Obligaţia de a face. Sentința nr. 441/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 441/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 8925/95/2014
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA nr.441/2015
Ședința publică din 03 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. S.
Grefier: E. R. P.
Pe rol judecarea acțiunii promovată de reclamanta C. M. J., în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Comunei Telești, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, personal, lipsind pârâta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999), stadiul procesual fond iar prin încheierea de ședință din data de 06.03.2015 s-a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea emiterii unei adrese către pârât pentru a depune la dosar dispoziția de reîncadrare a reclamantei pentru anul 2014 în baza căreia aceasta a fost salarizată până la data de 01.09.2014 și pentru a preciza care au fost motivele pentru care salariul reclamantei a fost diminuat prin dispoziția contestat, relațiile solicitate fiind depuse la dosar la data de 01.04.2015.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța declară cercetarea procesului terminată și acordă cuvântul părților prezente pe cererea de chemare în judecată.
Reclamanta, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.11.2014 sub nr._, reclamanta C. M. J. a chemat în judecată pe pârâta Instituția P. Comunei Telești solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea dispoziției nr.413/14.10.2014, emisă de către Primarul Comunei Telești, prin care s-a dispus reîncadrarea sa începând cu data de 01.09.2014, în funcția publică de execuție de referent, gradul profesional principal, cu un salariu brut de 1.1251ei și reîncadrarea în funcția de referent, grad profesional superior, treapta II, începând cu data de 01.09.2014, cu un salariu de 1.395 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, Instituția P. Comunei Telești a emis pe data de 14.10.2014 dispoziția nr. 413 prin care a dispus reîncadrarea sa în funcția publică de execuție referent grad profesional principal, cu un salariu brut lunar de 11251ei.
A susținut că, în realitate, până pe data de 01.09.2014, a fost încadrată în funcția de referent, grad profesional principal, cu un salariu brut de 1.395 lei, iar prin reîncadrarea sa i s-a diminuat salariul cu suma de 270 lei.
Analizând prevederile OUG nr.103/2003, aceasta nu prevede o diminuare a salariului de încadrare, ba mai mult art.14 alin.1 prevede că „În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare; 2) În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Reclamanta a mai precizat că, din dispoziția nr. 413/14.10.2014, nu reiese motivul din care i s-a diminuat salariul începând cu data de 01.09.2014, ba mai mult diminuarea a fost efectuată în mod nejustificat, drept pentru care solicită reîncadrarea în funcția de referent grad profesional superior, treapta II. Dispoziția nr. 413/14.10.2014, nu i-a fost comunicată cum prevede legislația în vigoare, fiind nevoită să formuleze cerere pentru a i se înmâna aceasta.
De asemenea, a solicitat prin contestație P. Comunei Telești, să revină la dispoziția nr.413/14.10.2014, în sensul de a o reîncadra în funcția de referent, grad profesional superior, treapta II, dar acesta i-a răspuns că va face toate demersurile pentru a reveni la aceasta după aprobarea rectificării bugetului pe anul 2014, iar în cazul în care este nemulțumită să se adreseze instanței de judecată.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, contestația împotriva deciziei emisă de pârâtă, răspunsul la cele solicitate prin contestație de reclamantă și dispoziția nr.413 din 14.10.2014.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.8, din Legea nr.554/2004.
Prin rezoluția din 26 noiembrie 2014, s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâtă, cu mențiunea de a formula întâmpinare, motiv pentru care, la data de 12 ianuarie 2015, pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de către reclamantă, prin care solicită anularea dispoziției nr. 413/14.10.2014 și reîncadrarea sa cu un salariul de 1395 lei, cum a fost reîncadrată anterior.
În motivarea întâmpinării a arătat că nu poate reveni la dispoziția nr.413/14.10.2014, deoarece nu a avut fondurile necesare achitării acestor sume. Așa cum a arătat în răspunsul la contestația formulată de petiționară, rectificarea bugetară pentru anul 2014, a fost rectificată pe minus.
Această pretenție o recunoaște văzând și practica judiciară prin care tribunalele au admis aceste acțiuni și au obligat instituțiile la plata acestor pretenții.
De asemenea, pârâta face precizarea că în prezent are fondurile bănești necesare pentru acordarea acestor sume.
În concluzie, pârâta a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, drept pentru care renunță la calea de atac împotriva sentinței ce se va pronunța.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205-209 Cod procedură civilă.
Prin încheierea de ședință din data de 23 ianuarie 2015, judecarea cauzei a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art.411 alin.1 pct.2, pentru lipsa nejustificată a părților, avându-se în vedere că nu s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 26 ianuarie 2015, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol, motiv pentru care s-a fixat termen de judecată la data de 20 februarie pentru când au fost citate părțile.
