Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 865/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 865/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 14648/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 26 Noiembrie 2014

Președinte - G. F.

Judecător Mițică A.

Grefier M. B.

DECIZIE Nr. 865/2014

Pe rol judecarea cauzei privind pe apelant P. M. IAȘI și pe intimat B. D., intimat P. M.. IAȘI- SERVICIUL ASOCIAȚII PROPRIETARI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Dezbaterile asupra cererii de apel au avut loc în ședința publică din data de 19.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi 26.11.2014, când

TRIBUNALUL

Deliberînd asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr. 3148/2014 a Judecătoriei Iași s-a admis in parte plângerea contraventionala formulata de petentul B. D. în contradictoriu cu P. MUN. IAȘI . În consecință a fost înlocuită cu avertisment amenda aplicată petentului prin procesul verbal de contraventie nr._/15.04.2013 .

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin plângerea împotriva procesului verbal de contravenție nr._/15.04.2013, petentul B. D. a solicitat în contradictoriu cu intimații P. MUN. IAȘI SI P. MUN. IAȘI - PRIN PRIMAR anularea acestuia.

În motivarea plângerii, așa cum a fost precizată ( fila 8, 45, 59,63 ds), petentul a precizat că el solicită anularea procesului verbal de contravenție, precizând ca in mod gresit s-a întocmit proces verbal de contraventie, solicitând anularea acestuia si pe motiv că nu au fost respectate prev art 16, respectiv art 19 din OG nr. 2/2001 in conditiile in care nu a fost indicata gravitatea faptei, nefiind mentionat nici un martor in cadrul procesului verbal de contraventie, invederând, pe fond, ca in mod incorect s-a incheiat acest proces verbal care a fost intocmit de intimata fara ca aceasta să se deplaseze la sediul asociatiei, procesul verbal fiind emis doar pe baza unei sesizări făcute de rea - credinta de o persoana care face in mod obișnuit astfel de sesizări. In subsidiar, solicita aplicarea unui avertisment. .

Cererea a fost motivată în drept pe prev OG nr 2/2001 raportat la prev Legii nr 230/2007.

In susținere, petentul a depus inscrisurile de care a inteles să se foloseasca in judecarea cauzei ( filele 9- 23, 47-51 ds).

Intimata P. MUN. IAȘI - PRIN PRIMAR, legal citată, a formulat întâmpinare ( fila 26 ds).

În motivarea ei, a invocat exceptia tardivității formulării plângerii si a arătat că petentul B. D. a fost sancționat în mod legal, anexând documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție ( filele 29-42, 58 ds) .

Întâmpinarea a fost motivată în drept pe prev. art. 205-208 Noul Cod de proc civ, Legea nr 230/2007.

Prin încheierea pronunțata la data de 02.12.2013, pentru considerentele expuse in cadrul ei, instanța a respins exceptia tardivității și a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială constând în audierea martorului N. C., respectiv pentru intimat proba cu înscrisuri constând in documentația ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție.

S-a procedat la administrarea probei testimoniale, fiind audiat martorul N. C., a cărui declaratie se afla consemnata si atasata la dosarul cauzei.

Analizând pe fond actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că petentul B. D. a fost sancționat contravențional pentru faptul că, la data de 15.04.2013, in calitate de presedinte al asociației de proprietari, nu a verificat modalitatea prin care a fost dusa la indeplinire măsura luată prin răspunsul formulat la adresele nr. 4916/17.01.2013 si 6617/22.01.2013 in sensul de a regulariza suma de 154,17 lei repartizata in plus in luna noiembrie 2012, valoarea respectiva fiind regularizata partial pe lista lunii ianuarie 2013 ; totodata nu a intocmit situatia elementelor de activ si pasiv pâna la data de 01.03.2013, după cum prevede art 21 din HG nr. 1588/2007 ,petentul depunând aceasta situatie abia la data de 15.05.2013, sub nr de inregistrare_( fila 31 ds). A fost sanctionat cu suma de 500 de lei in baza prev art 56 al1 lit b din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari .

Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/_, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenție nr._/15.04.2013, instanța a constatat că procesul verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Sustinerile petentului referitoare la forma procesului verbal nu sunt de natura a atrage sanctiunea nulității absolute sau relative a procesului verbal, in conditiile in care a fost menționat motivul pentru care nu a fost trecut numele nici unui martor, iar pe de alta parte au fost respectate prev art 16 din OG nr 2 /2001 in conditiile in care agentul a identificat si individualizat in mod corect fapta pentru ca instanta să poate proceda, in situatia retinerii vinovătiei petentului, la analizarea tuturor imprejurărilor in care a fost săvârsita, inclusiv la aprecierea gravitătii faptei .

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța a apreciat că este temeinic întocmit pentru următoarele motive:

Procesul verbal de contravenție constituie un act administrativ, care, în privința constatărilor personale (prin propriile simțuri) ale agentului constatator se bucură de o prezumție relativă de adevăr, agentul constatator fiind împuternicit de stat a constata faptele antisociale.

Fapta a fost constatată de către agentul constatator, pe baza documentatiei care a stata la baza incheierii procesului verbal atasat la filele 29-42, respectiv 58 ds.

Petentul nu a administrat probe prin care să facă dovada contrara a situatiei de fapt expuse in procesul verbal de contraventie, inscrisurile depuse de petent si declaratia martorului nefiind de natura a duce la o alta concluzie fata de situatia de fapt retinuta de agentul constatator.

În consecință, deși nu se pot reține motive de nelegalitate sau netemeinicie în privința procesului – verbal nr._/15.04.2013, instanța are însă posibilitatea să aprecieze asupra întinderii sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, din acest punct de vedere constatând, potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, că amenda în cuantum de 500 lei nu este justificată în raport cu gradul de pericol social redus al faptei săvârșite. Astfel, având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, ținând seama de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, scopul urmărit, faptul că nu s-au produs urmări grave, apreciază că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii avertismentului, potrivit dispozițiilor art. 7 din OG nr. 2/2001.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel agentul constatator, arătînd, în esență, că nu se impunea înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment întrucît, pe de o parte, sancțiunea a fost corect individualizată cu ocazia întocmirii procesului verbal, iar, pe de altă parte, “avertismentul “aplicat petentului-contravenient nu ar satisface rolul preventiv educativ al sancțiunii în raport cu gravitatea faptei.

Examinînd sentința apelată, prin prisma motivelor invocate, a materialului probator administrat în fața primei instanțe, dar și sub toate aspectele în conformitate cu art. 476 și următoarele din NCPC, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat, reținîndu-se că, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sanctiunea aplicata trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Orice sancțiune contravențională trebuie adaptată fiecărei fapte concrete și pericolului pe care ea îl prezintă deoarece numai în acest caz poate avea aptitudine funcțională.

În speță, tribunalul constată că amenda aplicată în cauză de agentul constatator este o sancțiune prea severă pentru petentă și care nu corespunde scopului legii contravenționale instituit de art.1 din OG 2/2001, prin urmare, raportat la criteriile de individualizare prev. de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 și conținutul concret al faptei, se apreciază că aplicarea unei sancțiuni morale, așa cum a procedat instanța de fond, este mai potrivită pentru atingerea acestui scop.

Raportat celor prezentate, in temeiul art. 480 alin.1 NCPC, apelul va fi respins și păstrată sentința instantei de fond ca fiind legala si temeinica.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul declarat de P. M. IAȘI împotriva sentinței civile nr. 3148/2014 din 03.03.2014 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2014.

Președinte,

G. F.

Judecător,

Mițică A.

Grefier,

M. B.

Red și tehnored jud AM

2 ex/26.01.2015.

Judecator la fond I. Z.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 865/2014. Tribunalul IAŞI