Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 39/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 1278/258/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 39
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2015
Completul constituit din:
Judecător: C. S. - Președinte
Judecător: U. E. Steluța
Grefier: Șașcă M.-C.
Pe rol pronunțarea deciziei în apelul declarat de apelantul T. P.-D., împotriva sentinței civile nr.2102 din 12.09.2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN HARGHITA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție . nr._ din data de 20.02.2014.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 14 ianuarie 2015, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA,
deliberând în secret, conform prevederilor art. 395 din noul Cod pr civilã, constatã urmãtoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii, susținerile părților și probele administrate în prima instanță
1.1 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea C. sub nr._ din 28.02.2014, petentul, în contradictoriu cu intimatul T. P. D., a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 20.02.2014 prin care a fost sancționat pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare și pentru depășirea vitezei legale.
În motivare, petentul a arătat că nu contestă faptul că a depășit viteza legală, însă sancționarea sa pentru depășire pe linie continuă este nelegală deoarece efectuarea manevrei unde depășire s-a făcut într-o zonă în care marcajul longitudinal aplicat pe carosabil era discontinuu. Petentul a mai invocat și faptul că procesul verbal atacat este ilizibil, ca urmare a folosirii de către agentul constatator a unor prescurtări imposibil de descifrat.
In subsidiar acesta a solicitat înlocuirea sancțiunii principale și complementare, cu avertisement.
Plângerea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei (fila 8).
În dovedirea acțiunii petentul a depus la dosar, în copie, procesul verbal atacat și un set de fotografii.
Prin precizarea depusă în data de 11.03.2014 petentul a indicat faptul că și-a schimbat domiciliul, arătând care este noua sa adresă (fila 19).
1.2 Intimatul a depus întâmpinare (fila 21) prin care a solicitat respingerea plângerii formulate de petent, arătând că procesul verbal atacat este temeinic și legal încheiat. La întâmpinare au fost atașate înscrisuri și un CD cu înregistrarea faptei.
1.3 Petentul a formulat răspuns la întâmpinare (fila 33) prin care a reluat și detaliat cele arătate în plângerea sa, precizând că fapta s-a petrecut pe raza localității Băile Tușnad, iar în Miercurea C., așa cum din eroare indicase în cererea introductivă de instanță.
1.4 Instanța a admis proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea radar, iar din oficiu a dispus efectuarea unei cercetări locale.
2. Hotărârea instanței de fond:
Prin Sentința civilă nr. 2102/2014 pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în Dosarul nr._ s-a respins plângerea.
3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Prima instanță a reținut că prin procesul verbal . nr._ din 20.02.2014 (fila 10) petentul a fost sancționat după cum urmează:
- cu amendă de 340 lei pentru că în data de 20.02.2014, în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare_ în interiorul localității Băile Tușnad, a circulat cu o viteză de 71 km/h, depășind astfel viteza legală cu 21 de km/h. Ca temei legal al sancționării petentului a fost reținut art. 49 al. 1 din OUG 195/2002, conform căruia limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h și art. 100 al. 2 din OUG 195/2002, conform căruia amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b. Instanța reține că potrivit art. 108 al. 1 lit. b este sancționată depășirea cu 21 - 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
- cu amenda de 340 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a mai conduce autovehicule, pentru că în același context a efectuat și o manevră de depășire a autoturismului cu numărul de înmatriculare_, încălcând marcajul longitudinal continuu aplicat pe carosabil. Ca temei legal al sancționării au fost reținute art. 120 al. 1 lit. i din HG 1391/2002 coroborat cu art. 100 al. 3 lit. e din OUG 195/2002, din care rezultă că se interzice depășirea vehiculelor atunci când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu.
Față de data întocmirii și comunicării procesului verbal, 20.02.2014, instanța a constatat că plângerea e depusă în data de 28.02.2014, deci termenul de 15 zile prevăzut de art. 118 din OUG 195/2002.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitate instanța a reținut că în cauză nu este incident nici unul din motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Afirmațiile petentului că procesul verbal atacat ar fi ilizibil sunt neîntemeiate, deoarece aspectele consemnate în procesul verbal pot citite și înțelese fără probleme. Se constată totodată că agentul constatator a descris suficient ambele fapte reținute în sarcina petentului, iar încadrarea în drept a fost făcută în mod corect.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție instanța a reținut că din înregistrarea radar depusă la dosar rezultă că petentul a circulat cu 71 km/h (fila 29), aparatul radar folosit fiind omologat și verificat metrologic, așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._ din 20.08.2013 (fila 27). Se constată astfel că sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 108 al. 1 lit. b din OUG 195/2002 în ceea ce privește măsurarea vitezei petentului, astfel încât instanța a reținut ca fiind dovedit faptul că acest a circulat cu o viteză de 71 km/h. Având în vedere că această viteză a fost înregistrată în interiorul localității, instanța a respins ca neîntemeiate criticile aduse de petent cu privire la sancționarea sa pentru depășirea vitezei legale.
