Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1516/2015. Tribunalul GORJ

Tribunalul GORJ - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Decizia nr. 1516/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 8035/318/2014

Dosar nr._

Cod operator 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE nr. 1516/2015

Ședința publică de la 17 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. C.

Judecător: C. B.

Grefier: R. C.

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. împotriva sentinței civile nr.6503 din data de 29.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent L. N. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.

În conformitate cu dispozițiile art.95 alin.2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 20.01.2015 și repartizat completului C. A03 cu termen recomandat la 02.07.2015. Prin rezoluția privind modificarea datei recomandate prevăzută de sistemul Ecris, s-a dispus din oficiu modificarea datei recomandate de la data de 02.07.2015 la data de 08.04.2015 raportat la dispozițiile Hotărârii Plenului CSM nr.714/2013 și nr.718/2014 coroborat cu Hotărârea Colegiului de Conducere nr.18/2014.

În raport de dispozițiile art.470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimatul petent L. N. C., căruia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art.XV alin.3 din Legea nr.2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel. Nefiind depusă întâmpinare, prin rezoluția din data de 06.05.2015 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 17.06.2015, pentru când părțile au fost legal citate.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia nr.266/2014 a Curții Constituționale, pronunțată în ședința publică din 7 mai 2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.2 alin.1 și 1² din legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.

În condițiile art.244 alin.1 și 2 NCPC coroborat cu art.34 alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere faptul că dispozițiile art.242 și 411 NCPC nu se aplică în domeniul raportului administrativ contravențional de față, fostele art.236¹ și 405 introduse prin legea nr.76/2012 la momentul publicării în MO nr.545 din 3 august 2012.

În condițiile art.208 NCPC coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC constată că intimatul nu a depus întimpinare fiind aplicabilă sancțiunea decăderii acesteia din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că apelanta intimat și intimatul petent nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.

Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin sentința civilă nr.6503 din 29.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul L. N. C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G.,fiind înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei aplicată prin procesul verbal . nr._/3.06.2014 cu sancțiunea avertismentului, anulată măsura tehnico administrativă a reținerii permisului de conducere și menținut restul dispozițiilor procesului verbal contestat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._/3.06.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu avertisment și amendă în cuantum de 340 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute art.108 alin.1 lit.b pct.3 și art.100 alin.3 lit.g din OUG nr.195/2002. Totodată, s-au aplicat 3 puncte de penalizare și a fost luată măsura reținerii permisului de conducere. Prin actul de constatare s-a reținut că în data de 30.05.2014, în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DE 79 localitatea Drăguțești și efectua manevra de mers înapoi, petentul a atins cu bascula autovehiculului firele de la rețeaua electrică. De asemenea, s-a reținut că petentul nu s-a prezentat la sediul poliției pentru a anunța accidentul în termenul legal.

Fiind învestită, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța de fond a reținut sub aspectul legalității procesului verbal, că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța de fond a reținut că faptele imputate petentului au fost încadrate juridic în mod corect, de către agentul constatator.

Potrivit art.108 alin.1 lit.b pct.3 din OUG nr.195/2002: “constituie contravenție nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale”. Pentru această contravenție, agentul constatator a aplicat petentului sancțiunea avertismentul, ca sancțiune principală și 3 puncte de penalizare. Instanța de fond a constatat că, prin plângerea formulată, petentul nu a contestat această contravenție reținută în sarcina sa, starea de fapt fiind recunoscută și în declarația dată la data de 3.06.2014 în fața agentului de poliție (fila 16).

Referitor la cea de-a doua contravenție, pentru care s-a aplicat sancțiunea amenzii, potrivit art.100 alin.3 lit.g din OUG nr.195/2002: “constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile neprezentarea la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepția cazurilor prevăzute la art.79 alin.2. S-a constatat că starea de fapt nu este contestată de petent, acesta invocând anumite elemente în circumstanțiere ce l-au determinat să considere că nu trebuie să anunțe producerea evenimentului organelor de poliție. Așadar, procesul verbal este temeinic încheiat cu privire la această faptă.

Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, instanța de fond a considerat că sancțiunea amenzii aplicată este prea aspră, nefiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Pericolul social al faptei săvârșite de petent este minim, fapt ce a rezultat din împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, din faptul că nu s-au produs urmări grave, atingerea valorilor sociale ocrotite fiind minimă. Deși nu înlătură existența contravenției și vinovăția petentului, aspectele învederate de petent și reținute de instanță din analiza materialului probator (anunțarea societății deținătoare a rețelei electrice cu privire la producerea pagubei, disponibilitate de reparare a prejudiciului) constituie totuși împrejurări ce relevă un grad de pericol social redus al contravenției săvârșite, căruia trebuie să-i corespundă în plan sancționator o măsură echivalentă, potrivit dispozițiilor art.5 alin.5 din OG nr.2/2001

Față de aceste împrejurări instanța de fond a apreciat că fapta are o gravitate redusă și că se impune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, aceasta sancțiune răspunzând cerințelor de proporționalitate prevăzute de art.5 alin.5 și art.21 alin.3 din O.G. 2/2001. Aceasta sancțiune este mai potrivită realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientului asupra faptei săvârșite și de a-l determina să adopte pe viitor un comportament adecvat în societate. Astfel, având în vedere criteriile prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 raportate la împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, instanța a apreciat că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului, potrivit art.7 și art.5 teza I din O.G. nr. 2/ 2001.

În ceea ce privește măsura de reținere a permisului de conducere, instanța de fond a constatat că agentul constatator a procedat la reținerea permisului de conducere, fără ca în procesul verbal de contravenție să fie menționată aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.

Coroborând dispozițiile art.109 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, care prevăd că, ,,constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor se fac de către polițistul rutier", cu dispozițiile art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001 si cu art.96 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 potrivit cărora „sancțiunile contravenționale complementare se aplică prin același proces verbal prin care se aplica si sancțiunile principale", respectiv cu dispozițiile art.111 si cu dispozițiile art.180 alin.1 din H.G. nr.1391/2006, reiese faptul că sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce trebuie să fie aplicata de agentul constatator prin același proces-verbal de constatare a contravenției, act supus verificării legalității din oficiu, în condițiile art.34 din OG nr.2/2001. Reținerea permisului de conducere este o măsura tehnico-administrativă care se poate aplica doar ca urmare a aplicării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule sau in situațiile prevăzute de art.111 alin.1 din OUG nr.195/2002, limitativ enumerate.

În situația în care se procedează la reținerea permisului de conducere, fără ca în procesul verbal să fie menționată aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, cel sancționat se află in situația de a nu cunoaște dacă i s-a aplicat și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, temeiul juridic avut în vedere, termenul pentru care i-a fost aplicată această sancțiune complementară, iar instanța de judecată, în raport de dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001 nu are posibilitatea să verifice dacă acesta sancțiune a fost dispusă in conformitate cu dispozițiile legii speciale, conform principiului legalității.

Împotriva sentinței civile nr.6503 din 29.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a declarat apel apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G., criticând-o pentru netemeinicie.

În motivarea cererii de apel a susținut faptul că probele administrate în primă instanță au confirmat fără dubii comiterea faptei de către petent, respectiv neprezentarea la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale. În opinia sa, fapta nu are un grad redus de pericol social, având în vedere că normele încălcate de contravenient au scopul de a proteja participanții la traficul rutier, precum și bunurile persoanelor în cazul pagubelor produse prin accidente de vehicule. În condițiile date, este greu de presupus că prin aplicarea sancțiunii avertismentului petentul va putea fi determinat ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte. Pe de altă parte, este de părere că soluția pronunțată de instanță cu privire la sancțiunea complementară nu are temei legal.

Astfel, din analiza motivației expuse în cuprinsul hotărârii, potrivit căreia se impunea aplicarea deopotrivă, prin același proces-verbal de contravenție, alături de sancțiunea principală și a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, consideră că prima instanță nu a respectat dispozițiile art.190 din HG nr.1391/2006, respectiv: „în cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, polițistul rutier sau, după caz, polițistul de frontieră retine permisul de conducere, eliberând dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz". Anularea unui act constatator pe acest temei constituie, în opinia sa, o asumare de către instanța de judecată a rolului legislativ, întrucât se aduc adăugiri unui text de lege. De asemenea, este de părere că interpretarea instanței în sensul arătat mai sus este lipsită de temei legal, întrucât deși forma și conținutul actului constatator sunt prevăzute strict prin art.225 Anexa nr.IA a HG nr.1391/2006 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002, prin sentința civilă nr.5551/25.09.2014 instanța stabilește în sarcina agentului constatator o obligație neimpusă de legiuitor. Față de considerentele expuse, solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii în totalitate.

