Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 728/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 728/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 10125/1748/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.728/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.03.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: A. L. G.
JUDECĂTOR: N. G.
JUDECĂTOR: M. C. C.
GREFIER: S. C. E.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul – intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV împotriva sentinței civile nr. 7047 din data de 06.12.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – petent B. I. având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24.02.2014 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 03.03.2014 și la data de 10.03.2014 când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față :
Prin sentința civilă nr. 7047 din data de 06.12.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ a fost admisă în parte cererea formulată de petentul B. I..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 24.07.2012 sub numărul de mai sus, petentul B. I. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul IPJ Ilfov, anularea procesului verbal . nr._/24.05.2012 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale.
În motivarea plângerii, petentul a precizat că procesul verbal contestat, în fotocopie, i-a fost comunicat la 58 de zile de la data întocmirii acestuia. În consecință, agentul constatator a încălcat prevederile legale referitoare la aplicarea și comunicarea sancțiunii, nerespectând termenul de comunicare de 30 de zile de la data aplicării sancțiunii.
În drept, aceasta a invocat art.14 din OG 2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a depus, în copie, un set de înscrisuri.(f.4-13)
Plângerea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din OG 32/1995.
La data de 27.09.2012 intimatul a depus actele care au stat la baza întocmirii actului contestat.(f.18-22)
La data de 20.09.2012 petentul a mai depus un set de înscrisuri.(f.23-28)
La data de 09.10.2012 intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitata respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul verbal contestat fiind legal și temeinc întocmit de agentul constatator.(f.37,38)
La termenul din data de 11.10.2012 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a solicitat intimatului să depună dovada comunicării procesului verbal contestat către petent.
La data de 22.10.2012 petentul a depus un răspuns la întâmpinarea formulată de intimat și adresa nr._/03.10.2012.(f.41-43)
La data de 05.12.2012 intimatul a depus o adresă prin care a comunicat faptul că nu deține dovada comunicării actului contestat către petent.
Analizând cu prioritate excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale invocată de petent prin plângere, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, executarea sancțiunii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Procesul verbal contestat de petent, respectiv procesul verbal . nr._(f.7), a fost încheiat de agentul constatator la data de 24.05.2012.
Din adresa nr._/05.12.2012, instanța reține că intimatul nu deține dovada comunicării procesului verbal contestat către petent.(f.43).
De asemenea, din adresa nr._/03.10.2012 (f.43) intimatul a arătat că procesul verbal a fost comunicat prin poștă la data de 12.07.2012, fiind primit de petent la data de 20.07.2012, la peste o lună de zile de la data sancționării, fapt care atrage prescrierea executării sancțiunii contravenționale.
Potrivit art. 25 și art. 27 din OG 2/2001, comunicarea procesului verbal se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Coroborând aceste dispoziții legale, instanța de fond a considerat că procesul verbal trebuie comunicat la domiciliul contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, astfel încât acesta să beneficieze de toate garanțiile oferite de legislația în vigoare în materie contravențională, dintre care cea mai importantă fiind accesul la justiție.
Având în vedere faptul că procedura comunicării procesului verbal nu s-a realizat în mod legal întrucât procesul verbal, încheiat la 24.05.2012, a fost comunicat petentului ca urmare a insistențelor acestuia, la data de 12.07.2012 și primit de petent la data de 20.07.2012(f.4,6) instanța de fond a constatat că a fost depășit termenul de o lună prev. de art. 14 din OG nr.2/2001. Prin urmare, instanța urmează să admită excepția prescrierii executării sancțiunii principale invocată de petent prin plângere.
Astfel, se opinează în sensul că art. 14 din OG 2/2001 reglementează un caz special de prescripție a executării amenzii contravenționale, în care nu este sancționată pasivitatea din cadrul procedurii de executare (situație în care se aplica termenul de prescripție din Codul de procedura fiscala), ci însăși necomunicarea procesului verbal.
