Anulare act administrativ. Sentința nr. 3617/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3617/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 2428/93/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.3617
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.12.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: A. L. G.
GREFIER: S. C. E.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul C. V. în contradictoriu pârâtul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE având ca obiect „anulare act administrativ - suspendare act administrativ”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 17.11.2014 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 24.11.2014 și la data de 02.12.2014 când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 24.07.2014 reclamantul a solicitat suspendarea executării actului administrativ nr. S 7525/27.05.2014, până la soluționarea definitiva si irevocabila a cauzei; anularea în tot sau în parte Dispoziția nr. S 7525/27.05.2014 emisă de șeful I.G.P.R., prin care s-a aplicat sancțiunea de "trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut, respectiv trecerea în funcția de ofițer specialist principal II" cms. șef, C. V..
Cu privire la cercetarea disciplinară și sancțiunea aplicată se arată că nu s-au luat în considerare și nu au fost aplicate prevederile O.M.A.I. nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare respectiv: art. 39 lit. e) precum și ale art.14 lit.a – g. Menționează că, în actul administrativ de sancționare au fost încălcate și prevederile arte 62 din O.M.A.I. nr. 400/2004.
În Dispoziția de sancționare a fost schimbat aproape în totalitate conținutul acuzației stipulate în documentele de la dosar, atât pe timpul controlului, cercetării prealabile și în cadrul Consiliului Superior de Disciplină, fără a-i fi aplicate prevederile Dispoziției lG.P.R. nr. 50/28.08.2008 privind desemnarea polițiștilor rutieri, dar mai mult de atât în cadrul capitolului privind "apărările polițistului" din Dispoziția invocată anterior, nu se face nicio referire la articolele care reglementează modalitățile de acordare a avizului de "polițist rutier" și care este structura responsabilă atât din cadrul Direcției Rutiere cât și din cadrul I.G.P.R. care ține evidența și o actualizează, deși a specificat acest aspect în rapoartele sale.
Se mai arată că niciun cadru legal sau dispozițional nu-i impune în calitate de șef al Serviciului sau de șef nemijlocit să inițieze astfel de demersuri cu atât mai mult că evidența și actualizarea acestor liste cu "polițiști rutieri" se află la structura de resurse umane și nu la Direcția Rutieră. Totodată, fișa postului aferentă șefului Serviciului, nu prevedea ca și sarcină "inițierea de demersuri" pentru acordarea calității de "polițist rutier".
Reclamantul specifică faptul că, Regulamentul de Organizare și Funcționare al Direcției Rutiere impune atribuții stricte pentru Serviciul IV și nu pentru Serviciul său, alt aspect care în Dispoziția de sancționare nu se face nicio referire, respectiv că acest Serviciu are ca atribuție pregătirea profesională de specialitate a lucrătorilor Direcției, ori acordarea acestui aviz ține de acest aspect și trebuie acordat în anumite condiții, respectiv, curs de pregătire profesională de specialitate, examen de absolvire a cursului și pe cale de consecință ducerea la îndeplinire a prev. art. 2 lit. a) din Dispoziția L G.P.R.nr.50/28. 08.2008, și în niciun în calitate de șef al Serviciului III.
Deși în fata Consiliului Superior de Disciplină a dovedit cu documente și în baza probatoriului expus, că nu îi poate fi imputată acuzația de a verifica permisul de conducere al ofițerului, prin Dispoziția de sancționare contrar acestei constatări, îi este reținută și inclusiv obligația de a-i acorda calitatea de "polițist rutier". Se arată că a fost schimbată aproape în totalitate acuzația în sensul că de la expresia "a acceptat" s-a ajuns la o cu totul altă expresie cum că ar fi "asigurat" participarea Scms. Căpîlnaș A. la misiuni de însoțire a coloanelor oficiale, deși acesta nu avea atribuții funcționale în acest sens.
Misiunile de însoțire, la care a participat polițistul în cauză au fost efectuate în conformitate cu prevederile art. 223. din Hotărârea Guvernului nr._ pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G.nr.195/2002.
La data de 18.08.2014 pârâtul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de suspendare formulată de reclamant solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Se arată că Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ și anume existența unui caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente.
În ceea ce privește condiția existenței cazului temeinic justificat, se arată faptul că reclamantul nu a făcut dovada existentei unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat conform art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004.
Existența unei pagube iminente impune aprecierea condiției dintr-o dublă perspectivă: paguba, care trebuie să fie certă, actuală și exigibilă (cunoscută sub toate aspectele), și caracterul iminent al acesteia.
Cu privire la caracterul iminent, se apreciază, în dreptul comun, că se îndeplinește o astfel de condiție doar în momentul în care, consecințele pagubei nu pot fi înlăturate prin nici o măsură.