Critica este întemeiată pentru următoarele considerente:

În raport de întreg probatoriul administrat rezultă că într-adevăr situația de fapt descrisă de agentul constatator se confirmă, cu atât mai mult cu cât din considerentele plângerii contravenționale rezultă că intimatul petent recunoaște că starea de fapt descrisă de agentul constatator nu este eronată, apreciind doar că reprezentanții firmei CEZ au procedat în mod necorespunzător, în sensul că au anunțat poliția fără să-l anunțe în prealabil pe acesta, deși această obligație îi revenea conform dispozițiilor art.100 alin.3 lit.b din OUG nr.195/2002, în sensul de a se prezenta la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepția cazurilor prevăzute la art.79 alin.2.

De altfel, conform dispozițiilor art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 procesul verbal de contravenție se bucură de forță probantă asemănătoare unui act de constatare încheiat de un funcționar public, aceasta deoarece, de cele mai multe ori constatările personale ale agentului constatator cu privire la care petentul nu a formulat obiecțiuni raportat la lipsa de obiectivitate, reprezintă o prezumție simplă în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, conform dispozițiilor art.329 NCPC, astfel că acesta reprezintă un mijloc de probă. Forța probantă a proceselor verbale a fost lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care a fost liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța națională are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, a reieșit faptul că persoana sancționată a avut dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia să utilizeze mijloace de probă și să invoce argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată a fost de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Având în vedere aceste principii, instanța de apel reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, a beneficiat de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cât timp intimatei petente i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, însă susținerile contestatoarei nu au fost dovedite în fața instanței prin nici o probă. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are un caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu au un caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu a putut opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.

În procedura contravenționala prevăzuta de OG nr.2/2001 procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativa de veridicitate, sub aspectul situației de fapt și încadrării juridice reținute de agentul constatator, contestatoare având posibilitatea de a înlătura aceasta prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art.249 NCPC, probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește motivul de apel invocat, și anume, reindividualizarea sancțiunilor contravenționale se constată că acesta este fondat, întrucât nu poate fi reținută apărarea intimatului petent raportat la lipsa gravității faptei săvârșite și a faptului că acesta a depus toate diligențele pentru repararea prejudiciului material produs, întrucât în calitatea sa de conducător auto are obligația de a cunoaște legislația rutieră și este conștient de faptul că încălcarea acestora va atrage aplicarea sancțiunilor administrative prevăzute de lege, care nu sunt disproporționate prin raportare la comportamentul acestuia, cu atât mai mult cu cât măsura complementară a suspendării permisului de conducere se realizează pe o perioadă limitată și reprezintă doar o măsură preventivă de securitate rutieră, ce nu reprezintă o acuzație în materie penală. De altfel, retragerea provizorie a permisului de conducere are loc pe baza unui mecanism administrativ simetric celui de acordare și reprezintă o măsură de prudență al cărei caracter de urgență justifică aplicarea ei imediată.

Conform dispozițiilor art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 sancțiunea amenzii aplicate trebuie să corespundă gradului de pericol social al faptei, cu respectarea criteriilor de individualizare și a aplicării principiului proporționalității. Sancțiunea contravențională trebuie aplicată, așadar între limita minimă și maximă specială prevăzute de legiuitor. Aplicarea sancțiunii trebuie făcută proporțional cu gradul de pericol social, grad de pericol evidențiat și în raport de circumstanțele reale ale contravenției, prin prisma cărora se poate aprecia întinderea și intensitatea aduse obiectului juridic al contravenției.

În raport de aceste împrejurări, așa cum s-a menționat anterior, acestea nu conduc la aplicarea unei sancțiuni orientate spre maximul special, astfel că în mod corect agentul constatator a aplicat minimul amenzii speciale. Sancțiunea juridică are un triplu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și un rol preventiv ce determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale, precum și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecințele nerespectării dispoziției normei juridice.

Sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție, se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și ea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșirea acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului, așa cum rezultă și din prevederile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001.

