Anulare act administrativ. Sentința nr. 1151/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 1151/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 3654/93/2013

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1151

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 31 MARTIE 2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - A. D.

GREFIER - M. R.

Pe rol judecarea cererii de chemare in judecata formulata de reclamantul Z. L. S. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV – SERVICIUL FISCAL ORASENESC B. - DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUN. BUCURESTI, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24._, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, fiind parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 31.03.2014, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la data de 17.10.2013, reclamantul Z. L. S. a chemat in judecata pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV – SERVICIUL FISCAL ORASENESC B. - DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUN. BUCURESTI solicitând instanței sa dispuna soluționarea contestatiei sale la decizia de angajare a răspunderii solidare nr._/18.12.2012 in sensul revocării măsurii atragerii răspunderii personale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat ca urmare a faptului ca . SRL a fost declarat insolvabila, s-a emis decizia de angajare a răspunderii solidare nr._/18.12.2012 prin care s-a stabilit angajarea raspunderii solidare a d-lui D. D. M. in calitate de administrator și a sa, in calitatea de asociat unic al societății.

Mai arata si ca a formulat in termenul legal contestație împotriva acestei decizii, insă răspunsul pârâtei la contestata sa nu a fost concludenta in ceea ce privește punctul trei, respectiv natura si cuantumul sumelor prevăzute in decizia de impunere.

Astfel ca, deși a declarat ca . SRL nu a lucrat niciodată cu produse accizabil, nu i s-a răspuns din ce activități comerciale sau lucrative provin sumele din decizia de impunere, cu precădere suma de_ lei, ce reprezintă accize. Celelalte sume din tabel impozit pe profit, TVA, penalități, apar pe cale de consecința in urma unei presupuse activități comerciale sau lucrative ce au ca obiect produse accizabile.

În dovedirea cererii, reclamantul a anexat decizia de angajare a răspunderii solidare nr._/28.12.2012, contestație administrativa la decizia de angajare a răspunderii solidare nr._/28.12.2012, decizia nr._/08.04.2013 privind soluționarea contestației, copie avers revers a plicului prin care a primit decizia nr._/08.04.2013.

Pârâta nu a formulat întâmpinare si nu si-a exprimat poziția procesuala.

La solicitarea reclamantului a fost administrata proba cu inscrisuri; au fost inaintate de parata actele ce au stat la baza emiterii deciziei contestate.

Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul constata următoarele:

In fapt, prin decizia nr._/28.12.2012 emisa de DGFP Ilfov – AFP B. a fost angajata răspunderea solidara a reclamantului Z. L. S. in calitate de asociat si a numitului D. D. M. in calitate de administrator al . SRL pentru suma totala de 88.087 lei (obligatii fiscale constand in TVA, impozit pe profit si accize) si 578 lei (dobanzi), in conditiile art. art.27 alin.2 lit c si d CPF(f.7-9).

Împotriva deciziei de impunere reclamantul a formulat contestație administrativa ce a fost respinsa prin decizia nr._/08.04.2013.

Din cuprinsul deciziei contestate reiese ca . SRL a fost declarata insolvabila fara bunuri urmaribile in data de 09.03.2012.

Susținerile reclamantului sunt neintemeiate intrucat nu s-a depus nciun inscris din care sa reiasa ca a fost in detentie in perioada 2003-2008 si niciun fel de relatii ca a solicitat restituirea actelor societatii de la organele de cercetare penala pentru a se putea verifica daca societatea nu a lucrat cu produse accizabile.

Cu privire la condiția relei credințe impusa de art.27 alin.2 lit.d CPF tribunalul apreciaza ca este îndeplinita in cauza intrucat din anexa 1 (f.48) rezulta ca debitele dateaza din 2005 iar reclamantul nu a dovedit plata obligatiilor fiscale.

F. de aceste aspecte, tribunalul ca decizia nr._/28.12.2012 este legal emisa cu respectarea dispozitiilor art.27 alin.2 lit c si d CPF, motiv pentru care va respinge actiunea completata ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge actiunea formulata de reclamantul Z. L. S. cu domiciliul in com. Leordeni, ., J. Argeș în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV – SERVICIUL FISCAL ORASENESC B. - DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUN. BUCURESTI cu sediul in București, sector 2, București, . Gerota, nr. 13 ca neîntemeiata.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica, azi 31.03.2014.

Președinte,

A. D.

Grefier,

M. R.

Redact. D.A

Tehnored M.R

4ex

Comunicat 2ex

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 24 MARTIE 2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - A. D.

GREFIER - M. R.

Pe rol judecarea cererii de chemare in judecata formulata de reclamantul Z. L. S. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV – SERVICIUL FISCAL ORASENESC B. - DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUN. BUCURESTI, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul Z. L. S., personal, legitimat cu CI, ., nr._, CNP_, lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Tribunalul, raportat la dispozițiile art.10 alin.3 din Legea nr.554/2004, constată ca Tribunalul Ilfov este competent material și teritorial să soluționeze prezenta cauza.

Nemaifiind alte cereri prealabile, tribunalul acordă cuvântul pentru propunerea de probe.

Reclamantul, personal solicită proba cu înscrisuri.

Tribunalul, in baza dispozițiilor art.258 din Noul Cod de Procedura Civilă încuviințeaza pentru partea reclamanta proba cu înscrisuri, apreciind-o utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul, personal solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulata. Fără cheltuieli de judecata.

Tribunalul reține cauza in vederea soluționării.

TRIBUNALUL,

Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea, motiv pentru care,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Amâna pronunțarea la data de 31.03.2014, urmând ca partile sa ia act de solutie de la grefa instanței sau din aplicația Ecris.

Pronunțata in ședința publica, azi 24.03.2014.

Președinte,

A. D.

Grefier,

M. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 1151/2014. Tribunalul ILFOV