Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 633/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 633/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 35240/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 22 Octombrie 2014
Președinte - E. P.
Judecător O. M. Z. L.
Grefier A. C.
DECIZIE Nr. 633/2014 ca
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant A. B. ROMANIA SA și pe intimat C. R. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD EST IASI - C. JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților .
Procedura este completă. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
În temeiul art. 131 NCPC, instanța constată competent Tribunalul Iași, general, material și teritorial, în soluționarea prezentei cauze .
Neexistând cereri prealabile și constatând terminată cercetarea judecătorească, tribunalul reține cauza spre deliberare .
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr 1950 din 10.02.2014 Judecătoria Iași a admis în parte plângerea formulată de petenta A. B. ROMANIA SA, împotriva procesului verbal nr._/378/120/15.10.2013 încheiat de intimata C. R. pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord Est Iași- C. Jud. Iași. A redus la 2000 lei amenda aplicată petentei prin procesul verbal menționat, conform art. 7, lit. c, lin. 3 și 50 al. 1 lit. c din OG nr. 21/1992. A menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței petenta A. B. ROMANIA SA a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr._/378/120/15.10.2013 încheiat de către intimat la sediul Agenției P. Ros a subscrisei, solicitând să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției, a sancțiunii constând in amenda contravenționala in cuantum de 5.000 lei. A arătat că in urma reclamatiei formulate de clientul S. C. I., intimatul C. R. Pentru Potectia Consumatorilor Regiunea Nord Est Iasi -Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Iasi, a efectuat un control la sediul Agenției P. Ros a petentei, verificând respectarea de către Banca a prevederilor OG nr.21/1992 privind contractul încheiat de petent cu Banca.
In urma controlului, intimatul a constatat următoarele:
- prin reclamatia formulata, clientul Băncii S. I. C., a precizat ca este titularul unui depozit la A. B. Romania SA, iar in data de 11.09.2013 a solicitat lichidarea acestuia, ocazie cu care a fost instiintat ca trebuie sa achite suma de 50 EUR, împrejurare fata de care a considerat ca solicitarea Băncii este incorecta si neconforma cu prevederile contractuale;
- cu privire la reclamatie, agentul constatator a solicitat de la Banca un punct de vedere, transmis prin adresa nr.5167 din data de 04.10.2013, prin care reprezentanții Băncii au învederat ca solicitarea achitării comisionului in valoare de 50 de EUR a fost in conformitate cu termenii si condițiile contractului încheiat cu consumatorul;
- in data de 10.07.2013 dl S. a constituit la A. B. Romania SA un depozit de tip A. Progressive in valoare de 10.000 EUR pe o perioada de 6 luni, cu scadenta la data de 10.01.2014. Conform termenilor contractuali, fiind in discuție un depozit cu termen cu scadenta mai mare de o luna, sunt scutite de plata comisionului următoarele operațiuni:
a. retragerea de numerar reprezentând valoarea depozitului, daca acesta se
efectuează in ziua scadentei depozitului sau in data prelungirii automate a acestuia sau in următoarele 3 zile lucratoare precum si
b. retragerea de numerar reprezentând valoarea dobânzii daca aceasta se face in ziua plații dobânzii sau in următoarele 3 zile lucratoare;
Conform termenilor si condițiilor referitoare la acest tip de depozit rezulta ca depozitul A. Progressive funcționează similar unui depozit la o luna (pentru depozitele la 6 luni si 12 luni) si de 3 luni (pentru depozitele la 18 si 24 luni), cu prelungire automata pana la data scadentei finale;
- de asemenea, data scadentei lunare, trimestriale a depozitului reprezintă data la care depozitul se prelungește automat si n-ar fi aceeași zi din luna cu ziua constituirii depozitului;
- totodată, solicitarea lichidării depozitului înainte de data scadentei finale se face in scris si atrage dupa sine aplicarea ratei dobânzii de cont curent A. Access Clasic practicata de Banca;
