Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 79/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 79/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 18718/318/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443 ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizie nr. 79/2015
Ședința publică din 14 ianuarie 2015
Completul compus din:
Președinte: C. B.
Judecător: C. C.
Grefier: E. D. M.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. împotriva sentinței civile nr.2363 din data de 14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat petent D. T. I. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.
În conformitate cu dispozițiile art.95 alin.2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 29.05.2014 și repartizat completului C. A03 cu termen recomandat la 23.01.2015.
În raport de dispozițiile art.470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimat petent D. T. I. C., căruia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art.XV alin.3 din legea nr.2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel. Nefiind depusă întâmpinare, prin rezoluția din data de 17.12.2014 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 14.01.2015, pentru când părțile au fost legal citate.
În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.
Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia nr.266/2014 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.2 alin.1 și alin.12 din Legea medierii.
În condițiile art.244 alin.1 și alin.2 NCPC coroborat cu art.34, alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere că dispozițiile art.242 și art.411 alin.1 și alin.2 NCPC nu se aplică în domeniul de față.
În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că apelantul intimat și intimat petent D. T. I. C. nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.
În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.
Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC.
INSTANȚA
Asupra apelului de față,
Prin sentința nr.2363 din 14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J. s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul D. T. I. C., s-a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 480 lei cu sancțiunea avertismentului, fiind menținute celelalte măsuri dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenției.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 01.12.2013 de Poliția Tg.J., petentul D. T. I. C. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 480 lei, reținându-i-se si permisul de conducere, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.189 alin.1 din HG nr.1391/2006 si sancționată de art.100 alin.1 pct.4 din OUG nr.195/2002, reținându-se în sarcina sa că în data de 01.12.2013, ora 00:15, a circulat pe DJ 674A cu auto marca_, în calitate de conducător auto, existând neconcordantă între numele înscris în permisul de conducere si numele înscris în cartea de identitate. Petentul a semnat procesul verbal de contravenție, iar la rubrica ”alte mențiuni” a consemnat ”nu am de făcut obiecțiuni”.
Instanța sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat și hotărăște asupra sancțiunii. Verificând legalitatea procesului verbal contestat, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.16 alin.1 din OG nr.2/2001: „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea si instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația si locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost săvârșită, precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește si se sancționează contravenția; (…); posibilitatea achitării in termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plângerea”, iar potrivit alin.7 al art.16 „ în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct in procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal”.
Potrivit art.17 din OG nr.2/2001: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată si din oficiu.”
Potrivit art.19 din OG 2/2001: “(1)Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. (…)(3) In lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.”
Din analiza coroborată a textelor legale citate mai sus rezultă că prin dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001 au fost consacrate în mod expres și limitativ cazurile de nulitate absolută a procesului verbal de contravenție, lipsa celorlalte mențiuni fiind sancționată de lege cu nulitatea relativă, în conformitate cu dispozițiile art.175-178 din Codul de procedură civilă. În speță, procesul verbal de contravenție nu este afectat de nici o cauză de nulitate absolută din cele care pot fi invocate din oficiu, iar petentul nu a invocat cauze de nulitate relativă, drept pentru care procesul verbal se apreciază ca legal întocmit.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a avut în vedere prevederile art.189 din HG nr.1391/2006, potrivit cărora: ”(1) Polițistul rutier este obligat, ca atunci când verifică documentele unui conducător de autovehicul sau tramvai, să urmărească dacă există concordanță între datele înscrise în actul de identitate și cele din permisul de conducere. În cazul în care constată neconcordanțe referitoare la nume, prenume, domiciliu sau reședință, precum și în cazul în care termenul de valabilitate a expirat, polițistul rutier este obligat să rețină permisul de conducere și să elibereze dovadă înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație de 15 zile. (…) (3) Permisul de conducere reținut în condițiile alin. (1) sau (2) se trimite, împreună cu raportul de reținere, autorității competente care l-a eliberat.”
Potrivit art.100 alin.1 pct.4 din OUG nr.195/2002, constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni ”neîndeplinirea obligației de a solicita autorității competente, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei și conținutului celor în vigoare”. De asemenea, potrivit dispozițiilor art.24 alin.51 din OUG nr.195/2002: ”În cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permiselor de conducere ori al schimbării numelui titularului, autoritățile competente eliberează, după caz, un duplicat a cărui valabilitate nu poate depăși valabilitatea administrativă a documentului înlocuit sau alt permis de conducere”.
