Anulare act administrativ. Sentința nr. 1259/2015. Tribunalul HARGHITA

Sentința nr. 1259/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 510/96/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HARGHITA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1259

Ședința publică din 2 septembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: Banyai E.

Grefier: G. N. V.

Pe rol soluționarea acțiunii civile, de contencios administrativ și fiscal formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA C. BUNURILE PRIVATE DIN C., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul reclamantei, avocat Kolumban T..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul reclamantei depune împuternicire avocațială și note de ședință.

Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată de către pârâtă în întâmpinare.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea excepției necompetenței materiale a tribunalului având în vedere Decizia nr. 2434/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța reține cauza spre soluționarea excepției necompetenței materiale a tribunalului.

INSTANȚA,

Deliberând constată

Prin acțiunea înregistrată sub nr._, la data de 24 aprilie 2015, reclamanta Asociația C. Bunurile Private din C., cu sediul în Miercurea C., .. 2/A, județul Harghita, în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – Comisia Specială de Retrocedare unor Bunuri Imobile, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, a solicitat anularea Deciziei nr. 519/27.01.2015, ca netemeinică și nelegală și obligarea pârâtei să restituie în natură sau dacă aceasta nu este posibilă, acordarea măsurii reparatorii în echivalent, constând în măsuri compensatorii în condițiile Legii nr.165/2013.

În motivare, reclamanta a arătat că respingerea notificării pe motivul că imobilul solicitat a fost proprietatea Publicului Scaun C. (Județului C.) este neîntemeiată, deoarece potrivit prevederilor art.6 din Legea nr.765/1946 aparține persoanei juridice ,,Bunurile Private din C." iar până la naționalizarea intervenită prin Constituția din anul 1948, imobilul în cauză a fost folosit și deținut de această persoană juridică.

Pădurile, pășunile precum și imobilele cu construcții, sunt în posesia efectivă a comunităților încă din secolul al X-lea, ele fiind atribuite oștilor grănicerești din Secuime, Năsăud și Caransebeș.

Prima dovadă scrisă datează din anul 1570 în care se stabilește proprietatea comună și indivizibilă a acestor terenuri, este Cartea lui Werboczy, intitulată Tripartitum Juris, unde în Capitolul III este descrisă proprietatea comună, indivizibilă a acestor terenuri pentru oștile grănicerilor și moștenitorilor lor, stabilind că aceste proprietăți nu se pot confisca și nu pot fi vândute, donate, stabilindu-se moștenirea doar după linia paternală .

Această stare de fapt este confirmată de Decretul nr.3.680 din anul 1783 emis de împăratul I. al Austriei, care consfințește proprietatea comună, indivizibilă a oștenilor pentru aceste terenuri.

După înăbușirea Revoluției din anul 1848, ostile grănicerești au fost desființate timp de 20 de ani, ele fiind reconstituite în anul 1869 de către împăratul Austriei Franz I., prin Decretul Nr. 3.849, dispunând totodată restituirea terenurilor avute anterior anului 1848 .

Organizarea exploatării acestor terenuri și denumirea de composesorat și primul regulament silvic a fost introdus prin Legea nr.XIX. din anul 1898 -Legea privind organizarea economică și silvică a exploatării terenurilor din proprietatea indivizibilă și folosirea comună a composesoratelor și a comunităților de foști răzeși (urbarieni), fiind înființate organizațiile composesorale în fiecare localitate din aceste ținuturi între anii 1902 - 1910, funcționând pe baza Statutului propriu al composesoratului, înregistrate ca persoane juridice, iar terenurile obținute au fost înscrise în cărțile funciare nou înființate.

In baza Reformei agrare din anul 1921, o parte din terenurile forestiere și imobilele cu construcții au fost expropriate, dar în urma unui proces internațional îndelungat la Curtea Ligii Națiunilor, Statul Român a fost obligat la restituirea imobilelor expropriate, concretizată prin Legea nr. 17/17.07.1934.

