Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 788/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 788/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 12672/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 13 Noiembrie 2014

Președinte - A. T.

Judecător I. D.

Grefier A.-M. H.

DECIZIE nr. 788/2014 ca

Pe rol judecarea cauzei privind pe apelant .-prin reprezentant legal C. E. și pe intimat A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR -CRPC REGIUNEA NORD EST -CJPC IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

În temeiul art. 131 NCPC, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză. De asemenea, observă că apelul a fost declarat și motivat în termen.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului formulat.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față,

Prin sentința civilă nr._/22.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă plângerea formulată de petenta S .C. T. P. S.R.L. în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI –COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD EST IAȘI .

Pentru a se pronunța astfel a reținut Judecătoria următoarele aspecte:

Prin procesul verbal de constatare si sanctionare contraventionala contestat, . nr._ din 04.04.2013 petenta din cauza de fata a fost sanctionata cu sanctiunea amenzii contraventionale in cuantum de 3000 lei fiind retinuta in sarcina acesteia încălcarea dispozițiilor art. 39 din O.G. nr.27/2001 coroborat cu art. 7 litera c) liniuta a treia din O.G. nr.21/1992.

S-a reținut în procesul verbal faptul că în urma verificărilor efectuate și a studierii documentelor puse la dispoziție de operatorul de transport a rezultat faptul că se confirmă aspectele invederate in sesizarea nr.374/26.02.2013 întrucât autoutilitara_ prevăzută cu 19 locuri pentru pasageri si unul pentru șofer a fost incarcata peste limitele admise atât cu pasageri cât și cu bagaje .

Procesul verbal a fost încheiat în prezenta reprezentantului legal al petentei, care l-a semnat și ștampilat cu mențiunea că obiecțiunile vor fi formulate ulterior.

Dată fiind modalitatea de întocmire a actului de sancționare instanța reține că sunt lipsite de temei susținerile petentei din plângerea contravențională conform cărora agentul constatator a sancționat petenta fără a solicita petentei informații suplimentare legate de încălcarea dispozițiilor legale, fiind de ordinul evidenței faptul că prin prezența reprezentantului legal al intimatei la data întocmirii actului de sancționare a fost posibilă oferirea informațiilor suplimentare în apărare.

În drept conform dispozițiilor art.34 din OG nr.2/2001 procesul verbal de constatare și sancționare contravențională contestat în termen legal este supus analizei de legalitate și temeinicie a instanței.

Examinând așadar cu prioritate legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată faptul că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.15-19 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind încheiat de către un agent constatator competent și conținând mențiunile obligatorii necesare corectei individualizări a persoanei trase la răspundere contravențională și a faptei reținute în sarcina sa.

Văzând și dispozițiile art.17 din O.G. nr.2/2001, instanța reține faptul că în privința procesului verbal dedus judecății, nu este incidentă niciuna din cauzele de nulitate ce ar putea fi constatată din oficiu.

În ceea ce privește temeinicia actului de sancționare instanța va reține pe baza probelor cu înscrisuri administrate și având în vedere inclusiv apărările petentei din plângerea contraventională că în mod corect a fost reținută de agentul constatator situația de fapt ce a atras sancționarea petentei.

Instanța reține că potrivit art.39 din O.G. nr.27/2011 privind transporturile rutiere “La efectuarea transportului rutier județean, interjudețean sau internațional contra cost de persoane prin servicii regulate se interzice transportul mai multor persoane decât numãrul de locuri pe scaune înscris în certificatul de înmatriculare al autovehiculului.”

Întrucât această Conform art.7 din O.G. nr.21/1992 „prestatorii deservicii sunt obligați sã respecte condițiile prescrise sau declarate, precum și clauzele prevãzute în contracte”

Potrivit art.3 din O.G. nr.2/2001 „ Persoana juridicã rãspunde contraventional în cazurile și în condițiile prevãzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționeazã contravenții.”

În raport de textele de lege incidente și înscrisurile depuse la dosar, licență de transport, foaia de parcurs, certificat de inregsitrare, carte de identitate a autovehiculului, planșele fotografice cu imaginile surprinse in timpul trasportului de consumatorul care a efectuat sesizarea intimatei, instanța reține că în mod corect petenta a fost sancționată contravențional pentru abaterea de la dispozițiile articolului 39 din OG nr.27/2011 dispoziții care privesc obiectul principal de activitate al petentei și deci trebuiau să fie cunoscute acesteia.

