Anulare act administrativ. Sentința nr. 1439/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1439/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 8248/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 12 Iunie 2014
Președinte - P. C. D.
Grefier M. B.
SENTINȚA Nr. 1439/2014
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant V. A. P. MANDATAR M. A. și pe pârât DIRECȚIEI G. A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI ȘI ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI),, pârât DIRECȚIEI G. A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI ȘI ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI),, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta asistată de av. L., lipsă reprezentantul legal al pârâtului.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Instanța verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art.131 N C.pr.civ constată că este competentă general și material în soluționarea cauzei de față, cf. disp. art. 10 din Lg. 554/04 coroborat cu disp. art. 95 pct. 1 C.pr.civ..
Având în vedere prevederile H.G 520/2013 privind Reorganizarea și Funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, instanța dispune rectificarea citativului, în sensul consemnării denumirii actuale a pârâtei, respectiv Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași (Succesoarea În Drepturi A Direcției G. A Finanțelor Publice Iași Și Administrației Finanțelor Publice A Municipiului Iași).
Instanța in baza disp. art. 238 NCpr.civ, estimează durata procesului de aproximativ 3 luni și în baza disp. art. 208 alin 1 C.pr.civ., decade pârâtul din dreptul de a propune probe și invoca excepții în afara celor de ordine publică.
Av. L. pentru reclamant, precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța în baza disp. art. 254 alin 1 NCPC încuviințează probele solicitate de reclamant prin acțiune.
Instanța în baza disp. art. 244 alin 1 declară închise dezbaterile, face aplicabilitatea disp. art. 244 alin. 3 NCPC, și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului.
Av. L. pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față :
P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ /10.07.2013 reclamanta V. A. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași și Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare achitată, în cuantum de 5326 lei precum și la plata dobânzii legale aferentă.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că a achiziționat un autoturism marca Audi tip A 4 fabricat în 1997 și, pentru a-l înmatricula în România fiind obligată să achite taxa de poluare impusă de de OUG nr.50/2008.
Reclamanta a susținut că deciziile emise de pârâte sunt nelegale deoarece, pe de o parte nu își găsesc aplicabilitate în cauză iar pe de altă parte, taxa de poluare a fost percepută cu îmâncălcarea dispozițiilor art. 90 alin 1 al Tratatului comunității Europene.
În justificarea opiniei, reclamanta a expus pe larg jurisprudența Curții Europene de Justiție.
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG nr.50/2008, ale Legii nr. 54/2004 și prevederile Tratatului de funcționare al UE.
Acțiunea a fost legal timbrată.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
Pârâta, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași ( succesoarea în drepturi a Administrației Finanțelor Publice a municipiului Iași,nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță și nu a administrat probe în apărare.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra fondului cauzei, instanța reține următoarele :
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Audi tip A 4 fabricat în 1997, iar prin decizia de calcul din 28 iulie 2008 emisă de Administrației Finanțelor Publice a municipiului Iași i s-a stabilit o taxă de poluare în cuantum de 5326 lei.
La data de 28.07.2008 cu chitanța . nr._, reclamanta a achitat la Trezoreria municipiului Iași taxa de poluare pentru autovehiculu marca Audi tip A 4 fabricat în 1997, . WAUZZZ8DZWA064075, importat din Italia. Ulterior, prin adresa nr._ din 27.08.2013 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași reclamantei i-a fost respinsă cererea privind restituirea taxei de primă înmatriculare ( fila 52).
Dispoziții legale incidente:
Art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare prevede:, "Obligația de plată a taxei intervine:a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9; c) la introducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.8".
Art. 3 alin. (1) lit.a) - f) și 9 din actul normativ precizat enumeră în mod expres și limitativ categoriile de autovehicule exceptate sau scutite de la plata taxei pe poluare, iar art. 8 definește valoarea reziduală a taxei pe poluare.
Din perspectiva legislației interne:
Analizând cererea reclamantei prin prisma dispozițiilor legale interne, incidentă în cauză, așa cum au fost redate mai sus, instanța constată că taxa contestată a fost calculată conform dispozițiilor interne legale.
Din perspectiva reglementărilor internaționale:
Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
De asemenea, art. 20 alin 2 din Constituția României prevede că: „2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile” . Declarația Universală a Drepturilor Omului: art. 17: „1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.”
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin 2 din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.Conform alin 4 al aceluiași articol, „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
De asemenea art. 4 alin 3 teza II-a și a III-a Versiunea Consolidată a Tratatului Privind Uniunea Europeană (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83 din 30 martie 2010 ) stipulează că: „Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii. Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și se abțin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii. ” .
