Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 819/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 819/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 31142/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 13 Noiembrie 2014
PREȘEDINTE - B. D. G.
JUDECĂTOR P. C. D.
Grefier M. I. P.
DECIZIE Nr. 819/2014/CA
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe apelanta . pe intimatul M. Iași - Direcția Tehnică și Investiții, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, precum și faptul că nu a fost comunicată întâmpinare depusă la dosar de către intimat.
Instanța, văzând conținutul întâmpinării o califică ca având caracterul unor concluzii scrise, nefiind invocate aspecte noi față de cele arătate în fața instanței de fond, și apreciază că nu se impune comunicarea acestora.
Constatând apelul în stare de judecată, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1613 din data de 04.02.2014, pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă plângerea formulată de petenta . procesului verbal nr._ încheiat la data de 11.09.2013încheiat de Primarul Municipiului Iași.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că, prin procesul-verbal nr._ încheiat la data de 11.09.2013de către agentul constatator al intimatei, petenta a fost sancționată cu amendă în suma de 2500 lei pentru nerespectarea obligației de refacere a infrastructurii carosabilului afectat ca urmare a intervențiilor la rețeaua de apă și canalizare în mun Iași, . V. A.. Fapta a fost încadrată în capitolul VIII pct. 4 din HCL 172 /2002.
Analizând cu precădere legalitatea procesului verbal de contravenție sub aspectul respectării condițiilor formale impuse de lege la încheierea lui, instanța de fond a constatat că, procesul-verbal conține mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.
De asemenea, instanța de fond a reținut pe de o parte că, susținerile petentei privitoare la lipsa indicării în cuprinsul procesului-verbal a datei, orei și locului exact al săvârșirii faptei contravenționale sancționate nu pot fi reținute de către instanță, întrucât aprecierea acestor elemente se face prin raportare la natura faptei reținute în sarcina contravenientului iar pe de altă parte că, fapta constând în nerespectarea obligației de refacere a infrastructurii carosabilului afectat ca urmare a intervențiilor la rețeaua de apă și canalizare constituie o faptă continuă omisivă, a cărei dată a săvârșirii coincide cu cea a constatării efectuate de către agentul competent în acest sens. Având în vedere faptul că procesul-verbal supus analizei conține elementele de stabilire a momentului constatării contravenției, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite cerințele corespunzătoare faptei comise.
Referitor la motivarea petentei privitoare la lipsa indicării lucrărilor efectuate, perioadei efectuării acestora și constatărilor asupra stării asfaltului, instanța de fond reține că elementele invocate sunt de natură să contribuie la descrierea faptei, urmând a fi analizate împreună cu susținerea privind lipsa descrierii faptei. În acest sens, art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, texte ce prevăd imperativul descrierii faptei contravenționale, nu impun o descriere amănunțită a acesteia, fiind suficientă inserarea unor elemente esențiale, apte să conducă la identificarea legală a acesteia, astfel cum reiese din procesul-verbal nr._/11.09.2013. Datele privitoare la lucrările efectuate nu prezintă importanță prin raportare la fapta contravențională invocată de către agentul constatator, ce rezidă în consecințele acestora, respectiv lipsa remedierii deteriorărilor aduse sistemului carosabil. Caracterul general al descrierii faptei se apreciază și prin raportare la natura acesteia, respectiv la necesitatea și posibilitățile reale de realizare a unei expuneri în acest sens. Fapta constatată în cuprinsul procesului-verbal de sancționare contravențională a petentei, prin specificul ei, nu comportă necesitatea unei descrieri ce excede celei realizate în cauză.
Cu privire la motivul de nelegalitate, constând în lipsa unei încadrări juridice, astfel cum a precizat petenta, prima instanța reține că agentul constatator a realizat încadrarea juridică a faptei, menționând că aceasta este subscrisă dispozițiilor art. 3 alin. 2 din HCL nr. 133/2009, modificată prin HCL nr. 467/2009, rațiune pentru care nu se poate reține nelegalitatea actului sancționator sub acest aspect.
Și critica referitoare la imposibilitatea constatării contravenției și aplicării sancțiunii de către Primăria Iași, a fost apreciată ca nefondată, arătându-se că actul sancționator contestat a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Primăriei Municipiului Iași – Direcția Tehnică și Investiții – Biroul Reglementare Transporturi Urbane. În acest sens, potrivit art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, ”pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale”. Totodată, potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, ”primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 62 alin. 1 din același act normativ, ”primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție”. Din coroborarea textelor de lege anterior menționate, instanța reține că agentul constatator G. G. a întocmit procesul-verbal contestat în acord cu dispozițiile legale, în numele primarului municipiului Iași, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, astfel că actul sancționator este legal întocmit sub aspectul analizat.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, raportându-se jurisprudenței și principiilor instanței de contencios al drepturilor omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil și la prezumția de nevinovăție, prima instanță a reținut că, reține că din cuprinsul notei de lucrări atașată la dosar reiese că, la solicitarea petentei, acesteia i s-a aprobat efectuarea de lucrări în mun. Iași, . V. A., pentru data de 03.09.2013 în timp ce, planșele fotografice depuse la dosar (f. 25-33), din data de 03.09.2013, respectiv 10.09.2013, atestă efectuarea de lucrări pe segmentul de drum indicat în cuprinsul procesului-verbal contestat, de către petenta S.C. A. S.A., intervenții ale căror consecințe nu au fost remediate de către petentă, starea carosabilului nefiind adusă la forma anterioară acestora. În consecință, instanța reține că petenta nu a probat susținerile relative la neefectuarea de lucrări în zona arătată în cuprinsul procesului-verbal, menținându-se astfel caracterul temeinic al acestuia.
