Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 432/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 432/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 15288/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 19 Iunie 2014
Președinte - I. D.
Judecător A. T.
Grefier L. A.
DECIZIE Nr. 432 CA/2014
Pe rol judecarea apelului privind pe apelant T. I. și pe intimat I. IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat P. pentru apelant, lipsă fiind intimatul.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care. verificând din oficiu competența, în cf. cu disp art 131 NCPC instanța se constată competentă în soluționarea prezentului apel formulat în termen, motivat și acordă cuvântul pentru formulare de probatorii.
Avocat P. pentru apelant având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, având în vedere motivele expuse pe larg în conținutul cererii de apel.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față,
Prin sentința civilă nr. 3439/06.12.2013 pronunțată de Judecătoria P. a fost respinsă plângerea formulată de petentul T. I. în contradictoriu cu intimatul I. Iași.
Pentru a se pronunța astfel a reținut Judecătoria următoarele aspecte:
La data de 07.05.2013 petentul a fost sancționat contravențional cu 9 puncte-amendă și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce în baza art. 102 al. 3 lit. e din OUG 195/2002 și cu avertisment în baza art. 101 al. 1 pct. 18, reținându-se în sarcina sa că a condus autoturismul Audi cu numărul de înmatriculare_ pe DE 583 în localitatea S. dinspre Târgu F. către Iași cu viteza de 132 Km/h, viteză înregistrată cu aparatul radar instalat pe auto cu numărul_ . De asemenea, nu avea asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate.
Verificând din punct de vedere al formei procesul-verbal contestat, instanța constată că acesta conține mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenției, mențiuni a căror omisiune ar fi putut determina nulitatea absolută a procesului verbal.
În drept, potrivit art. 102 al. 3 lit. e din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Potrivit art. 101 al. 1 pct. 18 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. 2.
Conform art. 35 al. 2 participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Pentru a determina dacă aceste garanții sunt sau nu aplicabile în procedura contravențională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzație în materie penală” în sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.
În cauzele Deweer (27 februarie 1980, . nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, . nr. 56, pag. 18) Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înțeles în sensul Convenției prin „acuzație”. În opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la „existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale”.
Fără îndoială, așadar, că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație” în sensul Convenției ,astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat în lumina criteriilor instituite prin practica Curții.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază, în mod constant că pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată drept “acuzație în materie penală” în sensul Convenției sunt necesare a fi avute în vedere trei criterii: 1)dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate, toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul și obiectul art. 6 din Convenție.
În aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativă în ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).
Celelalte două criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.
În examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 să devină aplicabil este suficient ca fapta să fie prin natura sa « penală » din punct de vedere al Convenției sau să expună persoana vizată unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancționează astfel de fapte, precum cea reținută în sarcina petentului, are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor) și amenda și măsurile complementare (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv, nu să asigure o reparație pecuniară a unei eventuale daune, ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristică distinctivă a sancțiunii penale.
Curtea amintește în cauza A. c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, obligația prezentării probei revenind acuzării și îndoiala folosind în avantajul acuzatului.
Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, în acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat și în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentului i s-a adus la cunoștință, chiar în momentul constatării și sancționării contravenției reținute în sarcina sa de către agentul constatator, acuzația în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a-și construi apărarea, astfel cum rezultă din întocmirea procesului verbal contestat. De asemenea, petentului i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimat în fața instanței de judecată.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.
În speță, prima faptă descrisă în cuprinsul procesului verbal de contravenție nu poate fi constatată în mod direct și nemijlocit, prin propriile simțuri, de agentul constatator, depășirea limitei legale a vitezei de circulație putând fi stabilită doar cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic - aparate radar.
În procesul verbal nu sunt trecute . numărul aparatului radar, însă se menționează numărul de înmatriculare al autovehiculului pe care acesta este montat, existând astfel posibilitatea pentru instanța de judecată să verifice dacă aparatul montat pe acel autovehicul are sau nu verificarea metrologică la zi.
Omologarea aparatului radar este o operațiune prealabilă realizării verificării metrologice pentru fiecare aparat radar de acel tip în parte, astfel încât prin prezentarea buletinului de verificare metrologică se face, implicit, și dovada faptului că respectivul model de cinemometru a fost omologat.
Prin depunerea atestatului operatorului radar se creează prezumția că au fost respectate toate normele ce reglementează exploatarea cinemometrului.
Prin urmare, instanța apreciază că nu există vicii care să afecteze valabilitatea înregistrării vitezei de deplasare a autoturismului condus de petent, astfel că probele aduse de intimat sunt valabile și servesc la dovedirea săvârșirii contravenției reținute prin procesul-verbal atacat.
Pe fondul cauzei, instanța constată că intimatul a făcut dovada că petentul a circulat cu viteza de 132 Km/h pe raza localității.
Astfel, la dosar au fost depuse: raportul întocmit de agentul constatator, atestatul operatorului radar, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar și înregistrarea video a aparatului radar, din care rezultă că în momentul surprinderii sale autoturismul condus de petent circula cu viteza de 132 Km/h.
Înregistrarea depusă la dosarul cauzei de intimat respectă prevederile art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005, potrivit cu care aceasta trebuie să cuprindă: data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului în care este pus clar în evidență numărul de înmatriculare. Cinemometrul este certificat, măsoară în regim staționar și în regim de deplasare și este verificat metrologic conform buletinului anexat, fiind în termenul de valabilitate. De menționat este faptul că buletinul de verificare metrologică privește aparatul radar instalat pe Dacia L. cu numărul de înmatriculare_, însă conform fișei de identificare a autovehiculului depusă de intimat ( f. 10), acest autovehicul a fost reînmatriculat la data de 07.11.2012, având în prezent numărul de înmatriculare_ .
