Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 66/2016. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 66/2016 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 66/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBIAS:2016:059._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 66/ca

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. T.

Judecător I. D.

Grefier E. C.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe apelant S. V. și pe intimat I.P.J. IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Instanța constată apelul formulat în termen, motivat, timbrat. Constată competența materială și teritorială a Tribunalului în soluționarea apelului.

Instanța constată terminată cercetarea judecătorească, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare pe baza motivelor de apel.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față,

Prin sentința civilă nr. 9397/13.07.2015 pronunțată de Judecătoria Iași s-a dispus:

Admite in parte plângerea formulata de către petentul S. V. în contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI - BIROUL RUTIER.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale in cuantum de 195 lei aplicata prin procesul verbal de contravenție . nr._/03.02.2015 cu avertisment.

Pentru a se pronunța astfel a reținut Judecătoria următoarele aspecte:

Petentul a fost sancționat pentru faptul că la data de 03.02.2015, in timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare_, pe . Iasi, iar in dreptul Fidelia Casa, la trecerea de pietoni, nu a oprit si nu a acordat prioritate de trecere la doi pietoni, angajati in traversarea regulamentara a străzii, prin loc semnalizat cu marcaj si indicator, aflați pe sensul de deplasare al petentului, din dreapta către stânga conducătorului auto .

Procesul verbal a fost încheiat în prezenta contravenientului, in cadrul acestuia consemnându-se ca petentul nu are obiecțiuni, împotriva acestuia petentul formulând în termenul legal de 15 zile (art. 31 din OG nr. 2/2001), prezenta plângere.

Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/_, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenție . nr._/03.02.2015, instanța constată că procesul verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Verificând forma procesului verbal de contravenție din perspectiva criticilor petentului, instanța reține că acestea sunt neintemeiate pentru următoarele considerente:

Astfel, procesul verbal cuprinde mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. În legătură cu apărările petentului, instanta precizează că faptele sunt descrise suficient pentru a permite instanței să aprecieze asupra lor și sunt corect încadrate în drept, iar scrisul agentului constatator este suficient de lizibil, contrar celor susținute de petent, astfel incât instanța să poata aprecia cu privire la imprejuările de fapt in care s-au săvârsit pretinsele fapte contraventionale, cât si cu privire la incadrarea in drept. D. urmare va înlătura inclusiv apărarea petentului potrivit căreia procesul verbal contestat este scris ilizibil, lipsind astfel descrierea faptei contravenționale. Astfel, instanța a constatat deci că faptele contravenționale sunt descrise în mod complet, articolele din O.U.G. 195/2002 care prevăd și sancționează respectivele fapte sunt corect indicate, la fel și articolul care instituie aplicarea punctelor de penalizare.

Față de temeinicia procesului verbal de contravenție instanța arată următoarele:

Astfel, instanța reține că materia contravențională este asimilată în interpretarea Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, materiei penale, în ce privește respectarea dreptului la apărare al contravenientului. În consecință, contravenientul beneficiază de o prezumție de nevinovăție. Este adevărat deci că prezumția de legalitate și netemeinicie a procesului verbal de contravenție poate veni în flagrantă contradicție cu prezumția nevinovăție a contravenientului, dacă înfrânge în mod nerezonabil posibilitatea acestuia de a se apăra. O astfel de prezumție nu este însă în dezacord cu prezumția de nevinovăție dacă, raportat la gravitatea mizei, ea nu depășește o limită rezonabilă.

Instanța constată că procesul verbal de contravenție constituie un act administrativ, care, în privința constatărilor personale (prin propriile simțuri) ale agentului constatator se bucură de o prezumție relativă de adevăr, agentul constatator fiind împuternicit de stat a constata faptele antisociale.

În cauză, fapta contraventionala referitoare la neacordarea prioritătii pietonilor a fost constatată de către agentul constatator, intimata depunând documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție.

Instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de proc. civilă, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. O simplă afirmație a petentului prin care se susține o situație de fapt contrară celei reținute prin procesul verbal, nu face dovada temeiniciei susținerilor, în lipsa altor elemente probatorii.