Pentru aceste considerente, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta .-o netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
În motivarea apelului, petenta susține pe de o parte că, arătat că procesul verbal de contravenție este încheiat de o entitate fără personalitate juridică, deoarece personalitate juridică are M. Iași iar pe de altă parte că, obligația de refacere a domeniului public afectat o au toți furnizorii de utilități care au rețele îngropate.
Apelanta a mai susținut că, din procesul verbal lipsește temeiul legal dar și data săvârșirii faptei contravenționale cu atât mai mult cu cât, din art. 2.5 din Regulamentul de refacere a domeniului public al Municipiului Iași nu se precizează data de la care începe să curgă termenul de 5 zile.
Apelul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 466- 482Cod procedură civilă.
Intimatul Primarul Municipiului Iași, a formulat întâmpinare, calificată de către instanță ca și concluzii scrise, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică.
În motivarea poziției sale procesuale, intimatul a arătat că, obligația refacerii carosabilului revine administratorului rețelei de utilități, inclusiv în situația în care intervenția la rețelele îngropate s-a făcut de către o persoană fizică/juridică delegată de către deținătorul de utilități ori în situația în care refacerea domeniului public afectat s-a contractat cu o firmă specializată.
Totodată, intimatul a învederat că apelanta nu este la prima abatere, fiind sancționată anterior pentru multe alte situații similare pentru nerefacerea domeniului public ca urmare a intervențiilor la rețeaua de apă.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, a dispozițiilor legale în domeniu, precum și din oficiu, instanța de control judiciar constată că apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, prin procesul verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 11.09.2013 de către agentul constatator al intimatei, petenta a fost sancționată cu amendă în suma de 2500 lei pentru nerespectarea obligației de refacere a infrastructurii carosabilului afectat ca urmare a intervențiilor la rețeaua de apă și canalizare în mun Iași, . V. A..
Dispoziții legale incidente:
Hotărârea Consiliului Local Iași nr. 467/2009 privind completarea și modificarea HCL 133/2009 privind “Modificarea Regulamentului de refacere a domeniului public al Municipiului Iași afectat de rețelele tehnico - edilitare subterane”: art. 2.5 „Obligația de a reface carosabilul în 5 zile, în caz contrar Primăria Municipiului Iași va reface lucrarea pe cheltuiala beneficiarului, care va deveni rău platnic - debitor la bugetul local.Obligația cade în sarcina administratorului rețelei de utilități, inclusiv în situația în care intervenția la rețelele îngropate s-a făcut de către o persoană fizică / juridică delegată de către deținătorul de utilități, ori în situația în care refacerea domeniului public afectat s-a contractat cu o firmă specializată””
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma dispozițiilor legale redate mai sus, instanța de control judiciar reține că apelul este nefondat, sentința instanței de fond fiind, legală și temeinică.
Astfel, instanța de control judiciar reține că, nu se poate dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției, din probatoriul administrat în cauză reieșind cu certitudine săvârșirea faptei contravenționale.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, în mod corect prima instanță a reținut că acesta nu este afectat de niciun viciu, susținerile apelantei fiind nefondate. Nu pot fi reținute susținerile apelantei, potrivit cărora încheierea procesului verbal de contravenție s-a realizat de către o entitate fără personalitate juridică, având în vedere că actul sancționator a fost întocmit cu respectarea art. 15 al. 2 din OG nr. 2/2001 de către un împuternicit al intimatului, Primarului mun. Iași, după cum în mod expres s-a consemnat, fiind irelevantă mențiunea din antet. De asemenea, instanța de control judiciar, în consonanță cu prima instanță, reține că în procesul verbal este descrisă fapta, fiind indicat și temeiul de drept ce sancționează fapta apelantei. Referitor la lipsa datei săvârșirii faptei instanța de control judiciar mai reține și faptul că, fapta contravențională sancționată este una omisivă, sancțiunea vizând nerespectarea unei obligații stabilit prin act normativ, deci nu se poate reține o dată a săvârșirii unei fapte ci, data la care s-a constatat neîndeplinirea obligației care, în speță, este data încheierii procesului verbal.