- astfel se observa faptul ca in legătura cu scadenta depozitului in termenii si condițiile contractuali instituția bancara utilizează si face distincție intre scadenta lunara si scadenta finala;
- prevederea referitoare la scutirea de plata a comisionului nu face referire la care dintre cele doua tipuri de scadenta este vorba;
- totodată, se menționează ca este scutita de plata comisionului retragerea de numerar reprezentând valoarea depozitului daca acesta se efectuează in ziua scadentei depozitului sau in următoarele 3 zile lucratoare. In cazul d-lui S., cererea de retragere a valorii depozitului a fost făcuta in data de 11.09.2013 astfel încât erau îndeplinite chiar ambele situații: solicitarea era făcuta in primele 3 zile lucratoare de la data scadentei lunare si de la data prelungirii automate;
- în aceste condiții, rezulta ca in mod greșit instituția bancara a solicitat contravaloarea plații unui comision cu încălcarea prevederilor termenilor si condițiilor contractuale;
- în măsura in care Banca intenționa ca acel comision sa fie perceput pentru retragerea depozitului înainte de scadenta finala trebuia sa prevadă acest lucru in mod expres in contract;
- în lipsa unor formulări clare in acest sens, agentul constatator are in vedere si prevederile art.77 din Legea nr.296/2004: in caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului, astfel încât s-a constatat încălcarea prevederilor art. 7 lit. c lin. 3 din OG nr.21/1992.
A precizat că intimatul a stabilit si sancționat in mod nelegal o contravenție si aceasta din cauza interpretării eronate a clauzelor contractuale
În data de 10.07.2013, intre A. B. Romania SA -Agenția P. Ros si S. I. C., a fost încheiat Contractul de constituire depozit A. Progressive persoane fizice, fiind depusa suma de 10.000 EUR, pe o perioada de 6 luni, cu scadenta in data de 10.01.2014.
In data de 11.09.2013, clientul Băncii S. I. C., a solicitat lichidarea anticipata a depozitului, ocazie cu care a fost informat de către funcționarii bancari ai agenției ca va trebui achitat un comision in valoare de 50 EUR (0,50% conform contractului) aferent retragerii de numerar a contravalorii depozitului lichidat înainte de scadenta.
In urma solicitării de retragere adresata Băncii, numitul S. I. C. a formulat reclamatie împotriva A. B. Romania SA, pe dare a adresat-o Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Iasi, care, in urma sesizării făcute a procedat la întocmirea "procesului-verbal de constatare a contravenției nr._/378/120/15.10 2013, prin care a sancționat Banca pentru încălcarea art.7 lit.c liniuta 3 din OG nr.21/1992.
Intimata din prezenta cauza a apreciat ca reclamatia este întemeiata, in sensul ca Banca nu a respectat prevederile contractuale ce ii confereau posibilitatea clientului sau sa lichideze depozitul constituit, fara perceperea unui comision.
Apreciază ca intimata a procedat la o interpretarea greșita a contractului si, in acest sens arată că acele clauze cuprinse in convenția dintre cele doua parti care îi creau clientului posibilitatea sa procedeze la retragerea fara plata a comisionului de care se face vorbire.
Astfel, acestea se regăsesc la art. 1 - Termeni si condiții din Contractul de constituire Depozit A. Progressive: „In cazul retragerilor de numerar provenite din depozite la termen cu scadenta mai mare sau egala cu (...) Banca nu percepe comision de retragere numerar in cazul in care retragerea de numerar se efectuează in:
- ziua scadentei depozitului A. Avans (pentru valoarea depozitului) depozite la termen (pentru valoarea depozitului si dobânzi), A. Progressive (pentru valoarea depozitului);
- data prelungirii automate a depozitului: depozite la termen (pentru valoarea depozitului si dobânzile), A. Progressive (valoarea depozitului);
- ziua plații dobanzii: depozite la termen cu piața lunara a dobânzii (pentru valoarea dobânzii), A. Avans (pentru valoarea dobânzii), A. Progressive (pentru valoarea dobânzii), sau in următoarele 3 zile lucratoare. Scutirea de comision se aplica pentru o singura tranzacție.
