Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 174/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 174/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 2326/866/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 09 Aprilie 2014
Președinte - P. C. D.
Judecător Mițică A.
Grefier M. B.
DECIZIE Nr. 174/2014
Pe rol judecarea cauzei privind pe apelant D. S. G. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Dezbaterile asupra cererii de apel au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 09.04.2014, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2967 din 04.11.2013, pronunțată de Judecătoria P. a fost respinsă plângerea formulată de petentul D. S. G., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 11 05 2013 de intimatul IPJ Iași.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că, prin procesul-verbal . nr._ întocmit la data de 11 05 2013, petentul a fost sancționat deoarece la data de 11.05.2013, ora 17,50, pe DE 583, KM 39+800, pe un sector de drum cu limita de viteza de 50 km/h, ar fi fost depistat conducând autovehiculul cu numărul de inmatriculare_ , cu viteza de 105 km/h înregistrată de aparatul radar instalat pe auto mai_.
Analizând cu precădere legalitatea procesului verbal de contravenție sub aspectul respectării condițiilor formale impuse de lege la încheierea lui, instanța de fond a constatat că, procesul verbal nu este afectat de nicio cauză de nulitate absolută care să poată fi reținută și din oficiu potrivit art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, prima instanță, raportându-se practicii instanței de contencios al drepturilor omului, a reținut că, plângere petentului este nefondată arătând în primul rând că, din analiza actelor dosarului rezultă că petentului i s-a adus la cunoștință, chiar în momentul constatării și sancționării contravenției reținute în sarcina sa de către agentul constatator, acuzația în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a face obiecțiuni și de a-și construi apărarea, astfel cum rezultă din semnarea procesului verbal contestat. De asemenea, petentului i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimată în fața instanței de judecată.
În urma analizării înscrisurilor din dosar, instanța de fond a constatat că cele reținute de către agentul constatator se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, reținând în acest sens că, potrivit înregistrării radar, surprinse de cinemometrul de control rutier tip Phython II, omologat și verificat metrologic, instalat pe auto cu nr. de înmatriculare MAI_, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, rula la data de 11.05.2013, ora 17,50 cu viteza de 105 km/h.
Având în vedere că în imaginile video radar se distinge cu claritate nr. de înmatriculare ca fiind_, în aceste imagini rulând cu viteza de 105 km/h pe un sector de drum cu limitare de viteza de 50 km/h, instanța de fond a apreciat ca fiind dovedită existența faptei contravenționale săvârșite de către petent fără dubiu, fiind astfel răsturnată prezumția de nevinovăție.
Față de probatoriul administrat de către intimat, prima instanță stabilește că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată de către agenții de poliție cu respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv Ordinul nr. 301 din 23 noiembrie 2005 actualizat privind aprobarea Normei de metrologie legala NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre).
Potrivit primei instanțe, sancțiunea aplicată petentului, respectiv 9 puncte amendă în cuantum de 750 lei și cea complementară a reținerii permisului de conducere se încadrează în limitele prevăzute de O.U.G. 195/2002, reprezentând, în ceea ce privește sancțiunea principală, limita minimă prevăzută de lege pentru astfel de contravenții. Această sancțiune în limita minimă este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către contravenientă, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, depășirea vitezei legale având ca urmare punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice.
Întrucât fapta descrisă întrunește conținutul constitutiv al contravenției prevăzută de art. 102 alin. 3 lit e din O.U.G. nr. 195/2002, iar sancțiunea aplicată este legală și temeinică, respectând principiul proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată, instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională potrivit dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001.
Avand in vedere dispozitiile art 36 alin 2 din OG 2/2001, petentul a fost obligat la plata catre stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul D. S. G., considerând-o netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
În declarația de apel, petentul a învederat faptul că va susține motivele de apel în fața instanței.
De asemenea, prin motivele orale expuse la termenul din 02.04.2014, petentul a susținut că procesul verbal contestat este netemeinic deoarece numărul de înmatriculare nu este lizibil.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 34 alin 2 din OG nr. 2/2001.
Intimatul nu a formulat întâmpinare însă, prin concluziile orale, a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică .
