Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 127/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 127/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 1035/258/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 127
Ședința publică din data de 24 februarie 2015
Completul constituit din:
Judecător: U. I. C. - Președinte
Judecător: S. R.
Grefier: Șașcă M.-C.
Pe rol pronunțarea deciziei în apelul declarat de apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN HARGHITA, împotriva sentinței civile nr.223 din 25.09.2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul R. I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ., NR._ DIN DATA DE 14.02.2014.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 10 februarie 2015, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. nr.223 din 25.09.2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., s-a admis plângerea formulată de petentul R. I., CNP_, domiciliat în mun. B., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Harghita, cu sediul în mun. Miercurea C., .. 34, jud. Harghita, și în consecință:
S-a dispus anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/14.02.2014 încheiat de IPJ Harghita.
A fost exonerat petentul de plata amenzii în cuantum de 510 lei, aplicată prin procesul verbal.
S-a luat act că petentul nu mai solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că plângerea a fost formulată în termenul legal, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, la data de 18.02.2014.
Analizând legalitatea întocmirii procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că acestuia nu îi este incidentă nici o cauză de nulitate, prevăzută de art. 17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind încheiat cu respectarea cerințelor legale din punctul de vedere al formei sale.
În privința temeiniciei constatării contravenției și aplicării sancțiunii, instanța a reținut următoarele:
Petentul R. I. a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 510 lei întrucât s-a reținut că la data de 14.02.2014, orele 14.56, pe drumul european E578, la km 90+200 m, conducând autoturismul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe sensul opus de mers, încălcând marcajul longitudinal continuu ce desparte cele două sensuri de mers, fără a efectua regulamentar o manevră de depășire.
S-a reținut că prin fapta sa petentul a încălcat prevederile art. 41 al. 1 din OUG nr. 195/2002, iar temeiul legal de incriminare și sancționare constituie dispozițiile art. 101 al. 3 lit. d din OUG 195/2002. Acest temei de drept a impus și aplicarea măsurii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.
Din CD înregistrare (f. 21) nu rezultă cu certitudine încălcarea marcajului longitudinal continuu de către petent, datorită distanței relativ mari între locul unde s-a aflat aparatul radar și autovehiculul condus de petent. În orice caz, dacă această faptă de călcare a liniei continue ar fi fost evidentă, atunci ar fi rezultat din înregistrare, în pofida distanței.
Din declarația martorului C. Nicușor (f. 38) rezultă că după părerea lui a existat o călcare a liniei continue de către petent, cel puțin așa estimează martorul, care nu a putut să vadă acest lucru, întrucât stătea în autovehiculul condus de petent la spate, la mijloc. După aprecierea martorului călcarea liniei continue nu a fost semnificativă.
Din aceste dovezi, coroborate cu poziția petentului așa cum rezultă din plângere, rezultă încălcarea liniei continue, dar într-o măsură nesemnificativă.
Petentul a fost sancționat în baza art. 101 al. 3 lit. d din OUG 195/2002 care sancționează circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire.
În opinia instanței circulația pe sens opus înseamnă o deplasare efectivă pe sensul opus, când un vehicul intră în întregul său pe sensul opus și se deplasează acolo, nu și situația în care vehiculul trece cu câteva centimetri peste axul drumului, pe o distanță de câteva metri.
Astfel, instanța a considerat că fapta reținută nu se încadrează la prevederile art. 101 al. 3 lit. d din OUG 195/2002 (verbum regens), iar în materie contravențională faptele prevăzute ca și contravenții sunt de strictă interpretare și aplicare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul I.P.J.Harghita, solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței atacate, în sensul menținerii actului administrativ atacat și a sancțiunii aplicate.
În cadrul motivelor, apelantul arată că față de concluziile instanței referitoare la”încălcarea liniei continue într-o măsură nesemnificativă”, solicită a se analiza, înscrisurile și interogatoriul probatoriul depus de ei la instanța de fond și să se constate că respectivul material probatoriu răstoarnă prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul și că sancțiunea aplicată, respectiv amenda contravențională, este justificată, astfel, contravenientul s-a deplasat efectiv pe sensul opus de mers.
Apelantul, precizează că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă impuse de art. 16 și art. 17 din O.G. nr.2/2001, aprobata de Legea nr. 180/2002, sub sancțiunea nulității, că fapta petentului a fost săvârșită cu vinovăție, iar ca atare sancțiunea aplicată este temeinică, în limitele stabilite de lege și proporțională cu gradul pericolului social creat.
În drept, se invocă prev. art.466-480 din Codul de procedura civila, O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Prin întâmpinarea formulată intimatul R. I., a solicitat respingerea apelului, în sensul menținerii hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
În motivele cererii, intimatul consideră că apelul declarat este neîntemeiat iar hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, deoarece în sarcina sa s-a reținut că a circulat pe sensul opus al direcției de mers, încălcând marcajul longitudinal continuu, fiind sancționat contravențional cu o amendă de 510 lei și i s-a aplicat sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.
