Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 25-03-2015, Tribunalul GORJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 4610/318/2014

Dosar nr._ Cod operator 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA Nr. 899/2015

Ședința publică de la 25 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. S. S.

Judecător O. C. S.

Grefier N. C.

Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelantul - intimat I. G., împotriva sentinței civile nr. 4405 din data de 01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – petent B. S. I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este primul termen de judecată precum și că apelul a fost declarat în termen legal.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 Cod procedură civilă tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competent general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 126 alin. 1 Constituția României, art.95 pct.2 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, tribunalul reține cauza spre soluționarea cererii de apel deduse judecății.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 4405 din data de 01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-J. în dosarul nr._, s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul B. S. I., în contradictoriu cu intimatul I. G., s-a anulat procesul verbal de contravenție . numărul_ încheiat în data de 20.02.2014 de Poliția Bumbești J..

Pentru a pronunța această sentință a reținut prima instanță că prin procesul – verbal de contravenție . nr._/20.02.2014, petentul a fost sancționat cu amenda in cuantum de 720 lei, reținând ca transporta cu o autoutilitara două bovine, fără să posede autorizație sanitar-veterinara pentru autovehicul. Fapta contravenționala a fost încadrata in disp. art. 3 lit. b pct. 3 din HG984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, fapta constând în efectuarea transporturilor de produse și subproduse de origine animală cu mijloace de transport neautorizate sanitar-veterinar sau neigienizate.

Martorul B. I., audiat în ședința publică din data de 01.07.2014, a declarat că este tatăl petentului și că la data la care a fost sancționat se afla cu petentul în mașină, iar fiul său nu transporta bovine, menționând că are cunoștință de faptul că petentul a mai fost sancționat pentru lipsa trusei medicale din autoturism.

Petentul nu a semnat procesul verbal de contravenție, nefiind de acord cu cele menționate, ceea ce naște un dubiu care profita învinuitului.

In concluzie, instanța a admis plângerea contravenționala și a anulat procesul verbal de contravenție contestat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen și motivat apelantul intimat I.P:J. G., criticând-o pentru netemeinicie, arătând că în fapt, contravenientul a fost sancționat pentru că a transportat cu o autoutilitară două bovine, fără a poseda autorizație sanitar-veterinară pentru autovehicul.

Arată că prima instanță a interpretat eronat probele administrate în cauză.

Astfel, fapta săvârșită de contravenient a fost constatată, în mod nemijlocit, de către agentul de poliție prezent la fața locului.

Pe de altă parte, declarația martorului audiat la solicitarea petentului nu reflectă realitatea, acesta fiind chiar tatăl petentului.

În aceste condiții, a apreciat că prezumția de temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată.

Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.

În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din codul de procedură civilă și art. 34 alin. 2 din O.G nr. 2/2001.

Intimatul – petent B. S. I., nu a formulat întâmpinare față de apelul declarat în cauză.

Examinând apelul declarat prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 și art. 477 NCPC, tribunalul îl reține ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/20.02.2014 încheiat de către intimatul Inspectoratul de Politie Județean G. – Poliția oraș Bumbești J., petentul a fost sancționat cu amenda contravențională in cuantum de 720 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 lit. b pct.3 alin. 1 din H.G. 984/2005, reținându-se în sarcina sa faptul ca a condus autoutilitara F. Durato cu nr. de înmatriculare BA003LV transportând cu acesta două bovine fără a poseda autorizație sanitar veterinară pentru autovehicul.

Se impune a se menționa că potrivit textului de lege menționat în cuprinsul actului constatator, respectiv art. 3 lit. b pct.3 din HG 894/2005, constituie contravenție la normele sanitare veterinare privind circulația animalelor, produselor de origine animală, furajelor sau a produselor medicinale și a altor produse de uz veterinar și se sancționează cu amendă de la 720 lei la 1.500 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele fizice, efectuarea transporturilor de produse și subproduse de origine animală cu mijloace de transport neautorizate sanitar-veterinar sau neigienizate.

În condițiile în care prin art. 1 lit. j din același act normativ, produsele de origine animală sunt definite ca fiind produsele ce se obțin de la animale, destinate consumului uman și hranei animalelor sau folosite în scopuri industriale, farmaceutice și agricole, tribunalul constată că procesul verbal de contravenție nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG 2/2001, în sensul că textul de lege aplicat nu se încadrează în descrierea faptei contravenționale arătate în procesul verbal, aspect ce conduce la anularea actului. Astfel, textul de lege face referire la transportul produselor și subproduselor de origine animală cu mijloace de transport neautorizate, iar pentru petent s-a reținut efectuarea transportului de animale fără să aibă autorizație sanitar veterinară pentru mijlocul de transport.

În raport de cele expuse, tribunalul constată că în speță a fost încălcat principiul legalității ce guvernează încheierea oricărui act de autoritate, astfel că sub acest aspect plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție contestat în speță apare ca întemeiată.

Având în vedere că soluția instanței de fond a fost de admitere a plângerii chiar dacă pentru alte considerente decât cele mai sus menționate, pentru cele arătate în precedent, apelul va fi respins ca nefondat, fără ca instanța de control să mai procedeze la analizarea motivelor invocate prin calea de atac promovată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul - intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G., cu sediul în Tg. J., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 4405 din data de 01.07.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – petent B. S. I., domiciliat în Mun.Tg-J., ., nr.64, județul G., CNP_, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 martie 2015.

Președinte,

A. S. S.

Judecător,

O. C. S.

Grefier,

N. C.

Red. ASS

Tehnored.N.C./

4 ex.

Jud. fond. D.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 25-03-2015, Tribunalul GORJ