Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 632/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 632/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 33387/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 22 Octombrie 2014
Președinte - E. P.
Judecător O. M. Z. L.
Grefier A. C.
DECIZIE Nr. 632/2014 CA
Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelant A. G. I. și pe intimat I.P.J. IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons. Jr. Z. M. pentru intimată, lipsă apelantul
Procedura este completă.S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
În temeiul art. 131 NCPC, instanța constată competent Tribunalul Iași, general, material și teritorial, în soluționarea prezentei cauze .
Instanța acordă cuvântul pentru propunerea și discutarea probelor, constată că prin cererea de apel, apelantul a solicitat probele cu înscrisuri, înregistrare video, planșe foto și un martor .
Cons. Jr. Z. ,pentru itimat, solicită proba cu înscrisuri, acestea fiind depuse la dosar . Solicită respingerea probelor solicitate de apelant, martorul nu a fost indicat înregistrarea video și planșele fotă fiind depuse la dosar .
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de părți, constată că înscrisurile au fost depuse la dosar .
Respinge proba testimonială având în vedere că apelantul nu a indicat domiciliul martorului și nici teza probatorie .
Neexistând cereri prealabile și constatând terminată cercetarea judecătorească, instanța acordă cuvântul la dezbateri .
Cons.jr. Z. M., pentru intimată, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, în mod corect instanța a respins plângerea contravențională, reținând că petentul se face vinovat de savârșirea contravenției reținută în sarcina sa .
Declarând închise dezbaterile, instanța reține cauza spre deliberare
TRIBUNALUL
Asupra apelului contravențional de față:
Prin sentința civilă nr. 729/22.01.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ a fost respinsă plângerea contravențională formulată de către petentul A. G. I. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ din 05 octombrie 2013
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Iași a reținut, în esență, că prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 15 octombrie 2013 sub nr. 6_ petentul A. G. I. a solicitat in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, anularea procesului verbal . nr._ încheiat de intimat la data de 05 octombrie 2013, arătând în motivare că pietonul se afla pe banda care nu este circulată, fiind închisă circulația pe acea bandă datorită lucrărilor din zonă, că procesul verbal nu cuprinde locul de muncă și ocupația contravenientului, că fapta a fost constată de o altă persoană, decât cea care a întocmit procesul verbal, că obiecțiunile au fost înscrise în procesul verbal după ce a insistat să fie făcut acest lucru, că datorită modului în care ste completat procesul verbal nu se poate înțelege locul exact al faptei, că fapta nu este corect descrisă, că nu a mai avut abateri contravenționale și că deține un autoturism în stare tehnică foarte bună.
A reținut prima instanță că prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 05 octombrie 2013, petentul a fost sancționat pentru că la data de 05.10.2013, pe . a condus autovehiculul marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare_, din direcția Gară către C., iar la trecerea de pietoni din Auto Internațional, nu a oprit și nu a acordat prioritate unui pieton, aflat în traversare pe marcajul pietonal, din dreapta către stânga conducătorului auto, faptă prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b OUG. nr. 195/2002 și sancționată conform acelorași dispoziții legale. Petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 320 lei, iar ca sancțiune complementară i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării conform dispozițiilor art. 111 alin. 1, lit. c OUG 195/2002 R, pe o perioadă de 30 de zile, eliberându-i-se o dovadă de circulație pentru 15 zile, începând cu 05.10.2013 și până la 20.10.2013. Procesul-verbal este semnat de contravenient, acesta formulând obiecțiuni „pietonul nu era pe banda mea de mers, mai avea o bandă de mers până la mine”. Potrivit mențiunilor făcute în procesul verbal fapta a fost filmată pe caseta 1441 de pe auto_ .
Judecătorul fondului constată, în ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, analizând din oficiu conținutul acestuia prin prisma dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, că procesul-verbal a fost legal întocmit, cuprinzând toate elementele prevăzute de articolul menționat sub sancțiunea nulității absolute. Astfel, apreciază prima instanță, din cuprinsul procesului verbal instanța rezultă că agentul constatator a realizat o descriere corectă și completă a faptei, a înscris locul săvârșirii acesteia, dar și obiecțiunile petentului. Locul de muncă al contravenientului nu reprezintă un element care să determine nulitatea procesului verbal, sancțiunea acestei omisiuni fiind nulitatea relativă, petentul nefăcând dovada nici unei vătămări sub acest aspect. Instanța reține că procesul verbal a fost încheiat de persoana care a constat fapta, aceasta fiind constată prin propriile simțuri, chiar dacă a fost și înregistrată cu aparatul radar montat pe autospeciala_ .
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța de fond a reținut că petentul nu a reușit să facă dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, acesta beneficiind în continuare de prezumția de legalitate și temeinice instituită de lege în favoarea sa, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la acesta, referitor la împrejurările constatate de agentul de circulație și că, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectare tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. Obligația respectării prezumției de nevinovăție este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităților statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988). Pe de alta parte a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.