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, a dispozițiilor legale în domeniu, precum și din oficiu, instanța de control judiciar constată că apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, prin procesul-verbal . nr._ întocmit la data de 11.05.2013, petentul a fost sancționat deoarece la data de 11.05.2013, ora 17,50, pe DE 583, KM 39+800, pe un sector de drum cu limita de viteza de 50 km/h, ar fi fost depistat conducând autovehiculul cu numărul de inmatriculare_, cu viteza de 105 km/h înregistrată de aparatul radar instalat pe auto mai_.
Dispoziții legale incidente:
OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice modificată și completată, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002: art. 49 alin 1 „ (1) Limita maxima de viteza in localități este de 50 km/h.;.. „art. 102 alin 3 lit. e: „ Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:..e) depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;” .
HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: art. 181 alin 1: „(1) În situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul..”.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma dispozițiilor legale redate mai sus, instanța de control judiciar reține că apelul este nefondat, sentința instanței de fond fiind, legală și temeinică.
Tribunalul reține că, în mod temeinic și legal instanța a apreciat relevanța materialului probator, raportat la situația de fapt reținută și dispozițiile legale aplicabile în cauză.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, în mod corect prima instanță a reținut că acesta nu este afectat de niciun viciu, susținerile apelelantului fiind nefondate.
Din acest punct de vedere agentul constatator a respectat dispozițiile legale și a întocmit procesul verbal în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, nefiind lovit de nulitate absolută, fiind cuprinse toate mențiunile obligatorii, făcându-se astfel aplicarea corectă a dispozițiilor Art. 16 din OG nr. 2/2001 modificată și completată, susținerile petentului, neavând susținere în situația din prezenta speță . Fapta este descrisă de agentul constatator în amănunt, făcând posibilă încadrarea acesteia în dispozițiile legale.
Contrar susținerilor apelelantului, instanța de fond nu a avut în vedere numai apărările intimatei ci, a avut în vedere și a apreciat în mod temeinic și legal probele administrate în cauză. În acest sens, instanța de control judiciar reține că, în speță, faptei contravenționale s-a efectuat pe de o parte cu mijloace tehnice omologate ( viteza) iar pe de altă parte, în mod direct de agentul constatator aflat în exercițiul funcției.
De asemenea, este de reținut că petentul nu a produs vreo probă care să dovedească contrariul celor reținute în procesul verbal și dovedite de intimată.
Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art.6 par. 2 din Convenției nu interzice existenta unor prezumții de fapt sau de drept (Salabiaku c. Franta din 07.10.1988, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie sa respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (Janosevic c. Suedia par.101) .
Așadar, prezumția de legalitate de care se bucura procesul verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrara dispozițiilor art. 6 par.2 din Convenție. Autorului contravenției i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului verbal de constatare a contravenției iar . situație, este firesc ca el sa dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.
Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmație in justiție trebuie s-o dovedească.
Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.
Or, în speță instanța de fond, în mod corect a reținut legalitatea și temeinicia procesului verbal, în condițiile în care, din probatoriul administrat în cauză rezultă cu certitudine că apelantul a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, aceasta nedovedind o situație de fapt contară, limitându-se la a contesta existența faptei contravenționale cu motivarea că nu stânjenea pietonul, aflat pe sensul său de mers.
Constatarea faptei contravenționale cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau mijloacelor tehnice omologate si verificate metrologic întăresc această prezumție, prevederile art. 109 alin 2 fiind lipsite de echivoc, acesta stabilind că orice contravenție poate fi constatată cu unul din mijloacele menționate anterior.
În al doilea rând, este de remarcat faptul că, în practica judiciară înscrisul in forma electronica este asimilat, in ceea ce priveste conditiile si efectele sale,probei cu înscrisuri, dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute d elege. Mai mult decât atât, în ceea ce privește contravențiile rutiere, există o dispoziție legală expresă care permite agentului constatator să constate asemenea fapte cu mijloace tehnice certificate, deci admisibilitatea unei astfe de probe își are support în dispozițiile legale.