De altfel, instanța constata ca afirmațiile intimatului din cadrul procesului verbal de contravenție sunt confirmate prin probele administrate de aceasta, respectiv prin susținerile agentului constatator din cadrul raportului întocmit, in cadrul căruia s-a arătat ca petentul nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni care traversau din dreapta spre stânga sa, dar si prin imaginele surprinse in cadrul fotografiilor atasate la dosar, fiind neîntemeiate susținerile petentului din cadrul plângerii contraventionale, susțineri de altfel neprobate in vreun fel . Instanta subliniaza ca sunt neintemeiate si apărările petentului cu privire la forma raportului intocmit. Astfel, faptul in acest raport s-au trecut in mod gresit numărul de înmatriculare al masinii (_ in loc de_ ), numele petentului M. V. in loc de S. V., inclusiv faptul că se face vorbire de trei pietoni in conditiile in care in procesul verbal se face vorbire de doi pietoni) reprezinta simple erori materiale care nu sunt de natura a duce la anularea procesului verbal de contraventie.

Cu privire la cea de-a doua fapta, se constata ca petentul nu si-a făcut apărări in cadrul plângerii contraventionale, instanta retinând si faptul ca intimata a făcut dovada afirmatiilor sale din cadrul procesului verbal prin prezentarea raportului agentului constatator ( fila 25 d), petentul nefăcând dovada contrara a acestor sustineri .

Demn de retinut este si faptul ca petentul nu se afla la prima abatere ( a se vedea ds_/245/2014 – solutia fiind de respingere a plângerii contraventionale, definitiva, una din faptele contraventionale retinute in sarcina lui in cadrul respectivului dosar fiind defecțiuni la sistemul de iluminare .

În consecință, deși nu se pot reține motive de nelegalitate sau netemeinicie în privința procesului verbal de contravenție . nr._/03.02.2015, instanța are însă posibilitatea să aprecieze asupra întinderii sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, din acest punct de vedere constatând, potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, că amenda în cuantum de 195 lei, aplicata pentru fapta contraventionala referitoare la defectiunile de la sistemul de iluminare, nu este justificată în raport cu gradul de pericol social redus al faptei săvârșite. Astfel, având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, ținând seama de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, scopul urmărit, faptul că nu s-au produs urmări grave, apreciază că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii avertismentului, potrivit dispozițiilor art. 7 din OG nr. 2/2001, considerând că această atenționare a petentului asupra faptei contravenționale săvârșite este îndeajuns pentru îndreptarea sa pe viitor și pentru reconsiderarea atitudinii sale față de respectarea normelor legale, mentinând celelalte sanctiuni aplicate prin procesul verbal de contraventie .

Față de considerentele arătate, instanța, în temeiul art. 34 al 1 din O.G.2/2001, va admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 195 lei, aplicată petentului prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/03.02.2015 cu avertisment .

Împotriva acestei sentințe a declarat apel S. V. solicitând modificarea sentinței și rejudecarea fondului din care să reiasă clar atât cuantumul amenzii pe care a înlocuit-o prima instanță precum și pronunțarea asupra măsurii restituirii permisului de conducere .

În motivarea apelului arată apelantul în esență că amenda ce i-a fost aplicată+ este de 585 lei și nu 195 cum a reținut prima instanța și s-a pronunțat asupra restituirii permisului d econducere .

Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului reține următoarele:

CAPITOLUL IV NCPC

Hotărârile judecătorești

SECȚIUNEA a 4-a

Îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii

Art. 445

Obligativitatea procedurii

Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442-444.

Textul instituie obligativitatea procedurii de îndreptare, lămurire, înlăturare a dispozițiilor contradictorii ori de completare a hotărârii în condițiile prevăzute de art. 442-444 NCPC, astfel că părțile nu vor putea face uz, pentru aceste motive, de calea de atac a apelului sau a recursului.

Având în vedere cele expuse, dat fiind că motivele d e apel vizează îndreptarea și completarea sentinței apelate va fi respins apelul .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de S. V. împotriva sentinței civile nr. 9397/13.07.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează .

Definitivă .

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2016

Președinte,

A. T.

Judecător,

I. D.

Grefier,

E. C.

Red./tehn. 4 ex. Jud. I.D. 26.01.2016

Jud. fond / Z. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 66/2016. Tribunalul IAŞI