invocă prevederile art. 205 raportat la art .201 din Noul Cod de procedură civilă.
La dat de 28.05.2014 a formulat întâmpinare pârâtul T. D., prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține și constată că reclamantul se plânge, pe calea prezentei acțiuni, de nerespectarea de catre M. P. si M. Justitiei a programului de lucru cu publicul de 8 ore pe zi, de incalcarea accesului la justitie, prin refuzul de a inregistra cererea de denuntare anexata actiunii, pentru acestea solicitand daune in cuantum de 100.000 euro, invocând ca temei juridic legea 544/2001.
Se constată că prin cererea anterior menționată, reclamantul s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., Procurorului General al R. și ministrului justiției, arătând că restituie ordonanța procurorului nr. 41/P/2014 din 26 februarie 2014, ordonanțele procurorului nr. 110 /P/2014 și nr. 109/P/2014 din 26 februarie 2014, adresa nr. 527/K/2/2014 care are legătură cu dosarul nr. 1112/P/2013, ordonanțele procurorului nr. 8/P/2014 din 25 februarie 2014, nr. 136/P/2014 și „comunicarea" cu același număr, solicitând soluționarea competentă a unei alte cereri, înregistrată la P. de pe lângă Curtea de Apel C. sub nr. 86 din 18 februarie 2014.
În drept, potrivit art. 1 raportat la art. 6 din Legea 544/2001 ,,orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public".
Potrivit art.22 din aceeași lege, „În cazul în care persoana se consideră vătămată în drepturile sale prevăzute în prezenta lege, aceasta face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei raza teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori a instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut de articolul 7.
La art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 este definita notiunea de informație de interes public - orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației.
Accesul la astfel de informații este garantat atât prin norme constituționale (art. 31 din Constituția R. revizuită și republicată în anul 2003), cât si la nivel convențional (art. 10 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale) excepțiile de la aceasta fiind expres prevăzute atât în dreptul intern pertinent consacrat de art. 12 din Legea nr. 544/2001 cât si in art. 10 parag. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Instanța constată însă că cererea formulata de reclamant nu este o cerere de solicitare a unor informații de interes public, astfel încât cererea reclamantului întemeiată pe dispozițiile legii 544/2001 urmează a fi respinsă .
Dată fiind soluția de respingere a cererii de se va respinge și cererea reclamantului de obligare a paratilor la daune in suma de 100.000 euro.
Prin urmare, plângerea reclamantului întemeiată pe dispozițiile Legii 544/2001 este nefondată, informațiile solicitate nefiind informații de interes public în sensul legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. A., domiciliat în C., .. 88, județul D., în contradictoriu cu pârâții M. P., cu sediul în București, sector 5, ., T. N., - București, sector 5, ., M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, sector 5, ., R. CAZANCIUC, - București, sector 5, ., B. T. - PREȘEDINTELE R., - București, sector 6, .-3 P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL C. cu sediul în C., ., Județul D.. L. C. - C., . Județul D..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se va depune la T. D..
Pronunțată în ședința publică de la 30 iunie 2014.
Președinte, A. G. V. | ||
Grefier, L. M. |
Red. A. Vasilescz
L.M. 14 iulie 2014
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 2494/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 12/2014.... → |
|---|
