Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 3/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 7309/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 15 Ianuarie 2014
Președinte - P. C. D.
Judecător Mițică A.
Grefier I.-P. V.
DECIZIA Nr. 3 CA
Pe rol fiind judecarea apelului privind pe apelant P. M. IAȘI și pe intimat ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 08.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7917 din 23.05.2013, pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă excepția nulității procesului verbal, a fost admisă plângerea formulată de petenta ., împotriva procesului verbal de contravenție nr._, încheiat la data de 14.01.2013, din dispoziția Primarului M. Iași, și a fost anulat procesul verbal de constatare a contravenției.
De asemenea, s-a luat act de precizarea petentei că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând cu precădere legalitatea procesului verbal de contravenție sub aspectul respectării condițiilor formale impuse de lege la încheierea lui, instanța de fond a constatat că, procesul verbal nu este afectat de nicio cauză de nulitate absolută care să poată fi reținută și din oficiu potrivit art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În acest sens, prima instanță a constatat că s- au consemnat motivele pentru care a fost încheiat procesul verbal de contravenție contestat în lipsa reprezentantului societății petente și în lipsa unui martor asistent, iar petenta și –a precizat obiecțiunile prin plângerea de față, fără a fi adusă vreo vătămare drepturilor sale, astfel că excepția nulității nu este întemeiată.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, prima instanță a reținut că, plângerea este întemeiată, deoarece, din verificarea conținutului HCL nr. 153/2010, se constată că nu este menționat expres că pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute în respectiva hotărâre există posibilitatea sancționării și a persoanelor juridice, așa cum prevăd disp. art. 3 din OG nr. 2/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul P. municipiului Iași, considerând-o netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
În motivarea apelului, după expunerea pe scurt a situației de fapt, apelantul a arătat că hotărârea recurată este netemeinică deoarece, prima instanță nu a ținut cont de situația de fapt pe care a prezentat-o și nici de împrejurarea că fapta contravențională a fost dovedită și, mai mult decât atât, săvârșirea acesteia nu a fost contestată de către petentă.
În drept, apelul a fost întemiat pe dispozițiile vechiului Codul de procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și păstrarea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică .
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, a dispozițiilor legale în domeniu, instanța de control judiciar constată că apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._, încheiat la data de 14.01.2013, intimata petentă a fost sancționată pentru că, la data de 14.01.2013, autovehicolul cu numărul de înmatriculare_, aparținând societății ., staționa pe domeniul public al M. Iași.
Dispoziții legale incidente:
OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: art. 3 alin 2 din „ (2) Persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții.”
HCL Iași 153/2010 privind interzicerea staționării unor vehicule în municipiul Iași: art. 2: „ Nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 și 2.500 lei. Contravenientul poate achita în termen de 48 de ore de la data comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, jumătate din minimul amenzii, agentul constatator făcând mențiunea despre această posibilitate în procesul verbal.”.
Astfel, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma dispozițiilor legale redate mai sus, instanța de control judiciar reține că apelul este nefondat, sentința instanței de fond fiind, legală și temeinică .
Instanța de control judiciar reține că, apelul este nefondat deoarece, actul sancționator al contravenției nu prevede în mod expres posibilitatea sancționării persoanei juridice, așa cum dispun imperativ prevederile art. 3 alin. 2 din OG nr. 2/2001
Din analiza prevederilor legale incidente rezultă că, răspunderea poate fi instituită în normele speciale, fie în mod expres - când se precizează explicit în norma contravențională că persoana juridica răspunde pentru săvârșirea respectivei contravenții și care este sancțiunea aplicabila, fie implicit - când este evident, chiar în lipsa unei prevederi exprese, că acea contravenție poate fi comisa numai de către o persoana juridica, în funcție de specificul faptei prevăzute în actul normativ care stabilește fapta contravențională și sancțiunea aplicabilă.
Potrivit art. 3 alin. 2 din OG nr. 2/2001, persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute în actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții; prin urmare, răspunderea contravențională a persoanei juridice poate fi angajată doar în situația în care actul normativ care prevede și sancționează fapta considerată contravenție prevede în mod expres această posibilitate.
Or, din economia art. 2 al Hotărârii Consiliului Local Iași nr. 153/2010, rezultă că acesta nu prevede posibilitatea ca sancțiunea să fie aplicată persoanei juridice, astfel încât în mod nelegal a fost aplicată sancțiunea petentei persoană juridică, neregularitate ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de contravenție.
Subiectul activ al contravenției prev de art. 2 din HCL Iași nr. 153/2010 nu este persoana juridică proprietară a autovehiculului ci, eventual, persoana fizică care a procedat la staționarea neregulamentară pe domeniul public al municipiului Iași deoarece, posibilitatea instituirii unei răspunderi implicite a persoanei juridice pentru contravenții de natura celei reținute în sarcina intimatei, instanța retine că actiunea de a poate fi efectuata doar de conducătorul auto, ca persoană fizica.
În acest sens mai este de reținut că, deși un autovehicul poate fi în proprietatea unei persoane juridice, numai conducătorul auto ca persoană fizică poate, în mod logic și obiectiv să conducă acel autovehicul, și în consecință, toate drepturile și obligațiile aferente activității de conducere a unui autovehicul revin conducătorului auto, ca persoană fizică.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 476 coroborate cu dispozițiile art. 479 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente motivele de admitere a căii de atac, instanța va respinge apelul, urmând să păstreze hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de P. M. Iași împotriva sentinței civile nr. 7917 din 23.05.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o păstrează.
Ia act că intimate nu solicită cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2014.
Președinte, P. C. D. | Judecător, Mițică A. | |
Grefier, I.-P. V. |
Red/. D.P.C.- 28.01.2013
2 ex.
Judecătoria Iași: M. O.
← Alte cereri. Sentința nr. 33/2014. Tribunalul IAŞI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 556/2014. Tribunalul IAŞI → |
---|