Pretentii. Sentința nr. 1017/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1017/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 290/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 16 Aprilie 2014
Președinte - P. C. D.
Grefier M. B.
SENTINȚA Nr. 1017/2014
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant M. P. REPREZENTAT P. PRIMAR, reclamant C. L. AL MUN. P. și pe pârât S.C. O. SRL -P. ADMINISTRATOR, C. NALIA NATALY, având ca obiect pretentii DECLINAT.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.04.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 16.04.2014, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub nr._ la data de 02.08.2013 reclamanții M. P. și C. L. al Municipiului P. au chemat în judecată pe pârâta ., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de_,15 lei, din care suma de 21.802,96 lei reprezentând debit principal și a sumei de 5.967,19 lei reprezentând penalități de întârziere,, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat în esență că, s-a încheiat cu pârâta contractul de concesiune nr. 9821/117/02.06.2010 având ca obiect închirierea terenului în suprafață de 29 mp aflat în proprietatea Municipiului P., situat în .. 6-8, aflat în proprietatea publică a Mun. P..
Se mai arată în motivarea cererii că, potrivit prevederilor contractuale, pârâta avea obligația de a plăti redevența stabilită, neexecutarea sau executarea cu întârziere a acestei obligații conducând la plata majorărilor de întârziere dar, cu toate acestea, pârâta nu și-a respectat obligația de plată rezultată în urma acestui contract.
În drept, au fost invocate dispozițiile Codului de procedura civila referitoare la cererile de valoare redusă.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei P. și în ceea ce privește fondul pretenției, a solicitat respingerea cererii promovate de reclamanți și prin care.
Referitor la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei P., pârâta a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată este plata unui presupus debit în cuantum de 27.770,15 lei, aferent Contractului de închiriere nr. 9821/117/02.06.2010, contract ce se supune Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică deoarece, acesta are ca obiect închirierea terenului proprietate publică, în suprafață de 29 m.p., aflat în proprietatea Mun. P., situat în .. 6-8.
Raportându-se prevederilor art. 23 din Legea nr. 213/1998 și ale art. 1 și art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004 a pârâta a arătat că, în speță, competența de soluționare a cererii aparține Tribunalului Iași.
Pe fondul cauzei, pârâta arată că cererea reclamanților este neîntemeiată, întrucât, după cum se poate observa din înscrisurile depuse de către reclamantă la dosarul cauzei, Contractul de închiriere nr. 9821/117 a fost încheiat la data de 02.06.2010 pe o perioadă de un an calendaristic, cu posibilitatea de a fi prelungit prin acte adiționale. Conform punctului III art. 3 din Contract, acesta putea fi prelungit prin convenția părților cu minim 30 de zile înainte de expirarea termenului inițial însă, contractul nr. 9821/117/02.06.2010 încheiat cu reclamanta a încetat la data de 01.06.2011, fără ca ulterior acestei date între reclamanți și societatea sa să intervină vreo convenție prin care să prelungim durata acestuia.
Conform cererii de chemare în judecată, debitul în cuantum de 27.770,15 lei este calculat până la data de 31.05.2013. Având în vedere că reclamanta a calculat debitul la zi, fără a ține seama de faptul că acest contract a fost încheiat pe o perioadă determinată și că această perioadă a expirat la data de 02.06.2011, pârâta a apreciat că acest debit este neîntemeiat, nefiind datorat de către societatea sa, neexistând vreun raport juridic în temeiul căruia, ulterior datei de 01.06.2011 să fie obligată la plata vreunei sume de bani cu titlu de chirie.
Se mai arată că în contract nu este prevăzut ca ar datora penalități în cuantum de 2%/lună întârziere. De asemenea, nu există nicio prevedere legală care să stabilească dobânda aferentă contractelor de închiriere a bunurilor domeniu public (și din care decurg pentru proprietar drepturi de creanță de drept comun, și nu creanțe fiscale) în cuantumul menționat de reclamanți, fiind neîntemeiată solicitarea de plata a eventualelor dobânzi/penalități de întârziere, în cuantumul procentual menționat.
Analizând cu prioritate excepția invocată, prin sentința nr. 3521 din 12 decembrie 2013, Judecătoria P. a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei P., invocată, din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanții M. P. și C. L. al Municipiului P., în contradictoriu cu pârâta ., în favoarea Tribunalului Iași – Secția a II-a civilă – contencios administrativ și fiscal.
În motivare s-a reținut că, prezenta cauză privește contractul de concesiune nr. 9821/117/02.06.2010 încheiat de către C. L. al Municipiului P., în calitate de autoritate publică, ce are ca obiect punerea în valoarea a bunurilor proprietate publică prin închirierea acestora, instanța constatând că aparține Tribunalului Iași competența de soluționare a cauzei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ .
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de către reclamantă dată cu cererea de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 254 alin 1 Cod procedură civilă iar prin Încheierea din 13 martie 2014, instanța a pus în vedere reclamanților să achite cauțiunea în cunatum de 5554,03 lei aferent capătului de cerere privind instituirea sechestrului asigurător.
La solicitarea instanței, pârâtul C. L. P. a învederat faptul că solicită soluționarea cauzei potrivit dreptului comun.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra fondului cauzei, instanța reține următoarele :
Între părți s-au derulat relații comerciale, în baza contractului de concesiune nr. 9821/117/02.06.2010 potrivit căruia reclamantul C. L. al Municipiului P. s-a obligat să închirieze pârâtei suprafața de 29 m.p., aflat în proprietatea Mun. P., situat în .. 6-8, în schimbul unei chirii de 740,95 lei/lună.
Deși reclamantul și-a îndeplinit obligația, asigurând pârâtei folosința terenului, aceasta din urmă nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei, pentru perioada în care a fost în vigoare contractul de concesiune.
