Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 651/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 651/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 4536/866/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 25 Iunie 2014
PREȘEDINTE - M. HĂRĂȚU
JUDECĂTOR MIȚICĂ A.
JUDECĂTOR C. B.
Grefier M. I. P.
DECIZIE Nr. 651/2014/CA
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul F. M., cu dom. ales la av.Gafon I. și pe intimatul I. De Poliție Județean Iași, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că părțile au fost citate cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării.
Cauza este repusă pe rol din oficiu de instanță în vederea verificării perimării.
Constatând că părțile au fost legal citate cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării, instanța rămâne în pronunțare pe această excepție.
TRIBUNALUL
Asupra recursului in contencios administrativ de fata constata următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Iași sub nr._ F. M. a formulat recurs impotriva sentinței civile 567/19.02.2013 a Judecătoriei P., criticând-o ca netemeinica si nelegala.
La termenul din 22.05.2013 Tribunalul dispune suspendarea cauzei in temeiul art 155 ind. 1 C.pr.civ. pentru nedepunerea motivelor de recurs in dublu exemplar.
Potrivit art. 248 din Codul de procedura civila, orice cerere de chemare in judecata, contestație, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept chiar impotriva incapabililor, daca a rămas in nelucrare din vina parții timp de un an. Partea nu se socotește in vina, cand actul de procedura urma sa fie îndeplinit din oficiu. Termenul perimării nu curge cat timp, fara vina parții, cererea n-a ajuns inca la instanta competenta sa o judece sau nu se poate fixa termen de judecata.
Articolul 250 alin. 1 C.pr.civ. statuează: cursul perimării este suspendat, cat timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțata de instanta in cazurile prevazute de art. 244, precum si in alte cazuri stabilite de lege, daca suspendarea nu este cauzata de lipsa de stăruința a parților in judecata.
Potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se constata din oficiu sau la cererea parții interesate. Președintele instantei va cita de urgenta pârtile si va dispune ca grefa sa întocmească o dare de seama asupra actelor de procedura in legătura cu perimarea.
Având în vedere că acțiunea introductivă a rămas în nelucrare mai mult de un an, iar acest lucru se datorează culpei partilor, care nu au efectuat nici un act de procedura in aceasta perioada, în baza art 252 cod procedură civilă, instanța, apreciind că nu a intervenit o cauză de întrerupere, suspendare a termenului de perimare sau de stingere a procesului, urmează a admite exceptia invocata si a constata perimarea cererii de recurs formulata in cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării.
Constată perimată cererea de recurs formulată de recurentul F. MIHAIȚA împotriva sentinței civile nr. 567/19.02.2013 a Judecătoriei P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2014.
Președinte, M. Hărățu | Judecător, Mițică A. | Judecător, C. B. |
Grefier, M. I. P. |
Red./tehred. C.B.
23.07.2014/2 ex.
← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1388/2014. Tribunalul IAŞI | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1566/2014. Tribunalul IAŞI → |
---|