În ceea ce privește efectuarea de către petent a unei manevre de depășire cu încălcarea marcajului longitudinal continuu, într-o zonă în care această manevra era interzisă, instanța a reținut că efectuarea manevrei de depășire rezultă cu claritate din înregistrarea radar depusă de intimată la dosar. Din înregistrarea radar rezultă că petentul circula dinspre municipiul S. Ghoerghe spre Miercurea C.. Este adevărat însă că din această înregistrare nu se putea distinge tipul de marcaj aplicat pe carosabil în zona în care petentul a efectuat depășirea, fiind vizibil doar marcajul din zona în care petentul terminase deja depășirea, marcaj care era discontinuu. În schimb, se poate observa fără nici un efort că manevra de depășire efectuată de petent era în desfășurare atunci când autoturismul petentului se afla în dreptul indicatorului „depășirea interzisă” care se adresa însă conducătorilor auto ce veneau de pe sensul opus de mers față de petent. Se mai constată tot din înregistrarea radar că manevra de depășire a fost finalizată doar după ce petentul trecuse de acest indicator.
Cu ocazia cercetării locale instanța a constat că, chiar din punctul unde se găseau indicatorul „depășirea interzisă” mai sus menționat, respectiv la km 45+900 m, marcajul longitudinal devenea continuu, interzicând depășirea pentru autoturismele de pe ambele sensuri pentru porțiunea de drum dinspre care se deplasa petentul. Se constată astfel că petentul a început și a efectuat manevra de depășire cu certitudine în zona cu marcaj longitudinal continuu, iar doar la finalul manevrei, atunci când a reintrat pe sensul său de mers, marcajul longitudinal devenise discontinuu.
Instanța a ținut să sublinieze că fotografiile depuse de petent (filele 12-13) nu sunt relevante, deoarece prezintă doar zona în care petentul terminase deja efectuarea manevrei de depășire, fără însă a prezenta și zona în care a fost începută și efectuată această manevră.
Față de cele arătate, instanța a constatat că petentul a săvârșit ambele fapte pentru care a fost sancționat, astfel încât plângerea sa este neîntemeiată și va fi respinsă.
4. Calea de atac declarată în cauză:
4.1. Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul T. P.-D..
În cadrul motivelor, apelantul arată că, în fapt, prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Miercurea C. spre soluționare, a învederat Instanței de fond o . critici și nelegalități ale procesului verbal . numărul_/20.02.2014, solicitând anularea acestuia, sau pe cale de excepție înlocuirea măsurilor contravenționale și complementare luate cu sancțiunea avertismentului.
Astfel, așa cum a arătat deja, în cursul zilei de 20.02.2014, în jurul orelor 11:30 - 11:40, s-a deplasat dinspre Sfantul G. spre Miercurea C. cu autoturismul marca Dacia L., având numărul de înmatriculare_ .
Pe raza municipiului Băile Tușnad, a efectuat o manevră de depășire a unui autoturism din fața sa, care circula cu o viteză sub limita prevăzută în localitate de 50 km/h, într-o zona unde marcajul devenea discontinuu și îi permitea această manevră și nici nu a sesizat vreun indicator care să interzică manevra. Revenind pe banda de mers, odată cu finalizarea manevrei de depășire, a fost oprit de către un agent de poliție, care după ce s-a recomandat i-a solicitat documentele. Ulterior acestui fapt, agentul de poliție a procedat la sancționarea sa, așa cum reiese din procesul verbal.
Prin plângerea contravențională a adus o . motive ce se impuneau a fi reținute în baza art.16 și art.17 din O.G. nr. 2/2001, solicitând intimatei să depună la dosar o . înscrisuri precum și proba video, ce se impuneau a fi apreciate în soluționarea justă a cauzei.
Față de cererea sa, intimata a depus întâmpinare invocând deasemenea o . motive, depunând mai multe înscrisuri, precum și proba video incidența în cauza.
În acest sens, vizualizând înregistrarea video, a formulat răspuns la întâmpinare prin care a adus o . noi critici referitoare la funcționarea defectuoasă a aparatului radar, precum și alte acuze cu privire la temeinicia și legalitatea procesului verbal în cauză.
Față de aceste acte din dosarul cauzei, Instanța de fond, aflată în stare de judecată a dispus efectuarea de cercetări la fața locului, și ulterior "analizând actele dosarului " a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În sentința civilă nr.2106/12.09.2014, Judecătoria Miercurea-C.:
- a analizat superficial și incomplet cazurile de nulitate absolută prevăzute de art.16 și art.17 din OG nr.2/2001;
- nu a ținut cont de situația de fapt prezentată de el;
- nu a ținut cont de erorile de viteza pe care le-a avut aparatul radar;
- nu a ținut cont de faptul că în cauză intimata a invocat texte de lege care nu aveau incidența în cauza, și nici de faptul că prin întâmpinară intimata a invocat alte texte de lege decât cele prevăzute în procesul verbal;
- nu a ținut cont de faptul că prin constatarea unei fapte cu un mijloc tehnic se impunea verificării acestuia în sensul faptului intimata trebuia să facă dovada efectuării funcției de autotestare și calibrare, a faptului ca buletinul metrologic care atesta verificarea metrologica a aparatului radar trebuia sa corespunda mărcii și tipului precum și seriei și numărului aparatului utilizat în cauza,
- nu a ținut cont de faptul că în înregistrarea video nu exista nici o dovadă a individualizării vitezei pentru autoturismul condus de mine raportat la ceilalți participanți la trafic, și în loc sa solicite din oficiu manualul de utilizare al aparatului radar precum și alte înscrisuri pe care Instanța le consideră necesare în soluționarea cauzei a dispus efectuarea de cercetări la fața locului;
- a interpretat eronat prevederile legale invocate în cauză.
