Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 15-04-2014, Tribunalul DOLJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 2516/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 147/2014

Ședința publică de la 15 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. S.

Judecător M. O.

Judecător E. S.

Grefier C. A.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. C. împotriva sentinței civile nr._ din 10.12.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul . SRL, având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurent a solicitat judecarea în lipsă, după care;

Constatând cauza în stare de judecată, instanța a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr._ din 10.12.2013, Judecătoria C. a dispus: "respinge ca neintemeiata exceptia tardivitatii plangerii contraventionale invocata de intimata prin intampinare, admite plangerea contraventionala formulată de petenta . cu intimata C. SA; anuleaza procesul verbal de contraventie . nr._ din 6.09.2011 și exonereaza petenta de la plata amenzii in cuantum de 2750 lei si a tarifului de despagubire in cuantum de 720 euro".

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

La data de 6.07.2011 a fost întocmit procesul-verbal . 11 nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către petenta . SRL a contravenției prevăzute de art.8 alin. 1 din OG 15/2002 retinandu-se ca in data de 22.01.2011 ora 16,05 a circulat pe DN 7 km 188+900 m fara a avea rovinieta valabila.

Prin acest proces verbal petenta a fost amendata cu suma de 2750 lei si a fost obligata la plata tarifului de despagubire in cuantum de 720 euro.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi in cuantum de 2750 lei si obligarea la plata tarifului de despagubire) cât și asigurarea posibilității petentei de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Cât privește legalitatea procesului-verbal, instanța retine că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând toate mentiunile obligatorii prevazute de art 17 din acest act normativ, mentiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulitătii actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și a semnăturii agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că petenta a facut dovada cu adresa nr. 92/_ din 12.11.2011 ca la data de 22.01.2011 ora 16.05 avea rovinieta valabila pentru autovehicul cu nr de inmatriculare_ apartinand petentei. Prin adresa mai sus mentionata si depusa in copie la f.5 intimata arata ca urmare a adresei petentei s-a facut modificarea in baza de date centralizata astfel ca rovinieta cu seria_ cu valabilitate de o zi respectiv pentru data de 22.01.2011 orele 1:57:58 – 23:59:59 fiind valabila pentru autoturismul cu nr de inmatriculare_ .

Asadar, sustinerea petentei ca din eroare in baza de date a fost trecut nr de inmatriculare_ in loc de_ este intemeiata si recunoscuta de intimata, astfel ca la ora 16.05, in data de 22.01.2011, petenta avea rovinieta valabila pentru autovehicul cu nr de inmatriculare_, astfel ca procesul verbal de contraventie este netemeinic, intrucat petenta isi indeplinise obligatia de achita rovinieta.

In consecinta, instanta a admis plangerea contraventionala, a anulat procesul verbal de contraventie . nr._ din 6.09.2011 si a exonerat petenta de la plata amenzii in cuantum de 2750 lei si a tarifului de despăgubire in cuantum de 720 euro.

Împotriva acestei sentințe intimata C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. C. a declarat recurs criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond a făcut o aplicare greșita a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din C.Pr.Civ.

În fapt: autovehiculul deținut de . SRL a fost depistat că a circulat fără a avea rovinietă valabilă. Nu se face dovada achitării taxei la data depistării în trafic.

Autovehiculul face parte din categoria autovehiculelor pentru care trebuie achitată T.U.R.D.N., excepțiile sunt clar reglementate în legislația în vigoare .

În conformitate cu prevederile O.G. 15/2002 cu modificările și completările ulterioare, art. 7 „ Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și deținerea rovinietei valabile revin în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare, în documentele vamale sau în alte documente oficiale, iar în cazul utilizatorilor străini, acestea revin în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului".

Fapta posesorilor de autovehicule de a utiliza infrastructura rutieră fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție la OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare și se sancționează cu amendă așa cum prevede art.8, alin. (1) cat si cu obligarea contravenientului la plata tarifului de despăgubire conform art 8 alin. (3).

Pententa, incalcand dispozițiile din OG nr.15/2002, în mod corect a fost sancționată

prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr,_ din 22.01.2012 cu

amendă si obligata la plata tarifului de despăgubire, astfel că nu există nici o greșeală în

modul în care a fost sancționată.

De asemenea arătă ca P.V.C.C. a fost întocmit respectând prevederile OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

Menționam ca suma de 720 euro reprezintă contravaloarea tarifului de despăgubire asa cum prevede art. 8 alin. 3 din OG nr 15/2002 completata si modificata prin actele ulterioare constituind venit propriu al C. SA - D. C. .

E. instanța de fond a admis plângerea contravetionala formulata de către . fiind prescrisa executarea sancțiunii contravenționale reprezentata de către tariful de despăgubire in valoare de 720 de euro, apreciind ca procesul verbal de constatare a contravenției trebuia comunicat prin posta cu aviz de primire si numai in subsidiar prin afișare, apreciere reținuta contrar prevederilor art. 27 din OG 2/2001 potrivit cărora " Comunicarea procesului-verbal si a instiintarii de plata de-face prin posta, cu aviz de primire, SAU prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează . semnat de cel puțin un martor.", in speța de fata in mod legal procedandu-se la comunicarea procesul verbal de constatare a contravenției prin afișare, in condițiile in care, fara dubiu, cele doua modalități de comunicare prevăzute de art. 27 din OG 2/2001 sunt alternative, fara a exista o ordine de preferința intre ele, iar recurgerea la una dintre acestea este necesara si suficienta, pentru ca procedura de comunicare sa fie considerata indepinita.

