Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 866/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 866/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 7490/318/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE nr. 866/2015
Ședința publică de la 25 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. S.
Judecător C. B.
Grefier R. C.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. împotriva sentinței civile nr.5253 din data de 18.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent N. N. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.
În conformitate cu dispozițiile art.95 alin.2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 30.10.2014 și repartizat completului C. A03 cu termen recomandat la 17.04.2015. Prin rezoluția privind modificarea datei recomandate prevăzută de sistemul Ecris, s-a dispus din oficiu modificarea datei recomandate de la data de 17.04.2015 la data de 21.01.2015 raportat la dispozițiile Hotărârii Plenului CSM nr.714/2013 și nr.718/2014 coroborat cu Hotărârea Colegiului de Conducere a Tribunalului G. nr.18/2014.
În raport de dispozițiile art. 470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimatul petent N. N. C., căruia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art.XV alin.3 din Legea nr.2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel. Nefiind depusă întâmpinare, prin rezoluția din data de 13.02.2015 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 25.03.2015, pentru când părțile au fost legal citate.
În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art. 482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia nr.266/2014 a Curții Constituționale, pronunțată în ședința publică din 7 mai 2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.2 alin.1 și 12 din legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.
În condițiile art.244 alin.1 și 2 NCPC coroborat cu art.34 alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere faptul că dispozițiile art.242 și 411 NCPC nu se aplică în domeniul raportului administrativ contravențional de față, fostele art.2361 și 405 introduse prin legea nr.76/2012 la momentul publicării în MO nr.545 din 3 august 2012.
În condițiile art.208 NCPC coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC constată că intimatul nu a depus întimpinare fiind aplicabilă sancțiunea decăderii acesteia din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că părțile nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.
În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.
Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.5253 din 18.09.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul N. N.-C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., fiind înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei aplicată petentului, prin procesul verbal . nr._/15.05.2014, întocmit de intimat, cu sancțiunea avertisment. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._/15.05.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1000 de lei, sub motiv că în data de 15.05.2014, a fost depistat pe . stația taxi „Dacia” efectuând activitate de taximetrie cu autoturismul Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, fără a deține atestat profesional, pentru desfășurarea activității de transport persoane; astfel, a fost reținută în sarcina sa, contravenția prevăzută de dispozițiile art.52 lit.s din legea nr.38/2003.
Instanța de fond a constatat că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege. Din probatoriul administrat în cauză, s-a reținut că petentul se face vinovat de contravenția pentru care a fost sancționat. Potrivit dispozițiilor art.52 alin.3 lit.s din legea nr.38/2003: „(3) Principalele obligații ale taximetriștilor sunt următoarele: s) să se supună controlului autorităților abilitate și să prezinte la control, în timpul activității, documentele prevăzute de prezenta lege și de legislația în vigoare;.”
Astfel, chiar petentul, în cuprinsul plângerii formulate, recunoaște că cele reținute de agentul constatator sunt parțial adevărate. Pe de altă pare, nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea descrisă de organul constatator. Astfel, petentul a depus la dosar adeverința nr.219/13.05.2014, prin care se confirmă faptul că a urmat cursurile de pregătire pentru obținerea certificatului atestat taxi, fiind admis la examenul din 26.04.2014, precum și Certificatul Profesional . nr._/26.04.2014. S-a reținut însă că acesta nu a depus dovezi din care să rezulte că aceste acte au fost prezentate organului constatator la momentul controlului, astfel cum prevăd dispozițiile legale mai sus invocate.
Instanța de fond însă, în raport de împrejurările concrete, de circumstanțele personale ale contravenientului, care nu a mai fost sancționat contravențional, de pericolul social relativ scăzut al faptei reținute în sarcina sa, de urmarea produsă, a apreciat că scopul preventiv și educativ al sancțiunii va fi atins și dacă i se va aplica o sancțiune mai ușoară, în același sens, reținându-se că, în fapt, petentul deținea documentele solicitate de organele de control, îndeplinind, sub acest aspect, condițiile legale pentru desfășurarea activității de taximetrie.
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G., criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea cererii de apel a susținut faptul că probele administrate în primă instanță au confirmat fără dubii comiterea faptei de către petent. În opinia sa, fapta săvârșită nu are un grad redus de pericol social, având în vedere că o astfel de conduită îngreunează activitatea de control desfășurată de polițiștii rutieri. De asemenea, a considerat că trebuie avută în vedere și atitudinea duplicitară a petentului, reflectată în plângerea contravențională, acesta solicitând în principal anularea procesului-verbal și doar în subsidiar aplicarea unei sancțiuni mai blânde. În condițiile date, este greu de presupus că prin aplicarea sancțiunii avertismentului petentul va putea fi determinat ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte. Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii în totalitate.