Având în vedere aceste principii, instanța de apel reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, a beneficiat de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, însă susținerile contestatoarei nu au fost dovedite în fața instanței prin nici o probă. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are un caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu au un caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu a putut opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor omului în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale drepturilor omului si în materie contravențională si care, în plan procedural se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, în speța, agentul constatator fiind nevoit să probeze fapta reținută în sarcina contravenientului, tribunalul reține ca jurisprudența Curții nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei si a sancțiunii. În procedura contravenționala prevăzuta de OG nr.2/2001 procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativa de veridicitate, sub aspectul situației de fapt și încadrării juridice reținute de agentul constatator, contestatorul având posibilitatea de a înlătura aceasta prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art.249 NCPC., probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluționarea cauzei.

Conform dispozițiilor art.97 alin.1 lit.a, alin.2, 3 și 6 din OUG nr.195/2002: „(1) In cazurile prevăzute in prezenta ordonanța de urgenta, polițistul rutier dispune si una dintre următoarele masuri tehnico-administrative: a) reținerea permisului de conducere si/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora; (2) Reținerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de către polițistul rutier, de regula odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație. (3) Perioada in care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se considera suspendare, conform dispozițiilor art. 96 alin. (2) lit. b). (6) Procedura aplicării masurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulament.”.

Conform dispozițiilor art.111 alin.1 lit.c și alin.2 din OUG nr.195/2002: „(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține în următoarele cazuri: c) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și în situația prevăzută la art. 115 alin. (1); (2) La reținerea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație.”.

Conform art.2 pct.5 din HG nr.1391/2006 prin reținerea permisului se înțelege măsura tehnico-administrativă dispusă de poliția rutiera constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane și păstrarea lui la sediul poliției rutiere pana la soluționarea cauzei care a determinat aplicarea acestei măsuri.

Conform art.180 alin.1, 2, 3, 5 și 6 din HG nr.1391/2006: „(1) În cazul în care constata încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora și locul unde este încheiat; gradul profesional, numele și prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința contravenientului, numărul și . de identitate ori, în cazul cetățenilor străini, al persoanelor fără cetățenie sau al cetățenilor romani cu domiciliul în străinătate, . numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent; descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; numărul punctelor-amenda aplicate și valoarea acestora, posibilitatea achitării de către persoana fizica, în termen de cel mult doua zile lucrătoare, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, sancțiunea contravențională complementara aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a caii de atac, semnătura agentului constatator și unitatea de poliție la care se depune plângerea. (2) În cazul în care contravenientul refuza sau nu poate sa semneze procesul-verbal, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de un martor asistent. În acest caz procesul-verbal va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal și semnătura martorului. (3) Atunci când contravenientul a fost sancționat cu amenda, odată cu copia procesului-verbal (exemplarul nr. 2), acestuia i se va comunica și înștiințarea de plata, în care se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituțiile abilitate sa o încaseze, potrivit legislației în vigoare, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând sa se procedeze la executarea silită. (5) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile trebuie consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal. (6) În cazul în care pentru fapta săvârșită se dispune ca măsura tehnico-administrativă reținerea permisului de conducere și/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau a plăcutelor cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare, odată cu încheierea procesului-verbal de constatare a contravenției agentul constatator eliberează și o dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1B.”.

Conform art.190 alin.1 și 2 din HG nr.1391/2006: „(1) În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, polițistul rutier sau, după caz, polițistul de frontiera retine permisul de conducere, eliberând dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz. (2) Permisul de conducere reținut în condițiile alin. (1), împreună cu un raport de reținere, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1E, se trimit, cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost eliberata dovada înlocuitoare, la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta, care are obligația sa facă imediat mențiunile corespunzătoare în evidenta conducătorilor de autovehicule și tramvaie.”.

În baza dispozițiilor art.111 alin.1 lit.c din OUG nr.195/2002, permisul de conducere se reține atunci când titularul acestuia a săvârșit o contravenție pentru care este prevăzută de lege sancțiunea complementară respectivă. Fapta contravențională reținută în sarcina contravenientului, încadrându-se la art.100 alin.3 lit.g din O.U.G. nr.195/2002, sancțiunea principală ce se aplică pentru fapta respectivă este amenda contravențională, precum și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor se face de către polițistul rutier, iar sancțiunile contravenționale principale și complementare, se aplica prin același proces verbal prin care se constată săvârșirea faptei contravenționale.