Mai arată că instanța de fond, a reținut faptul că a fost sancționat cu amenda deoarece a depășit viteza legală cu 21 km/h, reținând ca temei legal de sancționare art.49 alin.1 din O.U.G 195/2002, faptă sancționată de art.100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.
Prin întâmpinare, intimata, în speța organul ce a aplicat sancțiunea, indica alte temeiuri de sancționare decât cele reținute de instanța, respectiv art. 121 alin.1 din H.G nr.1391/2006, fapte încriminate și sancționată de art.108 alin.1 lit. b pct.2 din O.U.G nr. 195/2002.
În procesul verbal contestat, cu greu se disting normele de drept reținute de instanța și inexistente cele indicate de organul constatator prin întâmpinare.
De altfel încadrarea corectă a faptei este cea indicată de intimata în întâmpinare și nu cea reținută de instanță sau cea indicate în procesul verbal contestat.
Ori obiectul prezentei cauze nu era acela de corectare a temeiurilor legale în baza cărora a fost sancționat ci dimpotrivă contestarea acestora, iar analiza acestora în sensul indicării greșite a normelor de drept se supun dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr.2/2001.
Deasemenea retine instanța de fond, faptul că a fost sancționat cu amenda de 340 lei și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere, pentru că în același context indicat mai sus, a efectuat o manevră de depășire încălcând marcajul longitudinal continuu. Reține instanța ca temei legal de sancționare, art.120 alin.1 lit. I din H.G nr. 1391/ 2002.
Ori, în procesul verbal cu greu se disting aceste norme, însă trecând peste acest aspect, se poate aprecia că au fost indicate corect în întâmpinare.
Trecând la verificarea legalității procesului verbal instanța reține că nu este incident nici unul dintre motivele de nulitate prevăzute de art. 17 din O.G nr.2/2001.
Instanța de fond a reținut ca incident dispozițiilor art. 17 din O.G nr. 2/2001 nu este decât faptul ca procesul verbal este ilizibil respingând aceasta solicitare ca neîntemeiata.
Nu a considerat ca important instanța de fond, dreptul său de a semna sau de a refuza semnarea procesului verbal, lucru menționat în procesul verbal și nici obișnuința agenților de poliție de a nu restitui documentele până nu se semnează procesul verbal, în așteptarea unui martor, deși în acel moment mai erau participanți la trafic. Nici încadrarea greșită a primei fapte precum și faptul că nu se pot distinge normele de drept indicate, lucru atestat și în întâmpinarea depusă de intimate. Nici faptul că lipsește marca și tipul aparatului radar iar . este greu de deslușit din cadrul procesului verbal și nu exista nici numărul autospecialei pe care a fost montat cinemometrul, precum nici faptul că pentru faptele constatate cu un mijloc tehnic verificat metrologic se impunea completarea unui alt tip de proces verbal prevăzut în anexa 1D nu au fost apreciate de instanța ca relevante în cauză și apreciate în virtutea art. 17 din O.G. nr.2/2001, deși conform legii Instanța de fond avea posibilitatea de a le invoca din oficiu.
Mai arată că instanța de fond mai reține cu privire la temeinicia procesului verbal ca din înregistrarea video reiese că a circulat cu o viteză de 71 km/h și că aparatul radar este omologat și verificat metrologic. Mai mult reține instanța că din înregistrarea video reiese cu certitudine faptul că efectua o manevră de depășire, reținând în esență că nu se poate distinge din înregistrare tipul de marcaj aplicat pe carosabil în momentul efectuării depășirii. În schimb reține instanța că din înregistrarea video se observă indicatorul "DEPĂȘIREA INTERZISA" și că în timpul depășirii s-a aflat în dreptul acestui indicator.
Este uluitoare superficialitatea administrării probatoriului de către instanța de fond. Nu numai că judecătorul a încălcat rolul activ pe care trebuia sa îl aibă în cadrul procesului dar reiese cert din actele dosarului atitudinea părtinitoare a instanței de fond, dispunând cercetări ce nu își aveau rostul până nu se eliminau toate controversele funcționarii aparatului radar.
