Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 161/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 161/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 12548/1748/2011

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.161R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 14 IANUARIE 2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - A. D.

JUDECĂTOR - M. E.

JUDECĂTOR - G. N.

GREFIER - M. R.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta A. R. ROMÂNĂ - ARR împotriva sentinței civile nr.5223/16.10.2012 pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata . SA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 07.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, fiind parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.01.2014, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei judecătoriei Cornetu la data de 14.12.2011 sub număr_, petenta S.C. A. INTERNATIONALĂ RAHOVA SA a solicitat in contradictoriu cu intimata A.R.R.- Agentia Ilfov, anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._ din 11.10.2011, cu consecința exonerării de la plata amenzii, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertismentul.

In motivarea plângerii, petenta a arătat că procesul-verbal contestat este lovit de nulitate absolută motivat de încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 procesul-verbal fiind încheiat la o dată ulterioară controlului cu nerespectarea dreptului petentei de a formula obiecțiuni, ale art. 19 din OG nr. 2/2001 lipsind martorul asistent. Se arată că lipsesc si datele de identificare ale persoanei care o reprezintă pe petentă precum si numărul de înregistrare în Registrul Comerțului.

Petenta arată că la data de 30.09.2011, pe A2 km.20 pe raza localității Brănesti, la controlul efectuat în trafic asupra vehiculului cu nr. de înmatriculare_, utilizat de petentă si condus de D. C., s-a constatat absenta de la bordul auto a legitimației de serviciu a conducătorului auto. In drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 din O.G.nr.2/2001. In dovedirea plângerii formulate a solicitat proba cu înscrisuri. Conform dispozițiilor art. 242 alin.2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă. Au fost anexate plângerii următoarele înscrisuri: procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._; contract individual de munca nr. 4224/03.05.2011.

Intimata, legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind netemeinica si nelegala.

În ce priveste nulitatea procesului-verbal intimata arată că motivele invocate de petentă nu sunt întemeiate, sancțiunea ce intervine în cazul încălcării dispozitiilor legale invocate de petentă fiind nulitatea relativă nefiind făcută dovada existentei unei vătămări ce nu poate înlăturată decât prin anularea procesului-verbal.

In fapt, la data de 30.09.2011, pe A2 km.20 pe raza localitătii Brănesti, a fost depistat autovehiculul cu nr. de inmatriculare_, utilizat de petentă condus de D. C., care nu detinea la bordul vehiculului legitimatie de serviciu sau orice alt document din care să rezulte că este angajatul societătii - fapta ce constituie contraventie potrivit art.58 lit.ad din O.G. nr.109/2005, cu modificările si completările ulterioare, respectiv „neîndeplinirea obligatiilor ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier si operatorilor de activităti conexe transportului rutier” si se sanctioneaza în conformitate cu art. 59 alin.1 lit. b cu amenda de la 4.000 lei la 5.000 lei - „ce se aplică întreprinderilor sau operatorilor de transport rutier romani sau străini după caz”. Se arată că petenta nu a făcut dovada contrară celor consemnate în cuprinsul procesului-verbal. In drept, a invocat dispozitiile art.115-118 C.pr.civ., OUG nr.109/2005, OMTCT nr.1892/2006, OG nr.2/2001. In conformitate cu art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicita judecarea cauzei si in lipsa.

Instanța a încuviințat pentru părti proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.5223/16.10.2012 pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr._ a fost admisă plângerea contravenționala formulata de petenta . SA.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a retinut următoarele:

În ceea ce priveste omisiunea agentul constatator de a consemna obiectiunile formulate, trebuie observat ca situatiile în care nerespectarea anumitor cerinte atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contraventiei sunt strict determinate prin reglementarea data în cuprinsul art. 17 din O.G. nr.2/2001.