Critica nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 15 mai 2014, ora 15:05, pe bulevardul E. T., stația taxi „Dacia” intimatul petent a fost depistat efectuând activitate de taximetrie cu autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ fără a deține atestat profesional pentru desfășurarea activității de transport persoane în regim de taxi. Ca urmare s-a constatat ca fiind întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art.52 alin.1 și 2 lit.s din legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Conform acestor dispoziții: „(1) În vederea realizării transportului de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi, în condiții de siguranță, calitate și legalitate, transportatorii autorizați, dispeceratele taxi, taximetriștii și clienții trebuie să respecte obligațiile prevăzute în prezenta lege, obligațiile prevăzute în regulamentele de organizare și funcționare a serviciului de transport local, precum și cele prevăzute în contractele de atribuire a gestiunii serviciului. (2) Principalele obligații ale transportatorilor autorizați sunt următoarele: s) să se supună controlului autorităților abilitate și să prezinte la control, în timpul activității, documentele prevăzute de prezenta lege și de legislația în vigoare;”.
Conform dispozițiilor art.12 din legea nr.38/2003: “(1) Autorizația taxi sau orice altă copie conformă a autorizației de transport se găsește obligatoriu la bordul autovehiculului și este valabilă numai în prezența ecusoanelor și a următoarelor documente, după caz: a) certificatul de înmatriculare a autovehiculului cu anexa privind inspecția tehnică periodică valabilă; b) copia certificatului de agreare privind utilizarea autovehiculului în cazul transportului în regim de taxi, emis de R.A.R. prin reprezentanțele sale; c) asigurarea persoanelor, a bunurilor acestora și a mărfurilor transportate, pentru riscurile ce cad în sarcina transportatorului autorizat; d) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto; e) certificatul de atestare profesională a conducătorului auto, în cazul transportului de persoane; f) copia buletinului de verificare metrologică a taximetrului aparatului de taxat; g) copia contractului cu dispeceratul taxi, în cazul în care taxiul trebuie să fie dotat, conform prevederilor prezentei legi, cu stație radio emisie-recepție și este arondat unui dispecerat taxi; h) alte documente stabilite prin prezenta lege. (2) Lipsa ecusoanelor sau a unuia dintre documentele prevăzute la alin. (1), la controlul efectuat de autoritățile abilitate, impune reținerea autorizației taxi sau a copiei conforme a autorizației de transport, după caz, comunicându-se imediat această măsură către persoana desemnată de către reprezentantul autorității care realizează controlul, până când se face dovada existenței și valabilității documentelor respective. (3) În cazul imposibilității transportatorului autorizat de a face dovada existenței sau valabilității ecusoanelor ori a unuia dintre documentele respective, în maximum 30 de zile, autorizația taxi sau copia conformă respectivă se retrage, odată cu ecusoanele. (4) Autorizația taxi sau copia conformă retrasă se va atribui altui transportator autorizat, în procedura de atribuire prevăzută de prezenta lege.”.
Din considerentele hotărârii instanței de fond rezultă că atât sub aspectul legalității cât și sub aspectul temeiniciei procesul verbal a fost corect întocmit, raportat la dispozițiile art.16 și următoarele din OG nr.2/2001, însă în urma probatoriului administrat în cauză instanța de fond, raportat la criteriile menționate anterior, a apreciat în mod corect faptul că amenda contravențională aplicată încalcă principiul proporționalității, reglementat de legiuitor în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmările produse și scopul sancționator al amenzii aplicate, în sensul că acest scop vizează în primul rând reeducarea și prevenirea săvârșirii de noi fapte, astfel că aplicarea sancțiunii contravenționale cu avertisment respectă principiul amintit anterior și realizează în totalitate scopul regimului sancționator.
Nu se poate reține faptul că instanța de fond ar fi favorizat intimatul reclamant pe motiv că acesta s-a bucurat deja de clemența agentului constatator care a aplicat minimul amenzii întrucât așa cum agentului constatator legiuitorul a permis acestuia să aplice cuantumul amenzii prin aprecierea gravității faptei și, implicit, a cuantificării sancțiunii, tot astfel legiuitorul a prevăzut în art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 ca instanța să poată aprecia în raport de împrejurările concrete de săvârșire a faptei contravenționale, aplicarea sancțiunii contravenționale care poate fi avertisment sau amendă contravențională, astfel că soluția pronunțată nu poate fi reținută ca fiind netemeinică sau nelegală.
Instanța de fond a motivat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului raportat la atitudinea intimatului, precum și la gradul scăzut de pericol social și în consecință a respectat dispozițiile art.7 din OG nr.2/2001, care menționează că: avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, că acesta se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă și că se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Este contrar spiritului legii și intenției legiuitorului să se susțină că numai agentul constatator poate aprecia asupra cuantumului unei amenzi contravenționale și că instanța de judecată, in calitate de cenzor al activității agentului constatator, nu ar avea această posibilitate. Articolul 34 alin.1 prevede clar posibilitatea instanței de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, iar această prerogativă nu se poate referi numai la alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile, ci și la tot ceea ce presupune legalitate sancțiunii aplicate, inclusiv cuantumul acesteia, care trebuie corelat întotdeauna cu gradul de pericol social al faptei.