Totodată, tribunalul reține că, în mod temeinic și legal instanța a apreciat relevanța materialului probator, raportat la situația de fapt reținută și dispozițiile legale aplicabile în cauză.
Contrar susținerilor apelantei, instanța de fond nu a avut în vedere numai apărările intimatei ci, a avut în vedere și a apreciat în mod temeinic și legal probele administrate în cauză. De asemenea, este de reținut că apelanta petentă nu a produs vreo probă care să dovedească contrariul celor reținute în procesul verbal și dovedite de intimată.
Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art.6 par. 2 din Convenției nu interzice existenta unor prezumții de fapt sau de drept (Salabiaku c. Franta din 07.10.1988, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie sa respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (Janosevic c. Suedia par.101) .
Așadar, prezumția de legalitate de care se bucura procesul verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrara dispozițiilor art. 6 par.2 din Convenție. Autorului contravenției i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului verbal de constatare a contravenției iar . situație, este firesc ca el sa dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.
Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmație in justiție trebuie s-o dovedească.
Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.
Or, în speță instanța de fond, în mod corect a reținut legalitatea și temeinicia procesului verbal, în condițiile în care, din probatoriul administrat în cauză rezultă cu certitudine că apelanta a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, aceasta nedovedind o situație de fapt contară, limitându-se la a contesta existența faptei contravenționale cu motivarea că există și alte societăți care intervin în carosabil.
Astfel, procesul verbal de constatare a contravenției este susținut de înscrisurile și planșele foto care demonstrează că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de refacere a carosabilului ( filele 22-33 dosar fond).
Pe de altă parte, fapta a fost constatată și personal de către agentul constatator, situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție, fiind și rezultatul unor constatări personale a unui organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor și apărarea statului de drept.
Așa după cum a statuat practica judiciară în materie, constatările personale ale unui agent constatator dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie procesului verbal. În acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul verbal nu ar corespunde realității. Aceste indicii trebuiesc furnizate și dovedite de petentul-recurent care susține netemeinicia procesului verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestora. în caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.
Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional. In ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși nu este prevăzută de O.G. 2/2001, totuși puterea doveditoare este lăsată al aprecierea judecătorului, deci va avea valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit, făcând dovada până la proba contrară drept pentru care, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.
De asemenea, instanța de control judiciar reține că, la pronunțarea sentinței atacate, instanța de fond a făcut o corectă apreciere asupra proporționalității sancțiunii aplicate, raportat la gradul de pericol social al faptei
Art. 5 alin.5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții europene a drepturilor omului (hot. Muller c. Franța, hot. Handyside c. Regatul Unit).
Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite – care, raportat la circumstanțele speței, este unul semnificativ, în mod temeinic și legal prima instanță a apreciat că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru atingerea scopului sancțiunii .
Soluția de respingere a plângerii este conformă și cu practica instanței de contencios al drepturilor omului. În acest sens, instanța de control judiciar reține că, în cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a statuat în sensul că: „ Curtea reiterează că a stabilit deja că nu este surprinzător faptul că instanțele interne se așteptaseră ca reclamantul să infirme prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de constatare a contravențiilor în legătură cu principiile generale de drept procedural aplicabil cu privire la legislația privind contravențiile (a se vedea A., citată anterior, pct. 58 și 59)..„ paragraf 30.
De asemene, în cauza H. împotriva României ( cererea nr. 7034/07) s-a reținut: „ Simplul fapt că instanțele au decis, motivat (a se vedea, a contrario, A. citat anterior, pct. 62), să nu acorde încredere anumitor elemente de probă pe care nu le-au considerat credibile și să se bazeze mai mult pe altele, care figurau, de asemenea, la dosar, nu poate afecta procedura în cauză prin inechitate sau arbitrar. Faptul că interpretarea legislației interne revine în primul rând autorităților naționale și, în mod special, instanțelor judecătorești [Tejedor Garica împotriva Spaniei, hotărârea din 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, pct. 31, și Garcia Ruiz împotriva Spaniei (MC), nr._/96, pct. 28, CEDO 1999-I] .paragraf 17, tezele III și IV..”
Asadar, instanța de contencios al drepturilor omului nu a înlăturat prezumția de legalitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci a impus echilibrul ce trebuie să existe între prezumtia de nevinovatie specifică materiei si prezumtia de legalitate si validitate a procesului-verbal de contraventie.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 476 coroborate cu dispozițiile art. 479 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente motivele de admitere a căii de atac, instanța va respinge apelul, urmând să păstreze hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE::
Respinge apelul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr 1613/04.02.2014, pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o păstrează.
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.11.2014 .
Președinte, B. D. G. | Judecător, P. C. D. | |
Grefier, M. I. P. |
M.P. 15 Noiembrie 2014
Red/. D.P.C.- 11.12.2014
4 ex.
Judecătoria Iași: I. T.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 816/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 820/2014.... → |
---|