Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 368/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 368/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 7829/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 29 Mai 2014
Președinte - P. C. D.
Judecător B. D. G.
Grefier L. A.
DECIZIE Nr. 368 CA /2014
Pe rol judecarea apelului privind pe apelant R.A.T.P. IAȘI-BIROU CONTROL și pe intimat V. D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: verificând din oficiu competența cf. disp. art 131NCPC, instanța constată că este competentă în soluționarea prezentei cauze și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă reține apelul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 22.10.2013, pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petenta Vacareanu D. în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă de Transport Public Iași, și a fost înlocuită sancțiunea amenzii în cuantum de 3.000 lei, aplicată petentei prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 22.03.2013, cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 22.03.2013, pentru că, la data de 22.03.2013, a calatorit fără bilet.
Analizând cu precădere legalitatea procesului verbal de contravenție sub aspectul respectării condițiilor formale impuse de lege la încheierea lui, instanța de fond a constatat că, procesul verbal nu este afectat de nicio cauză de nulitate absolută care să poată fi reținută și din oficiu potrivit art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Se arată de asemenea că, fapta este descrisa in mod corespunzator textului de lege indicat (HCL 260/2000), iar numele agentului constatator este lizibil, L. C-tin (C.), că motivele de nulitate invocate de către petentă sunt neîntemeiate arătându-se că, cerința cu privire la menționarea în cuprinsul procesului verbal a orei savarsirii pretinsei fapte si a datelor care sa coincida- de incheiere si respectiv, de inmanare a procesului verbal, se încadrează în aceste din urmă cazuri.
Instanța de fond a constatat însă, că nu s-a produs nicio vătămare petentului, de vreme ce data de 22.02.2013- a inmanarii copiei procesului verbal catre petent este o vadita eroare materiala. Contraventia s-a retinut la 22.03.2013.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, prima instanță a reținut că, petenta nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție precum și faptul că, în cauză, procesul verbal de contravenție, conținând constatările personale ale agentului care l-a întocmit, reprezintă prin el însuși proba situației de fapt astfel cum a fost expusă în cadrul acestuia, instituind o prezumție cu privire la temeinicia acestuia, și revenind petentului obligația de a solicita, aduce și prezenta probe care să dovedească în sens contrar.Prezumția de legalitate nu este prin ea însăși contrară prezumției de nevinovăție, însă revine organelor judiciare obligația de a verifica, în fiecare caz concret, dacă prin modalitatea în care prezumția de legalitate operează, se respectă principiul proporționalității rezonabile între scopul legitim urmărit prin instituirea ei și mijloacele utilizate.
Reține instanța de fond că, prezumția de nevinovăție a petentului, în cauză, nu este susținută de nicio probă, deși petentul a dispus de posibilitatea efectivă de a combate în mod real procesul verbal de constatare a contravenției prin mijloace de probă, acesta făcându-se face vinovat de săvârșirea contravenției care a fost reținută în sarcina sa.
Cu toate acestea, raportându-se prevederilor art. 34 și ale 38 alin 3 din O.G. 2/2001, instanța de fond a considerat că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a i se atrage atenția contestatorului asupra normelor legale încălcate.
Aplicarea acestei sancțiuni are la bază convingerea instanței că petentul nu va repeta fapta, chiar și fără aplicarea unei amenzi contravenționale și se întemeiază pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului. Instanța apreciază că pericolul social al faptei contestatorului este minim iar fapta sa nu a produs urmări periculoase pentru societate.
Pentru aceste motive, prima instanță a admis în parte plângerea formulată de petentă împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și a modificat procesul verbal în sensul că a înlocuit sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata Regia Autonomă de Transport Public Iași, considerând-o parțial netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
În motivarea recursului, intimata a arătat că hotărârea apelată este netemeinică în ceea ce privește măsura înlocuirii sancțiunii contravenționale a amenzii cu cea a avertismentului deoarece, amenda este proporțională cu gradul de pericol social al faptei dar și pentru că, sancțiunea amenzii contravenționale este prevăzută în actul normativ ce incrimiează fapta.