În cazul de față, o eventuală hotărâre judecătorească de anulare a actului administrativ, poate remedia consecințele executării, respectiv punerea reclamantului în situația anterioară și, implicit, recalcularea și restituirea drepturilor salariale, astfel încât nu se justifică suspendarea unui act, temeinic și legal, nefiind îndeplinită nici condiția prevenirii producerii unei pagube iminente.
Consideră că în susținerea acestei idei, vine și decizia nr. 1002/24.02.2012, pronunțată în dosarul nr.1178/44/20 11, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care punctează: " De asemenea, din dispozițiile art.2 alin.1 litera s) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material, viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată".
Pe fondul cauzei se arată că prin Dispoziția inspectorului general al Poliției Române nr. S/7525 din 27.05.2014, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu "trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut", respectiv ofițer specialist principal II, conform art. 58 lit. C) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.
Neglijența de care a dat dovadă în calitate de șef al Serviciului Misiuni Speciale și Autostrăzi din cadrul Direcției Rutiere a creat premisele necesare perpetuării stării de nelegalitate în care se afla subcomisarul de poliție Căpîlnaș A., și anume ocuparea unei funcții de polițist în cadrul poliției rutiere fără a deține permis de conducere, cel puțin categoria B - conform fișei postului.
În situația în care polițistul în cauză ar fi depus minime diligențe pentru cunoașterea personalului desemnat în cadrul misiunilor pe care le-a organizat și coordonat, inclusiv cu ocazia acordării avizului pentru mutarea subcomisarului de poliție Căpîlnaș A. în cadrul serviciului pe care îl conducea, ar fi constatat existența stării de nelegalitate.
Se arată că reclamantul a afirmat că nu s-au luat în considerare prevederile referitoare la"proporționalitatea, care presupune asigurarea unui raport corect între gravitatea sancțiunii disciplinare, circumstanțele săvârșirii acesteia și sancțiunea disciplinară propusă ", precum și cele privind( caracterul și gravitatea faptelor comise, activitatea desfășurată anterior, împrejurările în care a fost comisă abaterea, cauzele și consecințelor acestora, gradul de vinovăție, preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise, conduita polițistului pe timpul cercetării prealabile din Ordinul ministrului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I., cu modificările și completările ulterioare.
Afirmația este nefondată deoarece la individualizarea sancțiunii disciplinare au fost avute în vedere atât principiul proporționalității, definit de prevederile art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, aspecte consemnate inclusiv în cuprinsul actului administrativ de sancționare, care a fost adus la cunoștința reclamantului sancționat. Apreciază că s-a asigurat un raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanțele săvârșirii, activitatea desfășurată anterior de reclamant,antecedentele disciplinare și sancțiunea aplicată, context în care apreciază că dispunerea unei alte măsuri nu și-ar atinge scopul. Faptele reținute în conținutul actului administrativ de sancționare sunt identice cu cele reținute ca abateri în cadrul cercetării disciplinare. De asemenea, referitor la faptul că nu i-au fost aplicate prevederile Dispoziției inspectorului general al Poliției Române nr. 50/2008, se constată că acestea se regăsesc în conținutul actului administrativ de sancționare.
Se mai arată că reclamantului nu i s-a reținut încălcarea unor prevederi legale privind competența pe linie de resurse umane, ci prevederi din competența sa, care reglementează strict atribuțiile funcției de șef al Serviciului Misiuni Speciale și Autostrăzi, pe care acesta o deținea în perioada comiterii faptelor reținute ca abateri disciplinare prin actul sancționator.
Precizează că inclusiv în conținutul actului administrativ de sancționare este menționată încălcarea prevederilor dispoziției Dispoziției I.G.P.R. nr. 50/28.08:2008, care instituie norme ce trebuie respectate de către toți polițiștii cărora le este adresată, inclusiv de reclamant, în calitatea pe care acesta o deținea. Totodată, așa cum s-a specificat la punctul anterior, polițistului nu i s-a reținut încălcarea unor prevederi legale privind competența pe linie de resurse umane, ci prevederi din competența sa.
Conform atribuțiilor stabilite prin fișa postului nr._/2013, Capitolul D, Descrierea sarcinilor, îndatoriri lor și responsabilităților postului pct. 1, șeful serviciului? comisar șef de poliție Vîmă C. avea obligația de a " ... analiza eficiența activităților specifice îndeplinite de subordonați ... " și, mai mult, conform pct. 2 - Responsabilități - 2.4. "analizează situațiile existente și stabilește măsuri pe care le propune spre aprobare directorului direcției ", sens în care se impunea să identifice ca risc participarea unor lucrători fără calitatea de "polițist rutier" la activitățile de însoțire a coloanelor oficiale. D. urmare, pentru reducerea acestui risc se impunea ca reclamantul să prezinte situația în mod explicit directorului direcției și să solicite demararea procedurii de atribuire a acestei calități pentru subcomisarul de poliție Căpîlnaș A..
