Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1475/2015. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 1475/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 8430/318/2014

Acesta nu este document finalizat

Cod operator 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA Nr. 1475

Ședința publică din 10 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. I. T.

Judecător I. S.

Grefier A. C. C.

Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție al județului Gorj, împotriva sentinței civile nr.2032 din 21.11.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent P. A. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect anulare proces verbal de contravenție, apelul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen și motivat precum și faptul că, în cadrul procedurii prealabile, intimatul petent nu a depus întâmpinare.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul declară cercetarea judecătorească încheiată, apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr. 2032 din 21.11.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești, în dosarul nr._, a fost admisă plângerea formulată de petentul P. A. C., domiciliat în Tismana, . A, județul Gorj, având CNP_, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/29.05.2014, încheiat de Secția 6 de Poliție Tg-Cărbunești, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, cu sediul în Tg-J., ., județul Gorj,având ca obiect plângere contravențională.

A fost anulat procesul verbal de contravenție . nr._/29 .05.2014 încheiat de Secția 6 de Poliție Tg-Cărbunești și exonerează petentul de plata amenzii.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-J., la data 18.06.2014, sub nr._, petentul P. A. C. a solicitat instanței ca, prin sentința ce va pronunța, în contradictoriu cu intimatul IPJ Gorj, să dispună, în principal, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/29.05.2014 încheiat de Secția 6 de Poliție Tg-Cărbunești și exonerarea sa de plata amenzii aplicate, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu se face vinovat de cele reținute în procesul verbal de constatare a contravenției contestat, întrucât, la data menționată în procesul-verbal, se deplasa cu autoturismul proprietate personală cu nr. de înmatriculare_ pe DN 67 din direcția Tg-J., către V., iar în localitatea Scoarța a fost oprit de către un echipaj de politie, ocazie cu care i-au fost solicitate actele la control, după care agentul constatator a menționat că totul este în ordine, însă i-a solicitat să prezinte trusa medicală, triunghiul reflectorizant și extinctorul, acesta conformându-se dar agentul neuitându-se în portbagajul ce fusese deschis.

În drept, plângerea nu a fost întemeiată.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar procesul verbal de contravenție contestat, copia cărții sale de identitate, precum și chitanța de plată a taxei de timbru în cuantum de 20 lei.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că procesul verbal este legal și temeinic, anexând raportul agentului constatator.

Petentul a depus Răspuns la Întâmpinare.

Prin sentința civilă nr.4923 pronunțată la data de 05 septembrie 2014 de Judecătoria Tg-J., județul Gorj, în dosarul nr._, s-a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul P. A. C., în favoarea Judecătoriei Târgu-Cărbunești.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Tg. J. a reținut că, potrivit disp. art.32 alin.2 din OG 2/2001, plângerile împotriva procesului verbal de contravenție se soluționează de către instanța în circumscripția căreia se află locul săvârșirii contravenției, iar în speța de față, locul săvârșirii contravenției este localitatea Scoarța, care din punct de vedere teritorial este arondată competenței de soluționare a Judecătoriei Târgu-Cărbunești

La data de 17.10.2014, dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Tg. Cărbunești, acordându-se primul termen de judecată la data de 21.11.2014, cu citarea părților.

Examinând plângerea în raport cu probele administrate și cu dispozițiile legale în materie, instanța a apreciat că este întemeiată, motivat de următoarele considerente:

În sarcina petentului s-a reținut comiterea a două fapte contravenționale, prevăzute și sancționate distinct de OUG nr. 195/2002, respectiv cele prevăzute de art. 100/1/13/ și art. 99/1/4, dar s-a aplicat o singură sancțiune.

Potrivit dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001, actualizată, dacă o persoană săvârșește mai multe contravenții constatate prin același proces-verbal, sancțiunea se aplică pentru fiecare în parte, iar apoi acestea se cumulează, dar fără a putea depăși limitele indicate la alin. 2. Este, deci, necesar ca, mai întâi, să se individualizeze sancțiunea aplicată pentru fiecare faptă în parte și doar apoi acestea se pot cumula. Numai procedând de această manieră se poate verifica ulterior dacă sancțiunile au fost aplicate în cadrul limitelor legale, precum și dacă, la individualizarea sancțiunilor, s-au respectat prevederile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001.

S-a aplicat, deci, un alt sistem sancționator decât cel legal reglementat în mod explicit de O.G. nr. 2/2001, iar acesta nu permite verificarea legalității sancționării pentru fiecare dintre faptele reținute.

Față de aceste considerente, instanța, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001, a admis plângerea, a anulat procesul verbal de contravenție și a exonerat petentul de plata amenzii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, apelanta intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj criticând-o pentru netemeinicie .