Instanța de fond este de părere că o constatare a acestei prescripții în cadrul plângerii contravenționale este admisibilă și din considerente legate de eficienta actului de justiție. Astfel, în măsura în care potrivit art. 37 din OG 2/2001, hotărârea judecătorească irevocabila prin care s-a soluționat plângerea este titlu executoriu, iar in vederea executării amenzii, instanța trebuie sa comunice din oficiu dispozitivul hotărârii către autoritățile competente pentru executarea fiscala, respingerea de plano a incidenței dispozițiilor art. 14 alin. 1 din OG 2/2001 în acest gen de acțiuni ar avea ca efect crearea artificiala a unui titlu executoriu cu privire la o sancțiune a cărei executare este prescrisa. Mai mult, din moment ce răspunderea contravențională este una administrativă, bineînțeles cu respectarea garanțiilor art. 6 din Convenția Europeana a drepturilor Omului, se consideră că instanța poate verifica aptitudinea unui act administrativ de a-si mai produce efectele și prin prisma unor evenimente intervenite ulterior întocmirii lui.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, judecarea cauzei și modificarea sentinței civile recurate și constatarea ca legal și temeinic procesul verbal . nr._/24.05.2012.
Se arată că motivul avut în vedere de instanța de fond la pronunțarea soluției a fost acela că din coroborarea tuturor dispozițiilor legale a reieșit că procesul verbal nu a fost comunicat contravenientului în termen de 1 lună, de la data aplicării sancțiunii, astfel încât petentul să beneficieze de toate garanțiile oferite de legislația în vigoare în materia contravențională.
Se mai arată că instanța de fond a constatat ca prescrisă executarea sancțiunii amenzii dar totodată a precizat că admite în parte plângerea contravențională, menținând toate prevederile procesului verbal de constatare a contravenției, iar în același timp constata prescrisă executarea sancțiunii amenzii și a tarifului de despăgubire aplicate petentului prin procesul verbal.
La data de 07.11.2013 intimatul petent a depus notă precizatoare prin care solicită anularea în întregime a procesului verbal . nr._/24.05.2012.
Se arată că în întâmpinarea depusă de IPJ Ilfov se menționează faptul că sancțiunea, conform OUG 195/2002 este de 9 puncte amenda în valoare de 603 lei iar procesul verbal stabilește drept sancțiune 9 puncte amenda în valoare de 630 lei. Apreciază că Buletinul de verificare metrologică a aparatului radar nr._/22.02.2012 prezentat de recurent nu are valoare juridică întrucât nu s-a putut proba ca măsurarea vitezei s-a făcut cu acest aparat.
Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
Analizând cu prioritate excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale invocată de petent prin plângere, analizând sentința atacată și întregul material probator administrat în cauză, prezentul tribunal reține că mod corect instanța de fond a reținut că potrivit art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, executarea sancțiunii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Astfel procesul verbal contestat de petent, respectiv procesul verbal . nr._ (f.7), a fost încheiat de agentul constatator la data de 24.05.2012.
Din adresa nr._/05.12.2012, instanța reține că intimatul nu deține dovada comunicării procesului verbal contestat către petent.(f.43).
De asemenea, din adresa nr._/03.10.2012 (f.43) intimatul a arătat că procesul verbal a fost comunicat prin poștă la data de 12.07.2012, fiind primit de petent la data de 20.07.2012, la peste o lună de zile de la data sancționării, fapt care atrage prescrierea executării sancțiunii contravenționale.
Potrivit art. 25 și art. 27 din OG 2/2001, comunicarea procesului verbal se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Coroborând aceste dispoziții legale, instanța de fond a considerat că procesul verbal trebuie comunicat la domiciliul contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, astfel încât acesta să beneficieze de toate garanțiile oferite de legislația în vigoare în materie contravențională, dintre care cea mai importantă fiind accesul la justiție.
Referitor la comunicarea procesului verbal, Tribunalul mai reține următoarele:
Înalta Curte, prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013, învestită, pe calea recursului în interesul legii, cu pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalități de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată și la caracterul valabil al comunicării în aceste modalități a tranșat și aceste aspecte, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că:
Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut în motivare că prima problemă de drept care trebuia dezlegată era aceea de a se determina caracterul celor două modalități tehnice de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în sensul dacă sunt alternative, recurgerea la una dintre acestea fiind necesară și suficientă, sau dacă una este subsidiară celeilalte.
S-a stabilit de către ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire.
Pentru a reține această soluție, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut că este adevărat că din interpretarea gramaticală a normei, utilizarea conjuncției "sau" ar putea conduce la concluzia că legiuitorul nu a instituit o ordine de preferință, astfel încât s-ar putea recurge la oricare dintre cele două modalități, iar procedura de comunicare să fie considerată valabilă.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut că interpretarea gramaticală nu este însă suficientă, pentru că nu asigură respectarea dreptului la apărare și a garanțiilor instituite de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu privire la acuzațiile în materie penală.
