Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2623/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2623/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 2836/1748/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2623/R/2014
Ședința publică de la 24 Noiembrie 2014
Tribunalul constituit din:
Președinte: C. D.
Judecător: E. V.
Judecător: N. P. G.
Grefier: A.-M. O.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA împotriva sentinței civile nr. 2253/13.03.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu, în contradictoriu cu intimatul C. L. S., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
- cauza se află la primul termen de judecată, stadiul procesual recurs, s-a solicitat judecarea în lipsă a cauzei;
Tribunalul ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu sunt probe noi în calea de atac.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de fata, instanța constata următoarele:
Prin sentința civila nr. 2253/13.03.2014 Judecătoria Cornetu a admis plângerea formulata de petentul C. L. S. în contradictoriu cu intimata, C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA; a anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/31.01.2012 și a exonerat petentul de la plata amenzii și a tarifului de despăgubire.
În motivarea în fapt și în drept a acestei soluții prima instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01.03.2012, sub nr._, petentul C. L. S. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de sancționare contravenționala . nr._/31.01.2012 întocmit de intimata CNADNR SA - CESTRIN, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța sa se constate nelegalitatea procesului verbal de contravenție contestat, să se dispună anularea acestuia ca netemeinic și nelegal întocmit si exonerarea de plata amenzii și a contravalorii tarifului de despăgubire.
În motivarea plângerii petentul arată că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate întrucât nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.16 din OG nr.2/2001, fiind abuziv încheiat.
În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile O.G nr.2/2001.
În dovedirea plângerii formulate petentul a depus la dosarul cauzei copie de pe procesul verbal de contravenție contestat, alte înscrisuri.
Intimata nu formulat întâmpinare. A depus la dosar planșă foto obținută cu sistemul SIEGMCR.
Instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri.
După analizarea materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a admis plângerea pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila constituie contravenție si se sancționează cu amenda. Potrivit alin. 2, cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut in anexa nr. 2.
Conform art.9, alin.2, fraza a II-a, din O.G. nr.15/2002, astfel cum a fost modificat prin art.I, pct.3 din Legea nr.144/2012, ”procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).”, astfel că având în vedere principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzut de art.15, alin.2 din Constituția României, reluat și în art.12 din O.G. nr.2/2001, instanța de fond a constatat că în cauza de față procesul-verbal contestat a fost întocmit și comunicat petentului la mai mult de 30 de zile de la data constatării contravenției, motiv pentru care constată intervenită încălcarea articolului mai sus menționat, fapt de natură a produce o vătămare petentului care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea procesului-verbal contestat.
Împotriva acestei sentințe civile, a formulat recurs recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, iar pe fond respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal și a sancțiunilor aplicate prin acesta . Astfel, judecătoria a admis în mod greșit plângerea contravențională a intimatului-petent, dispunând anularea procesului-verbal de constatare a contravenției R12_/31.01.2012 și exonerarea petentei de la plata amenzii și a tarifului de despăgubire.
Recurenta precizează că instanța de fond a interpretat art.9 alin.3 din OG 15/2002 modificată prin Legea 144/2012, în mod eronat, apreciind ca răspunderea contravenționala a petentei este prescrisa, considerând ca nu se mai impune analizarea fondului cauzei.
Art. 9 alin.3 paragraful ultim prevede: "Procesul-verbal se întocmește si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval in care nu se pot încheia alte procese verbale pentru încălcarea prevederilor art.8 alin. 1 ". Astfel, termenul de 30 de zile este un termen prohibitiv, in sensul interzicerii unei anumite conduite, mai precis al încheierii altor procese verbale de constatare a contravenției pentru fapta de a circula fără a deține rovinieta, si nu termen de prescripție a aplicării sancțiunii contravenționale.
Partea subliniază că aplicarea sancțiunii contravenționale se prescrie . 6 luni de la data săvârșirii faptei, cum prevede art.13 alin. 1 din OG nr.2 / 2001, iar în speță fapta a fost săvârșită la 07.08.2011, sancțiunea fiind aplicată la 31.01.2012 data la care a fost emis proces-verbal de constatare a contravenției, adică în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei.
Procesul verbal de constatare a contravenției contestat a fost comunicat contravenientului in termenul legal de 30 de zile – 20.02.2012, la un interval mai mic de 1 luna de la data aplicării sancțiunii, respectând dispozițiile art.14 alin. 1 din OG nr.2 / 2001, care prevede ca " executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie daca procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului in termen de 1 luna de la data aplicării sancțiunii."
