Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2041/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2041/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 1965/1748/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILA NR. 2041R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23 SEPTEMBRIE 2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE - N. P. G.
JUDECĂTOR - M. E.
JUDECĂTOR - C. D.
GREFIER - M. R.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul K. G. împotriva sentinței civile nr.2567/25.03.2014, pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul, prin avocat, care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul se află la primul termen de judecata, stadiu procesual recurs, precum și faptul ca intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, după care:
Tribunalul ia act ca părțile nu solicita administrarea probei cu înscrisuri noi in stadiul procesual recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul, prin avocat solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat, iar pe fondul cauzei solicita admiterea plângerii contravenționale. In subsidiar, solicita înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului. Fără cheltuieli de judecata.
Tribunalul reține cauza in vederea soluționării.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr._ petentul K. G. a solicitat in contradictoriu cu intimata CNADNR anularea procesului-verbal . nr._/31.10.2011.
In motivarea plângerii a invocat excepția nulității procesului-verbal întrucât nu este semnat de agentul constatator.
In dovedirea plângerii a depus înscrisuri.
Legal citata, intimata nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța.
Prin sentința civilă nr.2567/25.03.2014 pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr._ a fost admisă in parte plangerea formulata de petentul K. G..
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanta a retinut urmatoarele:
In data de 31.10.2011 petentul a fost sanctionat contraventional, in temeiul OG nr. 15/2002 cu amenda, retionandu-se in sarcina sa ca ar fi circulat fara a detine rovinieta valabila.
F. de prevederile art. 137 al. 1 C.p.c. instanta a respins exceptia nulitatii procesului-verbal, intrucat acesta poarta semnatura electronica a agentului constatator.
Pe fondul cauzei, instanta a constatat ca petentul nu a dovedit ca ar fi detinut la momentul savarsirii contravetiei rovinieta valabila, astfel incat acesta, in raport de probele administrate a comis contraventia.
Totusi, avand in vedere ca dispozitiile art. 8 al. 3 din OG nr. 15/2002 privitoare la obligativitatea platii tarifului de despagubire au fost abrogate, instanta, in raport de prevederile art. 12 din OG nr. 2/2001 urmeaza a inlatura obligatia de plata a petentului in ceea ce priveste tariful de despagubire.
Pentru motivele aratate, instanta, avand in vedere dispozitiile art. 34 din OG nr. 2/2001 a admis in parte plângerea.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul K. G. solicitând admiterea recursului.
În motivarea cererii, recurentul a arătat ca in mod greșit instanța de fond nu a ținut seama de toate motivele de fapt si de drept invocate care ar fi condus cu certitudine la anularea in tot a procesului verbal contestat, subsemnatul fiind sancționat pentru aceeași fapta de 13 ori . 5 luni.
Astfel, prin Procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/ 31.10.2011 ce formează obiectul prezentului litigiu, subsemnatul a fost sancționat contravențional, agentul constatator abilitat cu întocmirea lui, susținând că am circulat cu autoturismul proprietate personal fără a achita contravaloarea tariful de utilizare reglementat de O.G. 15/2001.
În termen de 48 de ore de la data comunicării procesului verbal, dând dovadă de bună-credință, am achitat amenda contravențională, în cuantumul și în condițiile arătate de agentul constatator, beneficiind astfel de reducerea de 50% reglementată prin dispozițiile art. 8 alin. 4 din O.G. 15/2001.
De asemenea, a achitat și suma de 96 EURO cu titlu de despăgubire în temeiul art. 8 alin. 3 din O.G. 15/2001, contravaloarea rovinietei corespunzătoare a 12 luni pentru categoria vehicule sub 3,5 tone.
La dosarul cauzei regăsindu-se dovada de achitare a amenzii contravenționale si a despăgubirii, respectiv Ordinul de încasare numerar nr._. Ordinul de încasare numerar nr._, Factura . nr._.
Motivele ce atrag nulitatea procesului verbal contestat sunt următoarele:
Procesul-verbal de constatare a contravenției nu poartă semnătura agentului constatator.
Potrivit art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul contravențiilor, raportat la art. 10 din O.G. 15/2001, "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constata tor, numele și prenumele contravenientului, iar În cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constata tor atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată si din oficiu."