Conform dispozițiilor art.5 din OG nr.2/2001: „(1) Sancțiunile contravenționale sunt principale și complementare. (2) Sancțiunile contravenționale principale sunt: a) avertismentul; b) amenda contravențională; c) prestarea unei activități în folosul comunității. (3) Sancțiunile contravenționale complementare sunt: a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții; b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități; c) închiderea unității; d) blocarea contului bancar; e) suspendarea activității agentului economic; f) retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitiv; g) desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială. (4) Prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare. (5) Sancțiunea stabilită trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. (6) Sancțiunile complementare se aplica în funcție de natura și de gravitatea faptei. (7) Pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principala și una sau mai multe sancțiuni complementare.”.

Conform dispozițiilor art.95 din OUG nr.195/2002: „(1) Încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgenta, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție si se sancționează cu avertisment ori cu amenda ca sancțiune principala si, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2). (2) Avertismentul consta in atenționarea verbala sau scrisa a contravenientului, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. (4) Sancțiunile contravenționale prevăzute la alin. (1) se stabilesc si se aplica contravenienților, persoane fizice ori juridice.

Conform dispozițiilor art.96 alin.1, 2, 3 și 4 din OUG nr.195/2002: (1) Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol si preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege si se aplica prin același proces-verbal prin care se aplica si sancțiunea principala a amenzii sau avertismentului. (2) Sancțiunile contravenționale complementare sunt următoarele: a) aplicarea punctelor de penalizare; b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat; c) confiscarea bunurilor destinate săvârșirii contravențiilor prevăzute in prezenta ordonanța de urgenta ori folosite in acest scop; d) imobilizarea vehiculului; (3) Pentru încălcarea unor norme la regimul circulației, pe lângă sancțiunea principala sau, după caz, una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la alin. (2) lit. c), d) si f), in cazurile prevăzute la art. 108 alin. (1) se aplica si un număr de 2, 3, 4 sau 6 puncte de penalizare. (4) In cazul cumulului de 15 puncte de penalizare suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către seful politiei rutiere din județul sau municipiul București care îl are in evidenta pe titularul permisului de conducere.

Conform dispozițiilor art.98 din OUG nr.195/2002: „(1) Amenzile contravenționale se stabilesc in cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amenda aplicate. (2) Un punct-amenda reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului. (3) Contravențiilor prevăzute in prezenta ordonanța de urgenta li se stabilesc clase de sancțiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amenda, in funcție de gravitatea faptelor si de pericolul social pe care acestea îl prezintă. (4) Clasele de sancțiuni sunt următoarele: a) clasa I - 2 sau 3 puncte-amenda; b) clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amenda; c) clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amenda; d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amenda; e) clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amenda. (5) Contravențiile prevăzute la clasa a V-a de sancțiuni se aplica persoanelor juridice.”.

Or, conform dispozițiilor art.111 alin.1 lit.c din O.U.G. nr.195/2002 permisul de conducere se reține atunci când titularul acestuia a săvârșit o contravenție, pentru care s-a aplicat atât sancțiunea principală a amenzii, cât și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, în speța de față, fapta contravențională încadrându-se la dispozițiile art.100 alin.3 lit.g din O.U.G. nr.195/2002, pentru aceasta aplicându-se sancțiunea amenzii alături de măsura tehnico administrativă de reținere a permisului de conducere.

Atât în dreptul național, cât și în dreptul comunitar abaterile de la normele de circulație rutieră sunt incluse în sfera abaterilor administrativ-contravenționale, iar formele de răspundere sunt prevăzute de lege și urmăresc un scop legitim, și anume asigurarea securității circulației rutiere, cu respectarea principiului proporționalității și în raport de dispozițiile legale în vigoare apelantul și intimatul având posibilitatea să înfățișeze toate argumentele și observațiile pe care le-au considerat necesare, astfel că tribunalul nu a pornit de la ideea preconcepută că acesta este vinovat de săvârșirea faptei, având în vedere probele furnizate de părți și administrate în mod contradictoriu.

Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța competenta să soluționeze plângerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotărăște asupra sancțiunii aplicate. In legislația românească, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Republica Ceha și Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidența legii penale și supuse unui regim administrativ. Din perspectiva convențională, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nimic nu împiedică statele să își îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.

În principiu, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu se opune tendinței de "dezincriminare" existente în statele membre ale Consiliului Europei. Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21 februarie 1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, aceste fapte intră sub incidența art.6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art.6 al Convenției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul național; 2. natura faptei; 3. natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat, de pilda, și în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).În aprecierea acestor criterii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.

Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat drept pozitive măsurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere faptul că sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală. În aceste condiții distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art.6 al Convenției, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern.

