Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 364/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 364/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 13177/1748/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 364R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04 FEBRUARIE 2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE - A. D.
JUDECĂTOR - M. E.
JUDECĂTOR - C. D.
GREFIER - M. R.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta . împotriva sentinței civile nr.1522/21.02.2013, pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr. _, in contradictoriu cu intimata I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE-SECȚIA DE POLIȚIE AUTOSTRĂZI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează tribunalului că la data de 28.11.2013, recurenta a solicitat repunerea cauzei pe rol și a solicitat judecarea cauzei in lipsă, după care:
Tribunalul constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.245 C.proc.civ, având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei pe rol, repune cauza pe rol.
În baza dispozițiilor art.281 C.proc.civ, dispune îndreptarea erorii materiale strecurata in minuta încheierii de ședința din 19.11.2013, in sensul ca se va completa minuta cu data pronunțării 19.11.2013.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza in stare de judecată și reține cauza în vederea soluționării.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
La data de 25.10.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr. de dosar_, plângerea formulată de petenta ., prin reprezentant, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/26.09.2012 întocmit de intimatul IGPR SPA.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că în intervalul 15.09.2012 ora 10.00-17.09.2012 ora 9.00 conducătorul auto S. G. nu a condu vehiculul marca DAF cu număr de înmatriculare_, aspecte relatate de conducător în momentul efectuării controlului dar neconsemnate în procesul verbal contestat.
De asemenea petenta a mai arătat că fapta reținută în sarcina sa nu a fost dovedită.
La plângere a fost anexat un set de înscrisuri.
În drept au fost invocate art. 10 și art. 31 din OG nr.2/2001.
Cererea este scutită de taxa de timbru, potrivit art.15 lit. i din L146/1997 și timbru judiciar, potrivit art.1 alin.2 din OG32/1995.
Intimatul nu a depus întâmpinare dar a depus, la data de 06.12.2012, mai multe înscrisuri.
La termenul din data de 21.02.2013 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.1522/21.02.2013, pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr. _, a fost respinsă plângerea contravențională, formulată de petentul ..
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/26.09.2012 întocmit de intimatul IGPR SPA, petenta a fost sancționată cu amendă de 4000 RON, în temeiul art. 9 alin.1 lit. c din OG 37/2007, reținându-se că la data întocmirii procesului-verbal, pe Autostrada A2, conducătorul auto al ansamblului de vehicule format din autoutilitara marca DAF cu nr._ și semiremorca marca LAG cu nr._, aparținând petentei, nu a justificat lipsa înregistrărilor pentru intervalul cuprins între 15.09._12, echivalentul a 47 de ore, neprezentând certificat de desfășurare conform Reg. CE nr.561/2006.
Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Cu privire la controlul de legalitate, instanța a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Cu privire la lipsa consemnării obiecțiunilor formulate de conducătorul auto, instanța a constatat că, potrivit art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Nerespectarea acestor dispoziții atrage este sancționată însă cu nulitatea relativă și nu absolută a procesului verbal, petenta fiind obligat să facă dovada vătămării.
Astfel, potrivit Deciziei nr. XXII din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte De Casație Și Justiție, Secțiile Unite și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 833 din_, nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.
Instanța a constatat că petenta nu a făcut dovada niciunei vătămări, urmare a încălcării de către intimată a dispozițiilor legale amintite.
De asemenea petenta nu a arătat care anume sunt obiecțiunile pe care nu le mai poate formula ca urmare a neregulilor cuprinse în procesul verbal de contravenție și care este consecința vătămătoare a acestui fapt.
În plus, aceasta a beneficiat de posibilitatea de a face cunoscute obiecțiunile sale și de a fi analizate de o instanță indepedentă și imparțială prin promovarea plângerii contravenționale, astfel încât nu i s-a adus vreo vătămare dreptului sau la apărare care să nu poată fi înlăturată în alt mod.
De asmenea, conducătorul auto nu era reprezentant al societății contraveniente pentru a avea dreptul de a formula obiecțiuni.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța a reținut că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către agenții din cadrul intimatei, astfel încât actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și verdicitate este încrederea că autoritatea statală, recte agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța reține că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.
De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.
Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:
a) caracterizarea faptei în dreptul național;
b) natura faptei;
c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.
În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).
În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.
Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.
În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.
În acest sens, instanța a reținut că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.
De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.
Cu toate acestea, în cauza A. împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a petentului și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.
Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța a constatat că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de legalitate -asociată cu cele de autenticitate și veridicitate- a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.
În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunilor aplicate petentei, instanța apreciază că prezumția de legalitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statele, tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, aspect ce nu poate fi conceput.
Instanța a apreciat că sarcina probei revine intimatei exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.
Recunoscând tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța apreciază că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentei.
Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, instanța a constatat că petenta nu a probat contrariul situației de fapt reținute prin procesul verbal contestat.
Astfel, petenta a arătat că în intervalul 15.09.2012 ora 10.00-17.09.2012 ora 9.00 conducătorul auto S. G. nu a condus vehiculul marca DAF cu număr de înmatriculare_ întrucât acesta a fost liber. De asemenea petenta a depus în dovedire certificatul de desfășurare a activității în conformitate cu Regulamentul CE nr.561/2006. (f.18).