Instanța de fond a amintit, astfel, că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Având în vedere aceste principii, Judecătoria a constatat că procesul-verbal . nr._/05.10.2013, reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu privire la fapta săvârșită. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța a apreciat că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Instanța de fond a reținut că fapta contravențională prevăzută de dispozițiile art. 135 pct. 4 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 a fost înregistrată pe caseta 1441 de pe auto_ și a apreciat că, în speță, aparatul radar nu a efectuat o înregistrare metrologică, acționând doar ca un aparat fotografic, nefiind necesar a fi verificat buletinul metrologic și atestatul operatorului radar. Din vizionarea înregistrării, prima instanța a mai reținut că petentul nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care s-a angajat regulamentar în traversare, pieton aflat pe sensul de deplasarea al autoturismului, pe înregistrare observându-se momentul în care pietonul se angajează în traversare, ipoteza prezentată de petent nefiind susținută de imaginile surprinse. Declarația martorului propus de petent nu a adus nici un element care să potă duce la stabilirea unei alte situații de fapt, a mai reținut aceeași instanță.
În drept, judecătorul fondului a constatat incidența art. 100 alin. (3) lit. b din OUG nr. 195/2002, potrivit căruia: constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile nerespectarea regulilor privind neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului și a art. 135 alin. 4 litera h din H.G. nr. 1.391 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, potrivit căruia: „Conducătorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzător.”
Instanța de fond a observat că, deși petentul are sarcina probării unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul verbal de contravenție contestat, acesta nu a probat în nici un fel o altă situație de fapt, aptă să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat. În consecință, instanța a reținut legalitatea și temeinicia actului administrativ analizat, apreciind că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale prevăzute art. 100 alin. (3) lit. b din OUG nr. 195/2002, iar conduita petentului se situează în sfera ilicitului contravențional, ce constituie temei al răspunderii contravenționale.
Referitor la individualizarea sancțiunii, prim instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, apreciind că sancțiunile aplicate de agentul constatator îndeplinesc cerința proporționalității și că o sancțiune nepecuniară, pentru neacordarea priorității la trecerea de pietoni, nu ar fi justificată, întrucât din atitudinea petentului nu rezultă că o astfel de măsură ar fi aptă să își atingă scopul preventiv.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, petentul A. G. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul a arătat că instanța de fond nu a analizat cazurile de nulitate prevăzute de art. 15,16 și 17 OG nr.2/2001 și nic art. 24 din Constituția României privind dreptul la apărare și nu a ținut cont de situația de fapt prezentată de petent și de martorul audiat, interpretând eronat prevederile legale.
Astfel, prima instanță nu a dat eficiență motivului de nulitate dedus din faptul că agentul de poliție nu a încunoțiințat petentul că are dreptul la obiecțiuni, a reținut greșit că fapta a fost constatată personal de agentul de poliție care a întocmit procesul verbal, nu a făcut referire la declarațiile martorului E. R., nu a întocmit procesul verbal pe modelul 1D, încălcând dispozițiile art. 181 alin.1 H.G. nr.1391/2006.
De asemenea, procesul verbal este lovit de nulitate, întrucât nu cuprinde numele, prenumele și semnătura agentului care a constatat fapta contravențională, petentul este vătămat prin neindicarea în procesul verbal la locului său de muncă întrucât, fiind angajat al . Cinci SRL face periodic deplasări la București și suspendarea permisului de conducere l-ar prejudicia atât financiar cât și moral.
În privința netemeiniciei hotărârii, petentul arată că instanța nu a analizat împrejurările legate de lucrările din zonă la care a făcut referire în plângere, înregistrarea vido scoțând clar în evidență că pietonul se afla pe o bandă pe care nu circulau mașini, fiind închisă circulației și, deci, asimilată trotuarului. Mai mult atât lucrările din zonă, semnalizate cu panouri, cât și autospeciala poliției erau menite să reducă vizibilitatea.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 181-182 H.G. nr. 1291/2006, art. 15,16-17 OG nr.2/2001 și art. 24 Constituție.
Anexat cererii de apel sunt depuse: fotografii, adeverința nr.6/05.03.2014.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În apel nu au mai fost administrate probe noi, cu excepția înscrisurilor anterior menționate.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că apelul este nefondat, sentința Judecătoriei Iași fiind legală și temeinică
Apelantul a criticat sentința primei instanțe sub aspectul legalității, considerând că sunt motive de nulitate: lipsa informării de către agentul constatator asupra dreptului de a formula obiecțiuni, împrejurarea că procesul verbal a fost încheiat de un alt agent constatator în raport cu cel care a constat fapta și, în context, lipsa numelui, prenumelui și semnăturii agentului care a constat fapta, faptul că procesul verbal nu este întocmit pe modelul 1D, lipsa indicării locului său de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 15-17 OG nr.2/2001 a căror analiză o solicită reclamantul, aplicat la mențiunile procesului verbal: „Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori.
Pot fi agenți constatatori: primării, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne*), special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.
Ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne constată contravenții privind: apărarea ordinii publice; circulația pe drumurile publice; regulile generale de comerț; vânzarea, circulația și transportul produselor alimentare și nealimentare, țigărilor și băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului (art.15).
Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
În cazul contravenienților cetățeni străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse și următoarele date: . numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent.
În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde și numele, prenumele și domiciliul părinților sau ale altor reprezentanți ori ocrotitori legali ai acestuia.
În situația în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal (at.16).
Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu (art.17)”.
Din chiar modul de redactare a textelor de lege, Tribunalul reține că interpretarea gramaticală a acestora nu lasă nici un dubiu asupra împrejurării că se sancționează cu nulitatea absolută exclusiv mențiunile prevăzute de dispozițiile art. 17 OG nr.2/2001, anterior citate și constată că procesul verbal contestat, . nr._ din 05 octombrie 2013, cuprinde în mod clar numele, prenumele și calitatea agentului constatator.
Nu există nici un text de lege care să prevadă o nulitate fie ea chiar relativă, decurgând din împrejurarea că agentul care a întocmit procesul verbal nu este același cu cel care a înregistrat video fapta contravențională. În ipoteza dedusă judecății, textul de lege cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator se verifică prin raportare la persoana care a încheiat, în această calitate, procesul verbal contestat. Împrejurarea invocată de apelant, ar fi putea, cel mult, să fie avută în vedere la aprecierea probei cu înregistrarea video, atâta timp cât, din chiar conținutul procesului verbal rezultă că fapta nu a fost constatată personal de către agentul care l-a încheiat.
Procesul verbal contestat cuprinde obiecțiunile petentului, fiind deci, chiar și în ipoteza dovedirii faptului că dreptul la obiecțiuni nu i-a fost adus la cunoștință, înlăturată faptic orice vătămare ce ar fi putut decurge din această împrejurare, atâta timp cât motivul invocat este unul de nulitate relativă.
Fapta contravențională sancționată nu impune utilizarea formularului 1D, nefiind de natura celor care se constată în mod obligatoriu prin mijloace tehnice omologate și certificate metrologic.
Lipsa indicării locului de muncă al petentului în conținutul procesului verbal, nu este aptă, în sine, să producă acestuia o vătămare, fiind irelevantă sub aspectul îndeplinirii condițiilor formale împrejurarea că acestuia îi este necesar permisul de conducere pentru deplasarea, uneori, în interes de serviciu, aspect pe care petentul l-ar fi putut proba, cel mult, în scopul individualizării unei alte sancțiuni contravenționale de către instanța de judecată.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, apelantul critică soluția instanței pentru că nu a analizat în mod direct apărările sale referitoare la efectuarea de lucrări în zonă și nici declarația martorului E. R.. Și aceste motive sunt vădit neîntemeiate.
Reține, astfel, Tribunalul, că prima instanță a arătat în mod explicit că declarația martorului E. R. nu este concludentă în plan probatoriu - observație suficientă chiar fără a cita, în extenso, conținutul mărturiei, în care se arată că martorul nu era atent și că nu știe de ce a fost amendat petentul. Instanța învestită cu soluționarea căii de atac a arătat, mai sus, considerentele pentru care apreciază ca nerelevantă juridic împrejurarea că agentul constatator a tăiat cu pixul mențiunea privitoare la lipsa obiecțiunilor și a inserat în procesul verbal obiecțiunile formulate de petent.
Este adevărat că prima instanță nu a analizat în mod explicit apărările apelantului referitoare la efectuarea de lucrări în zonă, însă această omisiune nu este de natură să atragă netemeinica soluției, dat fiind faptul că judecătorul fondului a efectuat o suficientă analiză implicită, arătând că și-a întemeiat soluția pe fotografiile și imaginile vido depuse în susținerea temeiniciei procesului verbal care arată clar și neechivoc locul săvârșirii faptei și împrejurarea că, în momentul constatării, benzile 1 și 2 de pe sensul de mers al petentului erau deschise circulației. Acesta este și motivul pentru care probele depuse direct în apel de către apelant apar ca neconcludente, fotografiile din ziar fiind încheiate în zile și momente diferite în raport cu fapta contravențională.
Sunt, de asemenea, neîntemeiate, urmând a fi înlăturate, susținerile apelantului referitoare la vizibilitatea la trecerea de pietoni, imaginile video administrate ca probă de către intimat punând în evidență în mod clar pietonul angajat în traversare care putea fi observat fără efort și în condiții normale și de către petent.
Cum, prin cererea de apel nu au fost formulate alte motive cu excepția celor analizate, pentru considerentele de mai sus, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 480 C. Proc. Civ., urmează a respinge apelul declarat de petentul A. G. I., împotriva sentinței civile nr. 729 din 22.01.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează, apreciind-o ca temeinică si legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de A. G. I. împotriva sentinței civile nr 729 din 22.01.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2014.
Președinte, E. P. | Judecător, O. M. Z. L. | |
Grefier, A. C. |
ZLO 2 ex
Jud fond M. N.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 631/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 633/2014.... → |
---|