Or, din verificarea CD-ului ce conține înregistrarea video a faptei contravenționale, rezultă cu certitudine săvârșirea acestora de către recurrent, drept pentru care, aceasta din urmă avea obligația de a face dovada contrară celor reținute și dovedite de către intimate, respective că nu avea viteza cu care a fost înregistrat și că nu se afla într-o zonă în care viteza era limitată, cu atât mai mult cu cât, din lașele foto și CD-ul depus în susținerea procesului verbal, rezultă că apelantul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DE 583, KM 39+800 cu viteza de 105 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar tip Phython II, instalat pe auto cu nr. de înmatriculare MAI_, pe un sector de drum cu limită de viteză la 50 Km/oră.
Nefondată este și critica referitoare la faptul că numărul de înmatriculare nu este lizibil, numărul de înmatriculare distingându-se, cu greutate este adevărat, la minutul 17.50.05. Pe de altă parte, autoturismul a fost indetificat personal și de către agentul constatator cu ocazia opririi în trafic a acestuia, cele reținute în procesul verbal fiind în parte și rezultatul unor constatări personale a unui organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor și apărarea statului de drept.
În acest sens, instanța de control judiciar reține că, în speță, constatările personale ale unui agent constatator dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie procesului verbal. În acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul verbal nu ar corespunde realității. Aceste indicii trebuiesc furnizate și dovedite de petentul-recurent care susține netemeinicia procesului verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestora. în caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.
Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional. In ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși nu este prevăzută de O.G. 2/2001, totuși puterea doveditoare este lăsată al aprecierea judecătorului, deci va avea valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit, făcând dovada până la proba contrară drept pentru care, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a statuat în sensul că: „ amenda aplicată în temeiul O.U.G. nr. 195/2002 și suspendarea dreptului de a conduce se includ în sfera acuzației în materie penală. Această calificare impune pentru instanță obligația de a asigura în proces funcționarea efectivă a tuturor garanțiilor impuse de art. 6 din Convenție, îndeosebi a celor care privesc contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul la apărare, precum și prezumția de nevinovăție care, fără a avea o valență absolută, este în strânsă legătură cu prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator.„
Asadar, instanța de contencios al drepturilor omului nu a înlăturat prezumția de legalitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci a impus echilibrul ce trebuie să existe între prezumtia de nevinovatie specifică materiei si prezumtia de legalitate si validitate a procesului-verbal de contraventie.
De asemenea, instanța de control judiciar reține că, din buletinul de verificare metrologică nr._ din 23.08.2012 ( fila 36 dosar fond) rezultă că la momentul verificării, aparatul radar montat pe autoturismul MAI_ a îndeplinit condițiile prevăzute de normele de metrologie și viteza inregistrată este cea corectă.
Și în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în mod corect prima instanță a menținut în totalitate procesul verbal.
Art. 5 alin.5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții europene a drepturilor omului (hot. Muller c. Franța, hot. Handyside c. Regatul Unit).
Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite – care este unul ridicat, dat fiind faptul că petentul a efectuat o manevră de depășire nelegală, într-o zonă cu vizibilitate redusă, în localitate urmările unei astfel de manevre putând fi din cele mai grave .
De asemenea, instanța mai are în vedere și modalitatea de săvârșirii a faptei dar și din atitudinea apelantului petent, constant de negare a situației de fapt, în condițiile existenței planșelor foto și a înregistrării video, atitudine ce duce la concluzia că petentul nu percepe cu adevărat pericolul în care a pus participanții la trafic și mai ales pietonii, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru atingerea scopului preventiv educativ al sancțiunii .
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 476 coroborate cu dispozițiile art. 479 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente motivele de admitere a căii de atac, instanța va respinge apelul, urmând să păstreze hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de petentul D. S. G. împotriva sentintei civile nr. 2967 din 04.11.2013 pronunțată de JudecătoriaPașcani, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 aprilie 2014.
Președinte, P. C. D. | Judecător, Mițică A. | |
Grefier, M. B. |
M.B. 09 Aprilie 2014
Red/. D.P.C.- 06.05.2014
4 ex.
Judecătoria P.: C. C.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 175/2014.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 907/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
