Anulare act administrativ. Sentința nr. 1448/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1448/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 515/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 12 Iunie 2014
Președinte - P. C. D.
Grefier M. B.
SENTINȚA Nr. 1448/2014
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant B. I. A. și pe pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI ( SUCCESOAREA ÎN DREPTURI A DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI ȘI ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI),, având ca obiect anulare act administrativ RESTITUIRE TAXA AUTO.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. M. pentru reclamant, lipsă reprezentantul legal al pârâtului.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Instanța verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art.131 N C.pr.civ constată că este competentă general și material în soluționarea cauzei de față, cf. disp. art. 10 din Lg. 554/04 și disp. art. 95 alin. 1 C.pr.civ..
Având în vedere prevederile H.G 520/2013 privind Reorganizarea și Funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, instanța dispune rectificarea citativului, în sensul consemnării denumirii actuale a pârâtei, respectiv Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași ( succesoarea în drepturi a Administrației Finanțelor Publice a mun Iași și a Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași).
Instanța in baza disp. art. 238 NCpr.civ, estimează durata procesului de aproximativ 3 luni și în baza disp. art. 208 alin 1 C.pr.civ., decade pârâtul din dreptul de a propune probe și invoca excepții în afara celor de ordine publică.
Av. M. pentru reclamant, precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, în baza disp. art. 254 alin 1 NCPC încuviințează pentru reclamant probele solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Instanța în baza disp. art. 244 alin 1 declară închise dezbaterile, face aplicabilitatea disp. art. 244 alin. 3 NCPC, și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului.
Av. M. pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, depune chitanță onorariu avocat.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față :
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 8890/99/05.08.2013 reclamanta B. I. A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași ( succesoarea în drepturi a Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași și Administrației Finanțelor Publice a municipiului Iași), solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziilor de calcul a taxei de poluare nr._ din 21.05.2013 și nr._ din 09.07.2013, obligarea pârâtei la restituirea timbrului de mediu achitat, în cuantum de 7790 lei precum și la plata dobânzii legale aferentă.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că a achiziționat un autoturism marca Opel tip T98 MONOCAB fabricat în 2001 și, pentru a-l înmatricula în România fiind obligat să achite taxa de poluare impusă de de OUG nr. 9/2013.
Reclamanta a susținut că deciziile emise de pârâte sunt nelegale deoarece, pe de o parte nu își găsesc aplicabilitate în cauză iar pe de altă parte, taxa de poluare a fost percepută cu îmâncălcarea dispozițiilor art. 90 alin 1 al Tratatului comunității Europene.
În justificarea opiniei, reclamanta a expus pe larg jurisprudența Curții Europene de Justiție.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 9/2013, ale Legii nr. 54/2004 și prevederile art. 25 și art. 90 din Tratatul CE.
Acțiunea a fost legal timbrată.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
Pârâta, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași ( succesoarea în drepturi a Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași și Administrației Finanțelor Publice a municipiului Iași), nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță și nu a administrat probe în apărare.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra fondului cauzei, instanța reține următoarele :
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Opel tip T98 MONOCAB fabricat în 2001, iar prin decizia de calcul nr. 2480 din 21 mai 2013 emisă de Administrației Finanțelor Publice Hîrlău i s-a stabilit o taxă de poluare în cuantum de 7790 lei.
La data de 28.05.2013 cu chitanța . nr._, reclamanta a achitat la Trezoreria Iași timbrul de mediu pentru autovehiculu marca Opel tip T98 MONOCAB fabricat în 2001, . W0L0TGF_. Ulterior, prin ADRESA nr._ din 09.07.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice Iași reclamantei i-a fost respinsă contestația depusă împotriva deciziei de calcul nr. 2480 din 21 mai 2013.
Dispoziții legale incidente:
Art. 4 din OUG nr. 9/2013, prevede că obligația de plată a timbrului de mediu intervine: „a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului;c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule”.
