Anulare act administrativ. Sentința nr. 2473/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2473/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 8928/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 16 Decembrie 2014
Președinte - E. P.
Grefier A. C.
Sentința Nr. 2473/2014 ca
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant T. P. A. și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE H., pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, pârât D. G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI ÎN NUMELE ȘI PENTRU SERVICIUL FISCAL HÎRLĂU, având ca obiect anulare act administrativ RESTITUIRE TAXA
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 9.12.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a rămas în pronunțare și din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de 16.12.2014, când:
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._, reclamantul T. P. D. a chemat în judecată pe pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași pentru Serviciul fiscal orășenesc Hîrlău solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr 4405 din 04.03.2009 emisă de către Administrația Finanțelor Publice a Orașului H., obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare, în cuantum de 2.572 lei, plata dobânzii legale si plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achiziționat un autovehiculul second-hand, marca Volkswagen P., cu . WVWZZZ3AZTE075034 fabricat în 1996 si pentru a-l înmatricula în România a fost obligat sa achite taxa de poluare.
Acest autovehicul a mai fost înmatriculat într-o țară ce aparține Uniunii Europene, Germania. In aceste condiții, îngrădirea dreptului său de a înmatricula autovehiculul în România, prin achitarea taxei de poluare, reprezintă o gravă încălcare a dreptului comunitar, taxa de poluare fiind edictată în așa fel încât se descurajează importul, fiind favorizate produsele naționale. Sunt încălcate disp. art. 110 din TFUE. Legea nr 9/2012 încalcă aceste dispoziții.
Acțiunea a fost legal timbrată.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii, în apărare a invocat dispozițiile Legiii nr 9 /2012. Aceste dispoziții nu sunt contrare disp art 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu invocând disp art 1 al 1 și art 2 din Legea nr 9/2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra fondului cauzei, instanța reține următoarele :
La data de 04.03.2009 cu chitanța . nr_ reclamantul a achitat la Trezoreria orașului H. taxa de poluare pentru autoturismul marca Volkswagen P., cu . WVWZZZ3AZTE075034 fabricat în 1996, în sumă de 2.572 lei.
Instanța constată că acțiunea este întemeiată .
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, "Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9;
c) la introducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.8".
Art. 3 alin. (1) lit.a) - f) și 9 din actul normativ precizat enumeră în mod expres și limitativ categoriile de autovehicule exceptate sau scutite de la plata taxei pe poluare, iar art. 8 definește valoarea reziduală a taxei pe poluare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).
În Hotărârea T. din 07.04.2011, Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe. Dimpotrivă, interdicția prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, par. 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, par. 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, par. 40). Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Instanța constată că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. Or, regimul de impozitare instituit prin reglementarea OUG nr. 50/2008 este indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce, întrucât OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe semnificative din valoarea lor de piață. În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Dată fiind hotărârea CJUE din cauza T., din 07.04.2011, obligatorie pentru instanțele naționale, potrivit căreia art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, instanța reține că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 și impusă reclamantului pentru înmatricularea autovehiculului său importat din Germania este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa de poluare fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind contrare dreptului UE, instanța va admite acțiunea, va anula decizia de calcul a taxei de poluare nr 4405 din 04.03.2009 emisă de către Administrația Finanțelor Publice a Orașului H., va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2.572 lei.
În ce privește acordarea dobânzii legale, instanța constată că potrivit Cauzei C-565/11 a CJUE dobânda va fi calculata de la data achitării si pana la restituirea efectiva a sumei.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, instanța constată că taxa de poluare se calculează și se colectează, potrivit art. 7 din OUG nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Taxa astfel colectată se constituie în venit la Fondul pentru Mediu, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, dar, între pârâta și chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu nu există vreun raport juridic distinct. Instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și revine în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros. În speță nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri de chemare în garanție, atât pârâta, cât și chematul în garanție nefiind altceva decât verigi ale aceluiași sistem, între ele neexistând nici o transmisiune de drepturi ori obligații, cu atât mai puțin una cu titlu oneros.
Fiind în culpă procesuală, pârâta va fi obligata, în temeiul disp. art. 451 și art 453 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de reclamantul T. P. D. cu domiciliul în orasul H., . nr 5, ., . în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași pentru Serviciul fiscal orășenesc H. cu sediul în munic Iași, . 26, județul Iași.
Anulează decizia de calcul a taxei de poluare nr 4405 din 04.03.2009 emisă de către Administrația Finanțelor Publice a Orașului H..
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2.572 lei achitată cu titlu de taxă de poluare.
Obligă pârâta să achite reclamantului dobânda legală calculată de la data de 04.03.2009 și până la restituirea integrală a taxei.
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 257,2 lei cheltuieli de judecată.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași pentru Serviciul fiscal orășenesc Hîrlău în contradictoriu cu chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sector 6.
Cu drept la recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce urmează a fi depus la Tribunalul Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12. 2014.
Președinte, E. P. | ||
Grefier, A. C. |
Redactat și tehnoredactat PE
4 ex/16.02.2015.
A.C. 17 Decembrie 2014
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 2486/2014. Tribunalul IAŞI | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2270/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