Consideră ca atat clientul Băncii cat si ulterior intimata, tind sa faca confuzie in interpretarea clauzelor contractuale, motivat de faptul ca, pentru a beneficia de scutirea perceperii comisionului, consumatorul trebuie sa se încadreze in clauzele menționate mai sus.
Este de relevat faptul ca, la clauza de la art.7 din contractul încheiat se vorbește de: „Solicitarea lichidării depozitului înainte de data scadentei/data scadentei finale...", sintagma ce trebuie avuta in vedere din perspectiva definirii si înțelesului unor termeni asupra cărora părțile contractante au căzut de acord.
Astfel, in aceasta ordine de idei, este de relevat faptul ca la art. 1 se vorbește despre retragere de numerar, iar la art.7 se face trimitere la sintagma solicitarea lichidării depozitului si face aceasta precizare motivat de faptul ca solicitarea clientului Băncii a fost aceea de lichidare depozit.
Prin urmare, se poate observa faptul ca solicitarea clientului nu se regăsește in condițiile ce trebuie îndeplinite, conform voinței exprimate de părțile din contract (art. 1), pentru a beneficia in mod legal de scutirea de la plata comisionului.
Consideră ca nu trebuie făcuta confuzie de termeni, pentru ca, atunci cand s-a considerat, Banca, de comun acord cu clientul sau, a folosit termeni diferiți ce acopereau situații diferite, astfel incat considerentele intimatei din prezenta cauza nu pot fi întemeiate.
Apreciază ca termenii si condițiile convenției dintre parti au prevăzut contractual împrejurări care acoperă situații diferite, ce trebuie ferite de confuzia pe care intimata le face, astfel incat nu ne putem insusi considerentele acesteia.
Au depus copie după: procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/378/120/15.10.2013; contractul de constituire depozit din data de 10.07.2013; informații portal despre depozit A. Progressive; cerere de lichidare depozit din data de 11.09.2013; adresa nr.5167/04.10.2013 comunicata de A. B. Romania SA ANPC-CJPC Iasi; formular de identificare si actualizare date persoane fizice; adresa înregistrata sub nr.999/01.10.2013 comunicata de ANPC-CJPC Iasi Băncii; reclamatia comunicata ANPC-CJPC Iasi de clientul S. I. C..
C. R. pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord Est Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea în integralitatea sa a procesului verbal de constatare a contravenției(denumit în continuare PVCC) . PC_ Nr. 378/120 întocmit în data de 15 octombrie 2013.
A arătat că procesul verbal contestat respectă, din punctul de vedere al legalității întocmirii sale, rigorile prevăzute de OG nr2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la temeinicia PVCC, arătă că îl consideră corect și temeinic iar în cele ce urmează va detalia motivarea întâmpinării.
În fapt, în data de 11.09,2013 a fost înregistrată la CJPC lași, reclamația cu nr. 164F a domnului S. I. C. prin care acesta reclama faptul că petenta a perceput în mod ilegal un comision de retragere.
În cercetarea aspectelor reclamate, instituția noastră a solicitat petentei formularea unui punct de vedere. Prin adresa nr. 5167/04.10.2013 petenta a răspuns că reclamația este neîntemeiată.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că în data de 10.09.2013, între consumator și petentă a intervenit un contract de depozit "A. Progressive". Depozitul constituit a fost în sumă de 10,000 euro pentru o perioadă de 6 luni. Din "Termenii și Condiții", s-a reținut faptul că depozitul funcționează similar unui depozit cu termen la 1 lună. De asemenea, s-a constatat faptul că în prevederea referitoare la scutirea de plată a comisionului, nu se distinge între scadența lunară și scadența finală.
Retragerea de numerar reprezentând valoarea depozitului, este scutită de plata comisionului de retragere dacă este efectuată la data scadenței sau în termen de 3 zile lucrătoare.
