Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 183/2015. Tribunalul HARGHITA

Decizia nr. 183/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 1142/258/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HARGHITA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 183

Ședința publică din data de 10 martie 2015

Completul constituit din:

Judecător: U. I. C. - Președinte

Judecător: S. R.

Grefier: Șașcă M.-C.

Pe rol pronunțarea deciziei în apelul declarat de apelanta S.C. D. F. STAR S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1586 din 10.06.2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BRASOV-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE HARGHITA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ./2010, nr._ din data de 10.02.2014.

În lipsa părților.

Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 24 februarie 2015, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1586 din 10.06.2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C. s-a respins plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, CUI RO16482364, cu sediul în Miercurea C., ., . în contradictoriu cu intimatul ANAF -DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în mun. Miercurea C., ., nr.20, jud. Harghita ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul verbal ./2010 nr._/10.02.2014 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă de 5.000 de lei întrucât în perioada verificată ianuarie – aprilie 2013 s-au emis avize de însoțire a mărfii nr._/fără dată,_/19.03.2013,_/19.03.2013,_/28.03.2013,_/28.03.2013,_/23.04.2013 și_/23.04.2013 pentru care nu s-a emis factură fiscală și nu au fost cuprinse în baza de impozitare.

Fapta constituie contravenție conform art.41 pct.1 din Legea nr.82/1991 iar sancțiunea s-a aplicat în temeiul art.42.

Verificând legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 19 din O.G. nr. 2/2001 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din același act normativ.

Art.41 pct.1 din Legea nr.82/1991 prevede „Constituie contravenție următoarele fapte: 1. deținerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor și datoriilor, precum și efectuarea de operațiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate;” iar limitele amenzii sunt între 1.000 lei – 10.000 de lei.

Prescripția prevăzută la art.13 din OG nr.2/2001 nu se aplică întrucât în cazul de față suntem în prezența unei contravenții continue. Obligația înregistrării în contabilitate există și în prezent așa cum a constatat intimata nu s-ar fi înregistrat în contabilitate contravaloarea avizelor respective până la încheierea exercițiului financiar, respectiv până la 31 decembrie 2013, mai mult nici până la data constatării contravenției. În acest caz încălcarea obligației legale de înregistrare durează în timp, astfel termenul curge de la data constatării faptei, respectiv 10.02.2014.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a analizat în continuare din perspectiva garanțiilor instituite de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului în materie penală, între care și prezumția de nevinovăție.

Față de cauzele pronunțate de către instanța de contencios european, între care și cauza A. contra României, materia contravențională din dreptul român are natură penală, faptele contravenționale fiind suficient de grave, iar sancțiunile suficient de aspre, cu o aplicabilitate generală și un rol preventiv.

Astfel, în aplicarea noțiunii europene autonome de penal, în judecarea plângerilor împotriva constatării și sancționării unei contravenții, se impune a fi respectată prezumția de nevinovăție așa cum rezultă din art. 6 paragraful 2 CEDO.

Având în vedere cele de mai sus, intimatul trebuie în fața instanței de judecată să probeze cele consemnate în actul administrativ încheiat, petentul beneficiind de prezumția de nevinovăție și nefiind obligat să dovedească aspecte contrare celor susținute de agentul constatator.

Conform actelor depuse la dosar s-au emis de către societatea petentă un număr de 7 avize de însoțire primară a mărfii cu privire la livrarea anumitor cantități de material lemnos către două societăți comerciale. Pentru aceste livrări nu s-au emis facturi fiscale așa cum admite și petenta.

S-au depus note contabile întocmite de către petentă cu privire la înregistrarea în contabilitate a contravalorii a 5 din aceste avize ca fiind ieșite.

Conform art.6 din Legea contabilității „Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.”

Conform Ordinului nr.3512/2008 a MEF pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii pentru care persoanele impozabile sunt scutite fără drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată și nu sunt obligate să întocmească facturi, în conformitate cu prevederile Codului fiscal și ale normelor metodologice de aplicare a acestuia, operațiunile economice se înregistrează în baza contractelor încheiate între părți și a documentelor financiar-contabile sau bancare care să ateste acele operațiuni, cum sunt: aviz de însoțire a mărfii, chitanță, dispoziție de plată/încasare, extras de cont bancar, nota de contabilitate etc., după caz.

Chiar și notele contabile se întocmesc pe bază de documente justificative sau note de calcul și se înregistrează în mod cronologic în Registrul-jurnal, aspecte care nu s-au dovedit de către petent. Nu sunt depuse deconturile și nici procesul verbal de compensare cu ..

Nu s-a depus balanța de verificare pentru martie 2013 de unde ar rezulta că s-a înregistrat venitul în contabilitate. Așa cum rezultă din fișa sintetică nu s-a declarat că ar datora impozit pe profit pentru această perioadă.