Pe fondul actiunii, instanta retine că prin dispozițiile legale mai sus enunțate,legiuitorul a înlăturat astfel vădita diferență de tratament fiscal față de autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulație în România și produsele naționale, diferentă instituită prin OUG nr. 50/6325, prin stabilirea faptului că timbrul de mediu se va datora și pentru produsele naționale cu privire la care nu s-au achitat sarcinile fiscale anterior prevăzute de reglementările anterioare (art. 4 alin. 1 lit. c din OUG nr. 9/2013), precum și pentru acele autovehicule pentru care chiar dacă aceste sarcini fiscale s-au aplicat, ulterior persoanele cărora li s-au efectuat aceste prelevări de natură fiscală au obținut restituirea lor ca urmare a unei proceduri judiciare (art. 4 alin. 1 lit. d din OUG nr. 9/2013).
Față de acest aspect, instanța mai reține că articolul 110 TFUE prevede că „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Or, se constată că la data stabilirii și achitării taxei de către reclamant – 21.05.2013 - și pentru autoturismele indigene, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, modul de calcul al taxei este identic, raportat la criterii obiective, potrivit anexelor la OUG 9/2013, neexistând o diferență de tratament. Reclamantul nu a făcut nici dovada încadrării în excepțiile prevăzute de art. 3 din OUG 9/2013.
Conform jurisprudenței anterioare a CJCE privind interpretarea art. art. 90 par. 1 din Tratatul CE, acest articol este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar daca numai in anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare in cazul produselor importate, fapt nedovedit în prezenta cauză . Articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre UE în condiții normale de concurență, cu excluderea oricărui regim protecționist care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Tot instanța de contencios european a stabilit că atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior.
Astfel cum a constatat CJCE la par. 49 din Hotărârea Nádasdi și Németh, împrejurarea respectivă nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
Instanța mai reține că scopul articolului 110 TFUE nu este să impună statelor membre vreun sistem anume de impozitare internă, acestea păstrând un grad considerabil de libertate și autonomie în ceea ce privește uniformizarea taxelor și impozitelor și cotele aplicate, măsurile care vizează îmbunătățirea condițiilor de mediu trebuie să fie încurajate, cu condiția de a nu se da naștere unor discriminări ale produselor importate.
Conformitatea dispozițiilor legale, este confirmată și de practica instanței comunitare care, investită fiind cu compatibilitatea Legii nr. 9/2012 cu dreptul comunitar, prin Ordonanța pronunțată de Marea Cameră la 3 februarie 2014, în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13, a statuat că: “30. Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/6325, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă” . În acest sens, prin aceeași ordonanță s-a reținut ” 31.Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/6325, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. 32.Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012, dată ulterioară celei la care doamna C. a achitat taxa pe poluare aplicată autovehiculului de ocazie pe care l-a importat în România. Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012. În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr. 1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”
Instanța de contencios comunitar a constatat astfel că, prevederile Legii nr. 9/2012 au devenit contrare dreptului comunitar din momentul suspendării art. 4 alin 2.
Or, din acest punct de vedere, prevederile OUG nr. 9/2013 nu sunt diferite de cele ale Legii nr. 9/2012.
Prin urmare, nefiind făcută dovada existenței unei discriminări, astfel cum a invocat reclamantul și nici a necesității aplicabilității directe a art. 110 din TFUE, nefiind invocate alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a actului administrativ, instanța reține că taxa este legală.
În consecință, va fi respinsă acțiunea, ca neîntemeiată, cu toate capetele de cerere.
Față de soluția de respingere a acțiunii, va fi respinsă și cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta B. I. A., cu domiciliul în Iași, ., .. 6, ., CNP_ și domiciliul procedural ales la cabinet avocat O. M., cu sediul în Iași, .. 43, ., jud. Iași în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași ( succesoarea în drepturi a Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași și Administrației Finanțelor Publice a municipiului Iași), cu sediul în Iași, .. 26, jud. Iași.
Respinge cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 iunie 2014.
Președinte, P. C. D. | ||
Grefier, M. B. |
M.B. 14 Iunie 2014
Red-. D.P.C.- 10.07.2014
5 ex
| ← Pretentii. Sentința nr. 1418/2014. Tribunalul IAŞI | Pretentii. Sentința nr. 1449/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