Apelul nu a fost întemeiat în drept.
Intimata petentă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și păstrarea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, a dispozițiilor legale în domeniu, precum și din oficiu, instanța de control judiciar constată că apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 22.03.2013, de către organul constatator R.A.T.P. Iași, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 100 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de HCL 260/2000, constatându-se că la data de 22.03.2013, aceasta a calatorit fără bilet.
Dispoziții legale incidente:
OG nr. 2/2001, art. 7 alin 3 prevede: „(3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.”
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente, Tribunalul reține că, apelul intimatei Regia Autonomă de Transport Public Iași, vizează numai măsura înlocuirii amenzii de către prima instanță, astfel că analiza instanței se va mărgini la problema supusă atenției prin motivele de apel.
Critica apelantei intimate privind înlocuirea sancțiunii este nefondată, în mod corect prima instanță reținut gradul de pericol social al faptei redus și aplicând intimatei petente sancțiunea avertismentului.
Pe de o parte, Tribunalul reține că, la înlocuirea sancțiunii, prima instanță a respectat întocmai prevederile legale ce reglementează posibilitatea reindividualizării sancțiunii contravenționale aplicate de agentul constatator, raportat la dispozițiile art.21 din OG nr.2/2001.
Susținerile potrivit cărora fapta săvârșită de petentă este de o gravitate majoră, aspect reflectat de incriminarea faptei de către legiuitor ca și contravenție și de faptul că nu se prevede posibilitatea înlocuirii acesteia cu avertisment, deoarece, la aprecierea gravității faptei și a proporționalității sancțiunii trebuie să se țină cont și de elementele prevăzute de art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2 din 2001.
Deși limitele sancțiunii reprezintă, într-adevăr, un indiciu pentru aprecierea nivelului de pericol social al faptei, nu pot acapara, ca importanță, celelalte elemente, astfel încât limitele ridicate ale sancțiunii să ducă automat la imposibilitatea înlocuirii amenzii cu avertismentul, cu atât mai mult cu cât, art. 7, alin. 3 din O.G. nr. 2 din 2001 prevede că avertismentul poate fi aplicat și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. Orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii.
Art. 5 alin.5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții europene a drepturilor omului (hot. Muller c. Franța, hot. Handyside c. Regatul Unit).
Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite – care, raportat la circumstanțele speței, nu este unul ridicat, în mod temeinic și legal prima instanță a apreciat că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru atingerea scopului sancțiunii .
Pericolul social al faptei săvârșite de petent este minim iar conduita petentei nu este una constată de nesocotire a dispozițiilor legale, fapt ce rezultă pe de o parte din împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, din faptul că nu s-au produs urmări grave, atingerea valorilor sociale ocrotite fiind minimă, în condițiile în care, intimata petentă, a achitat contravaloarea rovinietei iar pe de altă parte din faptul că nu s-a făcut dovada unei conduite contravenționale constante, respectiv lipsa unei activități contrare normelor legale în ceea ce o priveșe pe petentă .
De asemenea pericolul social minim rezultă și din circumstanțele persoanele ale petentei care nu a mai fost sancționată contravențional așa încât, sancțiunea avertismentului fiind mai potrivită realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientei asupra faptei săvârșite și de a o determina să adopte pe viitor un comportament adecvat în societate.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 476 coroborate cu dispozițiile art. 479 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente motivele de admitere a căii de atac, instanța va respinge apelul, urmând să păstreze hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de intimata Regia Autonomă de Transport Public Iași împotriva sentintei civile nr._ din 22.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 mai 2014.
Președinte, P. C. D. | Judecător, B. D. G. | |
Grefier, L. A. |
L.A. 03 Iunie 2014
Red/. D.P.C.- 01.07.2014
2 ex.
Judecătoria Iași:R. M. F.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 361/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 370/2014.... → |
|---|