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). P. urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).
În Hotărârea T. din 07.04.2011, Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe. Dimpotrivă, interdicția prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, par. 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, par. 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, par. 40). Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Instanța constată că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. Or, regimul de impozitare instituit prin reglementarea OUG nr. 50/2008 este indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce, întrucât OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe semnificative din valoarea lor de piață. În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Dată fiind hotărârea CJUE din cauza T., din 07.04.2011, obligatorie pentru instanțele naționale, potrivit căreia art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, instanța reține că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 și impusă reclamantei pentru înmatricularea autovehiculului său importat din Germania este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale, însă, aceste reguli trebuie să respecte însă PRINCIPIUL ECHIVALENȚEI (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și PRINCIPIUL EFECTIVITĂȚII (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) [afacerea C-228/96, Aprile, în Culegere 1998, p. I-7141, par. 18].
Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa de poluare fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind contrare dreptului UE, instanța va admite acțiunea va bliga pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 5326 lei. În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu vizând obligarea pârâtei la plata dobânzii pentru această sumă de la data plății, instanța urmează a admite si acest capăt de cerere, așa cum a fost precizat, în lumina jurisprudenței CJUE în cauza I. c. României.
CJUE s-a pronuntat, prin Hotararea din 18 aprilie 2013, cu privire la data de la care curg dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii în sensul că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe” deoarece „această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia”.
Așadar, urmează ca instanța să oblige pârâta să achite reclamantei dobânda fiscală la suma 5326 de lei, începând cu data achitării sumei -de 28.07.2008 până la plata debitului.
Referitor la cheltuielile de judecată instanța reține că, potrivit art. 453 alin 1 Cod procedură civilă, partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată în timp ce, alin 2 al articolului 451, prevede că: „ (2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”
Raportându-se la aceste dispoziții legale, instanța reține că, onorariul de 1000 lei, plătit avocatului, este prea mare față de volumul de activitate depus în această cauză de către avocat iar pe de altă parte față de complexitatea cauzei, având în vedere prevederile legale procedurale în materie și limitele dar și împrejurarea că, în cauză nu s-a formulat întâmpinare și nu s-au invocat excepții.
În acest sens, instanța supremă a reținut că: “În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.” ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 2420 din 11 aprilie 2008
Totodată, instanța retine ca, prin aplicarea dispozitiilor art. 451 alin 2 din Codul de procedura civila, respectiv prin reducerea cuantumului onorariului apărătorului ales, pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Astfel, dispozițiile art. 451 alin 2 Cod procedură civilă au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
În același sens este și jurisprudența C.E.D.O., care a statuat că, cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câștig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale și rezonabile.
Practica judiciară în materie a statuat că: “Proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanței de fond, aceasta justificând reducerea onorariului avocațial, astfel încât acesta să reflecte valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul prezentului litigiu - sau chiar al mai multora, cum este cazul de față.” Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1625 din 29 februarie 2012
Or, în speță, cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă depășesc limitele rezonabilității și ale proporționalității nu numai în raport cu munca depusă ci și cu obiectul cererii, având în vedere totodată și practica judiciară în materie.
Astfel, raportat la soluția adoptată mai sus, de admitere a acțiunii și reținând culpa procesuală a pârâtei, urmează ca instanța să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 1300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru - 300 lei și parțial onorariu apărător - 1000 lei .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta V. A., cu domiciliul în Iași, Pța Voievozior nr. 26, .. C, ., CNP_, prin mandatar M. A., cu domiciliul în Iași, . nr. 2, ., ., jud. Iași, CNP_ în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași ( succesoarea în drepturi a Direcției G. a Finanțelor Publice Iași și Administrației Finanțelor Publice a municipiului Iași), cu sediul în Iași, .. 26, jud. Iași.
Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 5326 lei achitată cu titlu de taxă de emisii poluante.
Obligă pârâta să achite reclamantei dobânda fiscală la suma 5326 de lei, începând cu data achitării sumei -de 28.07.2008 până la plata debitului.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru - 300 lei și parțial onorariu apărător - 1000 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Iași..
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 iunie 2014.
Președinte, P. C. D. | ||
Grefier, M. B. |
M.B. 14 Iunie 2014
Red-. D.P.C.- 10.07.2014
5 ex
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1436/2014. Tribunalul IAŞI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1440/2014. Tribunalul... → |
|---|