Trebuie retinut ca, în raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contraventiei se ia în considerare si din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerintelor pe care trebuie sa le întruneasca un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contraventiei sa nu poate fi invocata decât daca s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate înlatura decât prin anularea acelui act

F. de considerentele de drept anterior enuntate instanta a înlaturat sustinerile petentei referitoare la omisiunea agentului constatator de a consemna obiectiuni, întrucât nu s-a dovedit existenta unei vatamari pricinuite de omisiunea agentului constatator, având în vedere ca petenta a avut posibilitatea de a invoca orice obiectiuni înaintea instantei învestite cu verificarea legalitatii si temeiniciei actului de constatare si sanctionare a contraventiei.

În ce priveste sustinerea petentei că nu s-a indicat motivul pentru care procesul-verbal a fost completat în prezenta contravenientei instanta a retinut că procesul-verbal s-a încheiat în lipsa reprezentantului legal, șoferul autovehiculului supus controlului fiind un simplu prepus al societății petente, calitate care nu îi conferă un drept de reprezentare în situații de natură a angaja răspunderea petentei. Petenta nu a făcut dovada vreunei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal, în condițiile art. 105 alin. 2 C.pr.civ., având posibilitatea ca prin formularea prezentei plângeri să invoce apărări în combaterea celor retinute în procesul-verbal contestat.

Instanța a reținut că în procesul verbal s-a consemnat că a fost încheiat în lipsa unui martor mentionând motivul ce a generat această situatie. Instanta constata ca procesul-verbal contestat respectă cerintele art. 19 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, fiind precizat motivul pentru care nu s-au putut indica martori asistenti, drept pentru care nu va retine sustinerile formulate în cuprinsul plângerii relativ la neregularitatea întocmirii procesului-verbal ca lipsite de temei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata A. R. ROMÂNĂ-ARR solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, respingerea acțiunii formulata de contravenient ca netemeinica si nelegală.

În motivarea cererii, recurenta a arătat ca sentința civila nr. 5223/16.10.2012 este criticabila, fiind pronunțata cu încălcarea si aplicarea greșita a legii .

A mai arătat recurenta si ca fapta savarsita de intimata reclamanta constituie contravenție in conformitate cu dispozițiile art. 58 lit. "ad" si se sancționează conform art.591 2 alin.1 lit.a din OUG 109/2005 aprobata si modificata prin Legea nr. 102/2006 privind transporturile rutiere.

A arătat si ca agentul constatator întocmește procesul verbal pe baza documentelor puse la dispoziție la momentul efectuării controlului. A menționat ca activitatea de constatare a contravențiilor se realizează si materializează, prin încheierea unui proces verbal pe care agentul constatator îl poate întocmi, pe baza constatărilor personale si a probelor. Acest proces verbal este actul administrativ prin care se individualizează fapta ilicita a contravenientului.

Atât din enunțul normei juridice, cât si din cuprinsul procesului verbal de contravenție se poate observa, ca sancțiunea aplicata vizează neîndeplinirea obligațiilor ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier și operatorilor de activități conexe

transportului rutier.

Legea nr. 102/2006 si OUG nr. 109/2005 reglementează organizarea, efectuarea si garantarea desfășurării transporturilor rutiere de persoane si de marfuri, precum si a oricăror activitati conexe acestora, in condiții de siguranța si calitate, cu respectarea principiilor liberei concurente, al garantării accesului liber si nediscriminatoriu pe piața transportului rutier, al protejării mediului înconjurător, si al respectării drepturilor si libertăților persoanelor, principii pentru a căror respectare si aplicare sunt prevăzute contravenții de pericol, pentru care este necesara si suficienta savarsirea faptei, independent de producerea sau nu a unui rezultat concret.

Savarsirea faptei de catre petenta nu a avut loc nicicum din cauze obiective si nu se pot retine anumite împrejurări care sa conducă la înlocuirea sau reducerea amenzii aplicate, ci avem de-a face exclusiv cu nerespectarea legii, de către petenta, al cărui reprezentant legal nu a catadicsit sa-si îndeplinească atribuțiile, mergând probabil pe ideea ca nu se va intampla nimic ori organele statului îi vor acorda clementa.

Mai mult decât atât, mențiunile consemnate in procesul verbal de contravenție sunt întemeiate, argumentate, reale si susținute de o norma legala, astfel ca prima instanța a avut posibilitatea de a aprecia gravitatea faptei contravenționale dar nu a făcut acest lucru.