Societatea Națiunilor sau L. Națiunilor a fost o organizație interguvernamentală înființată în urma Conferinței de P. de la Paris care a pus capăt Primului Război Mondial și precursoarea Organizației Națiunilor Unite.

Această retrocedare a fost finalizată prin Legea nr.765/29.09.1946, potrivit dispozițiilor prevăzute de art.6 din această lege: Statul Român retrocedează în deplină proprietate și folosință persoanei juridice "Bunurile Private din C." întregul patrimoniu al acesteia care a fost expropriat prin Legea agrară din anul 1921, precum și toate imobilele aflate sub denumirea "Publicul Scaunului C.”, Institutul Agronomic al Scaunului C., Fondul de echipament, Fondul de echipament constituit proprietate particulară a județului C., Școala de agricultură, Casa de păstrare a județului C., Fondul de procurare al cailor, Orfelinatul, Publicul Scaunului C. din G. și Cașin, înscrise în cărțile funciare sub aceste denumiri, sunt și rămân în proprietatea persoanei juridice " Bunurilor Private din C. ".

Concluziile Ministrului Agriculturii din anul 1946, în Nota de fundamentare a acestei legi:

„Patrimoniul Persoanei Juridice"Bunurile Private din C." a fost expropriat prin efectul legii de reformă agrară pentru Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș din anul 1921, pe considerațiunea că ar fi aparținut Statului M., căruia i-a succedat Statul Român.

Este cunoscut, că bunurile în cauză au aparținut la început Secuilor, locuitori din C.,care din timpul străvechi s-au așezat în aceste ținuturi.

Această eroare se încearcă a se repara astăzi, prin retrocedarea către populația secuiască din județul C., cunoscută sub denumirea "Bunurile Private C.", persoana juridică, a numai cca. 26.000 de jugăre, constituită în rezerva de stat, restul fiind dat la împroprietărire plugarilor, rămânând astfel bine expropriat”

Asociația C. "Bunurile private din C.," a fost reînființată în anul 2000, în baza prevederilor art.26 - 28 din Legea nr. 1/2000, prin Sentința civilă nr.878/14.04.2000, înregistrată în Registrul persoanelor juridice, ca o asociație de drept privat, iar prin Sentința civilă nr. 1321/13.06.2002, s-a stabilit că Asociația C. "Bunurile Private din C." este aceeași persoană juridică cu persoana juridică Bunurile Private din C. menționată în Legea nr.765/28.09.1946, în înțelesul art.3 lit.c din Legea nr. 10/2001, pe cale de consecință se poate constata că subscrisa asociație are calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare .

Potrivit prevederilor art.168 din Decretul - lege nr. 115/1938, pentru unificarea dispozițiilor cu privire la cărțile funciare, înscrierea în cartea funciară a unei persoane ca proprietar, este condiționată de posesia bunului cu titlu de proprietar.

Totodată, potrivit art.17 din această lege, înscrierea în carte funciară este constitutivă de drepturi.

In cauza de față, imobilul (teren cu construcții) există și în prezent și nu a fost înstrăinat, ca atare, restituirea în natură este posibilă, iar pentru terenul afectat de alte construcții este necesară acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

În drept, a întemeiat acțiunea pe prev. art.1 și 2 din OUG nr. 83/1999, republicată, 1, 8, 20 din Legea nr.554/2004.

Pârâta, în apărare, a depus întâmpinare, la data de 15 iunie 2015, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată (fila 45).

În motivare, a arătat că, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, coroborat cu art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora.

Potrivit ari. 10 alin. (1), teza a lI-a, din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de (...) autoritățile publice centrale (...) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Totodată, potrivit art. 96 pct. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, Curțile de apel judecă, în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale.

Comisia specială de retrocedare a fost înființată în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 501/2002, și al Hotărârii Guvernului nr. 1164/2002, ulterior, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1094/2005.

Or, coroborând cele trei texte legale sus-menționate, reiese cu evidență faptul că instanța competentă să se pronunțe cu privire la temeinicia și legalitatea deciziilor având ca obiect retrocedarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România, emise de către Comisia specială de retrocedare, este Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat.

