Pretentii. Sentința nr. 215/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 215/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 9316/95/2014
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI F.
Dosar nr._
Sentința nr. 215
Ședința publică din 20 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. C. S.
Grefier C. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind reclamantul T. M. E., în contradictoriu cu pârâții S. F. Orășenesc Motru și Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, considerând că nu mai sunt cereri noi de formulat, tribunalul a rămas în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale a pârâtei Administrația F. pentru Mediu București și pe fondul cauzei.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată la data de 11.12.2014, pe rolul Tribunalului Gorj - Secția C. Administrativ și F., sub nr._, reclamantul T. M. E. a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtelor: S. F. Orășenesc Motru (fostă Administrația Finanțelor Publice Motru) și Administrația F. pentru Mediu București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.310 lei, reprezentând diferență de taxă de primă înmatriculare achitată, taxă prelevată în mod ilegal, sumă ce s-a solicitat a fi actualizată cu rata dobânzii legale la data plății și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat în anul 2007, la prețul de 3100 EURO, conform contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 17.11.2007, un autoturism second-hand marca KIA, tipul PICANTO, cu numărul de identificare KNEBA24325T155588/2005, benzină, culoare MARO, . 5M521589, Cilindree 1086 cm3, caroserie AF vehicul cu utilizare multiplă, data primei înmatriculări 8 Iulie 2005 în Germania.
Pentru a putea înmatricula acest autoturism în România, a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 3.001 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autoturisme și autovehicule (taxa de primă înmatriculare) percepută în temeiul dispozițiilor Codului fiscal, sumă pe care am achitat-o în data de 21.11.2007, la Administrația Finanțelor Publice Motru, conform chitanței nr._.
A mai arătat reclamantul că a solicitat Agenției Naționale de Administrație Fiscală - S. F. Orășenesc Motru, cu cererea înregistrată sub nr._ restituirea acestei sume, întrucât taxa percepută este ilegală contrar normelor comunitare.
Ca urmare a cererii sale, pârâta i-a restituit suma de 1.691 lei, sumă percepută cu titlu de taxă specială, iar diferența până la 3.001 lei a rămas nerestituită.
Aceasta taxă specială pentru autoturisme și autovehicule (de poluare) este contrară legislației comunitare și în acest sens Curtea de Justiție Europeană s-a pronunțat recent cu privire la „impozite interne -art.110 TFUE - taxa de poluare aplicată cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor - Neutralitatea taxei între autovehiculele de ocazie importate și vehiculele similare aflate deja pe piața națională” în numeroase cereri preliminare, în toate cele 22 de cereri adresate de instanțele române-N., T., Drutu, Sfichi, I., V. și alții-concluzia fiind aceeași: „Articolul 110 TFUE (art. 90 paragraf 1 din Tratatul CE.) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Hotărârile CJUE au caracter obligatoriu pentru toate instanțele statelor membre, iar nerespectarea jurisprudenței CJUE poate avea drept consecință acțiuni în despăgubire ale părților aflate în litigiu, îndreptate împotriva statului membru a cărui instanță a hotărât în cauză.
A considerat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, mai sus menționat.
Având în vedere aceste aspecte, a considerat acțiunea întemeiată și a solicitat admiterea acestei acțiuni, obligarea intimatelor la restituirea sumei de 1.310 lei, actualizată cu rata dobânzii până la data plății și a cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 28, 30, 90 paragraful 1 din Tratatul CE. și art. 234 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, art. l48 din Constituția României, Lg. 554 /2004, depunând alăturat înscrisurile la care a făcut referire.
Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu București, se constată că aceasta este întemeiată, sub următoarele considerente.
Având în vedere că taxa de primă înmatriculare a fost achitată de către reclamant pentru Administrația Finanțelor Publice Motru – Trezoreria Motru, la data de 21.11.2007, făcându-se venit la bugetul de stat prin intermediul acestui organ fiscal, se apreciază că Administrația F. pentru Mediu București nu are calitate procesuală pasivă în cauză, suma nefăcându-se venit la bugetul acestei instituții la data respectivă, titular de drepturi și obligații fiind în prezent S. F. Orășenesc Motru, care are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Față de aceste considerente, urmează a fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu București, cu sediul în București, .. 294, Corpul A, sector 6 și respinge acțiunea formulată de reclamantul T. M. E., identificat prin CNP_, domiciliat în Municipiul Motru, ., ., ., împotriva pârâtei Administrației F. pentru Mediu ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Examinând pe fond cererea dedusă judecății, în raport de actele și lucrările cauzei, înscrisurile doveditoare depuse la dosar, se constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit art.148 al.2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene invocate de reclamant, prevăd că ” nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare„. D. urmare, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele revenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Cu referire la reglementarea internă, în vigoare la data achitării taxei a cărei restituire se solicită, se reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii 343, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice.
Ori, potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, respectiv anul 2007, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.2141 din Codul F..
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calcula după formula prevăzută de art. 2141 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare și de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențial sub aspectul pretențiilor formulate de reclamant în cauza de față este că taxa specială nu era percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară. Se constata astfel că diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Potrivit principiilor dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin. 2 și 4 din Constituție, se reține supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 (1) din Tratat și se concluzionează că, prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
D. urmare a efectului direct a art.90 (1) din Tratat, pentru ordinea juridică internă a României, se constată că art.2141 – 2413 din Codul F., așa cu era în vigoare la data plății taxei-21.11.2007-, erau contrare legislației comunitare. Pe cale de consecință, neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant, în cuantum de 3001 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sub obligatorii pentru și pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Rezultă că art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel, reclamantul se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în anul 2007.
Din dispoziția nr 610/22.08.2008 existentă la dosar( fila 33) rezultă că reclamantului i s-a restituit suma de 1691 lei din taxa de primă înmatriculare, astfel că în prezenta cauză urmează a se restitui a suma de 1310 lei lei.
Cum reclamantul a fost lipsit în mod nelegal de suma de 1310 lei de la data plății, pârâta datorează și dobânda legală aferentă, până la restituirea efectivă, prejudiciul cauzat reclamantului numai în acest mod putând fi reparat integral, astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu București, cu sediul în București, .. 294, Corpul A, sector 6.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. M. E., identificat prin CNP_, domiciliat în Municipiul Motru, ., ., ., împotriva pârâtei Administrației F. pentru Mediu ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite acțiunea formulată de reclamantul T. M. E., împotriva pârâtului S. F. Orășenesc Motru, cu sediul în Motru, ., jud. Gorj.
Obligă pârâtul S. F. Orășenesc Motru la plata către reclamant a sumei de 1.310 lei reprezentând diferență taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă de la data plății și până la data restituirii.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 131 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 Februarie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, O. C. S. | ||
Grefier, C. C. |
Red. O.C.S.
Tehnored. C.C.
5 ex./24 Martie 2015
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 110/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|