În concluzie, documentele aflate la dosarul cauzei evidențiază faptul că activitatea de cercetare prealabilă s-a efectuat în mod legal și temeinic, cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale, iar motivele invocate de reclamant nu se bazează pe argumente întemeiate, având în vedere faptul că, din întregul. material probator administrat a rezultat fără dubiu vinovăția reținută în sarcina sa.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține în fapt și în drept următoarele:
1. In ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii actului administrativ nr. S 7525/27.05.2014, pana la solutionarea irevocabila a cauzei, tribunalul constata urmatoarele:
Conform art. 14 alin.1 din Legea 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nici o formalitate” . Art.2 lit. t din legea 554/2004 definește condiția cazului bine justificat ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” iar la lit. ș definește paguba iminentă ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”.
Suspendarea executării actului administrativ constituie o măsură excepțională prin care instanța de judecată înlătură caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ, astfel că luarea acestei măsuri presupune dovedirea existenței acelor împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, dar mai ales a necesității înlăturării temporare a caracterului executoriu al actului pentru a preveni o pagubă iminentă.
Determinarea existenței cazului bine justificat nu presupune deci analiza în fond a legalității actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, fiind suficientă o analiză sumară a actului, în aparență, fără prejudecarea fondului, prin raportare la motivele de fapt și de drept invocate de reclamant în baza unui probatoriu minimal.
Având în vedere aceste principii, în ceea ce privește existența cazului bine justificat, Tribunalul constata ca argumentele reclamantului se sprijina se sprijină pe neconstitutionalitatea art. 59 al. 2, art. 60 al. 1 si art. 62 al. 2 din Legea nr. 360/2002, privind statutul politistului, care reglementeaza activitatea de cercetare disciplinara si care au reglementat temeiul in baza careia a fost aplicata sanctiunea disciplinara, texte declarate neconstitutionale prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 392/02.07.2014.
Or, in raport de aceasta imprejurare, Tribunalul retine ca, apparent, există indicii privind nelegalitatea emiterii actului administrative contestat.
De asemenea, Tribunalul constata indeplinita si conditia “pagubei iminente”, in conditiile in care, prin punerea in aplicare a deciziei contestate, ce reprezinta in fapt o decizie de sanctionare s-ar diminua indemnizatia numitului, C. Varna, cu consecinte asupra bugetului sau personal si a familiei, putand duce la imposibilitatea acoperirii tuturor cheltuielilor necesare traiului zilnic.
Prin urmare, Tribunalul apreciaza ca suspenndarea executării deciziei este necesară pentru respectarea proporționalității între interesul public și cel privat, astfel că se impune înlăturarea temporară a caracterului executoriu al actului administrativ pentru a se da posibilitatea unei instanțe judecătorești să se pronunțe asupra fondului raporturilor juridice si a respecta si dreptul reclamantului la cariera profesionala.
In consecinta, tribunalul va admite cererea de suspendare si va dispune suspendarea executarii actului administrativ constand in Dispozitia nr. S 7525/27.05.2014 emis ade I.G.P.R. pana la solutionarea definitiva a cauzei.
Pe fondul cauzei, Tribunalul retine ca, prin Dispoziția Inspectorului G. al Politiei Romane nr. S 7525/27.05.2014, s-a dispus sanctionarea disciplinara a reclamantului cu “ trecerea . pana la cel mult nivelul de baza al gradului professional detinut”, respectiv ofiter specialist principal II, conform art. 58 lit. c indice 1 din Legea nr. 360/2002, privind statutul politristului, cu modificarile si completarile ulterioare.
In sarcina reclamantului s-a retinut, in baza raportului de cercetare prealabila si incheierii Consiliului Superior de Disciplina, abaterea disciplinara constand din “ neglijenta manifestata in indeplinirea indatoririrlor de serviciu sau a dispozitiilor primite de la sefii ierarhici”.
Prin Decizia nr.392/02.07.2014 (publicata in MOF nr.667/11.09.2014) Curtea Constitionala a admis exceptia de constitutionalitate si a constatat ca prevederile art.59 alin.2, art.60 alin.1 si ale art.62 alin.3 din Legea nr.360/2002 privind Statutul politistului sunt neconstitutionale.
In considerentele deciziei, Curtea Constitutionala a retinut urmatoare:
„17. Pentru a analiza incidența în cauză a art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, Curtea reține mai întâi că polițistul este funcționar public civil, cu statut special, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, și că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din aceeași lege, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaște elemente derogatorii de la dispozițiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Astfel, polițistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale. De aceea, aspectele esențiale ce vizează cele trei elemente ale raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul polițistului, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, respectiv Legea nr. 360/2002.
