Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 961/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 961/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 343/245/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 04 Decembrie 2014
Președinte - P. C. D.
Judecător B. D. G.
Grefier L. A.
DECIZIE Nr. 961 CA /2014
Pe rol judecarea apelului privind pe apelant S. V. și pe intimat I. IAȘI -S.R., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul S. V. identificat de instanță cu carte de identitate . nr._, lipsă fiind intimatul.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care; instanța constată apelul formulat în termen și acordă cuvântul pentru formulare de probatorii.
Apelantul arată că nu are alte cereri de formulat și probe de administrat în apel.
Instanța ,nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra cererii de apel.
Apelantul având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat a depășit în perfectă siguranță, fără a afecta în vreun fel traficul rutier, arată că este bolnav, face dializă, iar mașina îi este necesară pentru a se deplasa la aceste ședințe.
Instanța reține apelul spre deliberare și pronunțarea hotărârii.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1754 din 27.05.2014, pronunțată de Judecătoria P. a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul S. V., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 02.01.2014, în contradictoriu cu intimatul I. Iași, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că prin procesul - verbal . nr._ încheiat la data de 02.01.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei și cu sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării, pentru faptul că pe data de 02.01.2014, ora 16:13, pe DE 583 S., autoturismul marca Honda cu numărul de înmatriculare_ ar fi efectuat o depășire neregulamentară a autoutilitarei cu nr._, încălcând marcajul longitudinal continuu ce separă sensurile de mers în zona de acțiune a indicatorului depășire interzisă, faptă filmată cu radar MAI_ și care, conform procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.
Analizând cu precădere legalitatea procesului verbal de contravenție sub aspectul respectării condițiilor formale impuse de lege la încheierea lui, instanța de fond a constatat că, procesul verbal nu este afectat de nicio cauză de nulitate absolută care să poată fi reținută și din oficiu potrivit art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, raportându-se principiilor instanței de contencios al drepturilor omului, referitoare la prezumția de nevinovăție și dreptul la un proces echitabil, instanța de fond a reținut că, procesul-verbal de contravenție întocmit de un agent al statului, pe baza propriilor constatări, beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, procesul-verbal urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. În aceste condiții, cum prezumția poate fi răsturnată, s-a reținut că nu este în nici un fel încălcat dreptul contravenientului la apărare și la un proces echitabil. Agentul intimatei a încheiat, în urma propriilor constatări, procesul-verbal. Așadar, nu este necesară administrarea de probe suplimentare în dovedirea vinovăției de către intimată, ci revenea petentului obligația de a proba o altă situație de fapt decât cea constată personal de un agent al puterii publice.
Instanța de fond a mai reținut că, agentul constatator arată prin raportul depus că a constatat prin propriile simțuri că petentul, în timp ce conducea autoturismul marca Honda cu numărul de înmatriculare_, a efectuat o depășire neregulamentară a autoutilitarei cu nr._, încălcând marcajul longitudinal continuu ce separă sensurile de mers în zona de acțiune a indicatorului depășire interzisă. M. reține instanța că fapta a fost și filmată pe caseta video montată pe auto MAI_, la dosarul cauzei fiind depuse atestatul operatorului radar (fila 29 Judecătoria Iași) și buletinul de verificare metrologică pentru auto MAI_ (fila 28 Judecătoria Iași).
Potrivit primei instanțe, din vizionarea imaginilor de pe suportul optic tip DVD (fila 34) și a imaginilor, rezultă că într-adevăr petentul a depășit neregulamentar autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu. Instanța nu poate reține susținerile petentului potrivit cărora autotutilitara se deplasa pe același sens de mers și s-a retras pe banda 1, permițându-i să îl depășească, vizibilitatea fiind foarte bună pe o distanță de 200 mp și că, pentru a păstra o distanță de siguranță față de autoutilitară, a depășit pentru câteva momente cu roțile din stânga marcajul. Astfel, din imagini rezultă că autoutilitara rula pe aceeași bandă de mers în fața autoturismului condus de petent, care s-a angajat în depășirea neregulamentară, încălcând aproape în totalitate marcajul, autoutilitara fiind nevoită să se retragă pe banda cealaltă de pe sensul de mers din cauza acestei manevre a autoturismului condus de petent și, de asemenea, chiar dacă petentul susține că vizibilitatea era bună, instanța observă că a urmat o curbă. Așadar, petentul, până în momentul în care a încălcat linia continuă se afla în spetele autoutitlitarei, având posibilitatea să încetinească pentru a nu efectua depășirea neregulamentară, așa cum au procedat și celelalte autovehicule care circulau în spatele autoturismului condus de petent.