Petenta nu a negat faptul că cele sesizate de consumator sunt reale însă a susținut că nu se poate reține vinovăția acesteia în comiterea faptei contravenționale ci a conducătorului auto. A susținut că în ceea ce o privește a instruit în mod corespunzător angajații cu privire la regulile ce trebuie respectate pe durata efectuării trasnportului de persoane.

Instanța reține că aceste susțineri ale petentei, legate de corecta instruire a conducătorilor auto, cu privire la respectarea reglementărilor care vizează activitatea de transport nu a fost susținută în cauză prin niciun mijloc de probă, de natură să înlăture culpa acesteia în săvârșirea abaterii contravenționale imputate.

În condițiile în care art.7 lit.c) din OG nr.21/1992 prevede în mod expres persoana chemată să răspundă contravențional în cazul nesocotirii normelor legate de calitatea serviciului prestat și anume persoana juridică ce are calitatea de prestator de servicii, culpa angajatului persoanei juridice în săvârșirea abaterii nu exonereează petenta de obligația de a răspunde decât în eventualitatea în care s-ar face în mod temeinic și lipsit de orice echivoc dovada faptului că acțiunile de instruire, pregătire profesională și selecție a personalului angajat exclud orice culpă a prestatorului de servicii în săvârșirea abaterii de către angajatul acesteia.

În cauză petenta nu a combătut prezumția de adevăr a actului de sancționare, prezumția susținută inscrisurile depuse în sprijinul actului de sancționare, condiții în care instanța va respinge plângerea formulată și va menține actul de sancționare ca fiind legal și temeinic întocmit.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel S.C. T. P. S.R.L. .

În motivarea apelului sunt reluate aspectele din plângerea adresată primei instanței respectiv nelegalitate a procesului verbal ,precum și aspectele referitoare la netemeinicia procesului verbal .

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, tribunalul reține că apelul este nefondat, sentința Judecătoriei Iași fiind legală și temeinică.

Astfel,prima instanță a apreciat în mod legal că procesul-verbal întrunește condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de OG nr. 2/2001, precum și că petenta- apelantă a comis fapta și nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii contravenționale.

Procesul-verbal cuprinde data, locul comiterii contravenției, numele contravenientului, descrierea faptei, astfel încât să fie permis controlul judiciar în ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție.

Statuează tribunalul, în acord cu considerentele sentinței instanței de fond, prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de contravenție în cauză, ca act administrativ având valoarea unui înscris autentic (fiind întocmit în conformitate cu prevederile art. 1171 C. Civ., iar fapta fiind constatată nemijlocit de agentul constatator), nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Autorului contravenției i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea acestui proces-verbal, iar într-o astfel de situație este firesc ca el să dovedească nelegalitatea ori netemeinicia procesului-verbal.

În speță patenta – apelantă nu a dovedit o situație de fapt contrară celei constatate personal de agentul constatator ceea ce ar fi trebuit să facă în fiecare situație, chiar și în condițiile incidenței prezumției sale de nevinovăție, de vreme ce în speță este vorba despre obligații negative)

Față de împrejurarea că procesul-verbal încheiat în cauză se bucură se prezumția de temeinicie recunoscută actelor administrative, dat fiind că fapta a fost constatată ex propriis sensibus de agentul constatator, prezumție ce poate fi calificată ca prevăzută de lege, în sensul în care CEDO îl dă acestui concept (hotărârea A. c. României din 04.10.207), întrucât este unanim acceptată de doctrina de specialitate și de practică, văzând că petentul-recurent nu a răsturnat această prezumție relativă, tribunalul constată că sentința apelată este legală și temeinică.

În condițiile în care art.7 lit.c) din OG nr.21/1992 prevede în mod expres persoana chemată să răspundă contravențional în cazul nesocotirii normelor legate de calitatea serviciului prestat și anume persoana juridică ce are calitatea de prestator de servicii, culpa angajatului persoanei juridice în săvârșirea abaterii nu exonereează petenta de obligația de a răspunde decât în eventualitatea în care s-ar face în mod temeinic și lipsit de orice echivoc dovada faptului că acțiunile de instruire, pregătire profesională și selecție a personalului angajat exclud orice culpă a prestatorului de servicii în săvârșirea abaterii de către angajatul acesteia.

Pentru considerentele expuse, va fi respins apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul formulat de . impotriva sentintei civile nr._/22.10.2013 pronunțată de Judecatoria Iasi, sentință pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 noiembrie 2014

Președinte,

A. T.

Judecător,

I. D.

Grefier,

A.-M. H.

Red./tehn. - 4 ex . Jud. I.D

Jud. fond .- D. C. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 788/2014. Tribunalul IAŞI