Prin urmare, pentru aceste considerente și având în vedere natura Comisiei speciale de retrocedare, cea de autoritate (structură) constituită la nivel central, solicită admiterea excepției și declinarea soluționării prezentei cauze în favoarea instanței competente, respectiv în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu M..

Cu referire la fondul cauzei deduse judecății, pârâta a solicitat respingerea acțiunii introdusă de către reclamantă ca fiind neîntemeiată. În esență, pârâta a arătat că imobilul solicitat la restituire a fost proprietatea unei persoane juridice de drept public, „Bunurile private din C.".

Prin Legea 765/1946, fosta persoană juridică „Bunurile private C.” nu a fost reconstituită ca formă asociativă de proprietari ci ca regie de interes public care urma să administreze bunurile în regim public și nu privat.

Forma asociativă de tip privat, la care a făcut referire reclamanta atunci când a solicitat constituirea persoanei juridice de tip asociativ, în temeiul Legii 1/2000, nu a existat.

Prin Legea nr. 2058/1934 privitoare la lichidarea litigiului purtând asupra bunurilor din județul C., s-a reconstituit pentru o parte din bunurile care au rămas ca rezerve de Stat, în urma aplicării legii de reformă agrară din 1921 pentru Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, fosta «Administrație a bunurilor din C.», care a funcționat pe baza fostelor statute din 1897, modificate în anul 1934.

Prin Decretul-Lege nr. 384/1946 cu privire la administrarea Patrimoniului rămas în urma desființării fostelor regimente de graniță din regiunea secuiască, s-a reconstituit administrația de stat asupra imobilelor ce au aparținut fostelor regimente de graniță din regiunea secuiască care au rămas în rezerva de stat, pentru administrarea cărora s-a înființat «Administrația Bunurilor comune C.» ca persoană juridică de drept public.

Prin Legea nr. 765/1946, fosta persoană juridică „Bunurile private din C. nu a fost reconstituită ca formă asociativă de proprietari, ci ca regie de interes public ce urma să administreze bunurile în regim de drept public, și nu privat. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 765/1946, bunurile care au rămas în rezerva de stat ca urmare a aplicării legii de reformă agrară din 1921 se retrocedau în deplină proprietate „numai în măsura în care acest patrimoniu a fost constituit în rezerva de stat”. Pentru administrarea acestor bunuri s-a înființat Administrația Bunurilor Private C..

Mai mult, pârâta a arătat că dispozițiile art. 7 din Legea nr. 765/1946 stipulau că administrarea bunurilor private din C. se va face în folosul întregii populații din județul C., pentru promovarea intereselor colective de ordin economic, social și cultural al acestei populații.

Totodată, a mai învederat că dispozițiile art. 13 prevedeau că „pe baza hotărârii generale extraordinare «Bunurile private din C.» se poate transforma din Regie Publică în Regie Cooperativă”.

Pentru aceste motive, nu poate fi susținută opinia potrivit căreia aceste bunuri din proprietatea publică a unei persoane juridice de drept public ar fi putut fi administrate de o persoană de drept privat. Mai mult decât atât, la art. 14 era prevăzut că proprietatea acestora este imprescriptibilă și inalienabilă, ceea ce conduce la ideea că regimul juridic al bunurilor aflate în proprietatea „Bunurilor Private din C.” a fost întotdeauna guvernat de cel al proprietății de drept public, și nu privat.