Cu toate acestea instanța a reținut că certificatul de desfășurare a activității în conformitate cu Regulamentul CE nr.561/2006 nu a fost prezentat de către conducătorul auto agentului constatator cu ocazia efectuării controlului.
Acest aspect rezultă din cuprinsul procesului verbal contestat, petenta nedovedind o situație de fapt contrară celei reținute de agentul constatator.
De asemenea instanța a reținut că, potrivit art. 10 alin. 3 din Regulamentul CE nr. 561/2006, întreprinderea de transport este responsabilă de încălcările comise de conducătorii întreprinderii. În acest sens, conform art. 10 alin 2 din același regulament „Întreprinderile de transport organizează activitatea conducătorilor menționați la alineatul (1) astfel încât aceștia să se conformeze Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 și capitolului II din prezentul regulament. Întreprinderile de transport dau instrucțiuni corespunzătoare conducătorilor și efectuează controale periodice pentru a se asigura de respectarea Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 și a capitolului II din prezentul regulament.”
De asemenea instanța a reținut că practica judiciară depusă de petentă la dosarul cauzei nu constituie izvor de drept.
Prin urmare, având în vedere că petenta nu a probat o situație de fapt contrară celei reținute de agentul constatator, instanța va menține temeinicia procesului verbal contestat.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Potrivit art.9 alin.1 din OG nr.37/2007, „contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează (…) c) cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei - faptele prevăzute la alin. (1) pct. 15 - 16, 18 - 20, 22 - 26, 28 - 30, 36 și 38, aplicabilă conducătorului auto, și faptele prevăzute la alin. (1) pct. 1 - 11, 31 și 32, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier.”
Petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4000 de lei, minimul prevăzut de lege pentru fapta comisă.
Astfel, referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța a apreciat drept justificat cuantumul minim al amenzii aplicate și nu va înlocui sancțiunea amenzii cu avertisment, având în vedere pericolul social sporit al faptei săvârșite.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petenta . solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a hotărârii atacate,in sensul admiterii plângerii, iar pe cale de consecința anularea procesului verbal de contravenție.
În motivarea cererii, recurenta a arătat ca instanța de fond in mod eronat a aprecita faptul ca subscrisa nu a făcut dovada niciunei vatamari urmare a incalcarii de către agentul constatator a dispozițiilor art. 16 alin. 7 din OUG nr, 2/2001 cu privire la lipsa consemnărilor obiecțiunilor formulate de conducătorul auto. In cadrul plângerii a menționat faptul ca In intervalul calendaristic 15.09.2012 ora 10:00 - 17.09.2012 ora 9:00, conducătorul auto nu a condus acest autovehicul, fapt consemnat si in Certificatul de Desfășurare a Activității eliberat la data de 17.09.2012 de către conducătorul unitatii, in conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 561/2006, aspecte relatate si de către conducatorul auto, agentului constatator in momentul constatării contravenției dar neconsemnate în cadrul procesului verbal.
Mai mult decât atât, instanța de fond in mod eronat a considerat faptul ca, conducătorul auto nu era reprezentant al societatii contraveniente -pentru a avea dreptul de a formula obiectului, in conditiile in careconducătorul auto S. G. este angajat al petentei din data de 15.11.2010.
Instanța, de fond in mod eronat a considerat, faptul că potrivit art. 10 alin 3 din. Regulamentul CE nr. 561/2006, intreprinderea de transport este responsabila de incalcarile comise de conducătorii întreprinderii.
A mai arătat si ca in situatia in care subscrisa a pus la dispoziția conducătorului auto toate documentele necesare efectuării activității de transport, astfel incat sa nu fie pusa in situația de a fi sanctionata contravențional, dar conducătorul auto nu a fost in măsura sa le prezinte in momentul controlului efectuat, nu constituie un motiv de a suporta rigorile legii.
Mai mult a apreciat greșit instanța de fond ca, practica judiciara depusa de petenta nu constituie izvor de drept. Aceasta practica este similara cu situația de fapt dedusa judecații, astfel incat nu se poate retine faptul ca aceasta nu constituie izvor de drept.
Astfel, nu se poate retine in prezenta cauza, ca in acest interval calendaristic subscrisa petenta a efectuat transporturi cu respectivul șofer; fapta pentru care a fost sancționată petenta, nu a fost dovedită fiind astfel răsturnata prezumția de legalitate si forța probantă a procesului verbal de contravenție cu privire la situația de fapt.
Probe: înscrisuri, proba cu martori si orice alta proba necesara si utila cauzei.
Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta . împotriva sentinței civile nr.1522/21.02.2013, pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr. _, in contradictoriu cu intimata I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE-SECȚIA DE POLIȚIE AUTOSTRĂZI ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2014.
Președinte, A. D. | Judecător, M. E. | Judecător, C. D. |
Grefier, M. R. |
Concept red. gref. M.R.
Red. Jud: C.D / 2 exemplare
Jud.fond: S. I. - Jud.Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1492/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 161/2014.... → |
|---|