Ceea ce se vede din înregistrarea depusă la dosar este faptul că, pe o distanță de 2,3 metri a trecut foarte puțin peste axul drumului, însă această manevră nu reprezintă nicidecum o circulație pe sens opus în sensul prevederilor art. 101 alin 3 lit. d din OUG 195/2002, prevederi în baza cărora a fost sancționat. Circulația pe sens opus are loc în situația în care un vehicul intră cu întregul său pe sensul opus și se deplasează acolo.
Din declarația martorului C. Nicușor rezultă că nu a existat o circulație pe sens opus ci doar o mică depășire a liniei despărțitoare pentru o fracțiune de secundă.
Consideră că fapta reținută în sarcina sa nu există, iar contrar celor afirmate de către apelantă, prezumția de nevinovăție care operează în favoarea sa nu a fost răsturnată.
În situația în care totuși considerați că fapta reținută în sarcina sa există și se face vinovat de săvârșirea contravenției, solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea a avertismentului pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite iar art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție.
În soluționarea cererii de înlocuire a sancțiunii aplicate cu cea a avertismentului solicită să se aibă în vedere următoarele aspecte:
- referitor la împrejurarea în care a fost săvârșită fapta să se ia în considerare motivul care l-a determinat să depășească foarte puțin, pentru câteva secunde linia despărțitoare, și anume faptul că, aflându-se într-o curbă periculoasă, a dorit să ia curba în condiții de siguranță. Mai arată faptul că, deși este conștient că nu trebuie să reprezinte o scuză, nu știa că săvârșește o faptă contravențională;
- prin fapta săvârșită, nu a pus în primejdie nicio secundă siguranța celorlalți participanți în trafic, deoarece, în momentul în care a tăiat curba, a avut vizibilitate maximă și a văzut că din sens opus nu se apropie niciun autovehicul, lucru care de altfel se poate constata și prin înregistrarea depusă la dosar.
- este angajat ca și șofer transportă valori bancare, și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile l-ar lăsa practic fără loc de muncă. Mai precizează faptul că are în grijă un copil de 19 ani care are nevoie de tot sprijinul său financiar în condițiile în care este în primul an de facultate. In situația în care ar rămâne fără loc de muncă este puțin probabil ca în viitorul apropiat să fie angajat, astfel sancțiunea aplicată ar crea consecințe grave nu numai pentru el, ci pentru întreaga sa familie care ar fi lipsită de susținerea sa financiară și probabil ar crea și tensiuni în sânul familiei.
Consideră că pericolul social al faptei săvârșite de el este minim, fapt ce rezultă din împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, din faptul că nu s-au produs urmări grave pentru siguranța circulației, atingerea valorilor sociale ocrotite de O.U.G. 195/2002 fiind minimă.
Apelul este nefondat.
Analizând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că soluția primei instanțe este judicioasă.
Tribunalul nu împărtășește aprecierile primei instanțe în sensul că prin circulația pe sensul opus legiuitorul denumește deplasarea unui autovehicul în întregul său. Întrucât legea nu distinge dacă autovehiculul trebuie să se afle în întregime sau parțial pe sensul opus, această distincție nu poate fi făcută nici pe cale de interpretare. Tribunalul mai are în vedere și faptul că, în unele cazuri, când autovehiculul este de mari dimensiuni sau când este vorba despre un ansamblu rutier, deplasarea parțială a acestora pe sensul opus poate prezenta un pericol deosebit. Astfel de vehicule pot ocupa o parte semnificativă sau întregul sens fără ca prin aceasta să fie nevoie să depășească în întregime axul drumului.
Pe de altă parte, tribunalul reține că nici simpla atingere a carosabilului pe sensul opus nu poate fi considerată, în orice împrejurare, contravenție. Instanța are în vedere faptul că o contravenție este o faptă cu o anume relevanță socială, prin prisma pericolului social pe care îl prezintă.
Față de cele reținute, instanța consideră că pentru constatarea contravenției prevăzute de art. 101 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002 este necesară o depășire a axului care separă cele două sensuri de mers suficient de caracterizată încât să prezinte pericolul social specific al unei fapte contravenționale.
Cu toate acestea, soluția primei instanțe este cea corectă întrucât, așa cum s-a reținut prin sentința atacată, probele propuse de IPJ Harghita nu au putut să demonstreze săvârșirea faptei. Chiar dacă contravenientul și martorul ascultat vorbesc despre o depășire a axului de drum, nu se poate constata dacă respectiva depășire a fost insignifiantă sau suficient de însemnată pentru a fi considerată circulație pe sensul opus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul I. Județean de Poliție Harghita, cu sediul în Miercurea C., .. 34, județul Harghita, împotriva sentinței civile nr. 2233 din data de 25 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Miercurea C..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2015.
Președinte Judecător
U. I. C. S. R.
Grefier
Șașcă M.-C.
Red.C.I.U./02.04.2015
Primit:02.04.2015
Tehnored./id/03.04.2015
Ex.4 /SD.-
Jud.fond: P. A.L.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 262/2015. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 26/2015.... → |
|---|