În speță, instanța de fond a constatat că starea de fapt reținută de agentul constatator în actul sancționator corespunde realității, respectiv numele petentul din cartea de identitate (”D.-T. I.-C.”) nu corespunde cu numele petentului din permisul de conducere (”D. I.-C.”), stare de fapt recunoscută si de petent, atât cu ocazia sancționării sale în trafic, cât si cu prilejul formulării plângerii contravenționale. Cât privește reținerea permisului de conducere, instanța retine ca legală o asemenea măsură fată de dispozițiile art.189 din HG nr.1391/2006, polițistul rutier fiind obligat să retină permisul de conducere în cazul constatării unei neconcordante de nume între permis si cartea de identitate.
În ceea ce privește amenda în cuantum de 480 lei, fată de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, ținând cont si de circumstanțele personale ale petentului, instanța apreciază că această sancțiune este disproporționată în raport de gravitatea faptei și urmările produse. Reținând că scopul sancțiunii contravenționale este în principal unul educativ, și abia într-un plan secundar unul punitiv, precum și faptul că în sarcina petentului nu au fost dovedite antecedente contravenționale, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului pentru contravenția menționată este suficientă pentru a determina formarea unei conduite corecte a petentului față de normele legale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul intimat I. G., criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea cererii de apel s-a susținut că în fapt, contravenientul a fost sancționat, în calitate de conducător auto pentru că nu a procedat la preschimbarea permisului de conducere, deși numele deținătorului nu mai era în concordanță cu numele din cartea de identitate. În opinia apelantului, fapta săvârșită nu are un grad redus de pericol social, având în vedere că prin acest tip de conduită se îngreunează activitatea de control a traficului rutier. De asemenea, în speță se consideră că trebuia avută în vedere și atitudinea petentului, reflectată în plângerea contravențională, acesta solicitând anularea procesului verbal și nu aplicarea unei sancțiuni mai blânde. În condițiile date este greu de presupus că prin aplicarea sancțiunii avertismentului petentul va putea fi determinat să se conformeze, pe viitor, dispozițiilor legale.
Față de considerentele de mai sus, se solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii în totalitate. În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 și următoarele NCPC și art.34 alin.2 din OG nr.2/2001. În temeiul dispozițiilor art.30 alin.1 din OUG nr.80/2013, având în vedere că amenda aplicată se face venit la bugetul local al localității de domiciliu a contravenientului, constituind venit public, în sensul dispozițiilor art.30 alin.2 din același act normativ, instituția apelantă este scutită de plata taxei judiciare de timbru. În baza art.411 alin.1 pct.2 teza a doua din NCPC, se solicită judecarea cauzei și în eventualitatea lipsei noastre la dezbateri.
Critica este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului se confirmă situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției, situație recunoscută de către intimatul petent, încă de la motivarea plângerii contravenționale, iar instanța de fond a procedat, în condițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, la o reindividualizare a sancțiunii aplicate, în raport de conduita contravenientului, precum și în funcție de împrejurările în care s-a comis fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale intimatului petent.
Din considerentele hotărârii instanței de fond rezultă că sub aspectul temeiniciei procesul verbal a fost corect întocmit, raportat la dispozițiile art.16 și următoarele din OG nr.2/2001, însă în urma probatoriului administrat în cauză instanța de fond, raportat la criteriile menționate anterior, a apreciat în mod corect faptul că amenda contravențională aplicată încalcă principiul proporționalității, reglementat de legiuitor în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmările produse și scopul sancționator al amenzii aplicate, în sensul că acest scop vizează în primul rând reeducarea și prevenirea săvârșirii de noi fapte, astfel că aplicarea sancțiunii contravenționale cu avertisment respectă principiul amintit anterior și realizează în totalitate scopul regimului sancționator.
Nu se poate reține faptul că instanța de fond ar fi favorizat intimatul reclamant pe motiv că aceasta s-a bucurat deja de clemența agentului constatator care a aplicat minimul amenzii, întrucât așa cum agentului constatator legiuitorul a permis acestuia să aplice cuantumul amenzii prin aprecierea gravității faptei și, implicit, a cuantificării sancțiunii, tot astfel legiuitorul a prevăzut în art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 ca instanța să poată aprecia în raport de împrejurările concrete de săvârșire a faptei contravenționale, aplicarea sancțiunii contravenționale care poate fi avertisment sau amendă contravențională, astfel că soluția pronunțată nu poate fi reținută ca fiind netemeinică sau nelegală.
