Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 458/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 458/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 1026/1748/2012
DOSAR nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 458/R
Ședința publică din data de 10.02.2014
Tribunalul constituit din:
P. - C. D.
JUDECĂTOR - L. G. A.
JUDECĂTOR - E. M. O.
GREFIER V. F. A.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta intimată C. Națională de Drumuri Naționale din România SA împotriva sentinței civile nr. 1223din data de 12.02.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata petentă ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul constatând că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod de procedură civilă, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională precizată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 24.01.2012, sub nr._, petentul . a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Drumuri Naționale din România SA, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/19.12.2011, întocmit de către intimată.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că procesul-verbal contestat este nelegal și netemeinic.
În drept OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata, deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei, dar a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal atacat.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr.1223/12.02.2013, Judecătoria Cornetu a admis plângerea formulată de petentul . împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/19.12.2011 și în contradictoriu cu CNADNR SA. A anulat procesul-verbal de contravenție și a exonerat petentul de la plata amenzii contravenționale și de la plata tarifului de despăgubire. Fără cheltuieli.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal supus controlului judecătoresc s-a reținut în sarcina petentului că la data de 08.07.2011, vehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe A2, în localitatea Glina, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru fapta comisă, petentul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 121,79 lei.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța a reținut următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
A mai trebuit precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, a trebuit admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat,respectiv:
- existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
- toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
- legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen a rezultat din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
- textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 08.07.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 19.12.2011, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța a reținut că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
În raport de această concluzie, instanța a considerat că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata C. Națională de Drumuri Naționale din România SA, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 21.05.2013, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției ca legal și temeinic.
În motivare, intimata a arătat că instanța de fond în mod greșit a interpretat disp. art.304 pct.8 Cod de procedură civilă, art.312 alin.3 Cod de procedură civilă și art.9 alin. 3 din OG 15/2002, apreciind că răspunderea contravențională a petentei a fost prescrisă și că nu se mai impune analizarea fondului cauzei.
A mai arătat că fapta a fost săvârșită la data de 08.07.2011 iar amenda a fost aplicată la data de 19.12.2011, când a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ de către C. Națională de Drumuri Naționale din România SA prin subunitatea acesteia Centru de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN.
A învederat că procesul verbal a fost comunicat contravenientului respectând disp. art.14 alin.1 din OG 2/2001.
În drept au fost invocate disp. art.304 pct.8 Cod de procedură civilă și art.312 alin.3 Cod de procedură civilă.
Conform art.242 pct.2 Cod de procedură civilă a solicitat judecarea în lipsă.
Deși legal citată, intimata petentă nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul civil de față prin raportare la motivele invocate, Tribunalul constată următoarele:
În condițiile art. 13 din O.G. nr. 2/2001,”(1) Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei. (2) In cazul contraventiilor continue termenul prevazut la alin. (1) curge de la data constatarii faptei. Contraventia este continua in situatia in care incalcarea obligatiei legale dureaza in timp”.
Reglementarea cuprinsă în art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 în forma în vigoare în prezent, stabilește că procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
Analizând coroborat cele două dispoziții legale, tribunalul reține, că expresia „data constatării contravenției” cu care operează O.G. nr. 15/2002 vizează momentul la care agentul constatator procedează în concret la operațiunea de constatare a săvârșirii faptei. Astfel, se reține de către tribunal că, în materia reglementată de O.G. nr. 15/2002, există o diferență temporală între data săvârșirii faptei și data constatării contravenției, acest din urmă termen fiind cel la care agentul constatator derulează înregistrarea obținută de dispozitivul foto și constată nesocotirea de către petent a unei dispoziții legale sancționată în condițiile O.G. nr. 15/2002.
Cele două texte legale anterior menționate nu se exclud reciproc, ci se aplică deopotrivă, în sensul că agentul constatator are obligația, pe de o parte, de a aplica sancțiunea contravențională în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei și, pe de altă parte, de a întocmi și comunica procesul-verbal prin care aplică sancțiunea în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, moment care poate coincide sau nu cu data întocmirii procesului-verbal.
