Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 03/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 5419/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 28/2014
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Judecător A. M. S.
Judecător M. O.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea recursului declarat de petentul S. R. I. împotriva sentinței civile nr._ din 03.07.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimații I P J D., V. C. și ..A.Sibiu, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns V.G. pentru recurent lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și apreciind cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat V.G. pentru recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței și pe fond admiterea plângerii .
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr._ din 03.07.2013 Judecătoria C. a respins plângerea contravențională formulată de petentul S. R. I., în contradictoriu cu intimații I P J D., V. C. și ..A.Sibiu ,ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție .. nr._ încheiat la data de 23.02.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu avertisment și amenda în cuantum de 280 lei, și suspendarea dreptului de a conduce autoturismul pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se in sarcina sa săvârșirea contravenției prev. de disp. art. 54 din OUG 195/2002, art. 79 alin.1 lit.b din OUG 195/2002, art. 147 alin. 1 din HG 1391/2006
În fapt, la data de 07.01.2012, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . la ieșirea din parcare ar fi acroșat cu partea față a mașinii autovehiculul cu nr._ care era parcat. De asemenea nu s-a prezentat la poliție în 24 de ore, nu a prezentat permisul de conducere.
Conform 54 din OUG 195/2002, art. 79 alin.1 lit.b din OUG 195/2002:
,, Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Semnalizarea schimbării direcției de mers trebuie să fie menținută pe întreaga durată a manevrei" ; ,, Conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați: b) să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare", iar potrivit art. 147 alin. 1 din HG 1391/2006 ,, Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat: 1. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare".
Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța urmează a examina mai întâi legalitatea procesului-verbal și ulterior temeinicia sa.
Cat privește legalitatea procesului-verbal, instanța retine ca acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 alin.1 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatata si din oficiu de către instanța.
Sub aspectul legalității, petentul a invocat nulitatea procesului verbal de contravenție, în temeiul art. 16 din OG 2/2001, deoarece a fost aplicată o sancțiune contravențională plecând de la presupunerea că el ar fi fost cel vinovat, fără a cerceta împrejurările în care a fost săvârșită fapta.
Instanța atrage atenția asupra reglementărilor art. 17 din OG 2/2001 unde sunt strict determinate situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator.
Astfel, prin acest text de lege se prevede ca "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal".
In raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor in care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia in considerare si din oficiu, se impune ca in toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie sa le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocata decât daca s-a pricinuit parții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
Nici unul dintre motivele de nulitate, invocate de petent, nu se regăsește printre cele expres prevăzute de art. 17 din ordonanță, situație în care vom analiza doar existența vătămării petentului, cauzată acestuia prin neregulile semnalate, vătămare care trebuie dovedită și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție.
Procedând la o astfel de analiză, se constată că petentul nici nu a indicat în ce mod a fost prejudiciat prin neregulile reclamate și de altfel, nici unul dintre acestea nu sunt de natură să conducă la anularea procesului verbal, neproducându-i acestuia nici o vătămare.
Prin urmare, instanța reține că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001, în lipsa cărora, actul sancționator ar fi fost lovit de nulitate absolută.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contravențional atacat, instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii publice, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenientă, conform disp. art. 1169 C.civ. care reglementează sarcina probei.
În cauza dedusă judecății se reține prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție, tocmai că reținerea faptei contravenționale și aplicarea sancțiunii se întemeiază pe faptele și împrejurările constatate personal de agentul constatator.
Procesul verbal de contravenție nu este doar un act de acuzare ci și un mijloc de probă. Textul art. 34 din OG 2/2001 presupune o interpretare concordantă cu exigențele unui proces echitabil, devreme ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție. Prin urmare instanța nu pornește de la ideea preconcepută că persoana sancționată contravențional este vinovată, ci menținerea procesului verbal va fi rezultatul unor verificări asupra tuturor consemnărilor actului sancționator.