Nu face nici o referire instanța de fond asupra celor invocate de el, respectiv:
- Aparatul radar indica la începutul rubricii de viteza litera T, litera specifica momentului calibrării (TEST)
Valorile de viteză, indicate cronologic la secundă, le arăta ineficienta și inexactitatea aparatului de măsură, cauza datorată probabil momentelor calibrării aparatului.
Astfel învederează instanței timpul și valorile afișate de aparatul radar:
11:45:19-68 km/h
11:45:20-70-71 km/h
11:45:21 -52 km/h
11:45:22-51 km/h
11:45:23-71 km/h
11:45:24 - 70 km/h
TOT IN SECUNDA 24 aparatul radar afișează valoarea 69 km/h și 48 km/h
11:45:25 - 68 km/h, 67 km/h și 66 km/h
11:45:26-65 km/h
11:45:27 - 62 km/h și 58 km/h
FLUCTUAȚIA DE VITEZA 70KM/H 69 KM/H 48 KM /H 68 KM /H, în doar două secunde nu poate conduce decât la ideea că aparatul radar nu era calibrat în momentul în care a fost înregistrat.
Acest aspect este cu atât mai important cu cât, din multitudinea de valori afișate de aparatul radar, agentul constatator a putut deduce, ce viteză avea el, și ce viteza au avut ceilalți doi participant la trafic, sancționându-l pentru maximul afișat de aparatul radar.
Același lucru îl face și instanța de fond deducând din multitudinea de viteze exact viteza corectă cu care el rula. Nu a motivat instanța de fond cum a ajuns la valoarea corectă a vitezei de mers, pentru că prin simpla reducere a rulării filmului se puteau observa valorile indicate de el.
Consideră că investește astfel procesul verbal cu o prezumție de veridicitate, temeinicie și legalitate, în contradictoriu cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor în materie penală, Curtea consideră că una din limitele până la care poate să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel în situația în care fapta este verificată și constatată personal de către agent procesul verbal se va bucura de prezumția de temeinicie, însă în cazul de față fapta a fost constatata printr-un mijloc tehnic omologat și nu personal de către agentul de politie.
Curios este faptul că instanța de fond a putut aprecia viteza cu care rula și a putut vedea indicatorul " DEPĂȘIREA INTERZISA" dar nu a putut vedea marcajul discontinuu aplicat pe carosabil. Mai mult în înregistrarea video se poate observa un indicator, nu și ce reprezintă acesta.
Ori în cazul de față, instanța de fond a luat rolul agentului constatator, deoarece faptele reținute de el cu un mijloc tehnic certificate și omologat, conferă o imagine neclară și îndoielnică asupra acestora. Însă deși nu au fost constatate personal de către agentul de politie, au fost constatate de către instanța de fond la fata locului.
În baza celor menționate în procesul verbal contestat, ori jurisprudența CEDO elimină prezumția de legalitate și veridicitate a proceselor verbale dacă nu sunt constatate personal de către agentul de politie, ceea ce presupune că nu pot fi luate ca fiind reale cele consemnate în cadrul acestuia până la soluționarea cauzei.
Astfel instanța de fond învestește cu prezumția de veridicitate, temeinicie și legalitate procesul verbal în cauza, trecând peste analiza probelor din dosar, efectuând însă cercetări la fața locului.
Consideră că pentru o justă soluționare a cauzei trebuiau analizate în ordine multitudinea de neconcordanțe privind aparatul radar utilizat și apoi aceste aspect fiind lămurite se putea trece și la efectuarea cercetărilor la fața locului.
Lecturând sentința civila contestată, se consideră sancționat de instanța de fond în ceea ce privește amenda de 680 lei și reținerea permisului de conducere și nu de către intimată.
Astfel, consideră că pentru justa soluționare a cauzei se impunea analiza următoarelor aspecte:
Cu privire la legalitatea procesului verbal, raportat la dispozițiile art 16 și art.17 din O.G. nr. 2/2001 se puteau aprecia următoarele aspecte:
- Nu se înțelege corect modelul autoturismului condus de el.
- Nu se înțelege . NUMĂRUL aparatului radar, iar MARCA ȘI TIPUL acestuia SUNT INEXISTENTE
- Nu este identificată cu număr de înmatriculare autospeciala pe care a fost montat aparatul radar
- Că a fost filmat și înregistrat cu 21 km/h în plus în timp ce efectuam manevra de depășire înălcând marcajul longitudinal continuu interzisa, a autoturismului cu numărul_ .
- Cu privire la temeinicia procesului verbal se impuneau analiza următoarelor aspecte invocate de el:
- verificarea legalității utilizării aparatului radar pe autospeciala MAI_
- verificarea din punct de vedere metrologic, al erorilor date de aparatul radar în înregistrare, respectiv motivul fluctuațiilor de viteza cu valori de 20 km/h în interval de mai puțin de o secunda
- verificarea și constatarea literei T, și ce presupune aceasta, litera afișată înaintea valorii de viteza, fapt ce putea fi lămurit de manualul de utilizare al aparatului
- identificarea aparatului radar montat pe autospeciala MAI și utilizat în cauza, raportat la buletinul de verificare metrologica depus în cauza, prin compararea MĂRCII, TIPULUI și seriei aparatului.(în procesul verbal nu sunt indicate marca și tipul aparatului radar)
- explicarea identificării vitezei cu care rula în condițiile în care din înregistrare reiese ca în raza aparatului mai erau și alte autoturisme, în aceeași direcție de mers, fără a afișa vreun semn distinctiv pentru fiecare autoturism în parte.