18. Răspunderea disciplinară, conform art. 4 alin. (2) și cap. IV din Legea nr. 360/2002, se referă la modul de executare a raporturilor de serviciu și, în condițiile angajării acestei răspunderi, este afectată executarea raportului de serviciu, putându-se ajunge chiar la încetarea acestuia. De aceea, Curtea reține că răspunderea disciplinară, ținând de statutul polițistului, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, prin lege organică, respectiv Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, lege specială în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
19. Or, dispozițiile legale criticate nu numai că nu reglementează procedura disciplinară prealabilă, aplicarea sancțiunilor disciplinare sau activitatea consiliului de disciplină, ci deleagă reglementarea acestor aspecte importante ministrului de resort care este abilitat să adopte ordine. Așadar, se ajunge la situația ca un aspect esențial care vizează executarea și/sau încetarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ, care, de altfel, în cazul de față, nici măcar nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce este de natură să confere un caracter iluzoriu posibilităților autorului excepției de neconstituționalitate de a se apăra în mod eficient. În aceste condiții, persoana cercetată disciplinar nu cunoaște regulile după care se desfășoară procedura, având în vedere că actul administrativ nu este accesibil și deci nici opozabil. Normele privind cercetarea disciplinară trebuie să respecte anumite cerințe de stabilitate și previzibilitate. Or, delegarea de atribuții de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp.
20. Curtea reține că textul art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție este foarte clar: "Prin lege organică se reglementează: [...] j) statutul funcționarilor publici". Deci, orice aspect care vizează cele trei elemente trebuie reglementat prin lege organică, inclusiv răspunderea disciplinară. Întrucât dispozițiile legale criticate prevăd reglementarea prin acte administrative a acestor aspecte, ele contravin art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție.
21. De altfel, art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituție prevede că regimul general privind raporturile de muncă se reglementează prin lege organică. În acest sens, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prevede chiar un capitol distinct ce reglementează răspunderea disciplinară. De aceea, și art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție prevede că statutul funcționarului public trebuie reglementat tot prin lege organică, având în vedere că elementele care diferențiază statutul acestuia reprezintă chiar derogări de la reglementarea generală în materie.
22. În aceste condiții, Curtea constată atât încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituție referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat (prin delegarea unei competențe ce aparține în exclusivitate legiuitorului către un membru al Guvernului), precum și încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii, întrucât personalul vizat (care se poate raporta, în aceste condiții, doar la prevederile legii) nu este în măsură să își adapteze conduita în mod corespunzător și nici să aibă reprezentarea corectă a derulării procedurii disciplinare”.
Având in vedere ca Dispoziția Inspectorului G. al Politiei Romane nr. S/7525 din data de 27.05.2014 a fost emisa in aplicarea art.59 alin.2 (Procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului de interne), art.60 alin.1 (Aplicarea sancțiunilor disciplinare se face potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, după expirarea termenului de contestare, prevăzut la art. 61 alin.1) si ale art.62 alin.3 (Consiliile de disciplină își desfășoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului de interne) din Legea nr.360/2002, dispoziții ce au fost declarate neconstituționale, tribunalul va constata nulitatea actului administrativ întrucât a fost emis in cadrul unei proceduri disciplinare ce încalcă prevederile legii fundamentale.
Pentru considerentele expuse, va fi admisa acțiunea precizata si se va dispune in baza art.18 din Legea nr.554/2004, anularea Dispoziției nr. S nr. 7525/27.05.2014 emisa de IGPR.
F. de solutia pronuntata in cauza, vazand si dispozitiile art. 453 cod procedura civila, Tribunalul va oblige paratul la plata sumei de 1070 lei (70 lei taxa de timbru si 1000 lei onorariu avocat), paratul fiind partea care a cazut in pretentii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite actiunea privind pe reclamantul C. V. domiciliat în sector 6, București, Ceahlaul, nr. 21, ., . pârâtul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE cu sediul în sector 5, București, .. 6.
Suspenda executarea actului administrative constand in Dispozitia nr. S7525/27.05.2014 emisa de I.G.P.R. pana la solutionarea definitiva a cauzei.
Anuleaza in tot Dispozitia nr. S 7525/27.05.2014 emisa de I.G.P.R.
Obliga paratul la plata sumei de 1070 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul se depune la Tribunalul Ilfov.
Executorie in ceea ce priveste masura suspendarii.
Pronuntata in sedinta publica azi, 02.12.2014.
Președinte Grefier
A. L. G. S. C. E.
Concept red. gref. C.S
Red. Jud: LGA./4 exemplare
Comunicat 2 exemplare
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1717/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2050/2014.... → |
|---|