În ceea ce privește marfa refuzată și pentru care s-au emis cele două avize de însoțire într-adevăr există un înscris din partea . prin care este refuzat o cantitate de 69,79 mc material lemnos. Din actele depuse nu rezultă însă că această livrare a fost evidențiată în contabilitate ca ieșire după care ar fi fost stornată, nu există nici o dovadă de încărcare în gestiune, respectiv intrare a acestei cantități de material lemnos.

Având în vedere cele de mai sus instanța a constatat că fapta contravențională reținută există și a fost săvârșită de către societatea petentă.

Cu privire la sancțiunea aplicată instanța a constatat că acesta a fost stabilită între limitele legale prevăzută de actul normativ, iar sub aspectul individualizării sancțiunii dispuse, instanța apreciază că este justă. Astfel, potrivit art.5 alin.5 din O.G. nr.2/2001 „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, iar potrivit art.21 alin.3 din același act normativ, la stabilirea în concret a pericolului social se ține seama de mai multe elemente, cum ar fi: împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul de comitere, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului.

Gradul de pericol social rezultă în concret din fapta săvârșită precum și consecințele acestuia respectiv prejudicierea bugetului de stat prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor. Circumstanțele personale ale societății contraveniente nu-i sunt favorabile întrucât din fișa sintetică rezultă că aceasta a mai fost sancționată contravențional, nefiind un contravenient primar precum și din celelalte neregularități constatate de intimată cu ocazia controlului.

Având în vedere cele de mai sus instanța a respins plângerea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petenta . SRL, solicitând casarea hotărârii instanței de fond și a trimite cauza spre rejudecare. În subsidiar, rejudecând cauza solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată.

În cadrul motivelor apelanta arată că solicită trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece consideră că odată ce societatea se află în procedura insolvenței, ar fi trebui să fie citată prin administratorul judiciar. Prin răspunsul la întâmpinare a solicitat ca să fie citată și prin administratorului judiciar General Mir Consult SPRL M-C. deoarece intimata a invocat acest aspect. Cu toate acestea s-a omis citarea prin administratorul judiciar. Conform art. 3 pct 30 din Legea 85/2006 cu modificările și completările ulterioare, mandatul administratorilor statutari încetează de la data ridicării dreptului de administrare sau de la data desemnării administratorului special.

Pe fondul cauzei arată că, instanța de fond a respins plângerea pe motivul că din actele depuse la dosar rezultă ca fapta există și că a fost săvârșită de apelanta. Susține în continuare cele formulate prin plângere și consideră că odată ce cantitatea de material lemnos a fost refuzat de . nici factura fiscală nu a fost emisă la momentul respectiv deoarece s-a mai întâmplat că marfa a fost refuzată la recepție și nu a fost plătită. Oricum factura fiscală ar fi putut emite până la sfârșitul lunii respective și închiderea lunii.

În ce privește avizele de însoțire a mărfii privind cantitatea de material lemnos transportat către beneficiarul . conform notelor contabile anexate la prezenta au fost înregistrate în contabilitatea societății. După care prin procedura compensării s-au stins datoriile reciproce avute cu .. Prin urmare solicită ca instanța să analizeze speța, respectiv împrejurările faptei și în consecință dacă instanța de apel consideră că totuși fapta există să schimbă sancțiunea amenzii în avertisment. Contrar celor susținute de instanța de fond, apreciază că nu a prejudiciat bugetul de stat.

După principiul individualizării sancțiunilor contravenționale; cu prilejul aplicării sancțiunilor, practicianul va individualiza sancțiunile contravenționale în limitele prevăzute de lege și ținând seama de periculozitatea contravenientului și a contravenției ( M.A.H. Regimul juridic al contravențiilor ad. AII B. 2006 pag-. 84). Agentul constatator are obligația de a analiza elementele contravenției. Dacă sunt întrunite aceste elemente ca fapta să fie contravenție. În literatura de specialitate se prevede că vinovăția contravenientului constă în totalitatea condițiilor cerute de lege referitoare la atitudinea psihică a făptuitorului-sub raportul cunoștinței și voinței sale față de materialitatea faptei săvârșite, pentru acea faptă să constituie contravenție. Conținutul contravenției nu este realizat decât dacă, alături de aspectul obiectiv al contravenției, coexistă și aspectul moral, latura subiectivă a faptei. Pentru ca o faptă să fie contravenție nu este suficientă săvârșirea acesteia, chiar dacă este prevăzută de legea contravențională, ci mai trebuie realizată o cerință, respectiv ca făptuitorul să fi avut la momentul săvârșirii faptei reprezentarea conduitei sale și a rezultatului produs de fapta sa (M.A.H. Regimul juridic al contravențiilor ad. AII B. 2006 pag-. 24-26). Consideră că, în speță lipsește elementul moral, adică vinovăția contravenientului.

DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BRASOV-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE HARGHITA a formulat întâmpinare și consideră că instanța de fond a analizat în mod temeinic actele și lucrările dosarului, sentința pronunțată fiind ferită de orice critică și în deplină concordanță cu realitatea, astfel că, apelul declarat, în modul cum a fost formulat și susținut este netemeinic, nelegal.