Mai mult, prezumând că toate aceste aspect ar fi fost lămurite, trebuia analizată cererea și din prisma art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/ 2001, se impune obligativitatea unei sancțiuni proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modalitatea și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Apelantul consideră ca netemeinică și nelegală sentința civilă pronunțată de instanța de fond, apreciind că, în speță instanța de fond nu și-a exercitat rolul său activ, și anume nu a analizat cu prioritate aspectele de legalitate care atrag sancțiunea nulității procesului verbal contestat, respective dispozițiile imperative ale art.16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001
Pe fondul cauzei, Instanța de fond a interpretat și utilizat eronat probatoriul administrat în cauză, având o atitudine părtinitoare, înlăturându-i prezumția de nevinovăție conferită de lege și investind cu o prezumție de legalitate și temeinicie procesul verbal contestat
Deasemenea în motivarea sa, instanța de fond nu aduce nici un argument legal cu privire la legalitatea actelor din dosar, utilizând procesul verbal în cauză ca probă veridica principal, nefăcând vorbire despre aspectele invocate de el, respectiv asupra funcționării defectuoase a aparatului radar, având la bază presupuneri nefundamentate din punct de vedere legal.
Nu în ultimul rând, instanța de fond nici măcar nu a luat în calcul cel de-al doilea capăt de cerere invocat în acțiunea principală, respectiv înlocuirea sancțiunii contravenționale și a măsurii reținerii permisului de conducere cu măsura avertismentului.
Consideră că cel mai important argument care ar putea fi adus analizând actele din dosarul cauzei este acela că nu s-a făcut dovada faptului că aparatul radar al cărui buletin de verificare metrologica valabila a fost depus la dosar, a fost folosit și la constatarea faptei, deoarece din procesul verbal lipsesc marca, tipul și numărul autospecialei pe care ar fi fost montat.
În aceste condiții îndoielnice, incerte, și nedovedite ca fiind veridice de către intimata sau de către instanța de fond, raportat la toate celelalte neconcordante din procesul verbal nu se poate retine în sarcina sa săvârșirea vreunei contravenții.
Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului, casarea sentinței atacate și să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . numărul_, din 20.02.2014 emis de I.PJ HARGHITA, precum și exonerarea sa de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere.
În drept, se invocă prev.art .22, art .470 și urm, 488 pct. 4,6 și 8 din Noul Cod de procedură civilă, precum și pe dispozițiile art. 180-181 din H.G. nr. 1391/2006, ale art. 15 alin. (2), 16, 17 și 19 din O. G. nr. 2/2001, ale art.1.4.2 din Norma de Metrologie Legală NML 021 - 05/2005.In completare restul dispozițiilor O.G.nr .2 /2001.N. C.Civil și N.C.Pr.Civ.
4.2 Prin întâmpinarea formulată intimatul I.P.J.Harghita, a solicitat respingerea ca nefondat a apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 2102/2014 a Judecătoriei Miercurea-C..
Iintimatul arată că în mod legal, prin sentința dată, instanța de fond a constatat că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă impuse, ½ sub sancțiunea nulității, de art. 16 pct. 7 și art.17 din O.G. nr.2/2001, aprobată de Legea nr. 180/2002.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, în mod corect instanța de fond a constatat că intimata a reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, reținând că dovada incontestabilă a săvârșirii faptelor contravenționale o reprezintă prelucrarea înregistrării video a aparatului radar. Imaginile surprinse relevă faptul că petentul circula cu viteza de 71 km/h și a efectuat manevra de depășire încălcând marcajul longitudinal continuu.
Faptele pentru care a fost sancționat au fost constatate cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, înregistrarea video fiind dovada incontestabilă a vinovăției contravenientului.
Pentru a verifica temeinicia procesului-verbal de contravenție cu privire la contravenția constând în depășirea neregulamentară efectuată, prima instanță a realizat și o cercetare la fața locului, în urma căreia a constatat că petentul a început și efectuat manevra de depășire cu certitudine în zona cu marcaj longitudinal continuu, iar doar la finalul manevrei, atunci când a reintrat pe sensul său de mers, marcajul longitudinal devenise discontinuu.
Având în vedere că procesul-verbal a fost legal întocmit, iar probele administrate în cauză dovedesc existența faptelor contravenționale și vinovăția apelantului, apreciază că toate criticile formulate cu privire la sentința instanței de fond sunt neîntemeiate.
În probațiune, în virtutea efectului devolutiv al apelului, solicită instanței să analizeze legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat în baza probelor depuse în primă instanță.