Mai trebuie menționat și faptul că simbolul “T” ce apare pe imaginile filmate de paratul radar nu are semnificația de autotestatre, așa cum în mod eronat susține petentul, ci semnificația de “ țintă”, adică autoturismul a cărui viteză este măsurată, meniul paratului radar fiin în limfa engleză: “target”= țintă.
Cea de-a doua faptă reținută în sarcina petentului poate fi și a fost constatată în mod direct și nemijlocit, prin propriile simțuri, de agentul constatator.
În speță, cu privire la această faptă, procesul-verbal încheiat în cauză se bucură se prezumția de temeinicie recunoscută actelor administrative, dat fiind că fapta a fost constatată ex propriis sensibus ( prin propriile simțuri ) de agentul constatator, prezumție ce poate fi calificată ca prevăzută de lege, în sensul în care CEDO îl dă acestui concept (hotărârea A. c. României din 04.10.207), întrucât este unanim acceptată de doctrina de specialitate și de practică. În consecință, petentului îi revenea sarcina de a răsturna această prezumție relativă. Petentul nu a administrat însă vreo probă prin care să răstoarne această prezumție. Mai mult, în cuprinsul plângerii, acesta nu contestă săvârșirea acestei contravenții.
Sancțiunile aplicate contravenientului se încadrează în limitele prevăzute de O.U.G. 195/2002, reprezentând, în ceea ce privește sancțiunea principală a amenzii, limita minimă prevăzută de lege pentru astfel de contravenții. Această sancțiune în limita minimă este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către contravenient, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, neimpunându-se reindividualizarea acesteia.
Sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce se aplică în virtutea legii pe lângă sancțiunea principală, oricare ar fi aceasta, respectiv amenda sau avertismentul, iar în situația în care se constată săvârșirea unei contravenții care potrivit legii are și această sancțiune complementară, aceasta nu poate fi înlăturată decât în cazul în care este înlăturată și sancțiunea principală, adică în cazul anulării procesului verbal.
Împrejurarea că petentul este conducător auto profesionist nu este de natură să conducă la nulitatea procesului verbal și nici de natură a înlătura aplicarea sancțiunii complementare ( atâta timp cât s-a reținut că a săvârșit contravenția pusă în sarcina sa ). Mai mult, cât timp petentul este o persoană care are nevoie de permis de conducere pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta ar fi trebuit să respecte măcar acele reguli de circulație a căror încălcare se sancționează de lege cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce.
Întrucât faptele descrise întrunesc conținutul constitutiv al contravențiilor menționate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar sancțiunile aplicate sunt legale și temeinice, respectând principiul proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională potrivit dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel T. I. .
În motivarea apelului arată acesta în esență că în mod greșit i-a fost respinsă plângerea câtă vreme lipsește dovada privind autotestarea aparatului radar din data respectivă.
I. Iași nu a formulat întâmpinare .
Intimatul nu a formulat întâmpinare .
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința apelată reține următoarele:
În mod corect și pe baza unui probatoriu atent, judecătorul primei instanțe a reținut situația de fapt .
Referitor la criticile aduse de petent cu privire la modul în care s-a realizat înregistrarea vitezei autoturismului său, instanța învederează că autotestarea aparatelor radar este o operațiune care se realizează automat de către aparatul respectiv, la pornirea acestuia, așa cum rezultă din art. 3.2.6 alin. 2 din Norma de Metrologie Legală, Ordin 301/2005, privind aparatele pentru măsuraraea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre); potrivit aceluiași text legal, persoana care operează aparatul radar are posibilitatea de a activa manual funcția de autotestare a aparatului, atunci când consideră necesar, dar această autotestare se efectuează automat de aparat la pornirea acestuia.
Potrivit manualului de utilizare a modelului de aparat radar Python II, aparat folosit la înregistrarea vitezei avute de autoturismul condus de petent, litera „T” care apare pe fotografia radar marchează viteza de deplasare a autoturismului vizat de cinemonetru, iar nu faptul că aparatul radar se afla în procesul de efectuare a autotestării, așa cum susține apelantul .
Omologarea aparatului radar este o operațiune prealabilă realizării verificării metrologice pentru fiecare aparat radar de acel tip în parte, astfel încât prin prezentarea buletinului de verificare metrologică se face, implicit, și dovada faptului că respectivul model de cinemometru a fost omologat.
Aprecierile pe care apelantul le face cu privire la nerespectarea normei de metrologie legală, sub aspectul modului de instalare, de punere în funcțiune, și al reglajelor necesare pentru toate modalitățile de instalare prevăzute sunt simple speculații, lipsite de suport probator. Prin depunerea atestatului de operator radar al agentului constatator se creează o prezumție că au fost respectate toate normele ce reglementează exploatarea cinemometrului.
Prin urmare, Tribunalul apreciază că nu există vicii care să afecteze valabilitatea înregistrării vitezei de deplasare a autoturismului condus de apelant, astfel că probele aduse de intimat sunt valabile și servesc la dovedirea săvârșirii contravenției reținute prin procesul-verbal atacat.
Pentru considerentele expuse va fi respins apelul .
Pentru aceste motive ,
În numele legii ,
DECIDE
Respinge apelul declarat de T. I. împotriva sentinței civile nr. 3439/06.12.2013 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2014 .
.
P.,Judecator,
Red./teh. 4 ex. Jud. I.D.
Jud. fond - S. A. I.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1565/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 910/2014.... → |
|---|