Pe parcursul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisuri.
La solicitarea instanței, Primarul comunei Telești a comunicat faptul că la baza dispoziției nr.413 din 14.10.2014 nu a stat nici un document, aceasta fiind emisă în mod unilateral de către primar, în baza OUG nr.103/2013, precizând că în prezent dispune de fondurile necesare acordării acestor drepturi, fiind de acord cu admiterea acțiunii formulate de reclamantă. De asemenea, pârâta a depus, în copie, dispoziția nr.19 din 13.01.2013, dispoziția nr.271 din 03.08.2012 și dispoziția nr.424 din 09.11.2010.
De asemenea, a mai comunicat faptul că, datorită lipsei de fonduri bănești pe sfârșitul anului 2014, s-a hotărât de către primar diminuarea salariilor, respectiv prin reducerea sporului de 30 %, acordat în baza Legii nr. 284/2010, urmând ca acest spor să fie acordat după ce vor dispune de fondurile bănești necesare, depunând dispoziția nr.19 din 03.01.2013, în baza căreia a fost salarizată reclamanta până la data de 01.09.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul constată că acțiunea formulată de reclamanta C. M. J. este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin Dispoziția nr. 413/14.10.2014 emisă de Primarul comunei Telești, s-a stabilit că începând cu data de 01.09.2013, salariul lunar brut al reclamantei C. M. J., va fi în cuantum de 1125 lei.
Analizând dispoziția contestată în prezenta cauză, tribunalul constată că aceasta nu cuprinde motivele care au condus la adoptarea sa, Dispoziția nr. 413/14.10.2014 emisă de Primarul comunei Telești, fiind un act administrativ în sensul art. 2, alin. 1, litera c din Legea nr. 554/2004, respectiv un act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Tribunalul reține că orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenței de a emite actul administrativ ci și din perspectiva posibilității persoanei și a instanței de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării granițelor dintre puterea discreționară și arbitrariu.
În același sens, Curtea Europeană de Justiție a reținut în cauza C-367/1995 că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și, de asemenea, să permită curților comunitare competența să efectueze revizuirea actului, iar în cauza C-41/1969 s-a reținut că amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită fiind considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor, insuficiența motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare.
Potrivit art. 31, alineat 2 din Constituția României autoritățile publice, potrivit competenței ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și aupra problemelor de interes personal.
Necesitatea motivării și a redactării de o manieră clară și neechivocă a actelor administrative analizate se impune cu atât mai mult cu cât în speță efectele actului administrativ privesc dreptul la remunerare pentru munca prestată, drept ce nu poate fi vătămat printr-un act nemotivat, motivarea reprezentând o obligație generală a autorității publice, aplicabilă oricărui act administrativ, îndeplinind un dublu rol, acela de transparență în profitul beneficiarului actului care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat precum și acela de a conferi instanței un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ.
Cum actul administrativ analizat, respectiv Dispoziția nr. 413/14.10.2014 emisă de Primarul comunei Telești, nu este motivat și nici redactat într-o manieră clară și neechivocă, din cuprinsul acestuia neputându-se stabili motivele care au condus la adoptarea acestei hotărâri, instanța constată că acesta este lovit de nulitate.
Tribunalul constată de asemenea că motivele pentru care a fost emisă această dispoziție nu se regăsesc nici în alte înscrisuri care s-ar afla într-o relație de interdependență față de actul contestat, practic neexistând astfel de înscrisuri, prin adresa aflată la fila 28 din dosar pârâtul comunicând instanței de judecată că la baza dispoziției contestată nu a stat niciun document,aceasta fiind dispusă unilateral de primar.
Având în vedere considerentele expuse instanța constată că Dispoziția nr. 413/14.10.2014 emisă de Primarul comunei Telești, nu cuprinde motivele care au stat la baza emiterii ei și prin urmare nu poate fi analizată legalitatea și temeinicia acesteia, fiind nulă absolut și motiv pentru care cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă urmează să fie admisă, cu consecința anulării respectivei dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta C. M. J., având CNP_0, cu domiciliul în comuna Telești, ., în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Comunei Telești, reprezentată legal de Primar - B. R., cu sediul în comuna Telești, ..
Anulează dispoziția nr. 413 din 14.10.2014 emisă de pârâta Instituția P. Comunei Telești - reprezentată prin Primar B. R..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 03 aprilie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, D. S. | ||
Grefier, E. R. P. |
Red. S.D.
Tehnored. P.R.
4 ex/29.04.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 949/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|