În drept, se invocă prev. art.205-208 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă, O.G. nr.2/2001, aprobată de Legea nr. 180/2002.
II. Considerentele instanței de apel
5. Analizând cererea de apel, instanța constată următoarele:
5.1 In esență, prin apelul formulat, petentul invoca încălcarea de către prima instanță a prezumției de nevinovăție, pe care instanța ar fi înlăturat-o, contrar jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, aplicând în schimb prezumția de legalitate și temeinicie în privința procesului verbal de contravenție, deși faptele au fost constatate cu mijloace tehnice care nu s-a dovedit că îndeplineau cerințele legale, înlăturarea nemotivată a apărărilor petentului cu privire la viciile de formă ale procesului verbal și cu privire la nedovedirea de către agentul constatator, în condițiile prevăzute de lege a faptelor ce i se impută, administrarea de probe din oficiu, în detrimentul petentului și neanalizarea posibilității înlocuirii sancțiunilor aplicate cu avertisment.
5.2 Având în vedere aspectele invocate, instanța de apel constată că se impune ca în speță, să fie clarificate particularitățile regimului probator aplicabil în materie contravențională, și în special modul de aplicare a prezumțiilor și sarcina probei sub diverse aspecte care pot ridica probleme în cauză, prin prisma jurisprudenței recente a Curții Europene a Drepturilor Omului.
5.3 In cauze recente, împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cauza . (cererea nr._/04) și N. G. (cererea nr._/05), constatând că față de particularitățile procedurii contravenționale în România, apare necesitatea stringentă de a se aduce clarificări regulilor aplicabile în procedura desfășurată în fața instanțelor de judecată în așa fel încât să se respecte un just echilibru între diversele interese aflate în conflict, dintre care unele particulare și altele publice, a analizat pe larg și a clarificat aspecte deosebit de utile în practica instanțelor naționale.
5.4 Nevoia stringentă a acestor clarificări, pentru instanțele naționale, sesizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, rezultă din considerentele Curții, din cauza N. G. c. României (cererea nr._/05). Analizând admisibilitatea cererii în fața Curții, dată fiind valoarea foarte mică a amenzii (circa 17 euro), care ar fi permis aplicarea noului criteriu de admisibilitate prevăzut la art. 35 § 3 lit. b) din Convenție, Curtea a decis să analizeze cauza pe fond, reținând la pct. 24 că se justifică neaplicarea noului criteriu de admisibilitate, fiind vorba de prima cauză supusă Curții spre examinare de la modificarea legislației și practicii interne relevante pe care anterior Curtea le-a declarat contrare art. 6 din convenție, pe motiv că nu ofereau garanții suficiente, în special cu privire la respectarea prezumției de nevinovăție, pentru apărarea persoanelor față de posibilele abuzuri comise de autorități (A., citată anterior, pct. 69).
5.5 Relevante în cauză sunt aprecierile Curții, referitoarea la sarcina probei în procedura contravențională, aceasta arătând că regimul juridic al contravențiilor fiind completat de dispozițiile Codului de procedură civilă, care în materie de probe, aplică principiul conform căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății (pct. 30), în măsura în care contravenientul nu este în imposibilitate de a face proba contrarie, procesul verbal beneficiind de prezumția de legalitate și veridicitate, contravenientul trebuie să facă dovada contrarie, în caz contrar, prin aplicarea prezumției, fapta considerându-se săvârșită în modalitatea reținută în procesul verbal.
5.6 Concret, în cauza N. G. c. României (cererea nr._/05), Curtea reține că „prin precizarea făcută în ședință publică în fața instanțelor naționale că nu dorește să solicite prezentarea altor probe, petenta s-a expus cu bună știință riscului unei condamnări întemeiate numai pe probele aflate la dosar, incluzând așadar procesul-verbal de contravenție pe care ea însăși l-a prezentat în fața judecătoriei și căruia îi era atribuită o prezumție de temeinicie relativă.”
5.7 In cauza . (cererea nr._/04), Curtea, aplicând criteriile Engel (Engel și alții împotriva Țărilor de Jos, 8 iunie 1976, . nr. 22), a concluzionat că acuzația adusă petentei nu este o acuzație penală, reținând în considerentele 50-51, că dispozițiile a căror încălcare i-a fost imputată reclamantei urmăreau să asigure protecția consumatorilor, nu aveau un caracter general și nu se adresau decât unui grup stabilit de persoane, și anume distribuitorii, iar în privința sancțiunii a constatat că amenda respectivă nu putea fi înlocuită cu o pedeapsă privativă de libertate în caz de neplată (a contrario, A. împotriva României, nr._/03, pct. 52, 4 octombrie 2007).
5.8 In speță, petentul căruia potrivit prevederilor art. 249 Cod pr civila, îi revenea sarcina probei, nu a formulat o cerere de probațiune în care să arate clar și concret ce probe solicită și ce anume tinde a dovedi cu aceste probe, indicând doar generic în cererea de chemare în judecată „înscrisuri” și atașând copie de pe procesul verbal, dovada cu drept de circulație și planșe foto.