Rezultă, așadar, că în materia reglementată de O.G. nr. 15/2002 pot fi incidente două sau trei termene ce urmează a fi luate în calcul, respectiv data săvârșirii faptei, data constatării contravenției și data întocmirii procesului-verbal, ultimele două putând chiar să coincidă.
Prin urmare, în cauza de față, se observă că data aplicării sancțiunii se circumscrie termenului de 6 luni de la data săvârșirii faptei, astfel încât susținerile recurentului sunt fondate, cele reținute de judecătorul fondului urmând a fi înlăturate.
Pe cale de consecință, tribunalul reține că dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 în forma actuală nu reprezintă o normă juridică mai favorabilă intimatului din prezenta cauză, contrar celor constatate de judecatorul fondului.
Urmeaza a fi analizate celelalte motive invocate de petenta prin plangerea contraventionala formulata, retinandu-se ca aspectele privind nulitatea procesului-verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator nu sunt pertinente. Astfel, în împrejurările in care Uniunea Europeană a adoptat Directiva 1999/93/CE privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice, in scopul stabilirii unui regim juridic în materia încheierii actelor în format electronic, România a adoptat Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, respectiv normele de aplicare a acesteia (H.G. nr. 1259/2001).
Semnătura electronica in sensul Legii nr. 455/2001 reprezintă un pachet de date de integrat in documentele sau mesajele transmise, care, pentru a avea valoare legala, o semnătura electronica trebuie sa îndeplinească anumite condiții stipulate de Legea nr. 455/2001, respectiv sa fie legata in mod unic de un semnatar, sa asigure identificarea acestuia, sa fie creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar (utilizând un dispozitiv criptografic) si sa fie legata de datele in forma electronica la care se raportează astfel încât orice modificare sa fie identificabila.
Semnătura reprezintă un eșantion de date care demonstrează ca o anumita persoana a scris sau a fost de acord cu acel document căruia i s-a atașat semnătura. De fapt, o semnătura digitala furnizează un grad mult mai mare de securizare decât semnătura olografa. Destinatarul mesajului semnat digital poate verifica atât faptul că mesajul original aparține persoanei a cărei semnătura a fost atașată, cat si faptul ca mesajul n-a fost alterat, intenționat sau accidental, de când a fost semnat. Mai mult, semnătura digitala nu poate fi negata; semnatarul documentului nu se poate disculpa mai târziu invocând faptul ca a fost falsificata. Cu alte cuvinte, semnăturile digitale permit autentificarea mesajelor digitale, asigurând destinatarul de identitatea expeditorului si de integritatea mesajului. Documentele semnate electronic beneficiază astfel de garanția autenticității, integrității si nerepudierii in instanța a informațiilor digitale.
Documentele semnate electronic pot fi trimise prin posta electronica, dar orice document semnat digital poate fi tipărit la imprimanta, putând conține informația că documentul original e cel electronic si ca acesta poarta semnătura electronica a semnatarului.
Mai reține tribunalul că trebuie realizata distincția intre generarea unui înscris in forma electronica si, pe de alta parte, materializarea pe suport de hârtie a datelor si informațiilor create astfel.
Exista mențiune expresa in procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției ca acest document a fost generat si semnat electronic, neputând fi identificat niciun motiv pentru care actul sa nu poate fi calificată drept "înscris in forma electronica" in accepțiunea art. 4, pct. 2 din Legea nr. 455/2001.
Fără îndoiala procesul-verbal cuprinde o informație susceptibila a fi citita nu doar prin intermediul unui program informatic, ci eventual prin intermediul altui procedeu similar, înscrisul în forma electronica poate fi citit tot informatic, sau in mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat si semnat electronic, fără îndoiala înscrisul electronic poate dobândi o existenta fizica, palpabila, pe suport de hârtie.