Pe de altă parte, nu putem conchide la teza juridică avansată de agentul constatator întemeiată pe Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică și a H.G. 1259/2001, dat fiind faptul că chiar primele rânduri ale actelor normative invocate demontează susținerile acestuia:
Art. 1 - Prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice si al înscrisurilor în formă electronică, precum si condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice. "
Definiția "înscrisului electronic" izvorâtă din Legea nr. 455/2001 este fără putință de tăgadă definitorie în combaterea ipotezei agentului constatator:
"Înscris în formă electronică reprezintă o colectie de date în formă electronică între care există relatii logice și functionale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar."
O a doua critică adusă procesului-verbal menționat anterior o reprezintă lipsa martorului care să confirme împrejurările ce au condus la inexistenta semnăturii subsemnatului sau un eventual refuz.
În schimb, agentul constatator s-a mărginit a preciza faptul că "prezentul Proces-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în lipsa contravenientului sau martorilor, întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei SIEGMCR, conform prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 al O.G. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare."
Interpretarea dată de agentul constatator, este eronată, întrucât dispozițiile legale invocate devin incidente, potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. 15/2001, "În cazul utilizatorilor străinii", or subsemnatul sunt cetățean român.
Recurentul a arătat ca a fost sancționat contravențional în mai multe rânduri pentru aceeași faptă - circulația fără rovinietă în cursul anului 2011/2012, de fiecare dată fiind obligat și la plata tarifului de despăgubire și a achitat acest tarif de despăgubire de 2 ori pentru perioada de 1 an în care este inclusă și data producerii respectivei constatării a contravenției atacate în prezenta cauză.
Or, în esență, Contravenția nr. 1 este aceeași cu contravenția nr. 2" fiind incidente prevederile O.G. 2/2001, precum și prevederile CEDO și ale Codului penal românesc în ceea ce privește reglementarea faptelor săvârșite în formă continuă.
În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera "acuzatiilor în materie penală" la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO.
În subsidiar, învederează că dreptul penal romanesc, nu reglementează cumulul aritmetic al pedepselor decât în cazuri extreme, expres și limitativ prevăzute de lege; astfel, dacă instanța ar alege să aplice cumulul de amenzi contravenționale, ni s-ar crea o situație mult mai dificilă în comparație cu pericolul social generat de fapta săvârșită.
Una dintre trăsăturile esențiale ale contravenției este existența pericolului social. În doctrină, precum și în practică se remarcă obligativitatea organelor judiciare de a analiza in concreto respectiv gradul de pericol social de la caz ca caz. În speta de față, în mod evident, această analiză nu a fost efectuată.
A mai arătat ca a fost sancționat contravențional în mai multe rânduri, de fiecare dată fiind obligat și la plata tarifului de despăgubire și am achitat acest tarif de despăgubire de 2 ori pentru perioada de 1 an în care este inclusă și data producerii respective a constatării contravenției atacate În prezenta cauză.
A achitat deja tariful de despăgubire (ordin de Încasare numerar nr._ din data de 11.04.2012 BCR) pentru o contravenție pretins săvârșită și contatată în același an.
Suma primita de CNADNR drept valoare de despăgubire reprezintă contravaloarea unei roviniete pe 12 luni. Dacă prejudiciul real al CNADNR este contravaloarea rovinietei pe un an de zile, plata o dată a contravalorii acesteia este suficientă pentru acoperirea prejudiciului rezultat pe parcursul unui an întreg. Chiar dacă prejudiciul cauzat este unul evaluat legal si nu judiciar sau convențional, este limpede că legiuitorul nu a înțeles să se abată, în stabilirea lui, de la regula potrivit căreia se acoperă întotdeauna numai prejudiciul real si efectiv si este interzisă acoperirea aceluiași prejudiciu de mai multe ori.
În tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut expres că în cazul constatării mai multor contravenții pe parcursul unui an de zile, orice dubiu trebuie interpretat în favoarea principiului (neacoperirii de mai multe ori a aceluiași prejudiciu), întrucât abaterile de la principii trebuie să fie exprese.