În situația sancționării contravenției constând în fapta comisivă, astfel cum este în situația de față, procesul verbal constituie un mijloc de probă, el dovedind o situație de fapt care a condus în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat. Prin urmare, în astfel de cazuri, sarcina probei, în procesul civil, este inversată prin mecanismul de funcționare a prezumției simple, astfel încât aceasta trece asupra părții împotriva căreia este stabilită prezumția.
Petentul, având posibilitatea exercitării drepturilor procesuale în vederea dovedirii plângerii formulate, a solicitat și i-a fost încuviințată audierea martorei U. L. Ș.. Acesta declară, că a fost împreună cu petentul în Italia, în perioada 05.01.10.01.2012, cu un microbuz, dar ,, pentru transportul efectuat nu am primit bilet, făcându-se curse săptămânal".
Deși petentul a invocat în motivele plângerii eroarea de fapt, fapt susținut și de martora U. L. Ș., instanța apreciază că mărturia a fost dată pro causa, în susținerea poziției procesuale a petentului, existând presupunerea rezonabilă că aceasta este interesată moral în rezultatul cauzei, declarația acesteia privind inexistența faptei contravenționale necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă, astfel depoziția acesteia fiind înlăturata din ansamblul materialului probator.
Ori, în situația în care depoziția martorului propus de petent a fost înlăturată, ca fiind subiectiva, ne aflăm în situația în care, neexistând alte probe sau indicii credibile care să răstoarne prezumția simplă de temeinicie a actului sancționator, concluzionând asupra temeiniciei procesului verbal criticat, instanța apreciază că acesta respectă dispozițiile OG 2/2001 și OUG 195/2002 și că surprinde fidel starea de fapt existentă și imputată contravenientului și pe cale de consecință, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului –verbal de contravenție în cauză, nu a fost răsturnată în urma probatoriului administrat în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul S. R. I. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale, anularea procesului verbal cu consecința exonerării de răspundere administrativa.In subsidiar, in temeiul disp art 7 din OG 2/2001 a solicitat aplicarea unei sancțiuni cu avertisment.
În motivare arată că in mod greșit a apreciat ca procesul verbal a fost incheiat cu respectarea prevederilor art. 16 din OG nr.2/2001, in sensul ca agentul constatator a descris in concret fapta contravenționala reținuta in sarcina petentului.
La data intocmirii preocesului-verbal, agentul constatator a aplicat o sancțiune contravenționala plecând de la presupunerea ca petentul ar fi fost cel care a si savarsit-o, fara a cerceta imprejurarile in care a fost săvârșita si de către cine.
Sancțiunea aplicata in urma presupusului accident rutier este data in condițiile in care constatarea s-a făcut de agentul constatator prin propriile simțuri si fara ca acesta sa faca simple verificări. Cu ocaizia întocmirii documentației si a descrierii modalității de producere a evenimentului, nu se afla in tara, fiind plecat in străinătate, respectiv in Italia, iar autoturismul fusese împrumutat unui prieten care a circulat cu el in acea perioada, M. A..
Mai mult,din actele care au stat la baza emiterii procesului verbal se poate observa ca evenimentul rutier s-a produs pe . locuiește prietenul căruia i-a împrumutat autovehiculul, M. A..
Înscrisurile depuse la dosarul cauzei coroborate cu depoziția martorei audiate in cauza duc la concluzia ca procesul verbal a fost întocmit fara a respecta condițiile de forma .
Din cuprinsul depoziției martorei audiate in cauza rezulta fara dubiu ca in acea perioada ,in care s-a întâmplat evenimentul rutier, petentul nu se afla in localitate, fapt adus la cunoștința agentul constatator.
Astfel, consideră ca procesul verbal sanctinator a fost intocmit fara a se avea in vedere dispozițiile art. 11 alin 1 din OG 2/2001 potrivit căruia caracterul contravențional al faptei este înlăturat in cauza in cazul " erorii de fapt".