Față de criticile formulate în cuprinsul apelului, ținând cont de faptul că, apelanta se afla în procedura de insolvență, consideră că se impunea citarea administratorului judiciar în cauză.

În urma studierii apelului formulat, concluzionează că, apelanta insistă doar asupra unor critici ce vizează modul de individualizare al faptei de către organul constatator, fără însă a demonstra în vreo formă pertinentă, cu documente, că respectiva fapta nu a fost comisă în realitate, insinuând însă că, daca făptuitorul nu a avut reprezentarea conduitei sale și a rezultatului produs, trebuia să fie exonerat de răspundere, fiind eventual sancționat cu avertisment. În cuprinsul considerentelor sentinței civile atacate, se retine că, livrarea de material lemnos în cauză nu a fost evidențiată în contabilitate ca ieșire, urmată apoi de o stornare, așa cum susține petenta. Mai mult, petenta nu a depus la dosarul cauzei balanța de verificare pentru luna martie 2013, de unde se putea verifica dacă venitul în cauză s-a înregistrat în contabilitate, nefiind respectate prevederile art.6 din Legea nr.82/1991 - actualizată - privind contabilitatea, care prevede că, orice operațiune economico financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care sta la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document jusitficativ. Chiar și notele contabile se întocmesc pe baza de documente justificative sau note de calcul și se înregistrează în mod cronologic în Registrul-jurnal, împrejurare care nu a fost dovedită de către apelanta petentă.

Pentru aceste motive și pentru că, față de acțiunea promovată în fond, prezentul apel nu aduce elemente noi care să justifice o cercetare pe alt temei decât cel reținut de instanța de fond în cuprinsul sentinței civile atacate, solicită respingerea apelul formulat ca netemeinic și nefondat.

Intimata invocă prevederile legale la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.

Apelul este fondat dar pentru alte considerente.

Astfel cum rezultă din procesul-verbal de contravenție atacat, agenții constatatori au descoperit că, în perioada ianuarie – aprilie 2013 s-au emis avize de însoțire a mărfii pentru care nu s-a emis factura fiscală și nu au fost cuprinse în baza de impozitare.

Potrivit art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 „Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: … b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;”.

Dispozițiile art. 41 pct. 1 din Legea nr. 82/1991 au în vedere simpla omisiune de înregistrare în contabilitate a unor operațiuni, fapta constituind, în acest caz, contravenție. În ipoteza în care fapta a avut ca urmare sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, gravitatea acesteia este mult mai mare, fiind în discuție o evaziune fiscală, iar represiunea statului se situează pe teritoriul dreptului penal. În cauza de față, așa cum rezultă din chiar constatările consemnate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, ne găsim în această din urmă ipoteză, fapta descoperită ducând la micșorarea bazei de impozitare.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4/2008, dată în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat: „fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive constituie infracțiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 [fost art. 11 lit. c), fost art. 13 din Legea nr. 87/1994], nefiind incidente dispozițiile art. 43 (fost art. 37, fost art. 40) din Legea nr. 82/1991 - Legea contabilității, raportat la art. 289 din Codul penal, aceste activități fiind cuprinse în conținutul constitutiv al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală”.

Față de cele reținute, instanța constată că în cauză erau incidente dispozițiile art. 30 alin. 1 din OG nr. 2/2001, organul care a constatat contravenția trebuind, de fapt, să sesizeze organele de urmărire penală, iar nu să aplice o sancțiune contravențională. În cadrul procesual penal urma să se stabilească faptele și dacă acestea prezintă elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală. Tot în acest cadru urma să fie analizate apărările apelantei, respectiv circumstanțele în care au fost emise avizele de însoțire fără emiterea de facturi.

Procesul-verbal astfel întocmit este nul absolut pentru nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la sancțiune. Dispozițiile ce privesc sancțiunile sunt imperative, potrivit principiului legalității incriminării, încălcarea lor însemnând și încălcarea unei norme de ordine publică. Numai legea stabilește faptele ce constituie contravenții sau infracțiuni și tot legea stabilește sancțiunile aplicabile, nefiind permis un alt regim sancționator, după aprecierea unui agent al statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta S.C. D. FORREST STAR S.R.L., CUI RO_, cu sediul în Miercurea C., ./15, județul Harghita, împotriva sentinței civile nr. 1586 din data de 10 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Miercurea C..

Schimbă în tot sentința atacată. Admite plângerea contravențională formulată de S.C. D. FORREST STAR S.R.L. în contradictoriu cu ANAF – Direcția G. a Finanțelor Publice B. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2010 nr._. Anulează procesul-verbal atacat și exonerează pe petentă de sancțiunile aplicate prin acesta.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 martie 2015.

Președinte Judecător

U. I. C. S. R.

Grefier

Șașcă M.-C.

Red. U.I.C.

Primit:26.05.2015.

Tehnored/id:26.05.2015.

Ex. 5/A.IM.

Jud. de fond: B. B. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 183/2015. Tribunalul HARGHITA