Dispoziții legale incidente:
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 1 lit. c: „ (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;”.
Art. 36 Cod comercial ( în vigoare pe durata existenței contractului - 08.06._11) prevede că, « contractul este perfect de îndata ce cealaltă parte a întreprins executarea lui, ».
Potrivit art.969 cod civil din 1864 ( în vigoare pe durata existenței contractului - 08.06._11), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar potrivit art. 1073 din același act normativ, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, in caz contrar având dreptul la dezdăunare.
Așadar, art. 969 Cod civil consacra principiul forței obligatorii a contractului, convențiile legal făcute având putere de lege între părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma dispozițiilor lgale incidente în cauză, rezultă că acțiunea este numai în ceea ce privește reclamantul C. L., deoarece numai el este parte în contract.
Principiul forței obligatorii a contractului înseamnă că un contract poate da naștere la drepturi și obligații numai în favoarea și, respectiv, sarcina părților contractante, precum și a persoanelor devenite părți ulterior încheierii contractului sau asimilate părților, ca efect al legii sau al unei alte circumstanțe. Acesta are rolul primar de a explica și ordona raportul juridic născut între părți ca urmare a încheierii contractului, pentru ca apoi să se poată impune ca realitate obiectivă terților, prin intermediul opozabilității efectelor contractului.
În ceea ce privește acțiunea formulată de reclamantul C. L. al municipiului P., aceasta este neîntemeiată deoarece, deși prin acțiune se solicită plata chiriei până la 31.05.2013 precum și accesorii la suma reprezentând chiria restantă, iar contractul de concesiune ce stă la baza pretențiilor reclamanților - nr._/04.06.2010 ( filele 13 – 15 dosar nr._ ) a expirat la 08.06.2011, conform art. 2 din contract. De asemenea, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada prelungirii acestuia prin acte adiționale, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 2 și 3.
Pe de altă parte, este de remarcat faptul că, potrivit prevederilor art. 12 din contract, pactul comisoriu stipulat de părți prevede rezilierea de drept a contractului în cazul neplății chiriei în termen de 30 de zile.
Nu în ultimul rând, instanța reține pe de o parte faptul că, pârâta a arătat în mod expres că nu a mai folosit spațiul închiriat după expirarea termenului, la dosar nefiind o dovadă a reclamantului care să demonstreze contrariul iar pe de altă parte că, în speță, din probatoriul administrat, rezultă modalitatea de calcul a pretențiilor, perioada pentru care sunt datorate sumele solicitate zile ( filele 13 – 15, 24). De altfel, pârâta a nu a contestat că a folosit spațiul închiriat pentru perioada pentru care a fost încheiat contractul, confirmând astfel, folosința imobilului .
În aceste condiții, la o chirie lunară de 740,95 lei ( art.5 contract), pârâta datora pentru un an de contract suma de 8891,4 lei
Din aceasta sumă totală, pârâta a achitat mai multe sume, după cum urmează: 700 lei (chitanța nr._/11.04.2011), 700 lei (chitanța nr. 160PA/11.03.2011), 2000 lei (chitanța nr._/31.11.2010), 900 lei (chitanța nr. 2702 M./25.01.2011), 1000 lei (chitanța nr._ M./18.08.2010), 500 lei (chitanța nr._ M./08.07.2011) și 750 (chitanța nr._ M./16.05.2011), deci un total de 6550 lei ( filele 42 – 45, dosar nr._ ).
Deci mai are de achitat un rest de 2341,4 lei.
În rest, urmează ca acțiunea să fie respinsă, reținând pe de o parte că, pentru restul sumei solicitate, ulterioară perioadei 09.06.2011 precum și cererea privind instituirea sechestrului asigurător. Cu privire la sechestrul asigurător instanța mai reține că, acest capăt de cererea este nefondat în primul rând pentru că reclamanții nu au achitat cauțiunea stabilită de instanță având în vedere că, printre condițiile de admisibilitate ale sechestrului asigurător, legiuitorul prevede și plata unei cauțiuni, într-un cuantum fixat de instanță ( art. 951 alin 1 Cod procedură civilă).
Față de aceste considerente, urmează ca instanța să respingă acțiunea formulată de reclamantul formulată de M. P. în contradictoriu cu pârâta ..
De asemenea, urmează să fie admisă în parte acțiunea formulată de C. L. al municipiului P. în contradictoriu cu pârâta . iar pârâta va fi obligată să achite reclamantului C. L. al municipiului P. suma de 2341,4.
Referitor la cheltuielile de judecată instanța reține că, potrivit art. 453 Cod procedură civilă, partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Astfel, raportat la soluția adoptată mai sus, de respingere a acțiunii formulată de M. P. și reținând culpa procesuală a acestei reclamante, urmează ca instanța să oblige reclamantul M. Iași la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că acesta a căzut în pretenții..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de M. P. cu sediul in P. . nr. 16, jud. Iași în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în mun. P., . nr. 8, cam nr. 3, jud. Iași, Cod fiscal RO_, J_ .
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții M. P. și C. L. al municipiului P. cu sediul in P. . nr. 16, jud. Iași în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în mun. Pa?cani, ., ., .?i, cod fiscal RO_, J_ .
Obligă pârâta să achite reclamantului C. L. al municipiului P. suma de 2341,4 lei.
Respinge în rest acțiunea.
Obligă reclamantul M. P. să plătească pârâtei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 aprilie 2014.
Președinte, P. C. D. | ||
Grefier, M. B. |
M.B. 16 Aprilie 2014
Red-. D.P.C.- 13.05.2014
6 ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 198/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 206/2014.... → |
|---|