A mai arătat recurenta si că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu incalcarea art. 129 alin 5 cod proc civ, articol potrivit căreia instanța avea obligația" sa stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul unei hotărâri temeinice si legale.

Instanța de fond de o interpretare nereala bazata pe considerente de ordin subiectiv, nerespectând dispozițiile legale. In mod eronat a probelor nu justifica pronunțarea unei sentințe arbitrare care favorizează o activitate ilegala.

Or, tocmai art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor prevede ca "Legea contravenționala apăra valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penala constituie contravenite, fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sancționata prin lege, ordonanța sau hotărâre a consiliului local, al orasului, municipiului, a consiliului judetean ... " .Definiția contravenției care prin conținutul ei presupune un pericol social propriu consecința a incalcarii unei norme de comportament) exprimat in limita minima si maxima a sancțiunii prevăzute.

A mai arătat că instanța de fond nu se refera in considerentele sale asupra realității stării de fapt consemnate si face un comentariu echivoc asupra legii substanțiale privind contravenția.

Recurenta a arătat și că fapta pentru care a fost sancționată petenta este individualizata in mod clar de art. 58 lit. ad al Legii nr. 102/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere.

In drept: prevederile art. 299-316 Codului de procedura civila, ale Ordonanței Guvernului nr.2/2001, Legea nr. 102 din 25 aprilie 2006 pentru aprobarea O.U.G. fir. 109/2005 privind transporturile rutiere.

La termenul de judecata din 07.01.2014, intimata . SA a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinica si legală.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că motivele de recurs invocate de recurentă in cea mai mare parte acestea sunt de ordin general, cu referire in principal la aspecte precum gravitatea faptei si individualizarea pedepsei, fără ca acesta sa observe ca instanța de fond s-a pronunțat in sensul anularii procesului-verbal de contravenție, in special pentru considerente de forma. Astfel ca motivele de recurs nu sunt la obiect, deoarece nu privesc considerentele pentru care instanța de fond a admis plângerea.

Totodată recurenta, prin motivele de recurs, a precizat temeiul juridic al faptei pentru care am fost sancționați precum si cel al pedepsei aplicabile in acest caz, fapt care echivalează, din punctul nostru de vedere, cu invocarea propriei culpe in apărare, întrucât aceste temeiuri juridice ar fi trebuit, potrivit OG 2/2001, sa fie menționate in mod clar si fără echivoc, in cuprinsul procesului-verbal de contravenție, motiv pentru care instanța de fond tocmai a anulat acest proces-verbal.

Contrar susținerilor nefondate ale recurentei, instanța de fond s-a pronunțat in mod corect, bazându-se pe probe solide, indubitabile.

Procesul verbal de contravenție este lovit de nulitatea absoluta potrivit prevederilor art.16 alin.7 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare privind regimul juridic al contravențiilor, in momentul încheierii procesului verbal, agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct in procesul verbal la rubrica «Alte mențiuni » sub sancțiunea nulității procesului verbal conform art. 105 alin 2, Cod procedura civila, potrivit cu care « in cazul nulităților anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune pana la proba contrarie» . Insa, din simpla consultare a procesului verbal pentru care se solicita anularea, rezulta ca acesta a fost încheiat la o data ulterioara constatării faptei, in mod abuziv si pro causa, practica utilizata din ce in ce mai frecvent de către inspectorii de trafic, fapt pentru care agentul constatator completează, rubrica «obiecțiunile contravenientului » nefiind de fata la întocmirea prezentului procesului verbal, nu poate formula obiecțiuni ».

S-au incalcat de asemenea si dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cu care, in cazul in cari contravenientul nu se afla de fata, agentul constatator va face mențiunea despre aceasta împrejurare care trebuie sa fie confirmata de cel puțin un martor. In lipsa unui martor se vor preciza motivele care al condus la încheierea procesului verbal in acest mod.

La momentul constatării faptei de fata erau foarte mulți martori respectiv toți calatorii transportați care puteau sa-si asume aceasta calitate cat si șoferul D. C., in calitate de prepus a societatii. Este absurda mențiunea agentului constatator că nu a putut identifica un martor.