În dreptul românesc, deși contravenția a fost scoasă de sub incidența legii penale, întreaga procedură de sancționare și, ulterior, de contestare a procesului-verbal de contravenție trebuie să respecte garanțiile art. 6 paragraful 1 sus-menționat.
În Cauza A. împotriva României, Hotărârea CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI din 4 octombrie 2007, s-a remarcat faptul că dreptul românesc nu califică drept "faptă penală" contravenția pentru care reclamantul a fost sancționat cu amendă, legiuitorul român alegând să scoată în afara legii penale unele fapte care, deși aduc atingere ordinii publice, au fost săvârșite în împrejurări care conduc la concluzia că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancțiunii aplicate efectiv reclamantului și a naturii civile a legii care sancționează contravenția, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, deoarece dispoziția a cărei încălcare a fost imputată reclamantului avea un caracter general și nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetățenilor.
Din acest motiv, interpretarea și aplicarea dispozițiilor analizate, a arătat ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, urmează să se realizeze printr-o altă metodă, cea mai adecvată fiind interpretarea logică și sistematică, întrucât permite a se evidenția natura și importanța drepturilor ocrotite.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut așadar că numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afișarea actului se află într-un raport de subsidiaritate față de comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanțiile procedurale.
Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).
Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a CURȚII CONSTITUȚIONALE confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate".
Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
Cea de-a doua problemă care s-a cerut a fi dezlegată este cea a stabilirii momentului comunicării procesului-verbal de contravenție, în ipoteza în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței sau a refuzat primirea acesteia.
Acceptându-se caracterul subsidiar al modalităților tehnice de comunicare a procesului-verbal de contravenție, prin afișare, se ajunge la concluzia că dispozițiile legale analizate pun accent pe "primirea" efectivă a actului.
În situația neprezentării contravenientului la oficiul poștal, după avizare, există un dubiu asupra luării la cunoștință a actului comunicat.
Nu se poate afirma de plano că persoana avizată, prin atitudinea sa, încearcă să amâne la nesfârșit comunicarea procesului-verbal.
Nu poate fi aplicat nici principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, deoarece nu poate fi cunoscut motivul neprezentării persoanei avizate la oficiul poștal.
În ipoteza prezentată, reiese că nu poate fi considerată ca fiind valabilă comunicarea, dacă persoana sancționată nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea actului.
Simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziția legală cuprinsă în art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal și că destinatarul a primit actul; pentru o comunicare valabilă, se impune deci ca organului constatator să-i parvină "avizul de primire", care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoștință de procesul-verbal de contravenție.
Urmează, așadar, ca - în această ipoteză, în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței - organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare, prin afișare, avându-se în vedere că returnarea plicului cu mențiunea "avizat", "neavizat", "expirat termen păstrare" nu constituie momentul de la care începe să curgă termenul de formulare a plângerii contravenționale.
O altă interpretare se impune a fi făcută însă în privința refuzului explicit de primire a comunicării prin poștă, cu aviz de primire, când comunicarea se impune a fi considerată ca fiind realizată în momentul exprimării acestui refuz, fără a mai fi necesară efectuarea unei noi comunicări, în modalitatea subsidiară, aceea a afișării.
Aceasta, întrucât îndeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi lăsată la discreția destinatarului comunicării care, fiind interesat în a o tergiversa, poate, prin atitudinea sa subiectivă, să împiedice autoritatea să realizeze comunicarea în termenele prevăzute de lege.
Un argument puternic în sprijinul acestei interpretări, s-a reținut de către ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, îl constituie soluția prevăzută de art. 165 pct. 2 din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, în situația similară - a comunicării prin poștă a unui act de procedură - în cazul refuzului expres de primire a corespondenței, procedura se socotește îndeplinită la data consemnării de către funcționarul poștal a acestui refuz.
Legea procesual civilă instituie, așadar, în situația expres prevăzută, o prezumție absolută, de cunoaștere a actului, fundamentată pe atitudinea subiectivă a părții, expres manifestată, și pe necesitatea prevenirii și sancționării abuzului de drept din partea acesteia.