Analizând probele administrate, instanța de fond a constatat că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată și reține că fapta petentului de a efectuat manevra de depășire a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, încălcând marcajul longitudinal continuu, constituie contravenția sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, fiind săvârșit de către petentă cu vinovăție.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată petentei, s-a constatat că, potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar art. 7 alin. 2 arată că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de o gravitate redusă. De asemenea, conform art. 21 alin. 3 din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă. Sancțiunea aplicată contravenientului, respectiv amenda în cuantum de 340 lei reprezintă minimul prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către contravenient. Orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, fiind un mijloc de prevenire a săvârșirii faptei ilicite și de educare a persoanelor vinovate. Fapta săvârșită de către petent prezintă un grad de pericol social ridicat, sancțiunea avertismentului nefiind proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei.
Privitor la solicitarea petentului de înlocuire a sancțiunii complementare, instanța de fond reține că, potrivit art. 96 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/ 2002, sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului. Chiar dacă instanța ar avea posibilitatea să verifice, și, în ce priveste sanctiunea complementară, dacă aceasta respectă cerinta de proportionalitate în raport de fapta contraventionala concretă comisă, instanța retine că, în raport de fapta contraventionala concretă - și anume depășirea marcajului longitudinal continuu, fapta fiind comisă la o oră cu circulațe rutieră intensă, ora 16.13 și înainte de o curbă înlăurarea sancțiunii complementare a suspendarii dreptului de a conduce este netemeinică. De asemenea, privitor la susținerea petentului că dorește să fie înlăturată sancțiunea complementară și pentru faptul că face dializă și trebuie să se deplaseze cu mașina la spital, instanța reține că, tocmai în considerarea acestor aspecte, petentul ar fi trebuit să conștientizeze pe deplin consecintele depășirii neregulamentare și faptul că a fi fără carnet de conducere este un impediment major în desfășurarea activității sale și trebuia să respecte dispozițiile legale, nu să efectueze o depășire, cu încălcarea aproape în totalitate a marcajului continuu și înainte de o curbă, la fel cum au procedat și ceilalți participanți la trafic, care conduceau în spatele său și care nu au depășit marcajul continuu.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța de fond a respins plângerea contravențională formulată de petent împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.01.2014, ca neîntemeiată.
.Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul S. V., considerând-o parțial netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
În motivarea apelului, după expunerea situației de fapt, petentul a arătat că hotărârea apelată este netemeinică deoarece, instanța de fond nu a avut în vedere că, prin răspunsul la întâmpinare a arătat nu a condus autoturismul marca Honda cu numărul de înmatriculare_ și nu a efectuat depășirea.
În al doilea rând, petentul a susținut că, depășirea a fost efectuată în deplină siguranță pentru toți participanții la trafic și că, nu a pus în pericol viața nimănui..
Apelul nu a fost întemeiat în drept.
Intimatul petent, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, a dispozițiilor legale în domeniu, precum și din oficiu, instanța de control judiciar constată că apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 02.01.2014, petentul a fost sancționat pentru că, la data de 02.01.2014, ora 16:13, pe DE 583 S., a condus autoturismul marca Honda cu numărul de înmatriculare_ și a efectuat o depășire neregulamentară a autoutilitarei cu nr._, încălcând marcajul longitudinal continuu ce separă sensurile de mers în zona de acțiune a indicatorului depășire interzisă, faptă filmată cu radar MAI_.