In legislația europeana aplicabila contravențiilor se aplica prezumția de nevinovatie, agentul de contre având obligația sa probeze fapta savarsita prin orice mijloace de proba fapt ce nu s-a întâmplat in cazul d fata.

Conform art.16, alin.6 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare privind regimul juridic al contravențiilor" in situația in care contravenientul este persoana juridica in procesul verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare in registrul comerțului si codul fiscal al acesteia, precum si datele de identificare ale persoanei care o reprezintă, date ce nu se regăsesc in totalitate in cuprinsul procesului verbal de contravenție.

Deasemenea, intimata a invocat excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție, deoarece subiectul activ al contravenției trebuia sa fie conducătorul auto D. C. si nu . S.A. un alt motiv de anulare a procesului verbal ar fi indicarea greșita a temeiului legal, deoarece inspectorul trafic I. E. considera ca fapta constituie contravenție, conform revederilor OU109/+LI02/2006 art.58 al lit. ad si se sancționează conform art. 59 alin.l lit. 6 sau c sau 1. In drept: dispozițiile OG nr.2/2001 modificata si completata, si ale Codului de procedura civila.

Analizând recursul civil de fata, prin prisma criticilor invocate, Tribunalul il apreciază ca fiind nefondat și il va respinge în consecința pentru următoarele considerente:

In fapt, se retine ca societatea petenta a fost sancționata prin procesul verbal de contravenție încheiat in data de 30.09.2011 pentru savarsirea contravenției prevăzuta de art.58 lit.ad din OUG nr.109/2005.

Prin Decizia nr.494/2012 Curtea Constitutionala a statuat ca dispozițiile art.58 lit.ad sunt neconstitutionale întrucât „… nu stabilesc distinct, precis, explicit și cu claritate obligațiile ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier și operatorilor de activități conexe transportului rutier, a căror neîndeplinire atrage răspunderea contravențională”, respectiv că „…deficiențele de redactare evidențiate în ceea ce privește prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 sunt de natură să încalce dispozițiile art. 1 alin. (5) și ale art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului”.

Totodata, art. 58 din O.U.G. nr. 109/2oo5 a fost abrogat expres prin O.G. nr. 27/2011 și făcând aplicarea principiului legii mai favorabile, tribunalul retine ca in speța operează înlăturarea răspunderii recurentei.

In consecinta, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul de fata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta A. R. ROMÂNĂ - ARR împotriva sentinței civile nr.5223/16.10.2012 pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata . SA ca nefondat.

Irevocabila.

Pronunțata in ședința publica, azi 14.01.2014.

Președinte,

A. D.

Judecător,

M. E.

Judecător,

G. N.

Grefier,

M. R.

Concept red. gref. M.R.

Red. Jud: D.A/ 2 exemplare

Jud.fond: Budei C. O. - Jud.Cornetu

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 07 IANUARIE 2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - A. D.

JUDECĂTOR - M. E.

JUDECĂTOR - G. N.

GREFIER - M. R.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta A. R. ROMÂNĂ-ARR împotriva sentinței civile nr.5223/16.10.2012 pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata . SA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin consilier juridic care depune împuternicire la dosarul cauzei, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul se află la primul termen de judecata, stadiu procesual recurs, precum și faptul ca recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Intimata prin consilier juridic depune la dosarul cauzei întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe cererea de recurs.

Intimata prin consilier juridic solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele indicate prin întâmpinare, cu menținerea sentinței atacate ca temeinica și legală. Mai arată si ca in cuprinsul procesului verbal de contravenție nu este indicat temeiul juridic al aplicării sancțiunii.

Tribunalul reține cauzei in vederea soluționării.

TRIBUNALUL,

Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea, motiv pentru care,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Amâna pronunțarea la data de 14.01.2014.

Pronunțata in ședința publica, azi 07.01.2014.

Președinte,

A. D.

Judecător,

M. E.

Judecător,

G. N.

Grefier,

M. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 161/2014. Tribunalul ILFOV