În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ, art.304 ind.1 C.proc.civ.
La data de 11.08.2014, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea recursului, menținerea sentinței instanței de fond.
În motivarea cererii, intimata a arătat ca Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și, conform prevederilor art.7 al Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică.
Procesul verbal de contravenție a fost întocmit in lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuata cu ajutorul mijloacelor SIEGMCR.
În prezenta speță, contravenientului i s-a aplicat minimul amenzii contravenționale de 750 lei, sancțiunea aplicata fiind corect individualizata, având in vedere ca fapta savarsita este de natura a aduce prejudicii atât patrimoniale, față de intimata, cat si materiale, asupra structurii drumurilor.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiata pe dispozițiile art.308 alin.2 C.proc.civ, OG 15/2002, OG 2/2001.
În dovedirea întâmpinării, intimata a solicitat proba cu înscrisuri si orice alte probe ce vor reieși din dezbateri.
Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:
Primul motiv de recurs se referă la faptul că din procesul – verbal de contravenție lipsește semnătura agentului constatator, ceea ce atrage nulitatea absolută a acestuia, conform art. 17 din OG nr. 2/2001.
Motivul nu este întemeiat. Astfel, potrivit art. 4 pct. 2 și 3 din Legea nr. 455/2001 înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică care sunt destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic, în timp ce semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare. Faptul că procesul-verbal de contravenție este comunicat contravenienților pe suport de hârtie si nu printr-un program informatic nu semnifică faptul că procesul-verbal de contravenție nu este valabil ca înscris electronic. Dimpotrivă, valabilitatea semnăturii electronice este confirmată de certificatul calificat emis pe numele agentului constatator, certificat care are menirea tocmai să certifice faptul că agentul cosntatator din cadrul intimatei are dreptul să semneze electronic procesele-verbale de contravenție pe care le întocmește. Mai mult decât atât, agentul constatator a acționat în baza unui certificatul calificat care a fost eliberat de un furnizor acreditat de servicii de certificare. Ori, potrivit art. 9 al. 2 din Legea nr. 455/2005, semnătura electronică bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat este prezumată a îndeplini toate condițiile de valabilitate.Prin urmare, procesul-verbal este legal întocmit.
Recurentul a mai susținut că a fost sancționat contravențional în mai multe rânduri pentru aceeași faptă, respectiv aceea de a circula fără rovinietă și de fiecare dată a fost obligat la plata tarifului de despăgubire. Or, în această situație sunt incidente prevederile OG nr. 2/2001 precum și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește reglementarea faptelor săvârșite în formă continuă.
Tribunalul reține că prin plângerea contravențională introdusă pe rolul primei instanțe a fost contestat procesul – verbal de contravenție nr._/31.10.2011. Într-adevăr, la dosarul cauzei au mai fost depuse și alte procese – verble încheiate pe numele contraveninetului, însă toate acestea sunt ulterioare datei de 31.10.2011, când a fost încheiat procesul – verbal de contravenție contestat în prezenta cauză.
Potrivit prevederilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002, modificată prin Legea nr. 144/2012, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției. Or, în speță tribunalul constată că au fost respectate aceste dispoziții legale, întrucât procesul – verbal de contravenție contestat a fost încheiat la data de 31.10.2011, când a fost și constatată fapta contravențională de către agentul constatator (f. 2). Nu se poate considera că data constatării contravenției este data săvârșirii acesteia, respectiv 08.05.2011, întrucât constatarea a intervenit ulterior săvârșirii faptei, respectiv la data la care a fost întocmit procesul – verbal de contravenție.
În ceea ce privește măsura complementara de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire trebuie avute in vedere prevederile art. II din legea nr. 144/2012 pentru modificarea OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România – rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 C. pr. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul K. G. împotriva sentinței civile nr.2567/25.03.2014, pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA ca nefondat.
Irevocabila.
Pronunțata in ședință publică, azi, 23.09.2014.
Președinte, N. P. G. | Judecător, M. E. | Judecător, C. D. |
Grefier, M. R. |
Concept red. gref. M.R.
Red. Jud: M.E/ 2 exemplare
Jud.fond: D. L. - Jud.Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1078/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 3092/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|








