Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 584/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 584/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 39680/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 14 Mai 2014

PREȘEDINTE - MIȚICĂ A.

JUDECĂTOR M. HĂRĂȚU

JUDECĂTOR C. B.

Grefier M. I. P.

DECIZIE Nr. 584/2014/CA

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul C. D. M., la cab. av. M. M.-P. și pe intimații I.P.J. Iași -S.P.R. și C. I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar în cauză au fost citați asiguratorii.

Constatând recursul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare.

După ce cauza a rămas în pronunțare, dar înainte de finalul ședinței de judecată se prezintă avocat D. pentru intimatul C. I., care solicită reluare cauzei și pune concluzii scurte de respingere a cererii de recurs.

TRIBUNALUL

Deliberînd asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 4773/2013 a Judecătoriei Iași s-a respins plângerea formulată de petentul C. D. M. in în contradictoriu cu intimatul I.P.P.J. Iași – Serviciul Rutier.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin plângerea formulată, petentul C. D. M. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 27.11.2011 de către intimatul I.P.J Iași prin care a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prev. de art. 101 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002, constând în aceea că la data menționată a condus autoturismul, cu număr de înmatriculare_, pe . Municipiul Iași, a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric unde a intrat în coliziune cu auto RW_, care aștepta la semafor și s-a pus în mișcare la culoarea verde a semaforului.

În motivarea plângerii petentul a susținut că cele menționate în actul sancționator nu corespund realității, a traversat intersecția pe culoarea verde a semaforului și nu a avut vreo culpă în avarierea celuilalt autoturism. În momentul în care s-a angajat în traversarea intersecției semaforul avea culoarea verde și indica 7 secunde, astfel că celălalt conducător auto a pătruns în intersecție pe culoarea roșie.

A mai susținut petentul că a solicitat agentului de poliție să consemneze că el a intrat pe culoarea verde și că celălalt șofer, numitul C., a afirmat că el oprise chiar sub semafor, nu putea vedea culoarea și a fost claxonat de un alt conducător auto, crezând că s-a făcut verde a intrat în intersecție pe culoarea roșie.

A mai afirmat că a solicitat înregistrarea video dar i s-a comunicat că nu există motiv pentru care apreciază că este culpa organelor de poliție, deși conform unor articole din presă rezultă că acea intersecție este monitorizată video.

Petentul a precizat că actul sancționator este lovit de nulitate întrucât în cuprinsul acestuia nu au fost menționate datele de identificare ale aparatului video folosit, astfel că nu se poate stabili dacă acesta corespunde din punct de vedere tehnic.

Totodată petentul a invocat în apărare prezumția de nevinovăție.

În drept petentul și-a întemeiat plângerea pe disp. OG 2/2001 și OUG 195/2002.

Alăturat plângerii petentul a depus copia procesului-verbal contestat.

Legal citat, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal fiind legal și temeinic întocmit, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

Din oficiu, instanța de judecată a dispus atașarea documentației care a stat la baza încheierii procesului-verbal de contravenție contestat.

Numitul C. I. a formulat cerere de intervenție în interes alăturat I.P.J. Iași, precum și cererea de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat respingerea plângerii petentului și obligarea acestuia, în solidar cu societatea de asigurare la plata despăgubirilor pentru avariile produse autoturismului său.

În ceea ce privește cererile de intervenție – persoanele implicate în accident, la plângerile contravenționale, au calitatea de intervenienți forțați și nu au pot ridica pretenții proprii în cadrul unei plângeri contravenționale, declarațiile lor reprezentând probe în temeiul disp. art. 34 din OG 2/2001, raportat la art. 129 C. proc. civ., instanța având obligația de a audia persoana implicată în accident.

Prin urmare numitul C. va avea calitatea de interveneint forțat.

Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 27.11.2011 de către intimatul I.P.J Iași petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prev. de art. 101 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002, constând în aceea că la data menționată a condus autoturismul, cu număr de înmatriculare_, pe . Municipiul Iași, a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric unde a intrat în coliziune cu auto RW_, care aștepta la semafor și s-a pus în mișcare la culoarea verde a semaforului.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 al.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește susținerea petentului că în actul sancționator nu au fost menționate datele de identificare ala aparatului cu care s-a făcut înregistrarea, în primul rând nu există o înregistrare pe suport video a faptei, iar în al doilea rând, lipsa înregistrărilor video nu poate duce automat la nulitatea sau anularea procesului verbal, având în vedere că nu este vorba de o contravenție care să poată fi constatată cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, așa cum prevede expres legiuitorul în cazul depășirii limitei de viteză.

Din analiza probelor administrate în cauză (procesul verbal, raportul agentului constatator precum și raportul de expertiză tehnică auto ), instanța de fond a constatat că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției.

Cu privire la sancțiunea aplicată a reținut prima instanță că, potrivit art. 5 alin.5 din OG 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de modalitatea de săvârșirii a acesteia, instanța a apreciat că sancțiunea aplicată este corespunzătoare .

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul, pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie, susținînd, în esență, aceleași motive prezentate și în fața instanței de fond, respectiv că nu a săvîrșit contravenția reținută în sarcina sa, iar prima instanță a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză.

Examinînd pe fond sentința recurată, prin prisma motivelor invocate, a materialului probator administrat în fața primei instanțe, dar și sub toate aspectele în conformitate cu art.304.ind.1 C. proc. civ., tribunalul constată că recursul este neîntemeiat,, reținîndu-se că, sub aspectul legalității, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art.17 din O.G. 2/2001, neexistând cazuri să atragă nulitatea absolută a acestuia.

Relativ la temeinicia procesului verbal, tribunalul constată că petentul a săvîrșit contravenția reținută în procesul verbal contestat, fapta fiind dovedită fără putință de tăgadă cu probatoriul administrat la instanța de fond, în special cu expertiza tehnică auto, potrivit căreia vinovat de producerea evenimentului rutier se face numitul C. D. M..

Sub aspectul individualizării sancțiunii, tribunalul apreciază că nu se impune înlocuirea amenzii cu ”avertisment”, așa cum a solicitat recurentul, întrucît această sancțiune nu corespunde scopului preventiv educativ al sancțiunii contravenționale în raport cu gravitatea faptei reținută în sarcina petentului-recurent și atitudinea sa adoptată după producerea evenimentului rutier.

Raportat celor prezentate, in temeiul art 312 alin 1 C.pr.civ, recursul va fi respins și menținută sentința instantei de fond ca fiind legala si temeinica.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de C. D. M. împotriva sentinței civile nr. 4773/27.03.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2014.

Președinte,

Mițică A.

Judecător,

M. Hărățu

Judecător,

C. B.

Grefier,

M. I. P.

Red/tehnored. A.M. – 2ex/22.10.2014

Jud. fond. M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 584/2014. Tribunalul IAŞI