În urma probatoriului administrat, instanța de fond a reindividualizat sancțiunea aplicată în condițiile art.7 alin.3 din OG nr.2/2001 având în vedere totodată prevederile art.21 alin.3 din OG nr. 2/2001, în sensul aplicării sancțiunii contravenționale cu avertisment, reținându-se că în conformitate cu principiul proporționalității raportat la gradul redus de pericol social al faptei săvârșite și ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă.
De asemenea, au fost avute în vedere circumstanțele atenuante raportate la conduita intimatului petent, în sensul că acesta nu este cunoscut cu antecedente contravenționale, precum și raportat la aspectele și împrejurările în care s-a produs fapta, reținute de instanța de fond în considerentele hotărârii, că la dosarul cauzei nu sunt dovezi cu privire la cazierul contravențional al petentului care să conducă la concluzia unor încălcări repetate a normelor referitoare la transportul rutier de persoane în regim de taximetrie.
În consecință instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a legii raportat la dispozițiile menționate anterior, având în vedere atât rolul sancțiunii juridice, cât și al scopului urmărit prin stabilirea și aplicarea caracterului punitiv al sancțiunii reindividualizate, apreciindu-se în mod corect că și prin sancțiunea contravențională cu avertisment se poate îndeplini scopul și rolul acesteia ce poate determina îndreptarea intimatului petent a acestei atitudini de neglijență în ceea ce privește obligația legală de a deține la bordul autovehiculului a certificatului de atestare profesională a conducătorului auto, în cazul transportului de persoane.
De altfel în timpul cercetării judecătorești intimatul petent a prezentat o copie conform cu originalul de pe adeverința nr.219 din 13.05.2014 eliberată de Fundația Academia de Transport Intern și Internațional – ARTRI prin care se confirmă faptul că acesta a urmat cursurile de pregătire pentru obținerea certificatului de atestare profesională în regim de taxi și a fost declarat admis la examenul susținut în data de 26.04.2014 în conformitate cu programatorul înregistrat la ARR București.
Situația de fapt prezentată de agentul constatator nu a putut fi infirmată în timpul cercetării judecătorești, însă în raport de aspectele și împrejurările de fapt, instanța de fond a procedat la reindividualizarea sancțiunii în condițiile art.7 din OG nr.2/2001 apreciind că sancțiunea amenzii contravenționale nu corespunde gradului de pericol social al faptei, încălcându-se astfel principiul proporționalității în raport de circumstanțele reale ale contravenției prin prisma cărora se poate aprecia întinderea și intensitatea aduse obiectului juridic al contravenției.
În art.7 se menționează următoarele: „Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune.”. Sancțiunea juridică are un dublu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și preventiv determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecințele nerespectării dispoziției normei juridice. Sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție, se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și ea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșirea acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului, așa cum rezultă și din prevederile art.21 al.3 din OG nr.2/2001.
Tribunalul reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravenția intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică care sancționează astfel de fapte are caracter general, întrucât se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale aplicabile urmăresc un scop preventiv și represiv.
În jurisprudența sa, cauza Maszini contra României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art.6 din Convenție. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia). Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Având în vedere aceste principii, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.
Conform dispozițiilor art. 470 NCPC: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel. Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.
Instanța de fond a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art. 479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.
În raport de toate aceste considerente și având în vedere dispozițiile art.470 și următoarele NCPC, tribunalul constată că nici unul dintre motivele invocate de apelantul intimat nu se încadrează în motivele prevăzute de articolele menționate anterior, deoarece în cazul în care s-ar reține contrariul s-ar încălca principiul general ce guvernează poziția părților în căile de atac, și anume, principiul non peiorationem in appellatione, cu excepția celor două derogări de la această regulă, și anume, cazurile în care apelantul însuși consimte expres la o înrăutățire a propriei situații sau în cazurile anume prevăzute de lege, urmând ca în condițiile art.480 alin.1 NCPC să respingă apelul de față ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. cu sediul în Tg-J., ., județul G. împotriva sentinței civile nr. 5253 din data de 18.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent N. N. C. domiciliat în Tg-J., . P., nr. 3, ., ., ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 martie 2015, la Tribunalul G..
Președinte, I. S. | Judecător, C. B. | |
Grefier, R. C. |
Red.B.C./Tehnored.C.R.
j.f. P. J.
4 ex./ 24 aprilie 2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 683/2015. Tribunalul GORJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 347/2015.... → |
|---|