Dispoziții legale incidente:
OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice modificată și completată, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002: 45 alin 1 și 3 „ (1) Depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers si ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule in care s-a aflat inițial.;”” (3) Atunci când prin manevra de depășire se trece peste axa care separa sensurile de circulație, conducătorii de vehicule trebuie sa se asigure ca din sens opus nu se apropie un vehicul si ca dispun de spațiu suficient pentru a reintra pe banda inițială, unde au obligația sa revină după efectuarea manevrei de depășire;;” 100 alin 3 lit. e: „3) Constituie contravenții si se sancționează cu amenda prevăzută in clasa a II-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiuni contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile săvârșirea a de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: (e) nerespectarea regulilor privind depășirea;”
HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: art. 78: „” Marcajul longitudinal format dintr-o linie discontinua simpla sau dubla permite trecerea peste acesta, dacã manevra sau reglementãrile instituite impun acest lucru.” art. 120 alin 1 lit. e: „1) Se interzice depășirea vehiculelor: e) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare și marcaje;”.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma dispozițiilor legale redate mai sus, instanța de control judiciar reține că recursul este nefondat, sentința instanței de fond fiind, legală și temeinică .
Astfel, instanța de control judiciar reține că, nu se poate dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției, din probatoriul administrat în cauză reieșind cu certitudine săvârșirea faptei contravenționale.
În acest sens, tribunalul reține că, în mod temeinic și legal instanța a apreciat relevanța materialului probator, raportat la situația de fapt reținută și dispozițiile legale aplicabile în cauză.
Totodată, tribunalul reține că, în mod temeinic și legal instanța a apreciat relevanța materialului probator, raportat la situația de fapt reținută și dispozițiile legale aplicabile în cauză.
Contrar susținerilor apelantei, instanța de fond nu a avut în vedere numai apărările intimatei ci, a avut în vedere și a apreciat în mod temeinic și legal probele administrate în cauză. De asemenea, este de reținut că apelanta petentă nu a produs vreo probă care să dovedească contrariul celor reținute în procesul verbal și dovedite de intimată.
Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art.6 par. 2 din Convenției nu interzice existenta unor prezumții de fapt sau de drept (Salabiaku c. Franta din 07.10.1988, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie sa respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (Janosevic c. Suedia par.101) .
Așadar, prezumția de legalitate de care se bucura procesul verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrara dispozițiilor art. 6 par.2 din Convenție. Autorului contravenției i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului verbal de constatare a contravenției iar . situație, este firesc ca el sa dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.
Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmație in justiție trebuie s-o dovedească.
Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.
Or, în speță instanța de fond, în mod corect a reținut legalitatea și temeinicia procesului verbal, în condițiile în care, din probatoriul administrat în cauză rezultă cu certitudine că apelanta a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, aceasta nedovedind o situație de fapt contară, limitându-se la a contesta existența faptei contravenționale cu motivarea că există și alte societăți care intervin în carosabil.
Contrar aprecierilor petentului, simpla formulare a plângerii nu este de natură să înlăture prezumția de legalitate a procesului verbal, răsturnarea acestei prezumții trebuie să fie rezultatul administrării de probe de către petent.
Constatarea faptei contravenționale cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau mijloacelor tehnice omologate si verificate metrologic întăresc această prezumție, prevederile art. 109 alin 2 fiind lipsite de echivoc, acesta stabilind că orice contravenție poate fi constatată cu unul din mijloacele menționate anterior.
În al doilea rând, este de remarcat faptul că, în practica judiciară înscrisul in forma electronica este asimilat, in ceea ce priveste conditiile si efectele sale,probei cu înscrisuri, dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute d elege. Mai mult decât atât, în ceea ce privește contravențiile rutiere, există o dispoziție legală expresă care permite agentului constatator să constate asemenea fapte cu mijloace tehnice certificate, deci admisibilitatea unei astfe de probe își are support în dispozițiile legale.