În motivare, apelanta a arătat că petentul a fost sancționat pentru conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusa medicală, triunghiuri reflectorizante și stingător pentru incendii, omologate și pentru neîndeplinirea obligației de a solicita documentul de constatare a avanilor produse autovehiculului în alte împrejurări decât în urma unui accident de circulație.

În mod eronat instanța de fond a apreciat că procesul verbal contestat este lovit de nulitate, fiind întocmit cu nerespectarea prevederilor art. 10 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul contravențiilor, în sensul că deși s-au reținut în sarcina petentului două fapte, a fost aplicată o singură amendă.

În realitate procesul verbal a fost întocmit corect, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 2 din același act normativ, care constituie o excepție de la textul sus menționat, potrivit căruia când mai multe contravenții se constată prin același proces verbal, sancțiunile se cumulează, fără a depăși dublul maximului prevăzut pentru contravenția cea mai gravă.

În speță, agentul constatator nu a aplicat o singură amendă pentru cele două contravenții săvârșite de petent, ci a cumulat aceste amenzi, în limitele maxime prevăzute de lege, respectiv, 5 puncte amendă în valoare de 425 de lei pentru contravenția prevăzută de art. 100 alin. 1 pct. 13 din O.U.G. nr. 195/2002 și 3 puncte amendă în valoare de 255 de lei pentru contravenția prevăzută de art. 99 alin. 1 pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002.

Față de considerentele de mai sus,a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și următoarele din codul de procedură civilă și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

În baza art. 411, alin. 1, pct. 2, teza a doua din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în eventualitatea lipsei de la dezbateri.

Legal citat intimatul petent P. A. - C. nu a formulat întâmpinare.

Analizând apelul de față, prin prisma celor invocate, Tribunalul reține următoarele:

Prin sentința de fond, a fost admisă plângerea formulată de petentul P. A. C., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/29.05.2014, încheiat de Secția 6 de Poliție Tg-Cărbunești, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, a fost anulat procesul verbal și exonerat petentul de plata amenzii, în cuantum total de 680 lei.

De menționat că, prin procesul verbal, petentul a fost sancționat cu un cuantum al amenzii, de 680 lei, agentul de poliție reținând în sarcina acestuia comiterea a două contravenții, respectiv fapta prev. de art. 100 alin. 1 pct. 13 din O.U.G. nr.195/2002 și, respectiv pe cea prev. de art. 99 alin. 1 pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că, în data de 29 mai 2014, a condus autovehiculul pe drumurile publice,_, fără a avea în dotare triunghiuri reflectorizante și nici nu deținea autorizația pentru reparații, aceasta nefiind solicitată în termenul de 30 de zile de la producerea avariilor constatate.

Deși apelanta motivează apelul, în sensul că, în mod greșit, instanța de fond a anulat procesul verbal, deoarece în realitate a fost aplicată câte o sancțiune pentru fiecare faptă reținută prin acesta, acestea fiind cumulate în cuantumul total de 680 lei, această afirmație este infirmată chiar de cuprinsul actului sancționator.

Așa fiind, în mod corect a reținut instanța că, în lipsa menționării în cuprinsul procesului verbal, a sancțiunii aplicate pentru fiecare contravenție reținută, nu se poate face controlul judiciar al legalității și temeiniciei procesului verbal contestat.

În cauză nu va fi reținută ca întemeiată afirmația apelantei, în sensul că, prin procesul verbal, agentul de poliție a cumulat două amenzi, în limitele maxime prevăzute de lege, respectiv, 5 puncte amendă în valoare de 425 de lei pentru contravenția prevăzută de art. 100 alin. 1 pct. 13 din O.U.G. nr.195/2002 și 3 puncte amendă în valoare de 255 de lei pentru contravenția prevăzută de art. 99 alin. 1 pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, starea de fapt în acest sens nerezultând din cuprinsul actului contestat.

Astfel, nu are relevanță faptul că suma totală de 680 lei, menționată în procesul verbal, ar reprezenta cumulul celor două sancțiuni aplicate, din moment ce OG nr.2/2001 prevede, cu titlu de obligație și nu lasă la latitudinea agentului constatator, aplicarea, în mod individual, pentru fiecare contravenție în parte, reținută în sarcina celui acuzat, sancțiunea corespunzătoare și individualizată, în raport de împrejurările concrete ale fiecăreia dintre cele două fapte.

Reținând aceste considerente, sentința de fond apare ca legală și temeinică, iar corelativ, apelul declarat împotriva acestei ava fi respins, ca nefondat, în baza disp. art. 480 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul, declarat de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, cu sediul în TG-J.,., județul Gorj împotriva sentinței civile nr.2032 din 21.11.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent P. A. C., domiciliat în orașul Tismana, ., județul Gorj, CNP_, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

S. I. T.

Judecător,

I. S.

Grefier,

A. C. C.

Red. S.I.T/tehnored A.C. C.

Judecător fond M.R.

4 ex./26 iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1475/2015. Tribunalul GORJ