În speța dedusă judecății, consumatorul a încheiat contractul de depozit pe data de 10.07,2013, și cererea de lichidare (și implicit de retragere numerar) pe data de 11._. Rugăm instanța să observe că solicitarea a fost depusă în termen, fiind și scutită de perceperea comisionului de retragere. Astfel, considerăm că petenta a perceput comisionul cu încălcarea Termenilor și Condițiilor, precum și a clauzelor contractuale. S-a constatat astfel faptul că petenta a încălcat dispozițiile art. 7 lit c lin. 3 din OG nr. 21/1992 care prevede: " Operatorii economici sunt obligați: c) prestatorii de servicii: - să respecte condițiile prescrise sau declarate, precum și clauzele prevăzute în contracte".
Pentru sancționare s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. 1 lit, c care prevede sancțiunea amenzii în cuantum de la 2.000 lei la 20.000 lei. Sancțiunea aplicată a fost amenda în cuantum de 5.000 lei, cu posibilitatea achitării sumei de 1.000 lei în termen de 48 de ore de la comunicare.
Cu privire la cuantumul amenzii, consideră că acesta este corect individualizat. Cu toate că în urma individualizării, cuantumul amenzii era adecvat gravității faptei contravenționale, în temeiul dispozițiilor art. 53 din OG nr. 21/1992, petenta a avut posibilitatea și a și achitat jumătate din minimul special prevăzut de actul normativ, respectiv suma de 1.000 lei, reprezentând jumătate din minimul prevăzut de textul de lege și nu 5.000 lei astfel după cum era prevăzută contravaloarea sancțiunii cu amenda.
Suma reprezentând contravaloarea amenzii este deja diminuată prin efectul facilității dispuse de legiuitor.
Art. 53 prevede: "Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 50 alin. (1) lit a) - d), agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal".
A invocat OG 2/2001 și OG 21/1992.
Estimând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal nr._/378/120/15.10.2013 petenta a fost amendată cu suma de 5000 lei, conform art. 7 lit. c al. 3 din OG 21/1992.
S-a constata că în data de 10.07.2013 între consumator și petentă a intervenit un contract de depozit A. Progressive. Depozitul de_ euro pentru 6 luni. S-a reținut faptul că depozitul funcționează similar unui depozit cu termen la 1 lună. S-a constatat faptul că în prevederea referitoare la scutirea de plată a comisionului nu se distinge între scadența lunară și cea finală. Retragerea în numerar reprezentând valoarea depozitului sancționată de plata comisionului de retragere dacă este efectuată la data scadenței sau în termen de 3 zile lucrătoare.
Contractul de depozit a fost încheiat la 10.07.2013 și cererea de retragere numerar efectiv la 11.09.2013.
Petenta a încălcat disp. art. 7 lit. c alin. 3 din OG 21/1992 percepând comision. Fapta se probează astfel atât sub latura obiectivă cât și subiectivă cu probele administrate în cauză.
Procesul verbal este deci temeinic. Prevederile OG nr. 2/2001, art. 16, 17 și 19 au fost respectate.
Individualizarea sancțiunii trebuie însă făcută în raport de cerințele prevăzute de art. 21 (3) din OG 2/2001: gradul de pericol social concret redus al faptei, împrejurările în care a fost comisă și faptul că nu rezultă că petenta a mai fost sancționată anterior.
În aceste condiții, instanța constată că scopul urmărit de legiuitor poate fi atins și prin aplicarea unei sancțiuni pecuniare orientate spre minimul special prevăzut de lege.
Față de cele reținute, rezultă că prezenta plângere este parțial întemeiată și în baza OG nr. 2/2001, art. 34 (1) și OG nr. 21/1992 instanța o ba admite în parte și va reduce amenda aplicată petentei prin procesul verbal menționat la suma de 2000 lei.
De asemenea, instanța va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta A. B. ROMANIA SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului apelanta a arătat că potrivit art 1 din Contractul de constituire depozit A. Progresive, scutirea de comision se aplică pentru o singură tranzacție.
Instanța de fond face o confuzie în interpretarea clauzelor contractuale, motivat de faptul că pentru a beneficia de scutirea perceperii comisionului, consumatorul trebuie să se încadreze în limitele clauzelor menționate mai sus.
