Pretentii. Sentința nr. 1418/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1418/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 2737/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 10 Iunie 2014
Președinte - M. Hărățu
Grefier A.-M. H.
Sentința nr. 1418/2014/CA
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant A. A. și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE COMUNALE RĂDUCĂNENI, chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii restituire taxă auto-declinat.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Tribunalul invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea formulată, reclamantul A. A. a chemat în judecată pe parata Administrația Finanțelor Publice Comunale Răducăneni.
Prin încheierea pronunțată la 22.01.2013, s-a dispus suspendarea cauzei in temeiul disp. art. 155 ind.1 Cod procedură civilă.
La termenul din 10.06.2014, instanța a invocat din oficiu exceptia perimării,cu privire la care se rețin următoarele:
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an .
Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este atât o sancțiune procedurală – de aplicație generală – care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței - vreme îndelungată - în judecată.
Or în speță, din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 22.01.2013, când s-a dispus suspendarea judecății conform art. 155 ind.1 Cod procedură civilă.
Întrucât de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi revine reclamantului și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare( în sensul art. 249 – 251 C.), instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 248 C..
Pe cale de consecință, având în vedere și art. 252 alin 1 teza I C., constată perimată cererea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. A. în contradictoriu cu pârâtul S.F.C. Răducăneni.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2014.
Președinte, M. Hărățu | ||
Grefier, A.-M. H. |
← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1420/2014. Tribunalul IAŞI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1448/2014. Tribunalul... → |
---|