Or, din verificarea CD-ului ce conține înregistrarea video a faptei contravenționale, rezultă cu certitudine săvârșirea acestora de către apelant, drept pentru care, aceasta din urmă avea obligația de a face dovada contrară celor reținute și dovedite de către intimate, respective că efectuat o depășire neregulamentară a autoutilitarei cu nr._, încălcând marcajul longitudinal continuu ce separă sensurile de mers în zona de acțiune a indicatorului depășire interzisă. Î_ acest sens, Tribunalul reține că, din înregistrarea video reiese cu certitudine că, la min 16.13.28 acesta depășește pe linia continuă și în rampă, fără vizibilitate
Pe de altă parte, fapta a fost constatată și personal de către agentul constatator, situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție, fiind și rezultatul unor constatări personale a unui organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor și apărarea statului de drept.
Susținerile recurentului referitoare la nedovedirea faptei contravenționale, sunt nefondate deoarece, constatările personale ale unui agent constatator dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie procesului verbal. În acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul verbal nu ar corespunde realității. Aceste indicii trebuiesc furnizate și dovedite de petentul-recurent care susține netemeinicia procesului verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestora. în caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.
Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional. In ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși nu este prevăzută de O.G. 2/2001, totuși puterea doveditoare este lăsată al aprecierea judecătorului, deci va avea valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit, făcând dovada până la proba contrară drept pentru care, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.
Și în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în mod corect prima instanță a menținut în totalitate procesul verbal.
Art. 5 alin.5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții europene a drepturilor omului (hot. Muller c. Franța, hot. Handyside c. Regatul Unit).
Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite – care este unul ridicat, dat fiind faptul că petentul a efectuat o manevră de depășire nelegală, într-o zonă cu vizibilitate redusă, în localitate urmările unei astfel de manevre putând fi din cele mai grave .
De asemenea, instanța mai are în vedere și modalitatea de săvârșirii a faptei dar și din atitudinea recurentului petent, constant de negare a situației de fapt, atitudine ce duce la concluzia că petentul nu percepe cu adevărat pericolul în care a pus participanții la trafic și mai ales pietonii, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru atingerea scopului preventiv educativ al sancțiunii .
Soluția de respingere a plângerii este conformă și cu practica instanței de contencios al drepturilor omului. În acest sens, instanța de control judiciar reține că, în cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a statuat în sensul că: „ Curtea reiterează că a stabilit deja că nu este surprinzător faptul că instanțele interne se așteptaseră ca reclamantul să infirme prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de constatare a contravențiilor în legătură cu principiile generale de drept procedural aplicabil cu privire la legislația privind contravențiile (a se vedea A., citată anterior, pct. 58 și 59)..„ paragraf 30.
De asemene, în cauza H. împotriva României ( cererea nr. 7034/07) s-a reținut: „ Simplul fapt că instanțele au decis, motivat (a se vedea, a contrario, A. citat anterior, pct. 62), să nu acorde încredere anumitor elemente de probă pe care nu le-au considerat credibile și să se bazeze mai mult pe altele, care figurau, de asemenea, la dosar, nu poate afecta procedura în cauză prin inechitate sau arbitrar. Faptul că interpretarea legislației interne revine în primul rând autorităților naționale și, în mod special, instanțelor judecătorești [Tejedor Garica împotriva Spaniei, hotărârea din 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, pct. 31, și Garcia Ruiz împotriva Spaniei (MC), nr._/96, pct. 28, CEDO 1999-I] .paragraf 17, tezele III și IV..”
Asadar, instanța de contencios al drepturilor omului nu a înlăturat prezumția de legalitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci a impus echilibrul ce trebuie să existe între prezumtia de nevinovatie specifică materiei si prezumtia de legalitate si validitate a procesului-verbal de contraventie.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 476 coroborate cu dispozițiile art. 479 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente motivele de admitere a căii de atac, instanța va respinge apelul, urmând să păstreze hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de petentul S. V. împotriva sentinței civile nr. 1754 din 27.05.2014 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 decembrie 2014.
Președinte, P. C. D. | Judecător, B. D. G. | |
Grefier, L. A. |
L.A. 08 Decembrie 2014
Red/. D.P.C.- 06.01.2015
4 ex.
Judecătoria P.: O. A. C.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 923/2014. Tribunalul IAŞI | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 965/2014.... → |
|---|