In mod greșit instanța de fond a înlăturat depoziția martorei audiate apreciind eronat ca aceasta este subiectiva si ca a fost data " pro causa" in condițiile in care ea nu se coroborează cu nici un alt mijloc de proba apreciind ca martora a fost interesata moral de rezultatul cauzei si ca declarația acesteia nu poate fi coroborata cu nici un alt mijloc de proba .
Astfel, instanța de fond nu a analizat in nici un fel înscrisurile care au stat la baza emiterii actului sancționator si de unde rezulta fara dubiu ca la data evenimentului nu se afla in tara.
Prin urmare, consider ca vinovăția sa raportata la sancțiunea aplicata este mult prea excesiva având in vedere de starea de fapt pe care m expus-o.
Raportat la disp. art .21 alin. 3 din OG 2/2001 potrivit căruia " Sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tinandu-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul-verbal. " consider ca sancțiunea aplicata este mult prea dura.
Având în vedere gravitatea redusă a faptei contravenționale solicită înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment în raport de disp art. 7 din OG 2/2001.
Pentru toate aceste motive solicita admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale, anularea procesului verbal cu consecința exonerării de răspundere administrativă, respectiv de plata amenzii in valoare de 630 lei, anularea punctelor amenda.
In drept invocă dispoz.art. 299, art. 3041 C.pr.civ raportat la 3121 C.pr.civ.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și potrivit art. 3041 cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul nu este fondat, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală și temeinică, făcând o corectă apreciere a situației de fapt, a încadrării în drept și a gradului de pericol social al faptei.
Astfel, prin procesul verbal de contravenție .. nr._ încheiat la data de 23.02.2012, recurentul/petent a fost sancționat contravențional cu avertisment și amenda în cuantum de 280 lei, și suspendarea dreptului de a conduce autoturismul pe o perioadă de 30 de zile, pentru savarsirea contraventiilor prevazute de art. 54 din OUG 195/2002, art. 79 alin.1 lit.b din OUG 195/2002, art. 147 alin. 1 din HG 1391/2006, retinandu-se de catre agentul constatator ca, la data de 07.01.2012, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . la ieșirea din parcare ar fi acroșat cu partea față a mașinii autovehiculul cu nr._ care era parcat si nu s-a prezentat la poliție în 24 de ore, pentru declararea evenimentului.
Verificând, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Recurentul sustine nerespectarea prevederilor art. 16 alin 1 din OG nr.2/2001, care prevăd că procesul verbal va cuprinde, in mod obligatoriu "… descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite".
În speta, se constată că procesul verbal cuprinde descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită.
Tribunalul constata ca, potrivit dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.
In raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor in care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune, astfel cum a decis și ICCJ în decizia nr. XXII pronunțată în recursul în interesul legii, ca, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătură decât prin anularea acelui act.
In consecință, pentru ca alte omisiuni din cuprinsul procesului verbal, cu exceptia celor inscrise la art. 17 din OG 2/2001, să atragă nulitateaa procesului verbal, este necesar ca petentul sa invoce și să dovedească o vătămare prin întocmirea procesului verbal în acest mod, conform deciziei in interesul legii nr. XXII/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În speta, se constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat neîntemeiate criticile recurentului referitoare la nulitatea procesului verbal, având în vedere că petentul nici nu a indicat în ce mod a fost prejudiciat prin neregulile reclamate.
Asupra motivelor de netemeinicie, se reține că recurentul/petent a contestat starea de fapt descrisă în actul sancționator, însă, nu a reușit să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul verbal.
Recurentul critica sentința instanței de fond si in ceea ce priveste solutia referitoare la temeinicia procesului verbal, apreciind ca nu se face vinovat de savarsirea contraventiei.
Astfel, procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însa este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient conform dispozițiilor art. 1169 C. civil care reglementează sarcina probei.
Prezumția relativă de temeinicie și legalitate a procesului verbal de contravenție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil. După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței și A. c. României), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală (cum este calificat în unele situații materia contravențională prin raportare la C.E.D.O.), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului. Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În cauză, atât miza litigiului, cât și posibilitatea petentului/intimat de a combate prezumția de legalitate și de temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.
