Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 58/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 58/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 6848/318/2014

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Decizia Nr. 947/2015

Ședința publică de la 07 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. M.

Judecător M. C. S.

Grefier E. A. B.

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul petent H. C. G. împotriva sentinței civile nr. 5801 din data de 03.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, că apelul a fost declarat și motivat în termenul procedural, precum și faptul că prin compartimentul registratură apelantul petent a depus o cerere de amânare prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.

Deliberând față de cererea de amânare formulată de apelantul petent, tribunalul constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 222 alin. 1 Cod de procedură civilă având în vedere acesta nu a făcut dovada unor împrejurări excepționale care să-l fi împiedicat să-și angajeze apărător până la acest moment, și pe cale de consecință respinge cererea de amânare în vederea angajării unui apărător.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:

  1. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 5801 din data de 03.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost respinsă plângerea formulată de petentul H. C. G., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/09.05.2014 în contradictoriu cu intimata I. G., ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.05.2014, s-a dispus sancționarea petentului cu amendă contravențională în cuantum de 425 lei, reținându-se în sarcina acestuia faptul că în data de 09.05.2014, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe DE 79 Cocoreni, din direcția Plopșoru spre Rovinari, a efectuat manevra de depășire a autoturismului cu număr de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului ,,depășire interzisă,,, încălcând marcajul longitudinal.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat potrivit art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001,, instanța a reținut, în ceea ce privește legalitatea, că actul contestat cuprinde mențiunile prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate care se constată din oficiu de către instanța de judecată.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, prima instanță a constatat că starea de fapt reținută de agentul constatator în procesul verbal de contravenție a fost confirmată prin declarația martorului D. I. V. (conducătorul autovehiculului depășit de contestator la data de 09.05.2014), martor care a învederat instanței că petentul l-a depășit într-o zonă în care era interzisă această manevră, astfel că, față de această împrejurare, având în vedere că petentul nu a reușit să facă dovada unei stări de fapt contrare celei reținute de agentul constatator în procesul verbal de contravenție, instanța a apreciat ca nefondată prezenta plângere contravențională, motiv pentru care o respinge.

2.Calea de atac

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul H. C. G., criticând-o pentru netemeinicie și solicitând schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului-verbal de contravenție.

În motivele scrise de apel, apelantul petent a precizat că instanța de fond a apreciat în mod greșit probatoriu administrat în cauză.

Deși, prin rezoluția din data de 22.01.2015 i s-a comunicat intimatului Inspectoratul de Poliție Județean G. o copie de pe cererea de apel formulată de apelantul petent H. C. G., cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 15 zile de la primirea copiei de pe cererea de apel, intimatul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

D. urmare potrivit art. XV, alin.6 din Legea nr.2/2013 a fost fixat termen de judecată la data de 07.04.2014, fiind citate părțile.

Examinând apelul declarat prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 și art. 477 Cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul de față este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod just că procesul-verbal . nr._/09.05.2014, întrunește condițiile de formă impuse de art. 16 din OG nr. 2/2001 și că nu există nicio cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din același act normativ.

De asemenea, se reține că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției art. 100 alin.3 lit. e din OUG 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, art.100 alin.3 lit. e din OUG 195/2002 prevede:,, (3) Constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a II-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

e) nerespectarea regulilor privind depășirea;”

În art.120 lit. i din HG nr.1391/2006 se prevede că „(1) Se interzice depășirea vehiculelor: i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar si parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”.

Se constată că prima instanță a apreciat corect probele, stabilind în mod corect faptul că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

Astfel, din declarația martorului D. I. V. (conducătorul autovehiculului depășit de contestator la data de 09.05.2014), reiese că petentul l-a depășit pe acesta într-o zonă în care era interzisă această manevră, fapta săvârșită de petent fiind prevăzută și sancționată de art. 100 alin.3 lit. e din OUG 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Raportat la circumstanțele cauzei, ținând cont de gradul de pericol sporit al contravențiilor prevăzute de OUG nr. 195/2002, nefiind probate în cauză situații ce ar determina reindividualizarea sancțiunii aplicate pentru această faptă, se constată că nu se impune în cauză înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment.

Față de aceste considerente, Tribunalul, în temeiul art.480 Cod proc.civ. raportat la art. 34 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, constatând că instanța de fond a apreciat în mod just probele administrate în cauză și a stabilit corect starea de fapt, pronunțând astfel o hotărâre temeinică, va respinge apelul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul petent H. C. G. având CNP_ și domiciliul în municipiul Petroșani, ., ., . împotriva sentinței civile nr. 5801 din data de 03.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2015, la Tribunalul G..

Președinte,

L. M.

Judecător,

M. C. S.

Grefier,

E. A. B.

Red. S.M.C./ Tehn. M.R.

4ex/ 7 mai 2015

J.f./ P. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 58/2015. Tribunalul GORJ