Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1008/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1008/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 30408/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 10 Decembrie 2014

Instanța constituita din

Președinte - F. A. A.

Judecător - C. B.

Grefier - I. M.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1008/2014

Pe rol fiind solutionarea apelului formulat de către apelanta – intimată I. T. DE MUNCĂ IAȘI împotriva sentinței civile nr. 7179 din data de 20.05.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ având ca obiect plângerea formulată împotriva procesului verbal de contraventie de către intimata- petentă ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic D. N. A. – în calitate de reprezentant convențional al apelantei- intimate, cu delegatie la fila 5 dosar, precum si consilier juridic R. Lenesche, pentru intimata – petentă.

Procedura de citare este completă și legal îndeplinită cu toate părțile litigante.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței modul de îndeplinire a procedurii de citare precum si faptul că prezentul apel se află la primul termen de judecată, după care:

Consilier juridic Lenesche R. depune la dosarul cauzei delegația de reprezentare, eliberată în baza contractului de asistență juridică nr. 57/19.09.2013, prin care face dovada calității de reprezentant convențional al intimatei- petente, în conformitate cu disp. art. 84-85 din Noul Cod de Procedură Civilă.

Instanța, în conformitate cu disp. art. 390 acordă cuvântul cu privire la eventuale cereri prealabile deschiderii dezbaterilor cu privire la fondul cererii de apel.

Reprezentantul conventional al apelantei – intimatei arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat.

Consilier juridic Lenesche, avand cuvântul, arată că nu mai are de formulat alte cereri prealabile, solicită insă amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.

Instanța, având în vedere că nu mai sunt alte chestiuni prealabile dezbaterilor în fond, declară încheiată cercetarea judecătorească cu privire la prezenta cerere de apel și în considerarea disp. art. 392 din Noul Cod de Procedură Civilă deschide dezbaterile în fond și acordă cuvântul reprezentantilor conventionali prezenti.

Consilier juridic D., pentru apelantă, solicită admiterea cererii de apel promovate și schimbarea în tot a sentintei pronunate, in sensul respingerii plângerii formulate de către intimata- petentă. Apreciază că inlocuirea sanctiunii aplicate cu avertismentul ar trebui să fie o stare de excepție și nu o practică uzuală, iar in prezenta speță o atare măsure nu era justificată.

Consilier juridic Lenesche, pentru intimata- petentă, având cuvântul asupra fondului apelului, învederează instanței de judecată că solicită respingerea apelului și mentinerea sentintei pronunțate de către instanța de fond. In mod corect a apreciat prima instanța că se impune inlocuirea măsurii dispuse cu cea a avertismentului, tinând cont și de situatia concretă a societății petente, care nu a mai săvârșit alte abateri anterior. Mai mult decât decat, astfel cum reiese din declaratia doamnei Butnarașu O., aceasta avea stabilită o întâlnire cu administratorul societății pentru a discuta despre posibilitatea angajării, aceasta nu desfășura activități lucrative în cadrul unității ci doar urmărea modul de desfășurare. D. fiind și pericolul social concret al faptei, care este unul redus, cat și împrejurarea că intimata- petenta este la prima abatere, apreciază că prima instanța in mod corect a dispus, ca atare se impune respingerea apelului declarat.

Instanța, în considerarea disp. art. 393 din Noul Cod de Procedură Civilă, declară închise dezbaterile asupra fondului apelului și reține cauza în vederea solutionării.

TRIBUNALUL

Prin apelul declarat împotriva Sentinței civile nr.7179/2014 a Judecătoriei Iași apelantul ITM Iași a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimata . să dispună admiterea căii de atac și modificarea sentinței apelate în sensul respingerii ca neîntemeiate a plângerii contravenționale formulată de intimată împotriva procesului de constatare a contravenției seria_/04.09.2013 încheiat de ITM Iași.

În motivarea apelului critica apelantului vizează greșita individualizare a sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de_ de lei cu sancțiunea avertismentului de către prima instanță, apreciindu-se că natura faptei săvârșite, primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract de muncă, relevă prin ea însăși un grad ridicat de pericol social, ca urmare a lipsirii de protecție socială a angajatului, păgubirea fondurilor sociale și a bugetului de stat, minimul amenzii aplicate fiind proporțional cu gradul de pericol social concret.

Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

În apel părțile nu au solicitat administrarea de probe noi.

Analizând apelul declarat în cauză prin prisma reindividualizării probatoriului administrat în fața primei instanțe se constată că apelul este întemeiat având în vedere cele ce preced:

Prin sentința apelată prima instanță a admis în parte plângerea petentei intimate formulate împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției seria_/04.09.2013 încheiat de ITM Iași, dispunând înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, fiind reținut pe baza probatoriului administrat că fapta imputată nu prezintă un grad ridicat de pericol social.

Soluția primei instanțe, privind reindividualizarea sancțiunii aplicate intimatei de agentul constatator, nu este temeinică deoarece conduita intimatei petente de negare a faptei săvârșite – art.260 alin.1 lit.e din lg. nr.53/2003 -, încercarea de inducere a în eroare a faptului că persoana primită la muncă venise doar să observe activitatea desfășurată la punctul de lucru și depunerea la dosarul cauzei a unui contract de muncă fără dată certă relevă un grad ridicat de pericol social concret și o conduită a reprezentantului societății intimate care confirmă că sancțiunea avertismentului nu este suficientă în a asigura resocializarea acesteia.

De altfel, prin declarația dată la data de 30.08.2013 persoana primită la muncă fără contract, B. O., confirmă că nu i-a fost dat să semneze contract de muncă începând cu 30.08.2013, încheierea ulterioară a acestuia(fără ca acest contract să poarte dată certă) fiind făcută în scopul exonerării de răspundere contravențională, aspect reliefat de declarația dată de B. O. în fața instanței, în contradicție cu declarația dată agentului constatator în august 2013.

Analiza considerentelor hotărârii apelate relevă că instanța de fond nu s-a raportat la criteriile concrete avute în vedere de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, motivarea instanței de fond fiind generică, pericolul social concret nefiind apreciat în raport de împrejurările comiterii contravenției, de atitudinea reprezentantului societății intimate, precum și de încercarea de ascundere a adevărului în vederea exonerării de răspundere sau de obținere a unei reindividualizări a sancțiunii de natură a nu responsabiliza intimata în respectarea legislației în domeniul muncii.

Pe cale de consecință, prima instanță a procedat neîntemeiat la reindividualizarea sancțiunii aplicate de agentul constatator, sancțiunea amenzii aplicate fiind concordantă cu gradul de pericol social al faptei imputate, motivul de apel invocat fiind fondat.

Întrucât actul constatator al contravenției a fost legal încheiat, având în vedere aspectele anterior expuse, în lumina art.480 C.pr.civ, se va admite calea de atac și se va modifica sentința apelată în sensul respingerii ca neîntemeiate a plângerii contravenționale

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelantul ITM Iași împotriva Sentinței civile nr.7179/2014 a Judecătoriei Iași pe care o modifică în tot în sensul că:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de reclamantul . împotriva procesului verbal de constatare a contravenției seria_/04.09.2013 încheiat de ITM Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2014.

Președinte, Judecător, Grefier,

A. F. A. B. C. M. I.

Red. - Jud. A.F.A/ gref.I.M

4 ex / 13.02.2015

Jud.Fond.I. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1008/2014. Tribunalul IAŞI