Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 56/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 56/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 2159/866/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 22 Ianuarie 2014
PREȘEDINTE - A. C.
JUDECĂTOR S. T.
JUDECĂTOR E. P.
Grefier M. I. P.
DECIZIE Nr. 56/2014/CA
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul V. I. F. și pe intimatul I.P.J. IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul prin reprezentant convențional consilier juridic C. A., lipsind recurentul.
Procedura de citarea este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că părțile au fost citate cu mențiunea de a răspunde la excepția tardivității formulării recursului, după care
Instanța revine asupra excepției tardivității formulării cererii de recurs.
La interpelarea instanței, intimatul, prin consilier juridic, arată că nu are cereri noi de formulat și probe de administrat.
Nemaifiind cereri noi de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cererii de recurs.
Intimatul, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de către prima instanță ca fiind legală și temeinică.
Declarând încheiate dezbaterile, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului contravențional de față:
Prin sentința civilă nr. 1760/3.06.2013 a Judecătoriei P. a fost respinsă plângerea formulată de petentul V. I. F. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 19.04.2012 petentul a fost sancționat prin procesul verbal . nr._ pentru faptul că ”a condus auto marca Mercedes Benz nr._ cu viteza de 86 km/h (+ 36 km/h), control radar, fapta înregistrată pe HD nr. 29, cu aparatul radar montat pe auto_ ”.
Cu privire la forma procesului verbal instanța constată că aceasta corespunde prevederilor legale.
Scrisul agentului constatator nu este ilizibil, judecătorul reușind să citească și să citeze cu ușurință conținutul actului.
În privința indicării eronate a numelui, seriei cărții de identitate și CNP-ului petentului instanța constată că numele – V. – menționat în procesul verbal este același cu numele sub care petentul a formulat și semnat plângerea, iar în privința seriei cărții de identitate și a CNP-ului petentul nu a produs nicio probă (de ex. copie după cartea de identitate) de natură a susține afirmațiile sale și infirma cele consemnate de agentul constatator.
Mai mult, instanța observă că petentul a fost identificat în procesul verbal și prin intermediul domiciliului său, domiciliul indicat în actul contestat fiind același cu cel indicat în petent în plângere.
Neexistând motive de dubiu cu privire la identitatea contravenientului și a petentului și întrunirii în aceeași persoană a ambelor calități, instanța apreciază nefondate apărările petentului cu privire la forma procesului verbal.
Cu privire la fondul cauzei instanța constată următoarele:
Conform prevederilor procesului verbal fapta a fost constatată cu aparatul radar montat pe auto_ .
Legea nu impune prevederea în procesul verbal, sub sancțiunea nulității, a seriei aparatului radar, ci doar prevederea unor elemente suficiente pentru ideintificarea acestui aparat. În speță, prin indicarea autoturismului pe care a fost amplasat aparatul, instanța apreciază complinite cerințele legale cu privire la acest aspect.
Din documentația depusă la dosarul cauzei de către intimat (f. 20-26 prim dosar fond, f. 13 al doilea dosar fond) rezultă că aparatul radar montat pe auto_ este conform din punct de vedere metrologic (f. 21), iar agentul constatator care l-a operat deține atestat valabil pentru asemenea operațiuni (f.20).
Viteza de 86 km/h menționată în procesul verbal de contravenție este confirmată de imaginile înregistrate de aparatul radar și depuse de către intimat pe suport electronic (CD) aflat la dosar la fila 13 dosar.
Înregistrarea video depusă de intimat pe suport CD surprinde în mod clar atât viteza de rulare cât și autovehicolul condus de petent.
Numărul de înmatriculare poate fi observat clar în imagini (cadrul 4366), cinemometrul era setat corespunzător: „l”(limita de la depășirea căreia pornește automat înregistrarea) - 65 km/h, „P” (viteza de deplasare a auto poliției) – 61 km/h, OPUS – sensul de deplasare a auto poliției, „T”(target= autoturism țintă) – 86 km/h în decelerare.
Nici un alt autovehicul nu apare în cadrul înregistrării vitezei pentru a exista dubii că viteza înregistrată nu ar aparține autovehiculului condus de petent.
Din imagini se confirmă doar afirmațiile petentului cu privire la vreme: ploaie, carosabil umed.
Nu se confirmă afirmațiile petentului conform cărora circula cu 55-60 km/h și pe drum în curbă. Astfel, viteza de 86 km/h a fost înregistrată pe drum în linie dreaptă ce a urmat curbei, iar viteza de 86 km/h reprezenta deja decelerare (încetinirea vitezei de deplasare).
Față de cele prezentate instanța constată că din probele depuse la dosar de intimat se confirmă existența faptei contravenționale și identitatea contravenientului în persoana petentului.
Fiind sancționat cu minimul prevăzut de lege sancțiunile stabilite de agentul constatator au atât caracter punitiv (rol principal pe care îl și au), dar și reparator-preventiv, dându-i-se petentului șansa de a se îndrepta și de a avea grijă pe viitor să respecte regulile de circulație, prin simplul fapt al neaplicării unor sancțiuni mai aspre (de exemplu: amenda maximă pentru depășirea limitei de viteză).