În speță, clientul băncii a lichidat depozitul, iar disp ce trebuia avută în vedere este cea de la art 7 din contract.
Prin urmare, solicitarea clientului nu se regăsește în condițiile care trebuie îndeplinite, conform voinței exprimate de părțile din contract, ( art 1) pentru a beneficia în mod legal de scutirea de la plata comisionului.
Amenda aplicată este prea mare raportată la gravitatea faptei. Apelanta a solicitat ca sancțiunea amenzii să fie cenzurată de către instanță.
Intimata nu a formulat întâmpinare, a depus precizări și a solicitat respingerea recursului.
Examinând actele și lucrările dosarului, analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, în conformitate cu disp art 476-478 din Codul de procedură civilă, tribunalul constată că apelul este nefondat.
Potrivit art 16 din OG nr 2/2001 (1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Potrivit art 19 din OG nr 2/2001 (1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de față, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Coroborând dispozițiile legale menționate, instanța reține că procesul verbal contestat cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dis part 16 din OG nr 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Tribunalul reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, apelanta nu s-a făcut dovada întreruperii cursului prescripției extinctive.
Apărările recurentei sunt neîntemeiate. La data de 10.07.2013 d-l S. I. C. a semnat cu A. B. România SA un contract de constituire depozit A. Progresive în val de 10.000 eur pentru o perioadă de 6 luni, cu scadența la data de 10.01.2014.Depozitele de tip A. Progressive sunt depozite la termen cu plata lunară a dobânzii, prin virarea acesteia în contul curent al clientului.
Apelanta-petentă a susținut prin adresa nr 5167 din 04.20.2013, înaintată către intimată conform termenilor și condițiilor contractului, în cazul depozitelor arătate constituite pentru o perioadă mai mare de o lună, sunt scutite de la plata comisionului de retragere numerar numai pentru următoarele operațiuni: retragerea de numerar reprezentând valoarea depozitului, dacă acesta se efectuează în ziua scadenței depozitului/data prelungirii automate a acestuia sau în următoarele trei zile lucrătoare și retragerea de numerar reprezentând valoarea dobânzii, dacă aceasta se efectuează în ziua plății dobânzii sau în trei zile lucrătoare. Pentru orice alte situații banca percepe comisioane de retragere.
În speța de față, la data de 11.09.2013, d-l S. I. C. a formulat o cerere de retragere numerar și a fost informat de către reprezentanții băncii că are de achitat comisionul de retragere de 50 eur( 0,50 %) aferent retragerii de numerar a contravalorii depozitului lichidat înainte de scadență.
În mod legal și temeinic a reținut intimata că la data de 11.09.2013, cererea formulată de către consumator a fost depusă în termen fiind scutită de perceperea comisionului de retragere. Petenta a perceput acest comision cu încălcarea termenilor și condițiilor contractului. Petenta a fost sancționată în temeiul disp art 7 lit c liniuta 3 din OG nr 21/1992, care prevede că prestatorii de servicii sunt obligați să respecte condițiile prescrise sau declarate, precum și clauzele prevăzute în contracte.
Amenda aplicată a fost stabilită în temeiul disp art 50 al 1 lit c din OG nr 21/1992, în cuantum de 5.000 lei, fiind orientată spre minimul special.
Tribunalul consideră, ca și prima instanță, că aplicarea sancțiunii amenzii reprezintă o măsură proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Instanța de control judiciar apreciază că sancționarea cu avertisment a recurentei nu constituie un mijloc adecvat la acest moment de pedepsire.
F. de cele reținute, și având în vedere motivele de apel invocate, în temeiul art. 480 alin 1 N. C.P.C., Tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat, păstrând sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de A. B. ROMANIA SA împotriva sentinței civile nr 1950 din 10.02.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2014
Președinte, E. P. | Judecător, O. M. Z. L. | |
Grefier, A. C. |
Redactat și tehnoredactat PE/4 e/19.12.2014 / Judecător fond D. P.
A.C. 24 Octombrie 2014
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 632/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 641/2014.... → |
---|