În speță, instanța de fond a apreciat în mod eronat că sancțiunea aplicată petiționarului este prea aspră, raportat la faptele comise și gradul de pericol social al acestora, cu atât mai mult cu cât avertismentul este o sancțiune morală și intervine în cazurile în care fapta e de mică importanță, de gravitate redusă, existând premiza că acela care a săvârșit că acela care a săvârșit-o nu o va mai repeta, chiar fără aplicarea unei amenzi, iar agentul constatator pentru prima faptă contravențională a avut în vedere aceste criterii și a aplicat sancțiunea avertismentului.

Instanța de apel apreciază că sancțiunea amenzii contravenționale, pentru cea de-a doua faptă contravențională, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, deoarece pericolul social al faptei a fost apreciat de la momentul aplicării sancțiunii ca fiind scăzut, în raport de amenda aplicată în limita minimă prevăzută de legiuitor, de 4 puncte amendă, astfel că agentul constatator a respectat principiul proporționalității în raport de acest criteriu.

De asemenea, tribunalul a judecat cauza pe baza probelor furnizate de acuzare și administrate în mod contradictoriu în fața petentului, apreciind concludența mijloacelor de probă administrate, în special procesul verbal de constatare a contravenției încheiat de agentul constatator, în lumina circumstanțelor cauzei. Este adevărat că sarcina probei incumbă acuzării și dubiul profită celui acuzat, însă simpla negare a împrejurării nu este suficientă pentru a îl exonera de răspundere, acesta neaducând nici măcar un indiciu pertinent care să dea veridicitate acestei afirmații.

În consecință, și cel de-al doilea motiv de apel se constată că este fondat, deoarece instanța de fond a reținut din oficiu nulitatea absolută a măsurii tehnico administrative a reținerii permisului de conducere cu încălcarea dispozițiilor art.9 alin.2 NCPC și art.17 din OG nr.2/2001, deși acest aspect nu este un motiv de nulitate absolută cel mult o nulitate relativă ce se poate invoca doar de părți și ulterior se poate constata de către instanță, dacă s-ar fi pricinuit intimatului petent o vătămare, prin faptul că agentul constatator nu a menționat în procesul verbal de constatare a contravenției aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, aspect ce nu a fost invocat de petent, iar în al doilea rând această nulitate nu se poate asocia cu prezumția existenței unei vătămări produsă intereselor acestuia, atâta timp cât la instanța de fond acesta a avut posibilitatea de a proba netemeinicia actului contestat.

Lipsa mențiunii respective nu poate fi asimilată unei nulități absolută și expresă conform dispozițiilor art.17 din OG nr.2/2001, în realitate este vorba de o nulitate condiționată și relativă și, în consecință, nu mai este instituită prezumția de vătămare, atâta timp cât din toate celelalte mențiuni ale procesului verbal de constatare a contravenției rezultă respectarea dispozițiilor imperative amintite.

În consecință, intimatul petent avea posibilitatea de a invoca această nulitate relativă cu obligația corelativă de a invoca care este vătămarea produsă ca urmare a faptului că agentul constatator nu menționat aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, urmând să solicite administrarea de probatorii pentru a face dovada posibilei vătămări, ca atare, tribunalul constată că s-a făcut o aplicare și interpretare greșită a dispozițiilor art.17 din OG nr.2/2001 atunci când instanța de fond a reținut că procesul verbal este lovit de nulitate relativă și expresă în care se prezumă vătămarea, întrucât în realitate motivul invocat din oficiu este doar o omisiune ce putea fi calificată cel mult ca o nulitate condiționată, în cazul în care intimatul petent ar fi invocat aceste dispoziții, alături de o vătămare care nu putea fi înlăturată decât prin desființare acestuia.

Nulitatea absolută este nulitatea care sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic, în cazul de față procesul verbal de constatare a contravenției, a unei norme care ocrotește un interes general, obștesc. În consecință dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001 reglementează o nulitate absolută expresă, care nu permite, așa cum s-a menționat anterior, aplicarea acesteia prin analogie la alte situații de fapt asemănătoare, dar care nu au fost prevăzute în mod expres de legiuitor.

