Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 349/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 349/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 30858/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 06 Martie 2014
Președinte - A. P.
Judecător I. D.
Judecător Mițică A.
Grefier E. C.
Decizia nr. 349/ca
Pe rol judecarea cauzei privind pe recurent I.T.M. IAȘI și pe intimat ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic B. I. pentru recurent și avocat A. D. pentru intimată.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată recursul formulat în termen. Constată competența materială și teritorială a tribunalului în soluționarea recursului.
Instanța constată că intimatul a depus la dosar întâmpinare. Înmânează reprezentantului recurentei duplicat de pe întâmpinare.
Recurenta prin consilier precizează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare.
Ambele părți declară că nu mai au cereri sau probe de formulat.
Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Recurentul prin consilier juridic solicită admiterea recursului pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs Proba prin declarația lucrătorilor dată în fața inspectorilor este o probă legală și concludentă. Instanța de fond a înlăturat fără nicio motivare această probă.
Intimata prin avocat solicită respingerea recursului, menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare. Având în vedere întreg probatoriul administrat în cauză în fața instanțe de fond consideră că în mod legal și temeinic instanța de judecată a dispus anularea procesului verbal contestat. Așa cum rezultă din declarațiile martorilor P. V. și Filari M. la momentul efectuării controlului de către I. Iași la locul desfășurării activităților de către intimată, singurul angajat care presta activitate era G. I.. Martorii au însoțit echipa de control a I. la solicitarea acesteia, în activitatea de verificare a agenților economici care desfășurau activități economice în data de 12.09.2012. Unul dintre martori este administratorul al cimitirului, iar celălalt este agent de pază. Declarațiile celor doi martori nu pot fi puse la îndoială, ambii susținând că V. C. nu desfășura activități de muncă în beneficiul intimatei. În mod corect instanța de fond a dispus anularea procesului verbal constatând că nu există fapta contravențională. Solicită respingerea recursului.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului contravențional de față:
Prin sentința civilă nr._/07.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în d. nr._ a fost admisă plângerea formulată de petenta .în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ IAȘI referitor la procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 27.09.2012, a fost anulat procesul-verbal de constare a contravenției . nr._ din data de 27.09.2012, a fost exonerată petenta de la plata sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal . nr._ din data de 27.09.2012.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Iași a reținut că din analiza probelor administrate – înscrisuri, declarație martorei P. D. ( fila 33 din dosar) rezultă că la momentul efectuării controlului de către Inspectoratul Teritorial de munca Iași la locul desfasurarii activitatilor de catre petenta, respectiv Cimitirul Eternitatea din Iasi, unde era edificat un monument funerar se afla doar salariatul petentei, numitul G. I., care lucra singur.
De asemenea, din declarație martorului Filari M. ( fila 44 din dosar), care are si calitatea de agent de paza la Cimitirul Eternitatea din Iasi, rezultă că in ziua controlului efectuat de către inspectorii de munca numitul V. C. nu se afla la locul unde petenta își desfasura activitatea, ci se afla la 1000 metri, tot in cimitir, în altă . monument funerar erau efectuate doar de angajatul petentei, G. I..
Așadar, prezumția de legalitate de care se bucura procesul verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrara dispozițiilor art. 6 par.2 din Convenție. Autorului contravenției i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului verbal de constatare a contravenției iar . situație, este firesc ca el sa dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.
În speță, petenta a dovedit prin probatoriul administrat că nu a savarsit fapta contraventionala reținută în sarcina sa prin procesul-verbal contestat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, organul constatator I. Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea poziției sale procesuale, recurentul a arătat că inspectorul de muncă a constatat direct fapta, respectiv că numiții G. I. și V. C. prestau muncă împreună în beneficiul angajatorului, la data de 12.09.2012. V. C. a declarat că muncește pentru . ca muncitor necalificat din anul 2007, 8 ore pe zi în timpul săptămânii și 4 ore sâmbăta pentru un salariu lunar de 1200 lei și are contract de muncă. Martorii nu aveau de unde să știe mai bine decât V. pentru cine lucrează acesta și de la cine încasează salariul.
În drept. au fost invocate disp. art. 304 indice 1 C. proc. civ.
Intimata . a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei instantei de fond. Așa cum s-a arătat și în plângere, în perioada 2011-2012 dl. V. C. a avut de mai multe ori calitatea de salariat al recurentei, în funcția de muncitor necalificat și de fiecare dată contractul său a încetat ca urmare a conduitei necorespunzătoare în prestarea activităților. În toamna anului 2012 V. s-a prezentat pentru a fi reîncadrat, da a fost refuzat, iar controlul din 12.09.2012 al I., aflându-se la o distanță de 150 m de locul unde G. I., singur, desfășura activitate la un monument funerar, a declarat neconform că s-ar afla în raporturi de muncă cu recurenta. Probele administrate au confirmat această situație de fapt.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. Proc. Civ., tribunalul reține că recursul este fondat, sentința Judecătoriei Iași fiind netemeinică doar sub aspectul analizei contravenției de la pct. 3 al procesului-verbal.
Astfel, instanța de fond a apreciat în mod incorect că petenta-recurenta nu a comis fapta contraventională constând în primirea la muncă a numitului V. C. fără forme legale.
Probele administrate în cauză, declarații martori sunt în sensul afirmat de petentă, al lipsei unor atare raporturi de muncă între petentă și V., acesta fiind doar un fost angajat care făcea demersuri, fără succes, pentru a fi angajat din nou de către petentă, pentru care lucrase, cu contract de muncă, de mai multe ori în perioada 2011-2012.
Cu privire însă la fapta de la pct. 3 al procesului-verbal, nerespectarea de către angajator a prevederilor art. 16 alin. 3 din Codul muncii, privind faptul că angajatorul nu a făcut dovada înmânării unui contract individual de muncă numitului G. I., care are contract de muncă din data de 20.03.2012, petenta nu a făcut proba contrară, sarcina probei revenindu-i în totalitate, câtă vreme este vorba despre o faptă omisivă.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 312 raportat la art. 304 pct. 8, 9 C. Proc. Civ., urmează a admite recursul, a modifica în parte sentința recurată, în sensul sus-amintit, al menținerii procesului-verbal ca legal și temeinic întocmit pentru fapta de la pct. 3, faptă sancționată cu avertisment de agentul constatator.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași împotriva sentinței civile nr._/07.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifica în sensul că:
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/27.09.2012 încheiat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași în ceea ce privește contravențiile prev. de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003 - menționată la punctul 1 în procesul verbal, precum și pe cea menționată la punctul 2 din procesul verbal enunțat.
Menține ca legal și temeinic procesul verbal arătat în ceea ce privește fapta menționată la punctul 3, pentru care s-a aplicat sancțiunea avertisment .
Irevocabila .
Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2014
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
Red P.A./Tehnored. P.A/2 ex
Jud. fond: B. Ș.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 348/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 357/2014.... → |
---|