Instanța de fond a motivat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului raportat la atitudinea intimatului, precum și la gradul scăzut de pericol social și în consecință a respectat dispozițiile art.7 din OG nr.2/2001, care menționează că: avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, că acesta se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă și că se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Este contrar spiritului legii și intenției legiuitorului să se susțină că numai agentul constatator poate aprecia asupra cuantumului unei amenzi contravenționale și că instanța de judecată, in calitate de cenzor al activității agentului constatator, nu ar avea această posibilitate. Articolul 34 alin.1 prevede clar posibilitatea instanței de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, iar această prerogativă nu se poate referi numai la alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile, ci și la tot ceea ce presupune legalitate sancțiunii aplicate, inclusiv cuantumul acesteia, care trebuie corelat întotdeauna cu gradul de pericol social al faptei.
În urma probatoriului administrat, instanța de fond a reindividualizat sancțiunea aplicată în condițiile art.7 alin.3 din OG nr.2/2001 având în vedere totodată prevederile art.21 alin.3 din OG nr. 2/2001, în sensul aplicării sancțiunii contravenționale cu avertisment, reținându-se că în conformitate cu principiul proporționalității raportat la gradul redus de pericol social al faptei săvârșite și ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă.
De asemenea, au fost avute în vedere circumstanțele atenuante raportate la conduita intimatului petent, în sensul că aceasta nu este cunoscut cu antecedente contravenționale, precum și raportat la aspectele și împrejurările în care s-a produs fapta, reținute de instanța de fond în considerentele hotărârii, că la dosarul cauzei nu sunt dovezi cu privire la cazierul contravențional al petentului care să conducă la concluzia unor încălcări repetate a normelor privind circulația rutieră.
În consecință instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a legii raportat la dispozițiile menționate anterior, având în vedere atât rolul sancțiunii juridice, cât și al scopului urmărit prin stabilirea și aplicarea caracterului punitiv al sancțiunii reindividualizate, apreciindu-se în mod corect că și prin sancțiunea contravențională cu avertisment se poate îndeplini scopul și rolul acesteia ce poate determina îndreptarea intimatului petent a acestei atitudini de neatenție a preschimbării permisului de conducere ca urmare a schimbării stării civile a acestuia, în sensul că acesta s-a căsătorit la data de 31 ianuarie 2013 la ambasada României din Lisabona, așa cum rezultă din certificatul de căsătorie . nr._ eliberat de această instituție.
Situația de fapt prezentată de agentul constatator nu a putut fi infirmată în timpul cercetării judecătorești, însă în raport de aspectele și împrejurările de fapt, instanța de fond a procedat la reindividualizarea sancțiunii în condițiile art.7 din OG nr.2/2001 apreciind că sancțiunea amenzii contravenționale nu corespunde gradului de pericol social al faptei, încălcându-se astfel principiul proporționalității în raport de circumstanțele reale ale contravenției prin prisma cărora se poate aprecia întinderea și intensitatea aduse obiectului juridic al contravenției.
În art.7 se menționează următoarele: „Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune.”
Sancțiunea juridică are un dublu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și preventiv determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecințele nerespectării dispoziției normei juridice.
Sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție, se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și ea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșirea acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului, așa cum rezultă și din prevederile art.21 al.3 din OG nr.2/2001.
Tribunalul reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.
Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravenția intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică care sancționează astfel de fapte are caracter general, întrucât se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale aplicabile urmăresc un scop preventiv și represiv.
În jurisprudența sa, cauza Maszini contra României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art.6 din Convenție. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Având în vedere aceste principii, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.
Conform dispozițiilor art.470 NCPC: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel.
Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.
Instanța de fond a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept, iar în raport de jurisprudența comunitară, judecata s-a realizat cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.
În raport de toate aceste considerente și având în vedere dispozițiile art.470 și următoarele NCPC, tribunalul constată că nici unul dintre motivele invocate de apelantul intimat nu se încadrează în motivele prevăzute de articolele menționate anterior, deoarece în cazul în care s-ar reține contrariul s-ar încălca principiul general ce guvernează poziția părților în căile de atac, și anume, principiul non peiorationem in appellatione, cu excepția celor două derogări de la această regulă, și anume, cazurile în care apelantul însuși consimte expres la o înrăutățire a propriei situații sau în cazurile anume prevăzute de lege, urmând ca în condițiile art.480 alin.1 NCPC să respingă apelul de față ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. cu sediul în Tg-J., ., județul G. sentinței civile nr.2363 din data de 14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat petent D. T. I. C. CNP_, cu domiciliul în comuna P., ., ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2015 la Tribunalul G..
Președinte, C. B. | Judecător, C. C. | |
Grefier, E. D. M. |
Red.C.B.
Tehnored.E.D.M.
04.02.2015
4 ex./j.f.P.M.L.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 474/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 121/2015.... → |
|---|