Conform dispozițiilor art.175 NCPC nulitatea se clasifică, în funcție de necesitatea condiției existenței unei vătămări, în nulitatea condiționată de existența unei vătămări și nulitate necondiționată de existența acesteia, astfel că în cazul incidenței sancțiunii nulității condiționate, instanța de fond avea obligația verificării îndeplinirii cumulative a celor trei condiții de admisibilitate, și anume: nerespectarea cerințelor legale ale unui act de procedură, existența unei vătămări determinate de nerespectarea condițiilor legale ale actului de procedură și vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură.

În decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ s-a reținut: („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.105 și următoarele c.pr.civ. și analizate de la caz la caz.

Conform deciziei nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nulitățile absolute sunt cele prevăzute în art.17 din OG nr.2/2001 arătându-se că: „situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din ordonanță.”, astfel că invocarea altor aspecte privind întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției pot fi asimilate unor nulități relative în condițiile art. 105 C.pr. civ., și ca atare intimatul petent avea obligația să invoce și să facă dovada unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite.

Conform dispozițiilor art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 procesul verbal de contravenție se bucură de forță probantă asemănătoare unui act de constatare încheiat de un funcționar public, aceasta deoarece, de cele mai multe ori constatările personale ale agentului constatator cu privire la care petentul formulează obiecțiuni raportat la lipsa de obiectivitate, reprezintă o prezumție simplă în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, conform dispozițiilor art..329 NCPC, astfel că acesta reprezintă un mijloc de probă. Forța probantă a proceselor-verbale a fost lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care a fost liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța națională are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia să utilizeze mijloace de probă și să invoce argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România). Având în vedere aceste principii, instanța de fond nu a reținut că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, însă susținerile acestuia nu au fost dovedite în fața instanței prin nici o probă.

În ceea ce privește susținerea apelantului intimat: „că prima instanță nu a respectat dispozițiile art.190 din HG nr.1391/2006, respectiv: „în cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, polițistul rutier sau, după caz, polițistul de frontieră retine permisul de conducere, eliberând dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz". Anularea unui act constatator pe acest temei constituie, în opinia sa, o asumare de către instanța de judecată a rolului legislativ, întrucât se aduc adăugiri unui text de lege. De asemenea, este de părere că interpretarea instanței în sensul arătat mai sus este lipsită de temei legal, întrucât deși forma și conținutul actului constatator sunt prevăzute strict prin art.225 Anexa nr.IA a HG nr.1391/2006 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002, prin sentința civilă nr.5551/25.09.2014 instanța stabilește în sarcina agentului constatator o obligație neimpusă de legiuitor.” este nefondată, deoarece dispozițiile invocate sunt norme de aplicare a codului rutier, iar conform dispozițiilor art.4 din legea nr.24/2000 se impune aplicarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative analizate, astfel că legalitatea măsurilor supuse cenzurii instanței se examinează prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară.

Coroborând dispozițiile art.109 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, care prevăd că, ,,constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor se fac de către polițistul rutier", cu dispozițiile art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001 si cu art.96 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 potrivit cărora „sancțiunile contravenționale complementare se aplică prin același proces verbal prin care se aplica si sancțiunile principale", respectiv cu dispozițiile art.111 mai sus menționat si cu dispozițiile art.180 alin.1 din H.G. nr.1391/2006, reiese faptul ca aplicarea sancțiunii complementara a suspendării exercitării dreptului de a conduce care în sarcina agentului constatator prin același proces-verbal de constatare a contravenției, act supus verificării legalității din oficiu, în condițiile art.34 din OG nr.2/2001, obligație impusă de legiuitorul național și nu de instanța de judecată.

În consecință, procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția simplă a faptului că situația de fapt reținută este confirmată și reprezintă un mijloc de probă raportat la dispozițiile art.327 și următoarele NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea.

Tribunalul a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. cu sediul în Tg-J., ., județul G. împotriva sentinței civile nr. 6503 din data de 29.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent L. N. C. CNP_, cu domiciliul în ., jud. G..

Schimbă sentința și pe fond respinge plângerea contravențională formulată de petent împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 03.06.2014 încheiat de Inspectoratul de Poliție județean G.-Postul de Poliție Drăguțești.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 iunie 2015, la Tribunalul G..

Președinte,

C. C.

Judecător,

C. B.

Grefier,

R. C.

Red.B.C./Tehnored.C.R.

j.f. P. M.

4 ex./29 Iunie 2015

← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 885/2015....		Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1534/2015.... →

Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1516/2015. Tribunalul GORJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1516/2015. Tribunalul GORJ