5.9 Potrivit prevederilor art. 254 Cod pr civila, sub sancțiunea decăderii, probele se propun de reclamant prin cererea de chemare în judecată, sau, în mod excepțional, în condițiile art. 254 alin. 2.
5.10 Intimata a depus în probațiune referatul agentului, adeverință privind calitatea agentului, buletinul de verificare metrologică, atestat și un CD cu înregistrarea video.
5.11 Petentul a criticat sub diverse aspecte probele propuse de intimată dar nu a solicitat administrarea unor probe contrarii, prin răspunsul la întâmpinare limitându-se să arate că în întâmpinare s-ar fi indicat temeiuri de drept greșite, că aparatul radar nu funcționa corespunzător (dar fără a solicita administrarea unei expertize tehnice care să-i confirme susținerile) și insistând asupra faptului că nu ar fi efectuat o depășire pe linia continuă, față de faptul că din înregistrare nu rezultă în mod expres și clar că ar fi efectuat această manevră pe linia continuă, fără a solicita însă, nici sub acest aspect administrarea unei expertize tehnice, deși expertul putea, plecând de la înregistrarea video, să verifice realitatea susținerilor petentului.
5.12 Din cele expuse mai sus, rezultă clar că în speță, prima instanță a aplicat corect prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, petentul nevalorificându-și dreptul de a face dovada contrarie celor menționate în procesul verbal și, confirmate, cel puțin sub aspectul depășirii vitezei legale, de înregistrarea video.
5.13 Mai mult, prima instanța pentru a se lămuri pe deplin cu privire la apărările petentului, a efectuat chiar din oficiu, o cercetare la fața locului și a înlăturat motivat planșele foto depuse de petent din care, așa cum arată instanța, nu rezultă modul de efectuare a manevrei de depășire
5.14 Referitor la susținerea potrivit căreia nu ar putea fi aplicată prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal atunci când fapta se constată cu mijloace tehnice, instanța de apel constată că, dimpotrivă, faptele constatate cu mijloace tehnice, sunt mult mai ușor de stabilit cum s-au petrecut, nemaipunându-se în aceste cazuri, problema aplicării prezumției de legalitate și temeinicie a procesului verbal.
5.15 In speță, este vorba despre doua fapte, dintre care doar cea de depășire a vitezei legale trebuia constatată cu mijloce tehnice, în privința depășirii neregulamentare, fiind suficientă constatarea personală a agentului constatator.
5.16 Tot prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de apel constată că în speță fiind în prezența unor abateri de la regulile rutiere, reguli care au ca scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului, dreptul la un proces echitabil al contravenientului trebuie exercitat de o maniera care să-i permită acestuia să administreze toate probele care îi pot stabili nevinovăția dar în același timp trebuie respectate toate restricțiile și obligațiile impuse de legiuitor iar actele întocmite de agenții care constată faptele trebuie să se bucure de autoritate, până la proba contrarie.
5.17 Concret, în cauza O’Halloran și Francis împotriva Marii Britanii din 29.07.2007 (cererile nr._/02 și_/02) în care ambii reclamanți au fost sancționați contravențional pentru fapte contrarii normelor privind circulația rutieră, Curtea a analizat dreptul la tăcere invocat de petenți și a reținut că orice proprietar de vehicul se supune unei reglementări impuse de faptul că deținerea unui automobil implică potențialul de a cauza grave vătămări. Se presupune că cei care dețin autoturisme au acceptat anumite responsabilități și obligații. Se mai arată că reclamanții beneficiau de celelalte garanții ale unui proces echitabil, întrucât chiar și în condițiile în care se autoincriminau, rămânea în sarcina acuzatorului de a face dovada dincolo de orice îndoială rezonabilă a faptei alegate, acuzatul beneficiind de dreptul de a administra probe, inclusiv martori.
5.18 In aceeași cauză, s-a formulat o opinie concordantă a judecătorului Borrego Borrego, în care acesta arată că hotărârea Cuții, ar fi trebuit să fie scurtă și clară, fiind suficient să se arate că omul-cetățean care posedă și conduce o mașină, acceptă existența reglementărilor legale referitoare la vehicolele cu motor și se angajează să le respecte pentru a trăi în societate. Or, aceste reglementări presupun în mod evident responsabilități. A complica ceva simplu, spune dl. judecător Borrego Borrego, echivalează cu a urma un drum eronat dar și periculos care ar putea pune pe viitor Curtea în situația de a analiza cazurile de ambuteiaj ca posibile pretinse încălcări ale prevederilor art. 5 și 8 din Convenție (privare de libertate și lipsa de respect a vieții private).