Recurenta apreciază că prin apariția Legii nr. 144/2012 pentru modificarea OG 15/2002, intenția legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de zile de la data constatării contravenției sa nu se pot încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile, si in nici un caz, art.9 alin.3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
De asemenea, mai apreciază partea că normele cuprinse în OG 15/2002 au caracter special, iar cele cuprinse în OG 2/2001 sunt norme cu caracter general, ceea ce impune în speță aplicarea dispozițiilor art.13 din OG 2/2001, privind aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale. Pe cale de consecință, mai învederează partea, instanța de fond în mod greșit a considerat ca termenul de 30 de zile prevăzut de art.9 alin.3 din OG 15/2002 este un termen de prescripție a aplicării sancțiunii contravenționale, încălcând principiul de drept conform căruia „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”; acest termen fiind, în accepția părții, un termen prohibitiv, prin care se interzice o anumită conduită.
Privitor la modificările produse de Legea numărul144/2012 la art.9 alin.3, recurenta consideră că aceasta produce efecte ulterior apariției ei, singura derogare pentru care prevederile operează anterior fiind cea în privința tarifului de despăgubire.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 Cod procedura civilă, OG 15/2002, OG 2/2001.
Cererea este scutită de taxa de timbru, potrivit art.15 lit. i din L146/1997 și timbru judiciar, potrivit art.1 alin.2 din OG 32/1995.
Recurenta a solicitat judecarea în lipsă a cauzei.
S-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. La dosar a fost atașat practică judiciară.
Intimatul - petent, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu a depus înscrisuri la dosar.
Analizând sentința civila recurată in raport de motivele invocate instanța constată următoarele:
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".
Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta dezincriminarea contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient in termenul de maxim 30 de zile socotit de la data încheierii primului proces-verbal de constatare si sancționare a contravenției si pana la momentul comunicării acestui proces-verbal.
Abrogarea reglementarii unei contravenții după constatarea și sancționarea respectivei fapte contravenționale, poate fi invocata în timpul procesului (atât în primă instanță, cât și în recurs) prin care se soluționează plângerea împotriva acelui proces-verbal de contravenție, cu consecința lipsirii procesului-verbal de contravenție de efecte juridice.
Din acest punct de vedere art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.
Prin urmare, abrogarea contravenției chiar survenită după soluționarea procesului de către instanța de fond își întinde retroactiv aplicabilitatea în timp. Relevante in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.
Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.
În cauză, însă, tribunalul reține că prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor legale anterior menționate, interpretând în mod greșit natura legală a acestui termen, acesta neavând caracterul unui termen de prescripție.
Cu toate acestea, tribunalul urmează a menține sentința primei instanțe pentru considerentele ce succed:
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul primei instanțe, reiese faptul că la data săvârșirii contravenției – 07.08.2011, petentul nu mai era proprietarul autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, acesta fiind înstrăinat anterior. Această situație de fapt reiese din cuprinsul procesului verbal de scoatere din evidenta mijloace de transport, in care este menționat faptul că autovehiculul a fost radiat încă din data de 03.08.2011 si din cuprinsul contractului de vanzare-cumparare pentru un vehicul folosit. În același timp, tribunalul reține că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Tibunalul retine ca operațiunea juridică a fost înregistrată în evidențele organului fiscal, astfel incat este opozabila tertilor, iar contractul de vanzare-cumparare a autoturismului a produs efecte după obținerea datei certe, în condițiile art. 1.182 din Codul civil de la 1864, act normativ în vigoare la data incheierii contractului, prin înregistrarea în evidențele uneia din cele două instituții implicate în derularea formalităților privind transcrierea dreptului de proprietate asupra autoturismelor.
Prin urmare, fapta imputata intimatului, așa cum a fost descrisa in actul de constatare, nu întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 C. pr. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta C. Națională de Autostrazi si Drumuri Naționale din Romania împotriva sentinței civile nr. 2253/13.03.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu, în contradictoriu cu intimatul C. L. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
C. D. E. V. N. P. G.
GREFIER,
A.-M. O.
Concept red. gref. A.O..
Red. Jud: NPG/05.01.2015/2exemplare
Jud.fond: V. B. - Jud. Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2624/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1914/2014.... → |
|---|








