Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1137/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1137/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 7289/1748/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1137R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.04.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: A. D.
JUDECĂTOR: G. N.
GREFIER: L. I.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.5034/21.06.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. DE A. PRIOTEȘESCU V., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care
Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.
TRIBUNALUL,
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 16.05.2012, sub nr._, petentul C. de A. Priotesescu V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Drumuri Naționale din România SA, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . 11 nr._ / 12.12.2011, întocmit de către intimată.
În motivarea plângerii, petentul, în esență, a arătat că procesul-verbal contestat i-a fost comunicat dupa exprirarea termenului de 6 luni, solicitand a se constata prescrierea savarsirii faptei.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata, desi legal citata, nu a formulat întâmpinare insa a depus documentatia ce a stat la baza emiterii procesului verbal contestat.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.â
Prin sentința civilă nr. 5034/21.06.2013, Judecătoria Cornetu a admis plângerea, a anulat procesul verbal de contravenție . 11 nr._ încheiat la data de 12.12.2011, exonerând petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei și de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 121,79 lei.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Prin procesul verbal supus controlului judecătoresc s-a reținut în sarcina petentului că în data de 13.06.2011, vehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe A 2 KM 12+450, în localitatea Glina, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru fapta comisă, petentul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 121, 79 lei.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța a reținut următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări.
Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat,respectiv:
- existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
- toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
- legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
- textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța reține că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 13.06.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 12.12.2011, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
În raport de această concluzie, instanța a considerat că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța a admis plângerea și a dispus anularea procesului verbal contestat și, pe cale de consecință, exonerând petentul de plata amenzii aplicate prin acesta, înlăturând totodată și obligația de achitare a tarifului de despăgubire și luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 5034/21.06.2013, a formulat recurs intimata solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și pe fond admiterea în parte a plângerii contravenționale în sensul menținerii sancțiunii amenzii.
Astfel recurenta a arătat că instanța de fond a interpretate greșit art. 9 alin. 3 din O.G. 15 din 2002, apreciind că răspunderea contravențională a petentei este prescrisă, considerând că nu se mai impune analizarea fondului cauzei.
Recurenta a arătat că în prezenta speță fapta a fost constatată în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, așa cum prevede art. 13. A.. 1 din OG nr. 2 din 2001 și comunicat respectându-se dispozițiile legale.
Astfel s-a arătat în speță în raport de data săvârșiri faptei, data aplicării amenzii a fost în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei așa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 și comunicat petentei cu respectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. 1 din OG 2/2001.
În opinia recurentei din interpretarea logico – sistematică a textelor legale, rezultă că prin apariția legii nr. 144 din 2012 pentru modificarea OG nr. 15 din 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției să nu se poată încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile – și în niciun caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
În drept au fost invocate disp. art. 304 pct. 8, art. 312 alin. 3 C. proc. Civ.
Deși legal citată cu copia motivelor de recurs intimata nu a formulat întâmpinare
Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de recurs se invocă faptul că prima instanță a interpretat în mod eronat prevederile art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002, apreciind că răspunderea contravențională a petentei este prescrisă.
Motivul de recurs este întemeiat pentru considerentele următoare:
Prima instanță a admis plângerea contravențională întemeindu-se pe dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002, modificată prin Legea nr. 144/2012, care prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului și constituind o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, a fost aplicată retroactiv în cauză.
Potrivit prevederilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002, modificată prin Legea nr. 144/2012, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției. Or, în speță tribunalul constată că au fost respectate aceste dispoziții legale, întrucât procesul – verbal de contravenție contestat a fost încheiat la data de 12.12.2011, când a fost și constatată fapta contravențională de către agentul constatator (f. 6). Nu se poate considera că data constatării contravenției este data săvârșirii acesteia, respectiv 13.06.2011, întrucât constatarea a intervenit ulterior săvârșirii faptei, respectiv la data la care a fost întocmit procesul – verbal de contravenție.
În ceea ce privește măsura complementara de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire trebuie avute in vedere prevederile art. II din legea nr. 144/2012 pentru modificarea OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România – rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 304 pct. 9 și 312 C. pr. civ. va fi admis recursul declarat, va fi modificată în parte sentința recurată, în sensul că va fi admisă în parte plângerea și se va dispune anularea măsurii obligării petentului contravenient la plata tarifului de despăgubire, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.5034/21.06.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. DE A. PRIOTEȘESCU V..
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că:
Admite în parte plângerea.
Anulează tariful de despăgubire aplicat prin procesul verbal de contravenție contestat și menține dispozițiile din acest proces - verbal de în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2014
Președinte Judecător Judecător
M. E. A. D. G. N.
Grefier
L. I.
Concept red. gref. L.I-.
Red. Jud: M.E./2exemplare
Jud.fond :D. Livișor - Jud. /Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 436/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1135/2014.... → |
|---|