Această modalitate de interpretare și aplicare a legii este în măsură să asigure un just echilibru între interesele contrare din cadrul procedurii contravenționale, într-o manieră care să nu reducă dreptul persoanei sancționate contravențional, de a i se comunica actul prin care s-a dispus această măsură, la unul pur formal (în varianta considerării celor două modalități de comunicare ca fiind alternative), pe de o parte, și care, în același timp, să nu greveze obligația autorității cu o sarcină imposibil de realizat, ce ar depinde în exclusivitate de voința persoanei sancționate, de a se prevala într-un mod abuziv de dreptul respectiv, pe de altă parte.
Prezenta instanță apreciază că în materia contravențiilor, ținând seama de natura juridică de sancționare a unui comportament ilicit, este necesar să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite din partea persoanelor împuternicite și a autorităților publice cu atribuții în aplicarea normei contravenționale și de verificare a legalității aplicării acesteia.
De la data publicării acestei Decizii, instanțele sunt obligate să aplice dispozițiile acestei Decizii. Pe cale de consecință prezenta instanță apreciază că se impune aplicarea directă a acestor dispoziții ale ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
Neaplicarea din oficiu a dispozițiilor statuate prin Decizia Înaltei Curți ar echivala cu o lipsire de efecte ale Deciziei însăși, în contextul în care motivarea acesteia are în vedere asigurarea garanțiilor procedurale ce decurg din interpretarea disp. art 6 CEDO, așa cum au fost interpretate în jurisprudența recentă a Curții Europene de Justiție.
Pe cale de consecință, prezenta instanță apreciază că aceasta este o interpretare unitară a unor dispoziții legale, ce este asigurată prin intermediul procesului de emitere a Deciziilor emise în cadrul recursurilor în interesul legii.
Aplicarea unitară a legii nu poate fi asigurată dacă s-ar interpreta că nu este aplicabilă interpretarea Înaltei Curți decât dacă partea invocă această interpretare, în rest instanța ar fi liberă să aprecieze asupra propriei interpretări.
Având în vedere faptul că procedura comunicării procesului verbal nu s-a realizat în mod legal întrucât procesul verbal, încheiat la 24.05.2012, a fost comunicat petentului ca urmare a insistențelor acestuia, la data de 12.07.2012 și primit de petent la data de 20.07.2012(f.4,6) instanța de fond a constatat că a fost depășit termenul de o lună prev. de art. 14 din OG nr.2/2001. Prin urmare, instanța urmează să admită excepția prescrierii executării sancțiunii principale invocată de petent prin plângere.
Astfel, se opinează în sensul că art. 14 din OG 2/2001 reglementează un caz special de prescripție a executării amenzii contravenționale, în care nu este sancționată pasivitatea din cadrul procedurii de executare (situație în care se aplica termenul de prescripție din Codul de procedura fiscala), ci însăși necomunicarea procesului verbal.
O constatare a acestei prescripții în cadrul plângerii contravenționale este admisibilă și din considerente legate de eficienta actului de justiție. Astfel, în măsura în care potrivit art. 37 din OG 2/2001, hotărârea judecătorească irevocabila prin care s-a soluționat plângerea este titlu executoriu, iar in vederea executării amenzii, instanța trebuie sa comunice din oficiu dispozitivul hotărârii către autoritățile competente pentru executarea fiscala, respingerea de plano a incidenței dispozițiilor art. 14 alin. 1 din OG 2/2001 în acest gen de acțiuni ar avea ca efect crearea artificiala a unui titlu executoriu cu privire la o sancțiune a cărei executare este prescrisa. Mai mult, din moment ce răspunderea contravențională este una administrativă, bineînțeles cu respectarea garanțiilor art. 6 din Convenția Europeana a drepturilor Omului, se consideră că instanța poate verifica aptitudinea unui act administrativ de a-si mai produce efectele și prin prisma unor evenimente intervenite ulterior întocmirii lui.
F. de cele sus aratate, in temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., reținând legala și temeinica soluție pronunțată prin sentința civilă recurată, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul – intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV împotriva sentinței civile nr. 7047 din data de 06.12.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – petent B. I., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2014.
P. Judecător Judecător
A. L. G. N. G. M. C.
C.
Grefier
S. C. E.
Concept red. gref.C.S
Red. Jud: MC/2exemplare
Jud.fond S. I.- Jud.Cornetu
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2583/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|