În speță s-a respectat și gradul de proproționalitate al sancțiunii aplicate cu fapta săvârșită petentului fiindu-i aplicată sancțiunea minimă prevăzută de lege.
Pentru considerentele expuse, instanța constată că în mod corect a reținut și sancționat intimatul fapta contravențională săvârșită de petent, și, pe cale de consecință va respinge plângerea contravențională.
Sentința a fost recurată în termen legal de petentul VIRGĂ I. F., solicitând modificarea hotărârii și anularea procesului verbal de contravenție, reiterând motivele din plângerea contravențională, respectiv omisiunea menționării corecte de către agentul constatator a numelui contravenientului, seriei CI și CNP, criticând totodată valoarea vitezei cu care a fost identificat, raportat la împrejurarea că la momentul înregistrării vitezei recurentul se afla într-o curbă în unghi de 90 de grade, deosebit de periculoasă, carosabilul era umed, cu vizibilitate scăzută.
Intimatul I. Iași nu a depus întâmpinare, solicitând prin reprezentant legal respingerea recursului pentru motivele consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința recurată sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă reține următoarele:
Sub aspectul legalității, se constată că procesul verbal de contravenție contestat la fond de recurentul VIRGĂ I. F. a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 16-19 din O.G. 2/2001.
Agentul constatator a trecut în procesul verbal numele contravenientului, astfel încât au fost respectate prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001, iar împrejurarea că procesul verbal este greu lizibil în privința seriei CI și CNP nu determină nulitatea absolută a actului, ci doar o nulitate relativă, condiționată așadar de existența unei vătămări care nu a fost probată în cauză.
În privința temeiniciei procesului verbal, situația de fapt imputată recurentului constă în aceea că la data de 19.04.2012 a fost depistat în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes Benz nr._ cu viteza de 86 km/h (+ 36 km/h) pe raza localității Tg.F. .
Fapta recurentului a fost corect stabilită în baza înregistrării aparatului radar.
În conformitate cu prevederile art. 4 din NML 021-05 măsurările si înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare trebuie sa fie efectuate numai de către operatori calificați. Instruirea operatorilor se va efectua în conformitate cu reglementările specifice în vigoare, elaborate de instituția abilitata sa dețină si sa utilizeze cinemometrele.
Cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai daca au fost verificate metrologic, au fost marcate si sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme si sunt însoțite de buletine de verificare metrologica în termen de valabilitate, măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrelor neputând constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere daca nu sunt respectate cerințele 4.1…4.3.
Față de aceste norme, instanța de control judiciar constată că cinemometrul utilizat de agentul constatator îndeplinește condițiile prevăzute de NML-021-05, respectiv înregistrarea video depusă de intimat respectă cerințele menționate la art. 3.5.1, indicând data, ora și locul la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate – 86 km/h, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului, iar echipamentul radar Autovision a fost utilizat de un operator radar atestat să folosească și să exploateze echipamentul video de supraveghere a traficului rutier si măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, conform documentației aflată la dosarul de fond.
Înregistrarea nu evidențiază un alt autovehicul, susținerile recurentului cu privire la condițiile meteo și de trafic sunt reale, nu și cele privind rularea cu o viteză mai mică, având în vedere că viteza de 86 km/h a fost înregistrată pe drum în linie dreaptă, după trecerea curbei.
Prin urmare, înregistrarea radar efectuată de către intimat, ale cărei date esențiale se regăsesc în procesul verbal încheiat de instanța de fond la data de 3.06.2013, confirmă vinovăția recurentului în ce privește depășirea vitezei legale în localitate, iar acesta nu a administrat nici o probă care să combată situația de fapt descrisă în procesul verbal, în mod legal și temeinic instanța de fond menținând actul sancționator.
De asemenea, sancțiunea stabilită de agentul constatator a fost corect individualizată în raport de criteriile prev. de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001.
Starea de pericol pentru circulația pe drumurile publice pe care o prezintă depășirea maximului vitezei legale admise, fără a fi atenuată de alte împrejurări obiective nu justifică aplicarea unei sancțiuni mai blânde.
Faptele de natura celei comise se caracterizează prin periculozitate sporită, având în vedere că pot provoca pagube materiale importante sau consecințe mult mai grave precum pierderea vieții participanților la trafic sau vătămarea integrității lor.
Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate motivele de recurs, Tribunalul, în baza art. 312 alin. 1 C.p.civ. va respinge calea de atac promovată de petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petentul V. I. F. împotriva sentinței civile nr. 1760/3.06.2013 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.01.2014.
Președinte, A. C. | Judecător, S. T. | Judecător, E. P. |
Grefier, M. I. P. |
Red.C.A./2 ex./27.01.2014
Judecător fond:C. P. R.
← Pretentii. Sentința nr. 84/2014. Tribunalul IAŞI | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 20/2014.... → |
---|