In speta, recurentul sustine ca nu a savarsit contraventia retinuta in sarcina sa, dovedind aceasta cu depozitia martorei U. L. Ș., depozitie ce, in mod greșit, a fost înlăturata ca fiind subiectiva si ca a fost data " pro causa" in condițiile in care ea nu se coroborează cu nici un alt mijloc de proba apreciind ca martora a fost interesata moral de rezultatul cauzei si ca declarația acesteia nu poate fi coroborata cu nici un alt mijloc de proba.
Sustinerea recurentului este neîntemeiata.
Astfel, depoziția martorului audiat în cauză la propunerea petentului, a fost, în mod corect, înlăturată de către instanță ca fiind dată cu intenția vădită de a susține poziția procesuală a petentului, avand in vedere ca aceasta a declarat ca a fost împreună cu petentul în Italia, în perioada 05.01.-10.01.2012, cu un microbuz, dar pentru transportul efectuat nu au primit bilet, sustinerea acesteia nefiind plauzibila avand in vedere ca pentru efectuarea unui transport international de persoane transportatorul elibereaza obligatoriu biletul de calatorie.
Prin urmare,Tribunalul, în acord cu instanța de fond, apreciază că depoziția martorului este subiectivă, dată cu intenția vădită de a susține poziția procesuală a petentei.
Recurentul sustine ca procesul verbal sanctionator a fost intocmit fara a se avea in vedere dispozițiile art. 11 alin 1 din OG 2/2001 potrivit căruia caracterul contravențional al faptei este înlăturat in cauza in cazul " erorii de fapt".
Sustinerea recurentului nu poate fi retinuta întrucât recurentul nu a indicat în ce constă eroarea de fapt în care s-a aflat în momentul comiterii contravenției.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în concret, Tribunalul apreciază ca fapta comisă de petent prezintă un grad de pericol social care justifică aplicarea amenzii, în cuantumul minim prevăzut de lege, dat fiind pericolul social al faptei săvârșite.
Față de dispozițiile art 5 alin 5 și 21 alin 3 din OG nr 2/2001, sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru a realiza scopul preventiv și educativ al acesteia. O atare sancțiune nu corespunde gradului de pericol social al faptei.
Dispozițiile din O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Astfel, se reține că faptele săvârșite de petent, prezintă un grad de pericol social ridicat, întrucât reprezintă o încălcare gravă a dispozițiilor din O.U.G. nr. 195/2002 ce au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic.
Mai mult, se are în vedere atitudinea petentului care nu a recunoscut săvârșirea faptei contravenționale, astfel că, în măsura în care petentul nu s-a manifestat în sensul înțelegerii faptei săvârșite, a recunoașterii acesteia, instanța apreciază că periculozitatea acestuia este ridicată, și nu se impune aplicarea avertismentului.
Asupra motivelor de nelegalitate și netemeinicie, contrar susținerilor recurentului, instanța de fond a făcut o analiză aprofundată a împrejurărilor de fapt și a textelor de lege aplicabile și, în raport de probele administrate în cauză a apreciat, întemeiat, că recurentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a actului constatator, prezumții ce caracterizează actele administrative, inclusiv cele în materie contravențională întocmite de agenți ai statului îndrituiți în acest sens potrivit dispozițiilor legale.
Față de toate aceste considerente, tribunalul constată că sentința atacată este legală și temeinică, petentul/recurent făcându-se vinovat de fapta reținută în sarcina sa, astfel încât recursul declarat de către recurent, nu este fondat, urmând a fi respins în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petentul S. R. I. împotriva sentinței civile nr._ din 03.07.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimații I P J D., V. C. și ..A.Sibiu, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2014.
Președinte, E. S. | Judecător, A. M. S. | Judecător, M. O. |
Grefier, C. A. |
Red.ES/04.02.2014
Tehn.C.A./4 ex.
februarie 2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 52/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 24/2014.... → |
|---|
