Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 833/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 833/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 677/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 31 Martie 2014
Președinte - A. P.
Grefier E. C.
Sentința nr.833/ca
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ privind pe contestator Z. M. și pe intimat C. DE A. DE SĂNĂTATE IAȘI, având ca obiect contestație act administrativ fiscal DECLINAT.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile pe excepția inadmisibilității acțiunii au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 31.03.2014, când:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de contencios administrativ de față:
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._/245/2013 reclamanta Z. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE IAȘI anularea deciziei de impunere nr. 6948/10.06.2013 emisă de către pârâtă. A solicitat modificarea sumei la care a fost obligată a o achita de la 1199 lei la 26 lei, precum și restituirea sumei de 448 lei, încasată nelegal.
În motivarea acțiunii, reclamanta a precizat că prin decizia de impunere nr. 6948/10.06.2013 s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 1199 lei, reprezentând contribuții și accesorii datorate FUNASS, pentru perioada mai 2010 – iunie 2012. A mai menționat că a solicitat ANAF adeverințe din care să rezulte veniturile realizate de către PFA Z. M. în respectivul interval, din răspunsul primit reieșind că intimata pretinde să plătească în plus, nelegal, suma de 1173 lei. De asemenea, a arătat că prin transmiterea, cu rea-credință, a unor documente la AFP Iași, a fost somată să plătească suma de 474 lei cu titlu de contribuții pentru asigurări sociale de sănătate, pe care a achitat-o cu chitanța . nr._/30.05.2013.
În drept au fost invocate prevederile L. nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, O.G. 92/2003, Lg. 95/2006, art. 13 al. 2, art. 194-195, art. 411 C.pr.civ.
Prin sentințs civilă nr._/18.12.2013 a Judecătoriei Iași a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iași a reținut că potrivit art. 205(1) din O.G. 92/2003, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Cf. art. 209(1), contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situației emise în conformitate cu legislația în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziție de măsuri, precum si împotriva deciziei de reverificare se soluționează de către:
a) structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București, după caz, în a căror rază teritorială își au domiciliul fiscal contestatarii, pentru contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 3 milioane lei, precum și pentru contestațiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepția celor emise de organele centrale cu atribuții de inspecție fiscală.
Cf. art. 218(1), decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condițiile art. 44, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat. Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ /05.02.2014.
La termenul de judecată din 18.03.2014 instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, excepție ridicată din oficiu.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției inadmisibilității, instanța reține următoarele:
Prin decizia de impunere 6948/10.06.2013 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 1199 lei, reprezentând contribuții și accesorii datorate FUNASS, pentru perioada mai 2010 – iunie 2012.
Este fără îndoială, apreciază instanța, că fiind vorba despre o contribuție la bugetul consolidat de stat – contribuție de asigurări sociale de sănătate – creanța este una fiscală, iar Casa de Asigurări de Sănătate Iași este, date fiind atribuțiile ce îi sunt date prin L. nr. 95/2006 raportată la OG nr. 92/2003, organ fiscal.
Împotriva acestei decizii reclamanta nu a formulat contestație la CAS Iași, ci a atacat decizia de impunere direct în instanță la data de 25.07.2013.
Potrivit dispozițiilor C. proc. fisc., împotriva titlului de creanță și a altor acte administrativ - fiscale se poate formula contestație potrivit legii, iar contestația este o cale administrativă de atac. Această calificare legală a fost confirmată atât de deciziile Curții Constituționale (Deciziile nr. 409/2004, nr. 63/2006, nr. 563/2006), dar și de practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Plecând de la această calificare, instanța arată că până la soluționarea acestei contestații, care se finalizează cu emiterea unei decizii, nu pot fi atacate la Instanța de contencios administrativ actele administrativ - fiscale contestate la organele fiscale.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h din Legea nr. 554/2004, întrucât C. proc. fisc. instituie norme speciale față de prevederile generale cuprinse în Legea contenciosului administrativ.
Reclamanta are deschisă calea acțiunii în justiție doar împotriva deciziei de soluționare a contestației administrativ fiscale, potrivit art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003, care stipulează expres în acest sens.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția inadmisibilității și a respinge ca inadmisibilă acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂSTE:
Admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu.
Respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta Z. M., cu domiciliul în ., jud. Iași, CNP_, în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE IAȘI, cu sediul în Iași, .. 18-20.
Cu drept la recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.03.2014.
P., Grefier,
A. P. E. C.
Red. P.A/tehnored. P.A./4 ex/23.04.2014
← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 822/2014.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
---|