Astfel, constată ca, sentința atacata a fost pronunțata cu incalcarea principiului de drept „ ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus"" - unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem, conform căruia, prin interpretare nu se poate restrânge aplicația unui text care a fost formulat general; generalitatea formulării duce la generalitatea aplicării.

Mai mult decât atat, referitor la cele reținute cu privire la Decizia ICCJ nr. 10 din 10.06.2013, prevederile acesteia sunt interpretate in mod eronat având in vedere faptul ca acestea isi au aplicabilitatea dupa data publicării acesteia in Monitorul Oficial al României si anume 23.07.2013, conform principiului neretroactivitatii prevăzut de Codul Civil "Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă", rezultând fara echivoc că, principiul neretroactivitatii este regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, trecute.

De asemenea arătam ca informațiile privind datele de indentificare ale debitorului, inclusiv cele cu privire la adresa debitorului, sunt furnizate de Ministerul Administrației si Internelor -Direcția Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor si Direcția Generala de Evidenta a Persoanelor, conform prevederilor art. 9 alin.2 si 3 al OG 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, faptul ca debitorul si-a schimbat domiciliul fara a-si indeplini obligația legala de a preschimba restul documentelor, in speța certificatul de inmatrculare, asa cum prevede art. 2 alin. 2 din Ordinul 1501/2006, cu modificările si completările ulterioare potrivit căruia, in cazul schimbării oricăror date inscrise in certificatul de inmatriculare sau înregistrare, titularul acestuia este obligat sa solicite autorității emitente eliberarea unui nou astfel de document, in termen de cel mult 30 zile de la data la care a survenit modificarea.

Prin urmare, consideră ca, sentința pronunțata a fost data cu incalcarea prevederile art 488 alin.l pct. 8 Cod Procedura Civila.

In concluzie, fața de cele arătate solicită să se dispună modificarea sentinței instanței de fond prin admiterea recursului, in sensul respingerii plângerii contravenționale ca neîntemeiată, constatarea deplinei legalități a procesului verbal de constatare a contravenției . 1 nr._ din 22.01.2012.

In drept: își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 483-502, C.proc. civ.iar în baza art. 223 alin.final C.proc.civ. solicită judecarea în lipsă.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, instanta constata urmatoarele:

Astfel, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . 11 nr._/06.09.2011, intimata/petenta a fost sanctionata cu amenda in cuantum de 2750 lei si a fost obligata la plata tarifului de despagubire in cuantum de 720 euro, retinandu-se de catre agentul constatator, in data de 22.01.2011 ora 16,05 autovehiculul apartinand acesteia a circulat pe DN 7 km 188+900 m fara a avea rovinieta valabila.

Verificând, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, Tribunalul constata ca instanta de fond a retinut, in mod corect, că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, tribunalul, in acord cu instanta de fond, reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Recurenta critica sentința instanței de fond aratand ca autovehiculul deținut de . SRL a fost depistat că a circulat fără a avea rovinietă valabilă si nu sa facut dovada achitării taxei la data depistării în trafic.

Critica recurentei este neîntemeiata întrucât instanța de fond, a apreciat, întemeiat, petenta a facut dovada cu adresa nr. 92/_ din 12.11.2011 ca la data de 22.01.2011 ora 16.05 avea rovinieta valabila pentru autovehicul cu nr de inmatriculare_ apartinand petentei.

Astfel, prin adresa mai sus mentionata si depusa in copie la fila 5 din dosarul de fond, apelanta/ intimata arata ca urmare a adresei petentei s-a facut modificarea in baza de date centralizata astfel ca rovinieta cu seria_ cu valabilitate de o zi respectiv pentru data de 22.01.2011 orele 1:57:58 – 23:59:59 fiind valabila pentru autoturismul cu nr de inmatriculare_ .

Asadar, sustinerea petentei/intimate ca din eroare in baza de date a fost trecut nr de inmatriculare_ in loc de_ este intemeiata si recunoscuta de apelanta/intimata, astfel ca la ora 16.05, in data de 22.01.2011, petenta/intimata avea rovinieta valabila pentru autovehicul cu nr de inmatriculare_, astfel ca procesul verbal de contraventie este netemeinic, intrucat petenta isi indeplinise obligatia de achita rovinieta.

Critica recurentei referitoare la considerarea ca fiind prescrisa executarea sancțiunii contravenționale, este neintemeiata intrucat considerentele sentintei instantei de fond vizeaza numai netemeinicia procesului verbal de constatare a contraventiei nu si exceptia prescriptiei sanctiunii amenzii contraventionale aplicata prin procesul verbal contestat.

Asupra motivelor de nelegalitate și netemeinicie, contrar susținerilor recurentei, instanța de fond a făcut o analiză aprofundată a împrejurărilor de fapt și a textelor de lege aplicabile și, în raport de probele administrate în cauză a apreciat, întemeiat, că petenta a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie a actului constatator, prezumții ce caracterizează actele administrative, inclusiv cele în materie contravențională întocmite de agenți ai statului îndrituiți în acest sens potrivit dispozițiilor legale.

În raport de considerentele expuse, se apreciază recursul ca nefondat, urmând ca în temeiul art.312 alin.1 C.p.civ. să fie respins, menținând sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. C., cu sediul în C., Calea Severinului nr. 17, județul D., împotriva sentinței civile nr._ din 10.12.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul . SRL cu sediul în Călărași nr. 1084, județul D., având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2014.

Președinte,

A. M. S.

Judecător,

M. O.

Judecător,

E. S.

Grefier,

C. A.

Red.ES/08.05.2014

Tehn.C.A.

Aprilie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 15-04-2014, Tribunalul DOLJ