Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1896/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1896/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 2573/1748/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1896 R
Ședința publică de la 09 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E.
Judecător A. D.
Judecător G. N.
Grefier O. S.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva sentinței civile nr.4838/18.06.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul D. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
- dosarul este la primul termen de judecată, stadiul procesual recurs;
- s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr.4838/18.06.2013 constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4838/18.06.2013 Judecătoria Cornetu a admis plângerea formulată de petentul D. M., a anulat procesul verbal de contravenție și a exonerat petentul de la plata amenzii contravenționale și de la plata tarifului de despăgubire.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul verbal supus controlului judecătoresc s-a reținut în sarcina petentului că în ziua de 16.08.2011, vehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe DN 4 km 18+300m, în localitatea Popești Leordeni, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru fapta comisă, petentul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 120,34 lei.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța a reținut următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat,respectiv:
- existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
- toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precizate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
- legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
- textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 16.08.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 31.01.2012, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța a reținut că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
În raport de această concluzie, instanța a considerat că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și menținerea amenzii aplicată prin procesul verbal . nr._.
A considerat sentinta civila sus mentionata, ca fiind netemeinica si nelegala, intrucat, instanta a interpretat gresit actul dedus judecatii si a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia. Astfel, prin interpretarea gresita a legii, instanta a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului (art. 312 alin. 3).
În motivarea recursului a arătat că în fapt, instanța de fond a admis plângerea contravențională și pe cale de consecință a dispus anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire.
A considerat hotararea instanței de fond este criticabila in raport de art. 304 pct. 8 si art. 312 alin. 3 Cod proc.civ.
A solicitat să se observe, că instanta de fond in mod gresit a interpretat art. 9 alin. 3 din O.G. 15/2002, apreciind ca raspunderea contraventionala a petentei este prescris a, considerand ca nu se mai impune analizarea fondului cauzei.
Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede "Procesul-verbal se intocmeste si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin (1 )".
Potrivit art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 "Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei."
A învederat că fapta a fost savarsita in data de 16.08.2011, fiind inregistrata prin mijloace tehnice, si constatata la data de 31.01.2012, de catre agentul constatator, data la care s-a intocmit si procesul verbal . 12 nr._, adica in interiorul termenului de prescriptie de 6 luni de la savarsirea faptei, asa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001, si comunicat contravenientului in data de 22.02.2012, respectând dispozițiile legale.
Din interpretarea logico-sistematica a textelor legale, rezulta fara echivoc faptul ca, prin aparitia Legii 144/_ pentru modificarea OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifu1ui de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, intentia legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de 30 de zile de la data constatarii contraventiei (dată care in situatia de fata coincide cu data incheierii procesului-verbal) sa nu se poate incheia alte procese verbale, limitand astfel caracterul continuu al contraventiei la perioada de 30 de zile - si in niciun caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescriptie a raspunderii contraventionalale mai scurt decat termenul general de 6 luni.
De asemenea, a solicitat să se constate faptul că pentru procesul vebal ._ nu sunt incidente prevederile art. 9 alin. 3 din O.G. 15/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 144/2012.
Vehiculul cu număr de înmatriculare If22DOG, aparținând petentului M. D., a fost surprins de mijloacele tehnice circuland, fara a deține roviruetă valabilă, pe DN 4 Km 18+300m: Localitatea: Popesti Leordeni
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar proprietarul/utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administratiei și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre aceasta instituție și C.N.A.D.N.R. S.A.
În drept, a invocat dispozițiile art. 299 si urmatoarele Cod proc. civ., O.G. 15/2002, O.G. 2/2001.
Legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de recurs se invocă faptul că fapta contravențională a fost săvârșită la data de 16.08.2011, iar amenda a fost aplicată la data de 31.01.2012, când a fost întocmit procesul – verbal de contravenție contestat în cauză, adică în termenul de prescripție de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Motivul de recurs este întemeiat pentru considerentele următoare:
Prima instanță a admis plângerea contravențională întemeindu-se pe dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002, modificată prin Legea nr. 144/2012, care prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului și constituind o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, a fost aplicată retroactiv în cauză.
Potrivit prevederilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002, modificată prin Legea nr. 144/2012, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției. Or, în speță tribunalul constată că au fost respectate aceste dispoziții legale, întrucât procesul – verbal de contravenție contestat a fost încheiat la data de 31.01.2012, când a fost și constatată fapta contravențională de către agentul constatator (f. 8). Nu se poate considera că data constatării contravenției este data săvârșirii acesteia, respectiv 16.08.2011, întrucât constatarea a intervenit ulterior săvârșirii faptei, respectiv la data la care a fost întocmit procesul – verbal de contravenție.
În ceea ce privește măsura complementara de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire trebuie avute in vedere prevederile art. II din legea nr. 144/2012 pentru modificarea OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România – rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează.
În ceea ce privește susținerea petentului în sensul că autoturismul a fost înstrăinat, aceasta nu poate fi reținută întrucât la dosarul cauzei nu a fost depus nici un înscris din care să reiasă faptul că autoturismul a fost radiat din evidențele fiscale sau ale poliției.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 304 pct. 9 și 312 C. pr. civ. va fi admis recursul declarat, va fi modificată în parte sentința recurată, în sensul că va fi admisă în parte plângerea și se va dispune anularea măsurii obligării petentului contravenient la plata tarifului de despăgubire, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva sentinței civile nr.4838/18.06.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul D. M..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că: Admite în parte plângerea.
Anulează tariful de despăgubire aplicat prin procesul-verbal de contravenție și menține dispozițiile din acest proces-verbal în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2014
Președinte, M. E. | Judecător, A. D. | Judecător, G. N. |
Grefier, O. S. |
Red.jud.fond.T. C.
Red.jud.M.E./ 14.10.2014
2 ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 843/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 834/2014.... → |
|---|