5.19 In concluzie, instanța de apel, reține că în speță, fapta de a depăși viteza legală a fost constatată cu mijloace tehnice iar petentul nu a făcut dovada prin administrarea unei expertize de specialitate că aparatul radar nu funcționa corespunzător așa cum pretinde iar depășirea neregulamentară a fost constatată personal de agentul constatator, situație în care se aplică prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal, fiind de neconceput ca într-un stat de drept, actul întocmit de un funcționar însărcinat să constate fapte de încălcare ale reglementărilor rutiere să rămână fără relevanță juridică, deși petentului i s-a dat posibilitatea de face proba contrarie și putea să o facă prin administrarea unei expertize de specialitate, expertul având posibilitatea de a stabili în funcție de înregistrarea video și de mențiunile din procesul-verbal dacă fapta a fost sau nu săvârșită de către petent sau, cel puțin ar fi putut plasa faptele sub limita unei îndoieli rezonabile ceea ce ar fi putut duce la o soluție favorabilă petentului.
5.20 Referitor la pretinsele vicii de formă ale procesului verbal, este de remarcat că în considerentele Deciziei în interesul legii nr. XXII/2007, instanța supremă reține că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea necondiționată a actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.
5.21 În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă petentul dovedește că i s-a pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea procesului verbal.
5.22 In speță, nu s-au invocat și evident, nici dovedit astfel de aspecte concrete care să fi pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea procesului verbal, situație în care, susținerile apelantului în sensul că prima instanța ar fi analizat superficial și incomplet cazurile de nulitate absolută, sunt pur formale.
5.23 Referitor la temeiurile de drept în baza cărora s-au stabilit contravențiile și aplicat sancțiunile, instanța de apel constată că în procesul-verbal s-au reținut, în mod clar și lizibil, referitor la prima faptă, prevederile art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002, conform cărora limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h și prevederile art. 100 al. 2 din OUG 195/2002, conform cărora amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b iar referitor la a doua faptă, s-au reținut prevederile art. 120 al. 1 lit. i din HG 1391/2002 coroborat cu art. 100 al. 3 lit. e din OUG 195/2002, din care rezultă că se interzice depășirea vehiculelor atunci când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu.
5.24 Referitor la depășirea vitezei legale, se constată că fapta trebuia constatată cu mijloace tehnice iar la dosar s-a depus înregistrarea video, buletinul de verificare metrologică cu aprobare de model nr. 185/2001, atestatul de operator.
5.25 Referitor la marja de eroare la care se referă apelantul, instanța constată că din buletinul de verificare metrologică depus la fila 27 din dosarul primei instanțe, rezultă că cinemometrul de control rutier tip radar, folosit la înregistrare, măsoara atât în regim staționar cât și de deplasare iar erorile maxime tolerate sunt menționate la pct. 3.1.1 din Normele de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", aprobate prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, cu modificările ulterioare (Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 153/2007 și Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009.) Marja maximă de eroare are dublă semnificație, respectiv atât pozitivă cât și negativă și este avută în vedere la calibrarea aparatului radar iar legiuitorul atunci când a stabilit limitele de viteze admise și gradul de depășire a vitezelor legale ce constituie diferite contravenții, a avut în vedere și marjele de eroare ale cinemometrelor astfel încât în măsura în care s-a dovedit că cinemometrul a fost verificat metrologic, există garanția corectitudinii stabilirii contravenției.
5.26 Referitor la înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, se constată că potrivit prevederilor art. 1 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dispozițiile prevăzute în această ordonanță de urgență au ca scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului.
5.27 Instanța de apel, constată că asumându-și responsabilitatea de a conduce un autovehicul, pe un drum public, orice persoană cunoaște că este obligată să respecte anumite reglementări impuse de autorități tocmai ca urmare a constatării riscului rezultat din folosirea autovehiculelor și stabilite pentru a corespunde scopului de a limita, pe cât posibil, aceste riscuri.
5.28 Petentul, din modul în care se raportează la faptele săvârșite, nu realizează gravitatea faptelor reținute în sarcina sa, arătând că faptele prezintă pericol social redus or, din moment ce faptele au fost incriminată de legiuitor există prezumția absolută că faptele prezintă pericol social suficient pentru a fi sancționate conform normelor legale. In privința pericolului social concret, instanța de apel constată că insistența cu care petentul arată că faptele sale sunt minore, denotă o lipsa totală de înțelegere a gravității faptelor, confundând lipsa stării de pericol în trafic cu neîntrunirea la momentul săvârșirii faptelor a cumulului de factori care ar fi putut duce la un accident cu consecințe grave,astfel încât înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment este total nepotrivită într-un astfel de context
5.29 Față de cele expuse mai sus, în temeiul art. 480 din NCPC, se respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de petentul T. P. D., CNP_, domiciliat în București, ..10, ., ., împotriva Sentinței civile nr. 2102/2014 pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în Dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 ianuarie 2015.
Președinte Judecător
C. S. U. E. Steluța
Grefier
Șașcă M.-C.
Red.S.C./16.02.2015
Primit: 16.02.2015
Tehnored./id/16.02.2015
Ex. 4/SD.-
Jud.fond: M. L.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 107/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 87/2015.... → |
|---|