Faptul ca ulterior generării unui înscris electronic informația pe care aceasta o cuprinde este tipărita pentru a fi comunicata ca atare, nu îi înlătura calitatea de înscris in forma electronica.
Apoi, din interpretarea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, se desprinde regula constatării personale a contravenției de către agentul constatator, insa noțiunea de constatare prin propriile simțuri a contravenției de către agentul constatator nu se confunda cu noțiunea de „flagrant”, care presupune surprinderea contravenientului in timpul desfășurării activității ilicite, agentul constatator va putea întocmi proces-verbal de constatare a contravenției in toate cazurile in care, pe baza probelor administrate, se poate dovedi comiterea unei asemenea fapte.
Legea contravenționala nu impune constatarea contravențiilor in flagrant, iar, pe de alta parte, date fiind particularitățile activității de constatare a contravențiilor la regimul taxelor pentru circulația pe drumurile publice si in cazul in care agentul de politie care încheie actul de constatare nu a surprins in flagrant o contravenție se poate vorbi de o constatare prin propriile simțuri, respectiv de constatarea datorata simțurilor auzului si văzului acestui agent, care ia act de comiterea faptei din relatările unui alt agent de politie aflat in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu si care a constatat contravenția in flagrant, dar nu cunoștea identitatea autorului acesteia, respectiv din observarea datelor relevate de mijloacele de proba obținute si prelucrate de către cel din urma agent, cum este cazul înregistrărilor video.
Prin urmare, in măsura in care încheierea procesului-verbal a avut la baza informații rezultate din înregistrările obținute si prelucrate de către agentul operator al camerei video, transmise de către acesta agentului care încheie procesul-verbal, se reține că petenta nu a contestat autenticitatea înregistrărilor si nici nu a dovedit ca acestea nu ar reflecta realitatea.
Sustinerea petentei in sensul ca nu recunoaste fapta, va fi inlaturata de tribunal, avand in vedere ca recurenta a depus la dosar plansele foto si certificatul calificat de operator radar, acte ce probeaza vinovatia intimatei petente.
In consecinta, fapta imputata petentei, așa cum a fost descrisa in actul de constatare, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 din O.G. nr. 15/2002.
Mai reține tribunalul că amenda contravențională este proporțională cu pericolul social al faptei si consecințele acesteia, fiind corect apreciată de către agentul constatator, in condițiile art. 5 al. 5 cu raportare la art. 20 al. 3 din OG 2/2001, petentei fiindu-i aplicata amenda contravenționala orientata către minimul legal prevăzut de lege, astfel că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment, astfel cum solicită petentă.
Însă, tribunalul apreciază plângerea contravențională întemeiată în ceea ce privește măsura complementara de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire. În acest sens, trebuie avute in vedere prevederile art. II din legea nr. 144/2012 pentru modificarea OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România – rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează.
Pentru aceste motive, in temeiul art. 312 c.pr.civ. va fi admis recursul declarat, va fi modificata in parte sentința recurata, în sensul că se va admite în parte plângerea și se va dispune anularea măsurii obligării intimatului petent la plata tarifului de despăgubire, vor fi menținute celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta intimată C. Națională de Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în sector 6, București, .. 401A împotriva sentinței civile nr. 1223din data de 12.02.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata petentă ., cu sediul ales în sector 1, București, Piata Montreal, nr. 10 WTCB F 2.
Modifica in parte sentinta civila recurata, in sensul ca:
Admite in parte plangerea.
Anuleaza tariful de despagubire aplicat prin procesul verbal de contraventie.
Mentine in rest dispozitiile procesului verbal de contraventie.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 10.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. D. L. G. A. E. M. O.
GREFIER
V. F. A.
Concept red. gref. A.V.F. – 05.03.2014
Red. Jud: L.G.A./2 exemplare/2014
Jud. fond: Ț. C. – Jud. Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 448/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2215/2014.... → |
|---|