De altfel există mai multe hotărâri definitive și irevocabile prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că Asociația nu are calitate de persoană îndreptățită la restituire. (în acest sens se invocă Decizia 330/R/ 2002, pronunțată de Curtea de Apel Tg. M., 13/A//R/2003, pronunțată de Curtea de Apel Tg. M., 83/A/2004, pronunțată de Curtea de Apel Tg. M., Sentința civilă nr.1583/2001 Tribunalul Harghita)

Referitor la susținerile reclamantei conform cărora Sentința civilă nr. 1321/13.06.2002, pronunțată de Judecătoria Miercurea-C., statuează identitatea persoanei juridice Bunurile Private din C. (proprietarul imobilelor revendicate) și Asociația C. Bunurile Private din C., pârâta a arătat că reclamanta, Asociația C. „Bunurile Private din C.”, s-a înregistrat ca persoană juridică în temeiul Sentinței civile nr. 878/14.04.2000, emisă în baza art. 28 alin. (1), (2), (3) și (4) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Astfel, reclamanta dorește să fie recunoscută ca succesoare în drept a fostei persoane juridice, dar ocolește atât dispozițiile privind constituirea asociațiilor și fundațiilor, cât și pe cele privind autorizarea societăților comerciale sau a regiilor autonome.

În acest context, pârâta a precizat că instanțele judecătorești s-au pronunțat, cu autoritate de lucru judecat, în sensul că această entitate, Asociația C. „Bunurile Private din C.”, nu dovedește că este continuatoarea în drepturi a persoanei juridice de drept public „Bunurile Private din C.”, și nici nu a făcut dovada că a fost vreodată proprietara imobilelor pe care le revendică. Există mai multe hotărâri definitive și irevocabile pronunțate în cadrul unor litigii care au avut ca obiect restituirea, în temeiul legilor fondului funciar și a Legii nr. 10/2001, a bunurilor imobile ce au aparținut Regiei Publice „Bunurile private C.”, prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că Asociația nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire.

Pârâta a precizat că reclamanta își atribuie această continuitate patrimonială prin prevederile Statutului său de organizare și funcționare, pe care l-a creat și adoptat singură, statut la care face referire și hotărârea judecătorească (Sentința civilă nr. 1321/13.02.2002) pronunțată pentru constatarea calității de continuator al persoanei juridice, în sensul art. 3 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 10/2001. Or, preluarea denumirii și trecerea în statut a fostelor proprietăți deținute de vechea persoană juridică „Bunurile Private din C." nu înseamnă identitatea persoanei juridice.

În drept au fost invocate prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată, ale HG. nr. 1093/2005, ale Legii nr. 765/1946, ale Decretul - Lege nr. 115/1938 și ale Legii nr. 554/2004.

La data de 17.06.2015 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției necompetenței materiale a instanței sesizate ca netemeinică și nelegală și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată (filele nr. 74-82).

La data de 31.08.2015, reclamanta a depus la doar Note de ședință, prin care a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Harghita invocând în acest sens Decizia nr. 2434/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul de judecată din data de 01.09.2015, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Tribunalului Harghita, invocată de pârâtă, reclamanta prin reprezentant solicitând admiterea excepției și declinarea soluționării prezentei cauze în favoarea Curții de Apel Târgu M..

Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Tribunalului, instanța reține următoarele:

Reclamanta Asociația C. Bunurile Private din C. a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, Decizia nr. 519 din data de 27 Ianuarie 2015 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

Având în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, ținând cont de faptul că, obiectul litigiului reprezintă de anularea unui act administrativ, emis de o autoritate publică centrală, ținând cont că, imobilul a cărui retrocedare s-a solicitat, este situat în raza teritorială a Curții de Apel Târgu M., această instanță este competentă în soluționarea cauzei.

În raport de cele ce preced, urmează să fie admisă excepția invocată și va fi declinată competența soluționării acțiunii în contencios administrativ, formulată de reclamantă, în favoarea Curții de Apel Târgu M., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtul Guvernul României Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1,și în consecință:

Declină competența soluționării acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta Asociația C. Bunurile Private din C., cu sediul în Miercurea C., .. 2/A, județul Harghita, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, în favoarea Curții de Apel Târgu M., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.

Dispune trimiterea de îndată a Dosarului nr._ instanței competente, Curtea de Apel Târgu M..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 septembrie 2015.

Președinte

Banyai E.

Grefier

G. N. V.

Red. BE 10.09.2015

Dact.GV 11.09.2015

4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 1259/2015. Tribunalul HARGHITA